Fond funciar. Speta. Decizia 131/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.131/
Ședința publică din 12 februarie 2008
Completul compus din:
-ta - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamantele și, cu domiciliul ales în Târnăveni,-, județul M și de pârâții și, domiciliați în Târnăveni,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 299 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentanții recurentelor reclamante și, mandatar și av., recurentul pârât, asistat de av., care se prezintă și pentru recurenta lipsă, intimatul pârât, asistat de av., lipsă fiind intimații pârâți, Instituția Prefectului județului M și prin lichidator Management Reorganizare Lichidare Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate și motivate în termen, recursul pârâților și fiind timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru (chitanța fila 35) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Se constată, de asemenea, că Management Reorganizare Lichidare I, lichidatorul intimatei pârâte a transmis prin fax întâmpinare, într-un singur exemplar.
Mandatarul recurentelor reclamante depune chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei, timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și procură de reprezentare a recurentei, susținând că procura de reprezentare a recurentei a fost depusă în dosarul instanței de apel.
Reprezentantul intimatului pârât, av., depune împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului avocațial și note de ședință.
Reprezentantul recurentelor reclamante, av. declară că are mandat doar pentru susținerea întâmpinării formulate de acestea.
Instanța pune în vedere mandatarului recurentelor reclamante prevederile art. 68 Cod procedură civilă.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul recurenților pârâți și susține recursul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului declarat de reclamante și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.669 din 12 octombrie 2006 Judecătoriei Târnăveni. Solicită, de asemenea, obligarea recurentelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește recursul reclamantelor, solicită respingerea lui ca nefondat. În calitate de reprezentant al intimatului pârât, pune aceleași concluzii, de respingere a recursului declarat de reclamante și de admitere a recursului pârâților și.
Reprezentantul recurentelor reclamante și, av. susține întâmpinarea, solicitând respingerea recursului declarat de pârâții și, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 669/12 octombrie 2006, Judecătoria Târnăveni a respins ca nefondată acțiunea precizată a reclamantelor și în contradictoriu cu pârâții, prin lichidator Management Reorganizare Lichidare I, și Comisia Județeană M de Stabilire a Dreptului de Proprietate Târgu
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că pârâta a obținut pe căi legale certificatul de atestare a dreptului de proprietate, și că reclamantele au solicitat recunoașterea dreptului de proprietate asupra unor imobile care nu le aparțin, anularea unor acte translative de proprietate față de care au calitatea de terți, anularea unor întabulări, dezmembrări deși nu au calitatea de proprietare ale imobilelor evidențiate în cartea funciară și evacuarea pârâților din imobile care nu le aparțin reclamantelor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, solicitând, în principal, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate, numai în sensul radierii înscrierilor din nr.27/N, nr. cad. 35/2, în favoarea intimatei, teren intravilan în suprafață de 1533 mp. a înscrierii din 85/N, nr. cad. 35/1, teren intravilan în suprafață de 1748 mp. în favoarea lui și soția și înscrierii din 1530/I, nr. top. 606/1, teren intravilan în suprafață de 5804 mp. înscris în favoarea intimatului.
Prin decizia civilă nr. 299/2 noiembrie 2007, Tribunalul Mureșa admis apelul, a desființat în parte hotărârea atacată și a trimis cauza la Judecătoria Târnăveni, pentru judecarea în fond a cererii formulate și precizate de reclamante la data de 18 noiembrie 2004 ( fila 56 dosar fond ), în contradictoriu cu pârâții, și și, precum și a cererii din dosarul conexat nr. 685/2005 al Judecătoriei Târnăveni.
Prin aceeași decizie, au fost menținute dispozițiile primei instanțe, de respingere a cererii formulate și precizate de reclamante, în contradictoriu cu pârâții și Comisia Județeană M, precum și dispoziția de obligare a reclamantelor la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către pârâtul.
De asemenea, reclamantele au fost obligate la plata către același pârât a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în privința cererii îndreptate împotriva pârâților și Comisia Județeană M pentru aplicarea Legii fondului funciar operează autoritatea de lucru judecat, prin raportare la sentința civilă nr. 1045/1996 a Judecătoria Târnăveni, hotărâre prin care a fost respinsă acțiunea reclamantelor, având ca obiect anularea Titlului de proprietate nr. -/3 mai 1994, emis în favoarea pârâtului.
În ceea ce privește precizarea de acțiune aflată la fila 56 dosar fond și cererea care formează obiectul dosarului conexat (nr. 685/2005) tribunalul a reținut incidența cazului de desființare prevăzut de art. 297 Cod procedură civilă, întrucât în considerentele hotărârii nu sunt redate argumentele care au stat la baza pronunțării soluției, iar petitul de revendicare, cu privire la care se impunea compararea titlurilor invocate de părți, nu a fost analizat. De asemenea, instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la cererea din dosarul conexat amintit anterior.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamantele și pârâții și.
Prin memoriul de recurs, reclamantele au invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, trimiterea spre rejudecare la prima instanță întregii cauze, respectiv și cu privire la petitul de revendicare față de pârâtul. În motivarea recursului, au arătat că în mod greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat, deoarece reclamantele nu au investit instanța cu anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului ( de altfel, o nulitate relativă ), ci cu o acțiune în revendicare, prin care au invocat nulitatea actelor de înstrăinare, ori titlul de proprietate nu este o înstrăinare, ci o constituire în baza Legii nr. 18/1991. În plus, nu există identitate de obiect și cauză, deoarece în prezenta acțiune este vorba de o nulitate absolută, bazată pe dispozițiile Legii 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997, iar acțiunea anterioară viza o nulitate relativă ( când Legea 18/1991 nu era modificată ). De asemenea, identitatea de părți este doar parțială.
În concluzie, reclamantele au susținut că s-au îndreptat împotriva pârâtului cu o acțiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil, care făcea necesară compararea titlurilor emise în favoarea părților, iar în motivarea cererii au considerat nul titlul deținut de pârât, în baza Legii 169/1997, care a modificat Legea 18/1991, neexistând niciun petit de anulare și nici de nulitate absolută a acestui titlu.
Pârâții și au invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, susținând că în mod eronat s-a reținut că prima instanță nu ar fi analizat titlurile deținute de ei și de pârâta, în condițiile în care aceeași instanță a concluzionat că pârâta "a obținut pe căi legale certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pe baza documentației depuse la Ministerul Agriculturii, a anexelor 2 - 4 aflate la dosar, prin urmare, nici dezmembrările, respectiv înstrăinările, nu pot fi puse la îndoială".
Prin urmare, pârâții consideră că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât în cuprinsul motivării există toate elementele juridice care au stat la baza hotărârii pronunțate, care, deși succintă, este legală.
De asemenea, pârâții au susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, deoarece prin actele depuse cu titlu de probe la instanța de fond, au dovedit, în calitate de cumpărători de bună credință, dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în circuitul civil, ba mai mult, și vânzătorul a fost de bună credință.
Prin întâmpinarea formulată față de recursul pârâților, reclamantele au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susținând legalitatea soluției instanței de apel, cu referire la aspectele criticate.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerentele:
Prin cererea adresată primei instanțe, reclamantele au formulat următoarele solicitări: obligarea pârâților la predarea imobilelor teren și construcții situate în Târnăveni, str. -, nr.120, respectiv 116 județul M; constatarea nulității absolute a tuturor actelor de înstrăinare efectuate asupra imobilelor revendicate și întabularea dreptului de proprietate a reclamantelor ca unice moștenitoare a proprietarului tabular; constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare a imobilului revendicat întabulat în nr. 27 N Târnăveni, nr. cad. 35 și anularea mențiunilor efectuate în cartea funciară în baza acestui act; evacuarea pârâților din imobilele revendicate.
Ulterior, prin precizarea de acțiune depusă la data de 18 noiembrie 2004, reclamantele au detaliat cel de-al doilea capăt de cerere, arătând că invocă nulitatea absolută, pentru fraudarea legii, a următoarelor acte: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 823/2001 privind pârâții și; actul de dezmembrare autentificat sub nr. 727/2001 privind suprafața revendicată de 3821 mp, înscrisă în nr. 27/N; și contractul de locațiune nr. 583/19.06.2002 încheiat cu pârâtul.
Prin urmare, acțiunea reclamantelor are un obiect complex, astfel cum rezultă din cererea introductivă și din precizarea de acțiune menționată. În plus, la termenul de judecată din 4 aprilie 2006, prima instanță a dispus conexarea dosarului nr. 685/2005, având ca obiect plângerea formulată de reclamante împotriva încheierii Biroului de carte funciară Târnăveni, nr. 346/20 martie 2002, cauza fiind trimisă spre rejudecare prin decizia civilă nr. 109/R/11 februarie 2003 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească se compune din trei părți: practicaua, considerentele ( sau motivarea ) și dispozitivul.
Prin dispozitiv, instanța este obligată să rezolve concret toate cererile formulate de părți cu privire la obiectul procesului, iar prin considerente - să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Rezultă, deci, că instanța trebuie să arate fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost soluționate, precum și normele juridice pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită. Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, astfel încât din cuprinsul ei să rezulte justețea soluției adoptate, respectarea acestor cerințe fiind de natură a înlătura arbitrariul și de a face posibil controlul judiciar.
În speța dedusă judecății, s-a observat în mod corect de către instanța de apel caracterul lacunar al motivării sentinței atacate, în cuprinsul acesteia nefiind expuse argumentele juridice care au condus la respingerea fiecărui capăt de cerere și nici a acțiunii din dosarul conexat. Nu a fost examinată nulitatea invocată prin precizarea de acțiune depusă la data de 18 noiembrie 2004, iar afirmații de genul "imobile care nu le aparțin" sau "calitatea de terți" față de actele translative de proprietate, de dezmembrare și de întabulare, conduc mai degrabă la reținerea lipsei calității procesuale active a reclamantelor, însă o atare excepție nu a fost pusă în discuția părților.
Singura cerere căreia i s-a dat o rezolvare argumentată este cea formulată în contradictoriu cu pârâtul, excepția autorității de lucru judecat fiind în mod corect admisă de prima instanță prin încheierea de ședință din data de 19 mai 2005. Astfel, în condițiile în care legalitatea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului revendicat de către reclamante a fost irevocabil confirmată prin sentința civilă nr. 1045/1996 (respingându-se cererea de anulare a titlului de proprietate emis în favoarea pârâtului în temeiul legii fondului funciar, corelativ cu constatarea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului revendicat și întabularea lui în cartea funciară), este evident că în cauză sunt întrunite cerințele impuse de art. 1201 Cod civil.
Invocarea de către reclamante a împrejurării că în prezentul litigiu nu au solicitat desființarea titlului de proprietate al pârâtului - prin invocarea nulității relative sau absolute - ci au formulat o acțiune în revendicare, întemeiată pe prevederile art.480 Cod civil, nu este de natură a înlătura efectele autorității de lucru judecat, deoarece finalitatea urmărită prin actualul demers juridic este aceeași, respectiv deposedarea pârâtului de bunul în privința căruia legalitatea deținerii a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă. Pentru aceleași considerente, nu mai poate fi primită nici o eventuală cerere de comparare a titlurilor de proprietate ale părților aflate în litigiu, astfel cum pretind reclamantele.
Având în vedere aspectele anterior relevate, Curtea constată că în cauză nu se identifică motivele de nelegalitate detaliate prin memoriile de recurs supuse examinării, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul pârâților, domiciliați în Târnăveni,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 299/2 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Respinge ca nefondat și recursul reclamantelor și, cu domiciliul ales în Târnăveni,-, județul M, împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat -ta | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
11.03.2008
Jud.fond.
Jud.tr.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat