Fond funciar. Speta. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 167

Ședința publică de la 11 Februarie 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 04 februarie 2009, privind cererii de revizuire formulată de revizuentele, -, - împotriva deciziei civile nr. 831 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, (),.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea de concluzii scrise de către revizuentele, -, - la data de 10 februarie 2009, după care;

Dezbaterile din ședința publică de la data de 04 februarie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2237/2002 pe rolul Judecătoriei Corabia reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții, -, (ultimele moștenitoare ale autorului ) solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafețele de teren moștenite de la autorii și -.

Reclamantul a solicitat ca din întreaga moștenire să-i revină suprafețele de 1000. situată în C str. -. -, 335. situată în C str. - Doamna și 5000. teren extravilan situat pe raza oraș C, precizând că a făcut demersuri pentru ieșirea din indiviziune pe cale amiabilă dar la notarul public nu s-a putut ajunge la o înțelegere cu ceilalți moștenitori.

Pârâtele, - și - au depus cerere reconvențională și întâmpinare prin care au solicitat partajarea suprafețelor de teren de 5000. situată în str. -. -, 1667. situată în str. - Doamna, și 5000. teren extravilan.

Pârâtele au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, cu motivarea că în calitate de descendente de gradul I ale autorului, au renunțat la moștenirea acestuia, după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1410/13.11.1992,

Cu privire la fondul cauzei, pârâtele reclamante au solicitat ieșirea din indiviziune asupra celor trei suprafețe de teren nominalizate în cererea reconvențională, deoarece nu au reușit să rezolve pe cale notarială partajarea acestor terenuri.

Pârâtul a depus precizări cu privire la suprafețele de teren ce urmau a fi partajate și de asemenea reclamantul Gad epus precizări privind acțiunea inițială și copii de pe titlul de proprietate nr. 19752/77/21.06.1993, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1472/25.08.1980 și mai multe chitanțe fiscale.

Ulterior pârâtele au depus cerere completatoare a cererii reconvenționale prin care au solicitat partajarea tuturor terenurilor înscrise in titlul de proprietate nr. 7996/2/4.07.2000, eliberat pe numele moștenitorilor autorului.

Prin încheierea din 16.11.2002, s-au admis în principiu acțiunea civilă de partaj formulată de reclamantul G și cererea reconvențională a pârâtelor, - și -.

S-a constatat deschisă succesiunea autorului cu ultimul domiciliu în orașul C la data de 07.06.1972 și că masa succesorală a autorului se compune din suprafața de 3,45 ha teren intravilan și extravilan, situat pe raza orașului C, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul nr. 7996/2/4.07.2000.

S-a constatat că moștenitori acceptanți ai succesiuni autorului, în condițiile Legii nr. 18/199l, sunt reclamantul G, pârâții, și - toți în calitate de descendenți gradul I - fiecare cu câte o cotă de 1/5 din averea succesorală, că numitul a decedat la 03.06.1991, moștenitori cu vocație succesorală ai acestuia fiind pârâtele - în calitate de soție supraviețuitoare - - și - - în calitate de descendenți gradul I, urmând ca asupra excepției invocate de pârâtele -- și - -, privind lipsa calității procesuale pasive a acestora, instanța să se pronunțe odată cu fondul.

Prin sentința civilă nr. 906/24.11.2003 Judecătoria Corabiaa admis acțiunea reclamantului G și cererea reconvențională promovată de pârâte, a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, în varianta propusă de expert, atribuindu-se bunurile corespunzător lotizării.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtele -, și, criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.

Reclamantul Gas usținut că în mod greșit a fost inclusă la masa partajabilă suprafața de 2000. din totalul de 3000. parcela 1 166, întrucât terenul îi aparține de drept în exclusivitate, și a depus titlul de proprietate 19752/77/21.06.1993 emis în nume propriu.

Pârâtele au criticat ambele variante de lotizare a terenurilor propuse de expert, pe considerentul că suprafețele ce le-au fost atribuite nu permit o exploatare profitabilă și realizarea unor construcții sau a altor amenajări.

Prin decizia civilă nr. 194/24.02.2004 - Tribunalul Olt și-a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de APEL CRAIOVA în conformitate cu prevederile OUG nr. 58/2003.

În apel s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize tehnice.

Prin decizia nr. 3268/07.10.2004 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 2158/2004 s-au admis apelurile formulate de reclamantul G, și pârâții - și - împotriva sentinței civile nr. 906/24.11.2003 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 2237/2002 în contradictoriu cu intimații pârâți, ( moștenitorii lui ), și.

S-a schimbat sentința susmenționată în parte, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G și cererea reconvențională formulată de pârâtele - și -.

S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților în varianta unică propusă de expert în apel pentru terenul extravilan și în varianta A pentru terenul intravilan.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 906 /2003.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, invocând dispoz. art. 304 pct. 6, 9, 10 Cod procedură civilă întrucât decizia pronunțată nu cuprinde enumerarea loturilor, componența lor, ci doar o mențiune de schimbare a sentinței civile într-o variantă propusă de expert, precum și mențiunea că, raportul de expertiză întocmit în apel, sporește lotul reclamantului G cu un teren intravilan de 741. S-a mai arătat că din loturile însumate nu rezultă suprafața totală de 8907. cât este masa de împărțit ci suprafața de 8070 mai puțin cu 837. exact cu cât a solicitat reclamantul să i se sporească lotul.

Prin decizia civilă nr. 1678/21.06.2005 pronunțată în dosarul 918/civ/2005 Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul, casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul O l

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că deși încheierea de admitere în principiu prin care s-a dispus partajarea suprafeței de 3,45 ha înscrisă în titlul de proprietate nr- a rămas irevocabilă, părțile acceptând să se împartă în loturi egale întreaga suprafață, în apel s-a exclus din masa partajabilă o suprafață cu care s-a majorat lotul reclamantului.

S-a concluzionat astfel, că partajul propriu-zis nu s-a realizat în concordanță cu încheierea de admitere in principiu, astfel că se impunea refacerea probelor administrate după pronunțarea încheierii interlocutorii și în special efectuarea unei expertize de specialitate, care să realizeze partajarea conform Încheierii de Admitere în Principiu.

Împotriva deciziei nr. 1678/21.07.2005 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVAa formulat contestație în anulare - - fără însă aot imbra și în consecință prin decizia nr. 3246/23.11.2005 pronunțată în dosarul nr. 5105/civ/2005, s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Olt sub nr. 7239/C/2005.

În faza rejudecării apelului-decedând și pârâtul - s-au introdus în cauză moștenitoarele defunctului - și -.

Prin decizia nr. 98/27.02.2006 pronunțată în dosarul nr.7239/C/2005 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul G și de pârâtele, - - și - - împotriva sentinței civile nr. 906/2003 a Judecătoriei Corabia.

S-a motivat că toate criticile formulate de apelantul reclamant vizează aspecte soluționate prin încheierea de admitere în principiu întrucât se referă la componența masei partajabile iar încheierea a rămas irevocabilă.

S-au apreciat ca nefondate și criticile din apelul declarat de pârâte, întrucât expertiza s-a efectuat cu convocarea părților, expertul a răspuns la obiecțiunile formulate de pârâte la raportul de expertiză sub aspectul evaluării terenurilor, iar lotizarea s-a făcut în spiritul dispoz. art. 741 Cod civil.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul precum și pârâtele, - și -.

Prin decizia civilă nr. 2009/05.06.2006 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-au admis recursurile declarate de reclamantul G și pârâții, -, -, împotriva deciziei civile nr. 98/27.02.2006 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 7239/2005 și a sentinței civile nr. 906/24.11.2003 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 2237/2002, s-a casat decizia menționată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul O l

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că Tribunalul O l nu a respectat îndrumările date prin decizia de casare nr. 1678/21.06.2005, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 918/civ/2005, în sensul completării și refacerii probatoriilor și efectuării unei expertize de către un specialist cu respectarea dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă și pentru a se clarifica situația partajării terenului intravilan.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Olt sub nr-.

În cauză s-au depus certificatele de deces ale numiților și, rămânând conceptată ca unic moștenitor al acestora.

Prin decizia nr. 226 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-au admis apelurile declarate de apelantul reclamant G și apelanta pârâtă, apelantele pârâte -, - împotriva sentinței civile nr. 906 din 24.05.2003 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 2237/2002 în contradictoriu cu intimații pârâți, intimata pârâtă și și s-a schimbat sentința în sensul că s-a omologat raportul de expertiză nr. 2841/20.04.2007 întocmit în cauză de expert, dispunându-se ieșirea părților din indiviziune.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții și criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenții pârâți au criticat soluția instanței de apel în ceea ce privește imputarea diferenței de teren în suprafață de 43. care nu se regăsește fizic în teren, în lotul pârâților, precum și sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor legale care conțin criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea loturilor, învederându-se astfel că nu s-a respectat criteriul posesiei actuale, care impunea ca suprafața de 698. liberă de construcții, situată în intravilan, în 70, parcela 4, să fie inclusă în lotul recurenților.

Au mai arătat că această suprafață se află în folosința lor de peste 30 ani, că au realizat îmbunătățiri, în sensul că au construit un gard împrejmuitor, au înființat plantație de de vie, și au racordat terenul la rețeaua de apă a orașului.

Prin decizia civilă nr. 115/05.02.2008 Curtea de APEL CRAIOVAs -a constatat nul recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 226 din 11 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții, - -, - -, pârâta moștenitoare .

A fost admis recursul declarat de pârâții și și s-a casat decizia civilă iar cauza a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul O l

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că recurentul reclamant nu a motivat recursul în termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel.

Cu privire la criticile formulate de pârâții și, instanța de recurs a reținut că sunt fondate întrucât decizia tribunalului nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în sensul că, nu a arătat criteriile avute în vedere la adoptarea variantelor de lotizare și nici temeiul legal aplicabil, astfel că, nu se poate verifica dacă au fost respectate dispozițiile art. 6739Cod procedură civilă.

Au fost respinse ca nefondate restul criticilor formulate de pârâți și s-a statuat pentru instanța de apel obligația verificării susținerilor recurenților cu privire la realizarea de îmbunătățiri pe terenul de 698,70. și existența acordului coproprietarilor în acest sens.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr-.

Prin decizia civilă nr.173 din 3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-au admis apelurile declarate de apelantul reclamant G și apelantele pârâte, - - și - -, împotriva sentinței civile nr. 906 din 24.05.2003 pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr. 2237/2002, în contradictoriu cu intimații pârâți, și (), și s-a schimbat sentința în sensul că s-a omologat raportul de expertiză nr. 2841/20.04.2007, sub aspectul evaluării bunurilor și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, repartizând loturile:

S-a motivat formarea și repartizarea loturilor pe respectarea criteriilor rezultate din dispozițiile art.6739Cod pr.civilă, reținându-se că intimata și soțul său decedat au efectuat lucrări pe terenul de 698,70 mp. făcând racordul la rețeaua de apă a orașului și gard împrejmuitor și cultură cu de vie.

Ca atare, s-au avut în vedere dispozițiile art.6735alin.2 Cod pr.civilă, față de care s-a apreciat că atribuirea loturilor trebuie să permită o exploatare profitabilă a terenurilor, eventual chiar edificarea unor construcții sau a altor amenajări, așa cum s-a solicitat de pârâtele -, și descendentul, iar pe de altă parte să respecte și posesia asupra bunurilor.

Critica privind greșita includere la masa partajabilă a suprafeței de 837 mp. din totalul de 3000 mp. a fost înlăturată, cu motivarea că masa partajabilă s-a stabilit irevocabil prin încheierea din 15.11.2002, care nu a fost a atacată separat cu apel, potrivit dispozițiilor art.6737Cod pr.civilă, în vigoare la data pronunțării ei.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, - și -, formulând următoarele critici.

Decizia nu cuprinde toate motivele care au format convingerea instanței.

argumentele care au dus la înlăturarea propunerilor de lotizare formulate de expert, instanța a încălcat prevederile art.315 alin.1 teza 1 Cod pr.civilă, potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs, asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii.

2. Între dispozițiile hotărârii există contradictorialitate, apelul fiind admis în totalitate, și cu toate acestea nu s-a dat curs cererii apelanților privind atribuirea terenului de 698,70 mp. situat în 79 parcela 4, care a revenit moștenitorilor și.

3. Instanța a încălcat sau a aplicat greșit legea.

Loturile atribuite părților nu sunt identificate prin vecinătăți, aspect ce face să se mențină starea de indiviziune între cei care au primit diferite suprafețe de teren situate în aceeași solă și aceeași parcelă.

Potrivit art.6735alin.2 Cod pr.civilă, instanța avea obligația de a stabili, pe cât posibil, loturi egale ca valoare, și numai în cazul în care situația din teren nu ar fi permis acest lucru, să stabilească sulte, ori lotul recurenților este cel mai mic sub aspect valoric, instanța aplicând excepția compensării prin sultă.

Modalitatea de lotizare dispusă de instanță lipsește pe recurenți de posibilitatea de a-și edifica unele construcții, cu atât mai mult cu cât terenurile intravilane din lotul lor sunt amplasate la distanțe mari față de rețelele de apă, electricitate, telefoane, etc.

Este eronat argumentul instanței de apel potrivit căruia, moștenitorilor și li se cuvine terenul de 698,70 mp. pe considerentul că l-au folosit timp de 30 de ani cu acordul celorlalți coproprietari, atâta timp cât nu s-a făcut dovada acestui acord și nici a îmbunătățirilor aduse imobilului de autorul celor doi.

Prin decizia nr.831 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a respins recursul declarat de pârâtele, -, - împotriva deciziei civile nr. 173 din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul G și pârâții, (),.

Au fost obligați recurenții la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimații și.

Pentru a se pronunța astfel s-au reținut următoarele:

În rejudecare, Tribunalul Olta respectat întocmai îndrumările din decizia de casare nr.115/5.02.2008 a Curții de APEL CRAIOVA și prin hotărârea pronunțată, confirmând raportul de expertiză nr.2842/2007 numai sub aspectul evaluării bunurilor, a precizat criteriile avute în vedere la formarea loturilor.

În considerentele deciziei recurate, atribuirea bunurilor s-a motivat în raport de prevederile art.6739și art.6735Cod pr.civilă, arătându-se în concret criteriile avute în vedere la stabilirea loturilor fizice, respectiv posesia bunurilor, necesitatea exploatării profitabile a imobilelor, efectuarea unor lucrări de natură a le spori valoarea.

Hotărârea dată în apel nu cuprinde dispoziții contradictorii, cum se susține în motivele de recurs. Instanța a arătat în considerente motivele pentru care o parte din criticile formulate de apelanți, și anume cele referitoare la modalitatea de atribuire a suprafeței de 698,70 mp. au fost apreciate ca neîntemeiate.

Nu se justifică susținerea recurenților privitoare la neidentificarea loturilor prin vecinătăți, ceea ce ar avea drept consecință menținerea stării de indiviziune a coproprietarilor.

În dispozitivul deciziei, terenurile sunt individualizate prin indicarea tarlalelor și parcelelor în care sunt amplasate, iar pentru suprafețele ce revin coindivizarilor în aceleași parcele, vecinătățile sunt menționate în raportul de expertiză omologat, respectiv la filele 107 și următoarele din dosarul nr- al Judecătoriei Corabia, expertiză care, în aceste condiții, este avută în vedere la executare.

Principiul înscris în art.741 Cod civil, în conformitate cu care, la compunerea loturilor, trebuie să se dea, pe cât posibil loturi fizice apropriate ca valoare, nu este absolut, legiuitorul, prin sintagma " pe cât posibil" lăsând la aprecierea instanței modul de aplicare a criteriilor de partajare, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei spețe.

Art.6735alin.2 Cod pr.civilă stabilește atribuirea bunurilor în natură, dar prevede în teza a II-a că în situația inegalității loturilor, ca valoare, ele se întregesc prin sultă, fără a limita instanței posibilitatea de a aprecia, față de criteriile obiective prevăzute în art.6739Cod pr.civilă, asupra mărimii loturilor fizice.

Faptul că sub aspect valoric, lotul recurenților este mai mic, nu are relevanță, atâta timp cât instanța a atribuit bunurile ținând seama de situația concretă în cauză, iar pentru egalizare a stabilit o sultă corespunzătoare valorii reale de circulație a terenurilor, așa cum a fost stabilită de expert.

Împrejurarea posesiei îndelungată exercitată de autorul intimaților și asupra terenului de 698,70 mp. reținută de instanță, unită cu faptul că prin lucrările efectuate de autor s-a sporit valoarea terenului, justifică atribuirea imobilului în lotul intimaților.

Criticile recurenților în privința aprecierii și interpretării probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, întrucât exced motivelor de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă.

Împotriva deciziei au formulat cerere de revizuire revizuentele, -, -, solicitând admiterea cererii si revizuirea deciziei atacate în sensul admiterii recursului.

În motivare, s-a arătat că decizia criticată conține dispoziții contradictorii ce nu pot fi aduse la îndeplinire, întrucât respingând recursul și menținând dispozițiile deciziei date de Tribunalul O l t, instanța de recurs nu a ținut seama de faptul că, acestea nu sunt clare și nu stabilesc concret dreptul de proprietate al părților asupra unor suprafețe de teren determinate din cele supuse partajului, pe care le-au detaliat în amănunt pe tarlale și parcele.

Argumentul dat de instanța de recurs, potrivit căruia suprafețele care revin coindivizarilor din aceeași și aceeași parcelă sunt menționate în raportul de expertiză omologat la fila 107 și următoarele din dosarul nr- al Judecătoriei Craiova, nu poate fi valabil în speța de față, întrucât părțile nu s-au judecat niciodată într-un dosar cu acest număr la Judecătoria Corabia.

Expertiza administrată în dosarul de fond al Judecătoriei Corabia nu poate fi folosită în sensul indicat de către instanță, întrucât a fost invalidată tot de către Curtea de APEL CRAIOVA prin deciziile pronunțate în cauza de față.

În conformitate cu teza ultimă a primului alineat al dispozitivului decizie nr.173/3.06.2008 pronunțată de către Tribunalul O l t, în prezentul dosar,și care a făcut obiectul criticii în recursul soluționat prin hotărârea a cărei revizuire o solicită, raportul de expertiză a fost omologat numai sub aspectul evaluării terenurilor supuse partajului, nu și sub cel al identificării lor și al propunerilor de împărțire formulate de expert.

Întrucât nici Curtea de APEL CRAIOVA nu a schimbat această situație contradictorie prin ea însăși, care vizează evaluarea unor bunuri a căror identificare nu este omologată, revizuientii se află acum în postura în care potrivit opiniei instanței de recurs trebuie să -si identificăm propriile parcele pe baza unui raport neomologat, în ceea ce privește tocmai partea de identificare a terenurilor.

Apreciază că, întrucât decizia atacată face referire la judecarea în fond a cauzei, legate de modul în care instanța de apel a abordat aspecte ce vizează fondul drepturilor pe care părțile le revendicau, această hotărâre evocă fondul conform art.322 alin.1 teza ultimă Cod pr.civilă.

Instanța din oficiu a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de APEL CRAIOVA și, în consecință declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului O l t,rap.la art.322 al.1 coroborat cu art.323 al.1.

Excepția este întemeiată.

Art.322 pct.1 Cod pr.civilă prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Revizuirea fiind o cale de atac de retractare, competența revine, în consecință instanței care s-a pronunțat asupra fondului pricinii.

Din redactarea textului invocat, rezultă că pot face obiectul revizuirii numai hotărârile definitive de fond, respectiv hotărârile pronunțate de instanțele de recurs prin care s-a modificat hotărârea atacată.

a contrario, hotărârile instanțelor de recurs prin care recursul a fost respins fără evocarea fondului, menținându-se situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost recurată, nu pot face obiectul revizuirii.

În speță, în instanța de recurs nu s-au administrat noi probe cu înscrisuri și nu s-a reținut o situație de fapt diferită de cea avută în vedere de tribunal.

Revizuenții au pretins că în considerentele hotărârii s-a evocat fondul litigiului, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.322 alin. 1 Cod pr.civilă.

Susținerile revizuenților sunt neîntemeiate.

Simplele referiri ale instanței de recurs în hotărâre la aspecte legate de ansamblul pricinii,în contextul analizării motivelor de recurs în lumina principiilor de drept si a articolelor invocate, nu echivalează cu evocarea fondului cauzei, atâta vreme cât nu s-a stabilit o altă stare de fapt.

Prin decizia civilă nr.173/3.06.2008 Tribunalul Olta admis apelul și a modificat sentința civilă, repartizând loturile în forma reținută de instanță, iar prin decizia civilă nr.831/16.10.2005 atacată cu revizuire Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursul.

Atâta timp cât instanța de recurs a respins apelul nestabilind o altă stare de fapt decât cea reținută prin decizia pronunțată de Tribunalul O l t, menținând aceeași soluție, este clar că hotărârea care evocă fondul este decizia civilă pronunțată de Tribunalul Olt, această hotărâre urmând a fi revizuită.

Prin urmare recursul a fost soluționat fără a se evoca fondul.

Așadar, în conformitate cu art.322 alin.1 rap. la art.323alin.1, art.158 alin.1 și 3 și art.159 Cod pr.civilă, instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului O l

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentele, -, - împotriva deciziei civile nr. 831 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, (), în favoarea Tribunalului O l

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2009

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red--

Tehn.2 ex

Năvală

18.02.2009

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 167/2009. Curtea de Apel Craiova