Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 166

Ședința publică de la 11 Februarie 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 04 februarie 2009, privind judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarele, -, - împotriva deciziei civile nr. 831 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, (),.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea de concluzii scrise de către contestatoarele, -, - la data de 10 februarie 2009, după care:

Dezbaterile din ședința publică de la data de 04 februarie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față;

Prin cererea înregistrată sub nr. 2237/2002 pe rolul Judecătoriei Corabia reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâții, -, (ultimele moștenitoare ale autorului ) solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafețele de teren moștenite de la autorii și -.

Pârâtele, - și - au depus cerere reconvențională și întâmpinare prin care au solicitat partajarea suprafețelor de teren de 5000. situată în str. -. -, 1667. situată în str. - Doamna, și 5000. teren extravilan.

Pârâtele și - au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, cu motivarea că în calitate de descendente de gradul I ale autorului, au renunțat la moștenirea acestuia, după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 1410/13.11.1992.

Prin încheierea din 16.11.2002, s-au admis în principiu acțiunea civilă de partaj formulată de reclamantul G și cererea reconvențională a pârâtelor, - și -.

S-a constatat deschisă succesiunea autorului, precum și faptul că masa succesorală a autorului se compune din suprafața de 3,45 ha teren intravilan și extravilan, situat pe raza orașului C, pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul nr. 7996/2/4.07.2000.

S-a constatat că moștenitori acceptanți ai succesiuni autorului, în condițiile Legii nr. 18/199l, sunt reclamantul G, pârâții, și - toți în calitate de descendenți gradul I - fiecare cu câte o cotă de 1/5 din averea succesorală, că numitul a decedat la 03.06.1991, moștenitori cu vocație succesorală ai acestuia fiind pârâtele - în calitate de soție supraviețuitoare, - - și - - în calitate de descendenți gradul I, urmând ca asupra excepției invocate de pârâtele - - și - -, privind lipsa calității procesuale pasive a acestora, instanța să se pronunțe odată cu fondul.

Prin sentința civilă nr. 906/24.11.2003 Judecătoria Corabiaa admis acțiunea reclamantului G și cererea reconvențională promovată de pârâte, a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, în varianta propusă de expert, atribuindu-se bunurile corespunzător lotizării.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâtele -, și, criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 194/24.02.2004 - Tribunalul Olt și-a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, în conformitate cu prevederile OUG nr. 58/2003.

Prin decizia nr. 3268/07.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2158/2004 s-au admis apelurile formulate de reclamantul G și pârâții - și -, în contradictoriu cu intimații pârâți, ( moștenitorii lui ), și.

S-a schimbat sentința în parte, în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G și cererea reconvențională formulată de pârâtele - și -.

S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților în varianta unică propusă de expert în apel pentru terenul extravilan și în varianta A pentru terenul intravilan.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 906 /2003.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 9, 10 Cod procedură civilă.

A susținut că decizia nu cuprinde enumerarea loturilor, componența lor, ci doar o mențiune de schimbare a sentinței civile într-o variantă propusă de expert, precum și mențiunea că raportul de expertiză întocmit în apel sporește lotul reclamantului G cu un teren intravilan de 741.

S-a mai arătat că din loturile însumate nu rezultă suprafața totală de 8907.,cât este masa de împărțit, ci suprafața de 8070 mai puțin cu 837. exact cu cât a solicitat reclamantul să i se sporească lotul.

Prin decizia civilă nr. 1678/21.06.2005 pronunțată în dosarul 918/civ/2005 Curtea de Apel Craiovaa admis recursul, casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul O l

Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că, deși încheierea de admitere în principiu prin care s-a dispus partajarea suprafeței de 3,45 ha înscrisă în titlul de proprietate nr- a rămas irevocabilă, părțile acceptând să se împartă în loturi egale întreaga suprafață, în apel s-a exclus din masa partajabilă o suprafață cu care s-a majorat lotul reclamantului.

S-a concluzionat astfel, că partajul propriu-zis nu s-a realizat în concordanță cu încheierea de admitere în principiu, astfel că se impunea refacerea probelor administrate după pronunțarea încheierii interlocutorii și în special efectuarea unei expertize de specialitate, care să realizeze partajarea conform încheierii de admitere în principiu.

Împotriva deciziei nr. 1678/21.07.2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiovaa formulat contestație în anulare - - fără însă aot imbra și în consecință prin decizia nr. 3246/23.11.2005 pronunțată în dosarul nr. 5105/civ/2005, s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Olt sub nr. 7239/C/2005.

În faza rejudecării apelului-decedând și pârâtul - s-au introdus în cauză moștenitoarele defunctului - și -.

Prin decizia nr. 98/27.02.2006 pronunțată în dosarul nr.7239/C/2005 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul G și de pârâtele, - - și - - împotriva sentinței civile nr. 906/2003 a Judecătoriei Corabia.

S-a motivat că toate criticile formulate de apelantul reclamant vizează aspecte soluționate prin încheierea de admitere în principiu, întrucât se referă la componența masei partajabile, iar încheierea a rămas irevocabilă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul precum și pârâtele, - și -.

Prin decizia civilă nr. 2009/05.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, s-au admis recursurile declarate de reclamantul G și pârâții, -, -, s-a casat decizia menționată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul O l

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că Tribunalul O l nu a respectat îndrumările date prin decizia de casare nr. 1678/21.06.2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 918/civ/2005, în sensul completării și refacerii probatoriilor și efectuării unei expertize de către un specialist cu respectarea dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă și pentru a se clarifica situația partajării terenului intravilan.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Olt sub nr-.

Prin decizia nr. 226 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-au admis apelurile declarate de apelantul reclamant G și apelanta pârâtă, apelantele pârâte -, - și s-a schimbat sentința în sensul că s-a omologat raportul de expertiză nr. 2841/20.04.2007 întocmit în cauză de expert, dispunându-se ieșirea părților din indiviziune.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenții pârâți au criticat soluția instanței de apel în ceea ce privește imputarea diferenței de teren în suprafață de 43. care nu se regăsește fizic în teren în lotul pârâților, precum și sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor legale care conțin criteriile ce trebuie avute în vedere la formarea loturilor, învederându-se astfel că nu s-a respectat criteriul posesiei actuale, care impunea ca suprafața de 698. liberă de construcții, situată în intravilan, în 70, parcela 4, să fie inclusă în lotul recurenților.

Au mai arătat că această suprafață se află în folosința lor de peste 30 ani, că au realizat îmbunătățiri, în sensul că au construit un gard împrejmuitor, au înființat plantație de de vie și au racordat terenul la rețeaua de apă a orașului.

Prin decizia civilă nr. 115/05.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a constatat nul recursul declarat de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții, - -, - -, pârâta moștenitoare .

A fost admis recursul declarat de pârâții și și s-a casat decizia civilă, iar cauza a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul O l

Prin decizia civilă nr.173 din 3 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-au admis apelurile declarate de apelantul reclamant G și apelantele pârâte, - - și - -, în contradictoriu cu intimații pârâți, și (), și s-a schimbat sentința în sensul că s-a omologat raportul de expertiză nr. 2841/20.04.2007, sub aspectul evaluării bunurilor, dispunându-se ieșirea din indiviziune a părților, fiind atribuite loturile astfel:

Lotul nr. 1în valoare de 35.225,040 lei s-a atribuit lui G care va primi: 794. teren construcții din totalul de 2230. situat în T 71 P 26 în valoare de 22.206,592 lei; 5200. din totalul de 15.600. teren extravilan în T 173 P 78 în valoare de 780 lei, 978,30. din totalul de 1677. situată în T 70 P 4 în valoare de 10.917,828 lei.

Total valoare bunuri primite - 33.904,42 lei.

Primește sultă de la lotul nr. 2 suma de 1320,62 lei.

Lotul nr. 2în valoare de 35.225,040 lei s-a atribuit moștenitorilor autorului, și care vor primi: 742. teren curți construcții din totalul de 2230. situat în T 71 P 26 în valoare de 20.752,256 lei; 5200. din totalul de 15.600. situată în T 173 P 78 în valoare de 780 lei și 698,70. teren din totalul de 1677. teren situat în T 70 P 4 cu o valoare de 22.795,506 lei.

Total valoare bunuri primite - 44.247,762 lei.

sultă lotului nr. 1 suma de 1320,62 lei, lotului nr. 3 suma de 1450,500 lei, iar lotului nr. 4 suma de 6.331,877 lei.

Lotul nr. 3în valoare de 35.225,040 lei s-a atribuit pârâtei - în calitate de moștenitoare a autorului și a cărui cotă o va prelua-care va primi: 694. teren curți construcții din totalul de 2230. situat în T 71 P 26, în valoare de 19.409,792 lei; 4996, 50. teren extravilan situat în 157, P 42 (din totalul de 9093.), în valoare de 599, 58 lei și 1000. din totalul de 2000. situată în T 166 P 3, în valoare de 13.237 lei.

Total valoare bunuri primite: 33.246, 372 lei.

Primește sultă de la lotul nr. 2 suma de 1450,500 lei, iar de la lotul nr. 5 suma de 528,446 lei.

Lotul nr. 4. în valoare de 35.225,040 lei s-a atribuit moștenitorilor autorului, respectiv, - și care vor primi: 4996,50. din totalul de 9993. teren extravilan situat în T 157 P 42, în valoare de 599,58 lei; 1008,15. teren din totalul de 3000. teren situat în T 166 P 1, în valoare de 15.050,583 lei și 1000. din totalul de 2000. teren situat în T 166 P 3, în valoare de 13.237 lei.

Total valoare bunuri primite - 28.893,163 lei.

Primește sultă de la lotul nr. 2 suma de 6331,877 lei.

Lotul nr. 5în valoare de 35.225,040 lei s-a atribuie pârâtei care va primi: 5200. din totalul de 15.600. teren extravilan din T 173 P 78, în valoare de 780 lei; 1991,94. din totalul de 3000. situat in T 166 P l, în valoare de 34.973, 486 lei.

Total valoare bunuri primite - 35.753,486 lei.

sultă lotului nr. 3 suma de 528,446 lei.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-au compensat cheltuielile de judecată și au fost obligate loturile nr. 2, 3 și 5 la câte 33,3 lei către apelant și la câte 66,6 lei către lotul nr. 4.

S-a motivat formarea și repartizarea loturilor pe respectarea criteriilor rezultate din dispozițiile art.6739Cod pr. civilă, reținându-se că intimata și soțul său decedat au efectuat lucrări pe terenul de 698,70 mp. făcând racordul la rețeaua de apă a orașului, gard împrejmuitor și cultură cu de vie.

S-au avut în vedere dispozițiile art.6735alin.2 Cod pr. civilă, față de care s-a apreciat că atribuirea loturilor trebuie să permită o exploatare profitabilă a terenurilor, eventual chiar edificarea unor construcții sau a altor amenajări, așa cum s-a solicitat de pârâtele -, și descendentul, iar pe de altă parte să respecte și posesia asupra bunurilor.

Critica privind greșita includere la masa partajabilă a suprafeței de 837 mp. din totalul de 3000 mp. a fost înlăturată, cu motivarea că masa partajabilă s-a stabilit irevocabil prin încheierea din 15.11.2002, care nu a fost a atacată separat cu apel, potrivit dispozițiilor art.6737Cod pr. civilă, în vigoare la data pronunțării ei.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, - și -.

Au arătat că decizia nu cuprinde toate motivele care au format convingerea instanței și că, deși expertiza întocmită de a fost omologată numai sub aspectul evaluării terenurilor, instanța nu și-a motivat opinia în privința propunerilor de lotizare.

argumentele care au dus la înlăturarea propunerilor de lotizare formulate de expert, instanța a încălcat prevederile art.315 alin.1 Teza I Cod pr. civilă, potrivit cărora, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii.

Între dispozițiile hotărârii există contradictorialitate, apelul fiind admis în totalitate, și cu toate acestea nu s-a dat curs cererii apelanților privind atribuirea terenului de 698,70 mp. situat în 79 parcela 4, care a revenit moștenitorilor și.

Instanța a încălcat și a aplicat greșit legea, loturile atribuite părților nu sunt identificate prin vecinătăți și, deși avea obligația de a stabili pe cât posibil loturi egale ca valoare, și numai în cazul în care situația din teren nu ar fi permis acest lucru, să stabilească sulte, or, lotul recurenților este cel mai mic sub aspect valoric, instanța aplicând excepția compensării prin sultă.

Modalitatea de lotizare dispusă de instanță lipsește pe recurenți de posibilitatea de a-și edifica unele construcții, cu atât mai mult cu cât terenurile intravilane din lotul lor sunt amplasate la distanțe mari față de rețelele de apă, electricitate, telefoane, etc.

Prin decizia civilă nr. 831 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, s-a respins recursul declarat de pârâtele, -, -, în contradictoriu cu reclamantul G și pârâții, (),.

Au fost obligați recurenții la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, către intimații și.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a răspuns motivat la criticile formulate de pârâți referitoare la nemotivarea hotărârii pronunțate de tribunal, la contradictorialitatea pretins existentă între dispozițiile deciziei, la aplicarea dispozițiilor legale privind atribuirea loturilor.

Criticile privind aprecierea și interpretarea probatoriilor administrate nu au făcut obiectul analizei instanței de recurs, întrucât exced motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă.

Împotriva deciziei au formulat contestație în anulare contestatoarele, - și -.

În motivarea contestației, contestatoarele au arătat că decizia a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, motiv prevăzut de art. 317 alin. 2 Cod pr. civilă.

Se susține că judecătorul a făcut parte din completele de judecată care au pronunțat decizia civilă nr.831/2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, precum și decizia nr.115/2008 în dosarul nr- pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Că, potrivit art. 24 alin. 1 Cod pr. civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină, nu mai poate lua parte la judecarea aceleiași pricini, indiferent dacă judecata intervine în apel, recurs sau rejudecare în fond.

Că, în conformitate cu art. 105 alin. 1 Cod pr. civilă, sunt nule actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent.

În drept, contestatorii invocă dispozițiile art.317 alin. 2 Cod pr. civilă.

Contestația în anulare este neîntemeiată.

Contestația în anulare, cale de atac extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 Cod pr. civilă (necompetență sau vicii vizând procedura citării ) și art. 318 Cod pr. civilă (greșeală materială sau omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs ).

În speța dedusă judecății, contestația este întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod pr. civilă, ce privește pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privind competența.

Susținerea contestatoarelor nu poate fi primită, întrucât prin decizia civilă nr.115/5 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- instanța de recurs a admis recursul declarat de pârâții, împotriva deciziei civile nr.226/11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele, -, -, pârâta moștenitoare.

A fost casată decizia civilă nr.226/2002 pronunțată de Tribunalul Olt și trimisă cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

A fost constatat nul recursul declarat de reclamantul recurent.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a apreciat că decizia atacată nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. 1 Cod pr. civilă, că, după administrarea probei cu expertiza tehnică, prin care au fost evaluate bunurile supuse împărțelii și au fost propuse loturi pentru coindivizari, instanța de apel nu a arătat criteriile pe care le-a avut în vedere la adoptarea variantelor de lotizare și temeiul legal aplicabil.

Că în aceste condiții, nu se poate verifica dacă tribunalul a respectat dispozițiile art. 6739Cod pr. civilă și din perspectiva acestora, dacă a respectat criteriul posesiei exercitată de coindivizari asupra bunurilor succesorale și în consecință, critica referitoare la oportunitatea includerii în lotul recurenților pârâți a suprafeței de 698,70. din 70, 4, neputând fi cenzurată de instanța de recurs.

În aceste condiții, s-a apreciat că nemotivarea deciziei echivalează cu o necercetare a fondului și face incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă.

Prin decizia civilă nr.831/16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins recursul declarat de recurentele, - și -, împotriva deciziei civile nr.173/2008, pronunțată de Tribunalul O l t, decizie pronunțată de acest tribunal după casarea cu trimitere spre rejudecare.

Prin această hotărâre acțiunea de partaj a fost soluționată pe fond.

La soluționarea acestor două hotărâri, în recurs a participat judecător.

Potrivit art. 24 Cod pr. civilă, "judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau recurs, și nici în caz de rejudecare după casare".

Dispozițiile legale referitoare la incompatibilitate sunt de natură imperativă, iar nerespectarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârii.

Incompatibilitatea este limitată de lege numai la cazurile menționate și se referă la acei judecători care au soluționat fondul pricinii.

Întrucât judecătorul menționat a participat la soluționarea pe fond a unui recurs, iar în cealaltă cauză a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare, nu există cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 Cod procedură civilă, întrucât prin decizia de casare nu s-a antamat fondul litigiului.

Ca atare, motivul de contestație invocat este neîntemeiat și urmează a fi înlăturat.

Pe cale de consecință, contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarele, -, - împotriva deciziei civile nr. 831 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații G, (),.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

- -

Grefier,

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

03.03.2009

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Craiova