Fond funciar. Speta. Decizia 285/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR. 4412,-

DECIZIA NR.285

Ședința publică din data de 11 martie 2008.

PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica

JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Gherasim Elisabeta Marin Eliza

- - -

GREFIER - - -

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat comuna, Calea B, nr. 310, județul D, împotriva deciziei civile nr. 1257/20 nov. 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în comuna, Calea B, nr. 310, județul D, G,domiciliat în Târgoviște, Calea B, nr. 105, județul D, domiciliată în Târgoviște,-, județul D, domiciliată în Târgoviște,-, județul D, domiciliată în Târgoviște,-, județul D, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR T și COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR D, cu sediul în Târgoviște, județul D.

Cererea de revizuire este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10,00 lei, potrivit chitanței nr. -/2008 și timbru judiciar de 0,30 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații G, toți prin avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 11/2008 din Baroul Dâmbovița, lipsă fiind revizuientul și intimata..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se invederează instanței că s-a atașat dosarul cu nr. 441- al Tribunalului Dâmbovița.

Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.

Curtea ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de revizuire.

Avocat având cuvântul arată că cererea de revizuire este netemeinică. Tribunalul Dâmbovițaa soluționat prin deciziile civile nr. 1208/8 nov. 2007 și nr. 1257/20 nov. 2007 două cereri distincte. Revizuientul nu a renunțat la nici una dintre cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 444- și respectiv 441-.

Mai mult dosarele sus menționate au fost soluționate de complete diferite.

Solicită respingerea cererii de revizuire. Cu cheltuieli de judecată.

2

CURTEA

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 4412,-, revizuientul. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1257/2007 pronunțată în dosarul nr. 4412/2007 al Tribunalului Dâmbovița și anularea sa.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă revizuientul invederează că dintr-o eroare, aceeași cerere de revizuire a fost depusă de două ori ( prin poștă și la registratură).

Mai arată acesta că a făcut cerere de conexare a dosarelor, însă la cererea părții adverse, tribunalul a dat două hotărâri pe aceeași cerere.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

În cazul de față cele două hotărâri, așa numite potrivnice, sunt date de instanțe de recurs, însă nu conțin dispoziții potrivnice.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1208/8 nov. 2007 Tribunalului Dâmbovițas -a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul. împotriva deciziei civile nr. 454/2007 a Tribunalului Dâmbovița în contradictoriu cu intimații G, Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Târgoviște și Comisia Județeană de aplicare a legii fondului funciar D, ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 1257/20 nov. 2007 Tribunalului Dâmbovița, instanța de recurs a dispus de asemenea respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire dintre aceleași părți și cu același obiect.

Ca atare, în cauza de față nu sunt îndeplinite condițiile procedurale sus menționate și nu există hotărâri potrivnice care să conducă la aplicarea art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă.

Așa fiind, față de situația de fapt și de drept sus menționată, Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga revizuientul la 400,00 lei cheltuieli de judecată către intimații G și.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

3

Respinge cererea de revizuire, formulată de revizuientul., domiciliat comuna, Calea B, nr. 310, județul D, împotriva deciziei civile nr. 1257/20 nov. 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații, domiciliată în comuna, Calea B, nr. 310, județul D, G,domiciliat în Târgoviște, Calea B, nr. 105, județul D, domiciliată în Târgoviște,-, județul D, domiciliată în Târgoviște,-, județul D, domiciliată în Târgoviște,-, județul D, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR T și COMISIA JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR D, cu sediul în Târgoviște, județul D, ca nefondată.

Obligă revizuientul la 40 lei ( patru sute lei) cheltuieli de judecată către intimații G și .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Duboșaru Rodica, Gherasim Elisabeta Marin Eliza

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red./

Tehored./grefier

2 ex./data 28.03.3008.

6736/2004 Judecătoria Târgoviște

recurs 5692/2005 Tribunalul Dâmbovița

recurs,

revizuire 441- Tribunalul Dâmbovița

revizuire,

Președinte:Duboșaru Rodica
Judecători:Duboșaru Rodica, Gherasim Elisabeta Marin Eliza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 285/2008. Curtea de Apel Ploiesti