Fond funciar. Speta. Decizia 374/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 374/2008 -

Ședința publică din 11 martie 2008

PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

- R - - JUDECĂTOR 3: Roman Florica

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții domiciliat în O,-,. 5, județul B, domiciliată în O,-, - 5,. 60, județul B, domiciliat în O,-, - 7,. 22, județul B, domiciliat în O,-,. 34, județul B și domiciliată în O,-, - 34,. 8, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în O,-, - 5,. A,. 45, județul B și cu intimații pârâți - domiciliat în O,-/A, județul B, domiciliați în O,-, - 29,. 11, județul B, COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 cu sediul în O,-, județul B și COMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 cu sediul în O, Parcul, nr. 5, județul B, împotriva deciziei civile nr. 1177 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1813 din 13 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: plângere în baza Legii fondului funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenții reclamanți, și - toți lipsă, avocat, fără împuternicire avocațială, și pentru intimatul pârât - - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 11.03.2008 emisă de Baroul Cluj - Cabinet individual, lipsă fiind intimata reclamantă și intimații pârâți, COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991 și COMISIA JUDEȚEANĂ B PENTRU APLICAREA LEGII NR. 18/1991.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:

Reprezentanta intimatului pârât - depune la dosar întâmpinare. un exemplar reprezentantei recurenților reclamanți. Invocă excepția autorității de lucru judecat deoarece hotărârea supusă prezentului recurs este irevocabilă, calea de atac formulată reprezintă recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil, în consecință solicită respingerea acesteia ca atare cu obligarea părții recurente la cheltuieli de judecată.

Reprezentanta recurenților reclamanți solicită respingerea excepției de inadmisibilitate învederând că Tribunalul Bihora calificat greșit calea de atac cât timp există mai multe capete de cerere, într-adevăr întâiul fiind anularea titlului de proprietate, însă a solicitat și anularea altor acte translative de proprietate. Tribunalul a soluționat greșit cauza conform Legii nr. 247/2005 în ce privește toate cererile, pentru celelalte părțile fiind prejudiciate de un grad de jurisdicție.

Reprezentanta intimatului pârât - subliniază că potrivit art. 17 Cod procedură civilă cererile accesorii sunt supuse regulilor de competență stabilite pentru cererea principală.

CURTEA DE APEL,

Constată că, prin sentința civilă nr. 1813 din 13 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei interesului și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de către pârâții și; s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană B pentru aplicarea Legii nr. 18/1991; reclamanții au fost obligați în solidar să-i plătească pârâtului suma de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, cu privire la excepțiile invocate de pârâți, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt succesorii lui G și, în această calitate solicitând anularea titlului de proprietate emis pe seama pârâtului, precum și a actelor subsecvente încheiate.

Referitor la fondul cauzei, judecătoria a reținut că cea care s-a înscris în cu terenul în litigiu, denumit popular "după ogrezi", a fost familia defunctului. Lipsa înscrierilor în cartea funciară nu este de natură a duce la concluzia că înstrăinarea nu s-a produs. Este de notorietate modalitatea în care se încheiau contractele de vânzare - cumpărare a terenurilor în momentul la care a avut loc vânzarea.

S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, au dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate cei care au adus pământ în cooperative sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea lui, în principal să se dispună casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în totul a hotărârii în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1177 din 19 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora respins ca nefondat recursul și a menținut în totul hotărârea instanței de fond.

Se reține în motivare că potrivit art. 11 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, dreptul de proprietate se reconstituie asupra terenului adus în Suprafața rezultă din cererea de înscriere în și din înscrierile în registrul agricol.

În speță, în mod corect s-a reconstituit intimaților dreptul de proprietate în raport de înscrierea în registrul agricol, împrejurare confirmată și de martorii audiați în cauză.

Recurenții își întemeiază acțiunea și recursul pe depoziția martorului G și susțin că, dacă ar fi fost avută în vedere această depoziție, se reținea o cu totul altă stare de fapt, însă - apreciază tribunalul - martorul declară că știe din spusele lui G că a avut împreună cu sora lui un teren la, fără a cunoaște situarea acestuia, ori dacă l-a înstrăinat sau nu. Concluzionând, în baza unei astfel de probe nu poate fi anulat un titlu de proprietate legal emis.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, și, solicitând casarea acesteia, cu trimitere la Tribunalul Bihor pentru soluționarea cauzei în apel, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că Tribunalul Bihora soluționat o parte din capetele de cerere formulate, într-o greșită compunere a completului, fiind astfel încălcate prevederile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.

Astfel, se susține de către recurenți că, prin cererea de chemare în judecată au solicitat nu doar anularea titlului de proprietate emis pe seama numitului, cerere care face obiectul Legii nr. 247/2005, dar și anularea actelor subsecvente, prin care imobilul a fost transferat, cereri care se soluționează potrivit dreptului comun.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat a se admite excepția autorității de lucru judecat și pe cale de consecință a respinge ca inadmisibil recursul civil de față, cu cheltuieli de judecată.

Verificând recursul civil de față prin prisma excepției invocate, cât și din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 5 decembrie 2005, reclamanții au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 1413/1996 emis pe numele defunctului, pentru cotele de 790/2266 părți și respectiv 1571/5895 părți.

De asemenea, au mai solicitat a se constata nulitatea parțială a certificatului de moștenitor nr. 146/2004 pentru cotele de teren mai sus arătate, care au fost incluse în masa succesorală, nulitatea înscrierilor din cartea funciară cu privire la aceleași suprafețe de teren și obligarea comisiilor să emită titlu de proprietate în favoarea reclamanților pentru aceste suprafețe.

Prin sentința civilă nr. 1813/2007, Judecătoria Oradeaa respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de către reclamanți, hotărâre confirmată prin decizia civilă nr. 1177/19.11.2007 a Tribunalului Bihor, ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, titlul XIII, "Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță, sunt supuse numai recursului . ".

Prezenta acțiune fiind înregistrată la data de 5 decembrie 2005, ulterior intrării în vigoare a actului normativ mai sus indicat, în mod corect a calificat tribunalul calea de atac promovată împotriva hotărârii instanței de fond ca fiind recurs și nu apel.

Este adevărat că reclamanții au solicitat atât constatarea nulității titlului de proprietate emis în favoarea antecesorului pârâtului, pentru anumite suprafețe de teren, cât și anularea actelor subsecvente, respectiv a certificatului de moștenitor, a înscrierii în coala funciară, însă toate priveau aceeași suprafață, pentru care s-a cerut anularea titlului de proprietate, fiind cereri accesorii primului capăt de cerere.

Or, potrivit art. 17 Cod procedură civilă, "Cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", exact cum a procedat și Tribunalul Bihor.

Pe de altă parte, cererile accesorii formulate de reclamanți puteau face obiectul analizei instanțelor doar în măsura în care s-ar fi admis primul capăt de cerere, principal, cel care viza nulitatea titlului de proprietate, or, soluția adoptată de ambele instanțe a fost aceea de respingere a acțiunii, așa cum s-a arătat mai sus.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel Oradea va admite excepția invocată de intimat și pe cale de consecință, va respinge ca inadmisibil recursul civil de față, urmând ca în baza art. 274 Cod procedură civilă să-i oblige pe recurenți la 500 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca inadmisibil recursul civil declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr. 1177 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă părțile recurente să plătească părții intimate suma de 500 RON cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - R - - -

red.

în concept la 19.03.2008.

jud.fond.

jud.rec. - -

dact.; 2 ex./21.03.2008.

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 374/2008. Curtea de Apel Oradea