Fond funciar. Speta. Decizia 407/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- (230/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.407.

Ședința publică de la 2 martie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă

JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea

JUDECĂTOR 3: Doinița

GREFIER -

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul revizuent, împotriva deciziei civile nr.1168 A din 19.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, PREFECTURA MUNICIPIULUI B, PREFECTURA JUDEȚULUI I, PRIMĂRIA ORAȘULUI OTOPENI, PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B, - CO SRL și.

are ca obiect - fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul revizuent personal, avocat, pentru intimatul - Co, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -Cabinet Individual, avocat, pentru intimatul, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București -, lipsind intimații Primăria Municipiului B, Prefectura Municipiului B, Prefectura Județului I, Primăria Orașului Otopeni și Primăria sectorului 1

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea de către intimatul - Co, prin serviciul registratură, la data de 24.02.2009, a unei întâmpinări.

Curtea comunică recurentului revizuent un exemplar al întâmpinării depuse la dosar.

Recurentul revizuent depune la dosar chitanța nr.-, în cuantum de 5 lei, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de recurs; 0,6 lei timbru judiciar precum și un set de înscrisuri. Totodată, solicită ca instanță să pună în vedere intimaților să depună la dosar înscrisuri fără a preciza punctual la ce se referă.

Intimatul, prin apărător, solicită respingerea cererii formulate de către recurentul revizuent în raport de soluția pronunțată de către Tribunalul București care a admis excepțiile tardivității și a inadmisibilității cererii de revizuire, apreciind că proba anterior menționată este inutilă soluționării recursului.

Intimatul - Co, prin apărător, susține punctul de vedere al intimatului cu privire la solicitarea recurentului revizuent.

Curtea, după deliberare, având în vedere obiectul recursului cât și decizia pronunțată de către Tribunalul București prin care s-au admis excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire, apreciază că proba solicitată de către recurentul revizuent nu este utilă soluționării prezentului recurs motiv pentru care o respinge.

Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod de procedură civilă și acordă cuvântul părților pe acest aspect.

Recurentul revizuent solicită respingerea excepției apreciind că motivele recursului său se încadrează în dispozițiile art.304 pct.1-9 Cod de procedură civilă.

Intimatul, prin apărător, solicită admiterea excepției nulității recursului față de faptul că motivele acestuia nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod de procedură civilă; solicită acordarea cheltuielilor de judecată și depune la dosar concluzii scrise.

Arată că motivele de recurs reprezintă simple motive de nemulțumire ale părții cu privire la soluția pe fond a cauzei.

Intimatul - Co, prin apărător, susține punctul de vedere al intimatului cu privire la admiterea excepției nulității recursului; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 10.05.2007 pe rolul Curții de Apel București Secția a IV-a civilă, revizuientul a solicitat revizuirea deciziei civile nr.548 A din 06.10.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosar nr.756/2005, a deciziei civile nr.1401 din 06.06.2006 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosar nr- și a deciziei civile nr.352 din 21.02.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosar nr-.

În dezvoltarea motivelor de revizuire s-a arătat că toate cele trei hotărâri au respins acțiunea de retrocedare a terenului revizuientului, retrocedare care a fost dispusă prin decizia Tribunalului București nr.1704 din 30.06.1999 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă și sentința civilă nr.15906 din 21.09.2000.

În drept s-au invocat dispozițiile art.322 pct.1 Cod procedură civilă.

AI doilea motiv de revizuire, întemeiat pe dispozițiile art.322 pct.2 Cod procedură civilă, se referă la faptul că instanțele nu au analizat expertiza tehnică aflată la dosar, solicitarea de a fi obligați pârâții să predea la dosar actele esențiale clarificării litigiului, cererea de administrare a interogatoriului, cererea de analizare, constatare, consemnare și concluzionare asupra numeroaselor falsuri penale elementare.

În cel de al treilea motiv de revizuire s-a arătat că hotărârile a căror revizuire se solicită au fost date în temeiul unor înscrisuri declarate ca falsuri penale, respectiv: titlul de proprietate nr. - din 20.12.1929 pe numele, care era deja anulat prin actul dotal nr.3863 din 13.02.1931 și prin actul de vânzare-cumpărare nr.20047 din 12.06.1940; decizia comisiei de fond funciar a Municipiului B și nr.421 din 03.05.1993 și anexa 19 la Legea nr.18/1991; hotărârea Comisiei de fond funciar a Jud. I nr.487/07.10.1999, nesemnată, titlul de proprietate nr.44555 din 5.11.1999.

Invocând dispozițiile art.322 pct. 5, revizuientul a arătat că, deși existau înscrisuri doveditoare reținute de către pârâți, instanțele au refuzat să-i oblige pe pârâți să le depună la dosar, au refuzat și interogatoriul propus de revizuient, care ar fi putut să clarifice problemele.

Ultimul motiv de revizuire indicat este cel prevăzut de art. 322 pct.7 Cod procedură civilă, în acest sens revizuientul arătând că, hotărârile potrivnice sunt decizia nr.1704 din 30.06.1999 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă și sentința civilă nr.15906 din 21.09.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosar nr.11566/2000.

La același termen, intimatul a invocat excepția tardivității cererii de revizuire, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, întrucât hotărârea pronunțată în recurs nu evocă fondul, iar în ceea ce privește motivul prevăzut de art.322 pct.7 Cod procedură civilă hotărârile invocate ca fiind potrivnice au fost pronunțate în alte cauze și în contradictoriu cu alte părți.

Intimata - CO SRL a invocat, de asemenea excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Prin decizia civilă nr.229/12.02.2008 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.1401 din 16.06.2006 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă și a deciziei civile nr.352 din 21.02.2007 a Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului B, Prefectura Județului I Primăria Orașului Otopeni, Primăria Sectorului 1 B, - CO SRL (fostă - SRL), a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct. 7 Cod procedură civilă, și a disjuns cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 548 A/06.10.2005 a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.1, 2, 4 și 5 Cod procedură civilă, declinând competența de soluționare a cererii disjunse în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a V-a civilă sub nr-.

Deliberând asupra excepției tardivității cererii de revizuire, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată, în ceea ce privește revizuirea întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.1,2 Cod procedură civilă.

Aceasta întrucât potrivit art.324 alin.1 pct.1 din Codul d e procedură civilă, în cazurile prevăzute de art.322 pct.1 și 2 termenul de revizuire este de o lună de la data comunicării hotărârii definitive.

În speță, decizia a cărei revizuire se solicită a fost comunicată revizuientului la data de 05.12.2005, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 10.05.2007, după expirarea termenului de o lună sus menționat.

Prin decizia civilă nr.1168 A din 19.09.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepțiile tardivității și inadmisibilității, a respins, ca tardiv formulată cererea de revizuire pentru motivele prevăzute în art.322 pct. 1, 2 Cod de procedură civilă, introdusă de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 548 A din 06.10.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire pentru motivele prevăzute de art.322 pct.4, 5 Cod de procedură civilă, împotriva aceleiași decizii și a obligat revizuientul la 1677,32 lei cheltuieli de judecată către intimatul.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.4 din Codul d e procedură civilă, că, pentru existența acestuia nu este suficientă simpla declarație a revizuientului că înscrisurile pe care se întemeiază hotărârea atacată sunt false, ci este necesar să existe o hotărâre judecătorească prin care respectivele înscrisuri să fi fost declarate false ori o rezoluție a procurorului din care să rezulte că, deși sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni de fals în înscrisuri, acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare sau exercitată. În speță însă revizuientul nu a făcut dovada existenței unor asemenea hotărâri sau rezoluții și, ca urmare, cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv este inadmisibilă.

Nu poate fi considerată admisibilă nici cererea de revizuire formulată în baza art.322 pct.5 din Codul d e procedură civilă, întrucât revizuientul nu a depus la dosar niciunul dintre înscrisurile noi invocate. Întrucât cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, ce se exercită numai în anumite cazuri restrictiv determinate de lege, prezentarea probelor, respectiv a înscrisurilor noi, este o condiție de admisibilitate a ei. De aceea, revizuientul avea obligația de a înfățișa înscrisurile noi, fără de care examinarea admisibilității cererii de revizuire nu este posibilă. Puterea de lucru judecat a hotărârii a cărei revizuire se solicită împiedică administrarea din oficiu a unor probe, revizuientul având el însuși obligația de a prezenta dovezile invocate în cererea de revizuire.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că revizuientul nu a făcut dovada că înscrisurile a căror înfățișare a solicitat-o (conform listei de la 31 din dos. nr. -/2007 al ) ar fi fost determinante pentru soluționarea cauzei, respectiv că dacă acestea ar fi fost cunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea atacată, ar fi putut duce la o soluție diferită.

Celelalte critici ale revizuientului privind greșita apreciere a probelor și încălcarea unor dispoziții legale de către instanța care a pronunțat decizia atacată nu constituie motive prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi de atac extraordinare, de retractare, așa cum este revizuirea. O hotărâre judecătorească irevocabilă, chiar dacă este rezultatul unor greșeli de judecată, beneficiază de putere de lucru judecat, adică este prezumată în mod absolut că exprimă adevărul, fiind astfel imposibilă o nouă judecată asupra fondului, în condițiile abrogării dispozițiilor legale referitoare la recursul în anulare - cale de atac extraordinară de reformare.

Împotriva acestei decizii civile recurentul - revizuient a formulat recurs.

În ședința publică din data de 16.02.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile prevăzute expres și limitativ de art.304 pct.1-9 din Codul d e procedură civilă.

Curtea, analizând excepția urmează să o admită pentru următoarele considerente:

În motivarea recursului s-a susținut că, în mod greșit, instanțele au respins completarea dosarelor cu actele pe care le-a cerut, cu interogatoriul pârâților și expertiza tehnică pentru a se dovedi falsurile penale elementare din actele pârâților, litigiul fiind judecat și respins după formule tip, generale, consacrate în domeniu.

Acțiunea de față a fost respinsă greșit ca tardiv introdusă deși, nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, iar dispozițiile art.21 din Decretul nr.167/1958 nu se aplică.

Având în vedere soluția care face obiectul prezentului recurs precum și faptul că recursul trebuia să vizeze excepția tardivității cererii de revizuire pentru motivele prevăzute de art.322 pct.1, 2 fin Codul d e procedură civilă (iar nu a acțiunii pe fond) și a admisibilității cererii de revizuire pentru motivele prevăzute de art.322 pct.4,5 din Codul d e procedură civilă, Curtea a apreciat că excepția nulității recursului este întemeiată.

Astfel, conform dispozițiilor art.3021pct.3 Cod procedură civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs sunt strict și limitativ reglementate de dispozițiile art.304 pct.1 - 9 Cod procedură civilă.

Conform art.306 Cod procedură civilă, neindicarea motivelor de recurs sau indicarea greșită a acestora nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.

Constatând că în cererea de recurs formulată, recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate pe care le invocă și, apreciind că nici una din susținerile făcute de acesta în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate de instanță în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1 - 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursului.

Văzând și dispozițiile art.274 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să oblige recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul formulat de recurentul revizuent, împotriva deciziei civile nr.1168 A din 19.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, PREFECTURA MUNICIPIULUI B, PREFECTURA JUDEȚULUI I, PRIMĂRIA ORAȘULUI OTOPENI, PRIMĂRIA SECTORULUI 1 B, - CO SRL și.

Obligă recurentul la 2548,57 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red.

Dact.

Ex.2/10.03.2009

Secția a V-a Civ. -

-

Președinte:Daniela Adriana Bînă
Judecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 407/2009. Curtea de Apel Bucuresti