Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1566/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 143
Ședința publică de la 2.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentant de procuror.
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul reclamant, de apelantul pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și de apelantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 736 din 22.04.2008 pronunțate de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a III - a Civilă.
are ca obiect acțiune în pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrală din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.03.2009.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2006 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-, reclamantul iu a solicitat ca, pe baza hotărârii ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 2.300.000 Euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând daune materiale și morale, cauzate de arestarea preventivă ilegală și de procesul penal injust și abuziv.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin decizia penală nr. 887/R/25.05.2005 pronunțată în dosarul nr. 1198/2005 s-a respins recursul Parchetului Tribunalului București împotriva deciziei penale nr. 1266/17.11.2004, prin care a fost achitat de infracțiunile menționate în rechizitoriul nr. 203/P/1997 și că, datorită cercetărilor penale și a afirmațiilor din presă, la care a fost supus timp de 10 ani, i s-a creat atât un prejudiciu material, cât și moral, ce a condus la distrugerea sa pe plan profesional, fizic și psihic.
Prin sentința civilă nr. 736/22.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de iu în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul d e Finanțe și a obligat pârâtul la plata sumei de 369.919,6 RON, reprezentând prejudiciul suferit de la data arestării (23.04.1997) și până la data introducerii acțiunii și la plata sumei de 1.000.000 Euro, echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin decizia civilă nr. 5899/2003, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală, a dispus printre altele, achitarea reclamantului în baza art. 11 pct.2 lit. a, raportat la art.10 lit. c Cod procedură penală, pentru infracțiunile prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 231/1990 cu aplicarea art. 13 Cod penal (2 infracțiuni). Această decizie a fost menținută de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală prin respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI (decizia penală nr. 887/R/25.05.2005).
În art. 504-507 Cod procedură penală este reglementată procedura specială prin care persoana față de care s-a făcut actul de justiție, poate cere statului să-i repare prejudiciul material făcut.
Astfel, potrivit art. 504 alin.1 Cod procedură penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. De asemenea, are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate în mod nelegal.
Din cuprinsul textului menționat rezultă că temeiul dreptului la repararea pagubei îl constituie declararea ca nedreaptă a hotărârii de condamnare.
Daunele datorate de stat trebuie să reprezinte o justă despăgubire și să cuprindă în genere, pierderea pe care reclamantul a suferit-o și beneficiul de care a fost lipsit, integralitate ce are vedere și prejudiciul moral încercat de cel aflat în situația menționată mai sus.
Totodată, potrivit acestor dispoziții legale, răspunderea statului pentru fapta organelor sale nu este condiționată decât de întinderea pagubei suferite de cel îndreptățit la acțiune, fără nicio restricție sau distincție în raport cu natura sau componentele prejudiciului ori cu forma, modalitatea culpei.
Această interpretare a dispozițiilor art.504 Cod procedură penală este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 5 din Convenție.
Ca urmare, având în vedere că, prin decizia penală mai sus menționată, reclamantul a fost achitat pentru infracțiunile menționate în rechizitoriu, statul este obligat să răspundă civilmente atât de prejudiciul material direct produs, cât și pentru prejudiciul moral cauzat acestuia.
În ceea ce privește prejudiciul material suferit de către reclamant, tribunalul a reținut concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat de expert, prejudiciu ce reprezintă veniturile cuvenite care nu au fost obținute de către reclamant ca urmare a arestării nelegale, acestea fiind în cuantum de 396.919,6 lei.
Cu privire la daunele morale, tribunalul a reținut din actele dosarului, respectiv acte medicale, articole din presă, că reclamantul a suferit numeroase suferințe atât fizic, cât și psihic, pe plan profesional, social, cât și pe plan familial, acesta pierzând poziția socială pe care și-a câștigat-o prin activitatea pe care a desfășurat-o în calitate de director la B Turism înainte de a fi arestat.
Toată această perioadă în care reclamantul a fost supus numeroaselor cercetări penale s-a răsfrânt negativ asupra familiei acestuia, a relațiilor cu prietenii și rudele, aspect ce nu poate fi neglijat, cu atât mai mult cu cât poziția socială pe care a avut-o reclamantul înainte de începerea procesului penal nu mai poate fi aceeași.
Ca urmare, tribunalul a dispus și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, în echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând daune morale corespunzătoare cerințelor unei juste și integrale despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 04.06.2008 a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, întemeiat pe art.296 Cod procedură civilă, solicitând casarea sentinței apelate și, pe fond, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
În motivare, a arătat că obligarea la despăgubiri în cuantum de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, a Statului Român pentru perioada de detenție a reclamantului, nu poate constitui o modalitate de satisfacere a intereselor acestuia, chiar dacă măsura privativă de libertate i-a afectat relativ modul de viață, restrângându-i temporar posibilitățile de afirmare materială și profesională.
Având în vedere că izvorul principal de venit și, totodată, singurul mijloc de viață onestă este munca, apelatul consideră că acordarea unei sume atât de mari cu titlu de despăgubiri morale, fără a proba în niciun fel aceste pretenții, ar putea avea ca rezultat îmbogățirea nejustificată a reclamantului.
De asemenea, în ciuda faptului că instanța de fond a reținut corect că pretențiile privind daunele morale au rolul de a diminua prejudiciul psihic suferit de reclamant și de a-l sprijini în regăsirea unor condiții de viață asemănătoare celor avute anterior, prin sentința pronunțată a fost acordată o sumă nejustificativ de mare.
Împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, la data de 6.06.2008 a declarat apel și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, iar pe fond, respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
1. În motivare, a criticat hotărârea susmenționată pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât potrivit art. 504 Cod procedură penală alin.1 "persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare", iar potrivit alin. 2 "are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal", apelantul-pârât apreciind inadmisibilă acțiunea reclamantului, fapt pentru care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, fiind vorba de o excepție de ordine publică.
Pentru a se putea vorbi de o eroare judiciară trebuie ca hotărârea de condamnare definitivă să fie urmată de o rejudecare a cauzei și de pronunțare a unei hotărâri definitive de achitare; or, în speță, reclamantul nu a fost niciodată condamnat definitiv.
Chiar și prins prisma reglementărilor internaționale, acțiunea reclamantului apare ca inadmisibilă.
Potrivit art. 3 din Protocolul nr. 7 la. "în cazul anulării unei condamnări definitive, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit pedeapsa din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă".
Acest text ce se corelează practic cu dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, prevăzând aceleași condiții ca dreptul intern român, și anume existența unei hotărâri definitive de condamnare și rejudecarea cauzei urmate de o hotărâre definitivă de achitare.
Apelantul-pârât apreciază că, în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, care prevăd că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Sintagma "în cursul procesului penal" folosită de legiuitor se referă la cazurile în care, pe parcursul cercetării judecătorești, în cadrul unui litigiu finalizat cu o hotărâre definitivă de achitare, împotriva unei persoane, se dispun măsuri preventive de libertate.
Conform art. 504 alin. 3 Cod procedură penală "privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, pentru cauza prevăzută la art. 10 alin.1 lit. j), ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 lit. j).
Din înscrisurile depuse în susținerea cererii de chemare în judecată nu rezultă că măsura arestării preventive ar fi fost constată nelegală printr-un act de natura celor enunțate mai sus.
Caracterul de privare sau restrângere de libertate în mod nelegal este stabilit de instanța penală, în condițiile arătate de art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, instanța civilă nefiind în măsură să analizeze aspecte legate de temeinicia măsurii restrângerii dreptului la libertate.
În cauză, măsura arestului preventiv a fost cenzurată de un magistrat independent, care a apreciat-o ca legală, împotriva încheierilor pronunțate de instanță inculpatul exercitând căile de atac prevăzute de lege, fiindu-i respectat astfel dreptul la un proces echitabil, garantat de dispozițiile art. 5 pct. 3-4 și 6.
2. În ceea ce privește daunele materiale în cuantum de 369.919,6 RON la care a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, apelantul pârât a arătat că, deși a solicitat la termenul de judecată din 12.02.2008 acordarea unui termen în scopul luării la cunoștință a raportului de expertiză contabilă și pentru a formula eventuale obiecțiuni cererea sa a fost respinsă de către instanță în temeiul art. 209.pr.civ. apreciindu-se că raportul de expertiză a fost depus cu mai mult de 5 zile înaintea termenului de judecată.
Raportat la faptul că la dosarul cauzei nu fuseseră depuse de către reclamant actele propriu zise în baza căruia acest raport de expertiză trebuia întocmit (respectiv lipsa carnetului de muncă și a actelor pe care expertul le-a solicitat de la B Turism ), instanța de fond i-a îngrădit dreptul la apărare, prin încălcarea principiului contradictorialității.
De asemenea, apelantul-pârât a învederat că la efectuarea raportului de expertiză contabilă au fost avute în vedere și alte acte decât cele aflate la dosarul cauzei și nedepuse ulterior și că, în lipsa lor, instanța nu putea omologa raportul de expertiză contabilă.
Apelantul-pârât a mai arătat că expertul contabil a menționat că la data de 01.12.2000 reclamantul încasase deja drepturile sale de pensie (pentru limita de vârstă), instanța solicitând efectuarea calculelor până la data introducerii acțiunii, respectiv luna mai 2006. În aceste condiții, soluția pronunțată de către instanța de fond nu se bazează pe probe. Soluția instanței are în vedere o situație pur ipotetică, în care reclamantului i s-ar fi suspendat sau i-ar fi încetat raporturile juridice de dreptul muncii, fapt ce nu reiese din carnetul de muncă.
3. Privitor la daunele morale în cuantum de 1.000.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plății, apelantul-pârât a învederat că în mod greșit instanța le-a acordat într-un cuantum atât de mare, întrucât în cauză nu s-au administrat probe pertinente și concludente care să contureze dimensiunea prejudiciului moral efectiv suportat de către reclamant.
În primul rând, dacă ne raportăm la perioada de timp cât reclamantului i-a fost restrânsă libertatea și care potrivit legii ar trebui să aibă o influență determinantă la stabilirea cuantumului daunelor morale, aceasta a fost de 6 zile și executată în regim de arest preventiv.
Pe de altă parte, la stabilirea daunelor morale, instanța a avut în vedere în mod greșit, acte medicale în care sunt menționate diferite boli ale reclamantului, considerând că numai medicul legist, pe baza unei expertize medico-legală, poate stabili legătura de cauzalitate între bolile respective și litigiul penal în care a fost angrenat reclamantul. În lipsa unui raport de expertiză medico-legală, orice altfel de înscrisuri medicale au o valoare pur subiectivă în determinarea prejudiciului moral suferit de către reclamant.
De asemenea, procesul penal a durat 8 ani, nu 10 ani, cum în mod eronat a reținut instanța de fond, iar în afara celor 6 zile de arest preventiv, reclamantul a fost judecat în stare de libertate.
Apelantul reclamant a mai arătat că în raportul de expertiză contabilă s-a menționează că "din carnetul de muncă al reclamantului (care nu este depus la dosarul cauzei), nu rezultă faptul că activitatea reclamantului a fost întreruptă în perioada 23.04.1997 - 29.04.1997 (perioada de arest preventiv).
Având în vedere faptul că reclamantul și-a continuat activitatea în cadrul B Turism și pe parcursul procesului penal, fiind reîncadrat din funcția de director general în cea de director adjunct, în mod greșit a reținut prima instanță că reclamantul a avut numeroase suferințe, atât fizic și psihic, pe plan profesional, social, cât și pe plan familial, acesta pierzând poziția socială pe care și-a câștigat-o prin activitatea pe care a desfășurat-o, în calitate de director la B Turism, înainte de a fi arestat.
Din corelarea art. 1169 cod civil cu art. 505 alin.1 Cod procedură penală rezultă faptul că una din cerințele prevăzute de lege și care urmează a fi avută în vedere de către instanța de judecată pentru a se stabili întinderea reparației o reprezintă dovedirea consecințelor produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, sau a cărui libertate a fost restrânsă, ca urmare a privării sale de libertate.
Or, în cauza de față, nu au fost administrate probe concludente care să determine conturarea prejudiciului moral cauzat, instanța fundamentându-și hotărârea pronunțată doar pe motivele menționate, dar nu și dovedite de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Nu în ultimul rând, s-a făcut o aplicare greșită a legii de către prima instanță, la pronunțarea hotărârii atacate, atunci când s-a reținut în considerente faptul că Statul răspunde pentru organele sale.
Potrivit art. 37 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și juridice "Statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, precum și ale oricăror alte organizații socialiste de stat, dacă ele sunt persoane juridice -".
de situația daunelor materiale, când întinderea lor se stabilește precis, matematic, pe baza probelor administrate în cauză, în cazul daunelor morale funcționează reguli și criterii specifice diferite, întinderea acestor daune fiind determinată prin apreciere, în temeiul unei motivații și a unor argumente ce trebuie clar exprimate. Desigur, argumentele și motivația menționate nu operează cu elemente matematice, precise, probate ca atare, ca în cazul daunelor materiale, ceea ce nu înseamnă că în materia daunelor morale funcționează libera apreciere, fără o bază rațională de explicație care, pe lângă fundamentare, să dea și posibilitatea exercitării controlului judiciar. Chiar dacă cuantumul prejudiciului moral este lăsat la aprecierea instanțelor, fără a exista criterii precise și exacte de acordare, apelantul-pârât opinează în sensul că acest fapt nu justifică arbitrariul în procesul de cuantificare și nici pronunțarea unei soluții cu încălcarea tuturor normelor de drept procesual referitoare la probațiune, criteriile de stabilire a daunelor fiind cel prevăzut la art. 505 (1) Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri, la data 09.06.2008, a declarat apel și reclamantul iu, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă, solicitând modificarea parțială a sentinței apelată, în sensul de a recalcula cuantumul daunelor materiale prin actualizarea la zi a sumei stabilite de către expertul contabil care a efectuat expertiza contabilă în cauză, cu indicele de inflație, cu menținerea cuantumului daunelor morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că prin decizia penală nr. 887/25.05.2005, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală în dosarul penal nr. 1198/2005 s-a consfințit în mod definitiv și irevocabil nevinovăția sa privind faptele pentru care a fost arestat, cercetat și trimis în judecată, că a fost victima proces judiciar abuziv, declanșat și manipulat prin informații contradictorii, prin probe ticluite și mincinoase, prin tertipuri și mijloace nelegale, prin umilință și rele tratamente.
Cu înscrisurile depuse la dosar a dovedit că este o persoană cu o reputație profesională și socială deosebit de bună în domeniul turismului, fiind mulți ani directorul unor întreprinderi de profil turistic, printre care și B TURISM (proprietatea complexului hotelier HOTEL B, a complexului restaurant-bar CINA), a preluat Hotelul B imediat după cutremurul din anul 1977, implicându-se material, profesional și afectiv în reconstruirea acestuia, care era grav afectat de cutremurul din acel an și a contribuit la recuperarea și consolidarea prestigiului profesional al acelui obiectiv turistic.
A dovedit cu sentința civilă nr. 1138/25.01.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B și depusă la dosarul cauzei că s-a dispus anularea deciziei nr. 76/30.10.2000, prin care se dispusese desfacerea contractului său de muncă, în vederea pensionării și reintegrarea sa în toate drepturile avute anterior emiterii deciziei anulate.
Prin expertiza contabilă efectuată în cauză și cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, apelantul-reclamant a dovedit că, pe plan material, a suferit numeroase pierderi bănești, datorită deciziilor abuzive și nelegale adoptate de conducerea TURISM, cât și ca urmare a efectelor acestor acțiuni nelegale.
Cu cele 18 ordonanțe și hotărâri judecătorești pronunțate în cele 18 dosare penale înscenate, apelant-reclamant a dovedit că s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa, acestea având ca unic scop umilirea și desființarea sa ca om, în condițiile în care faptele erau fanteziste, fără ca acesta să aibă vreo implicare directă sau indirectă.
Prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit că toate autoritățile Statului Român au făcut presiuni inacceptabile la organele de cercetare penală și la magistrați, solicitând acestora ca reclamantul să fie cât mai repede trimis în judecată și condamnat pentru fapte pe care nu le-a comis.
De asemenea, a dovedit cu fotocopiile din ziarele vremii că, urmare a abuzurilor polițiștilor și procurorilor care îl anchetau, era denigrat într-un mod josnic, fiind asociat în mod vădit ostentativ cu persoane de cea mai slabă calitate socială, fără ca organele judiciare să decidă cel puțin începerea urmăririi penale, iar cu actele medicale depuse la dosarul cauzei a dovedit că afecțiunile medicale de care suferă în prezent sunt dobândite în timpul celor 10 ani de calvar, durata acestora, stadiul și gradul de evoluție indicând o legătură cauzală directă cu evenimentele trăite de acesta în cei 10 ani de anchete abuzive și nelegale.
La data de 29.09.2008, intimatul-reclamant iu a formulat întâmpinare la apelul formulat de către apelantul Statul Român, prin Ministerul d e Finanțe.
În motivare, a arătat că a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 504 alin. 2 (și nu alin.1, astfel cum pretinde fără temei pârâtul), potrivit căruia "are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal".
În acest sens, a arătat că a fost arestat în mod abuziv și nelegal, în arestul Poliției Municipiului B, timp de luni de zile și nu o perioadă de aproximativ 6 zile, cum susține, cum susține apelantul pârât.
Privitor la pretinsa și ridicola "îmbogățire fără justă cauză", invocată de către reprezentantul pârâtului, apelantul-reclamant o consideră neîntemeiată, în raport de probele administrate în cauză.
De asemenea, a reiterat susținerile sale privitoare la împrejurarea că a fost supus tuturor acestor abuzuri comise de către organele judiciare, întrucât s-a opus la privatizarea frauduloasă a Hotelului
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.115 și urm. Cod procedură civilă și pe art. 504-506 Cod procedură penală coroborate cu dispozițiile art. 998-999 Cod civil.
La data de13.10.2008, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa formulat completare a motivelor de apel, susținând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii și că, având în vedere că reclamantul a fost arestat preventiv timp de șase zile, în cauză sunt aplicabile numai dispozițiile art. 504 alin.2 Cod procedură penală.
De asemenea, apelantul a arătat că hotărârea instanței de fond nu este motivată în fapt. Cu privire la despăgubirile acordate pentru daune materiale, instanța de fond a făcut trimitere numai la concluziile raportului de expertiză contabilă, fără a motiva de ce reclamantul este îndreptățit să primească de la stat veniturile de care a fost lipsit ca urmare a arestării preventive până la data introducerii prezentei acțiuni și fără a stabili legătura de cauzalitate dintre lipsirea de libertate și prejudiciul cauzat și, în ceea ce privește repararea daunelor morale, nu a ținut seama de dispozițiile art. 505 alin.1 Cod procedură penală.
Apelantul a mai arătat că instanța de fond a stabilit în mod greșit cuantumul despăgubirilor pentru daune materiale.
Expertiza contabilă face trimitere la carnetul de muncă al reclamantului și la referatul nr. 737/28.01.1998 întocmit de B Turism, înscrisuri ce nu au fost solicitate de instanță și nedepuse la dosar și nici nu se regăsesc în anexele expertizei, cu toate că se face referire la conținutul acestora.
Având în vedere aceste aspecte, în cauză nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre lipsirea de libertate nelegală, pe o perioadă de șase zile, și diminuarea veniturilor încasate de reclamant. Mai mult decât atât, nu s-a făcut dovada veniturilor efectiv încasate, a veniturilor ce i se cuveneau și de care a fost lipsit, precum și temeiul legal al acestora, considerând că nu se stabili prejudiciul material suferit de reclamant. Legea dă dreptul la despăgubiri numai în cazul unui prejudiciu material cert, atât în ceea ce privește existența, cât și întinderea sa.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 294 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1. Cu privire la situația de fapt, Curtea reține că, potrivit notei din 9.12.1999 întocmite de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, reclamantul iu a făcut obiectul anchetei în mai multe dosare penale: dosarul nr. 221/P/19998, soluționat la 22.09.1998 prin rechizitoriu, prin care s-a dispus, între altele, scoaterea învinuitului de sub urmărire penală în baza art. 10 lit. d pentru C.P.P. infracțiunile prevăzute de art. 248, art. 214 alin. 2 și art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990 (1); dosarul nr. 203/P/1997, soluționat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție cu rechizitoriu, în care iu a fost trimis în judecată conform art. 194 din Legea nr. 31/1990 (2); dosarul nr. 3392/P/1997, în care, prin rezoluția Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIs -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2481.Cod Penal și neînceperea urmăririi penale pentru art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (3); dosar nr. 138/P/1998, care a fost primit la 5.01.1998 de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului B cu propunere de începere a urmăririi penale pentru art. 246.Cod Penal, iar pe 14.01.1998 s-a confirmat neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. d Cp.p. de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B (4); dosar nr. 6711/P/1998, care a fost primit la 9.07.1998 de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului B cu propunere de începere a urmăririi penale pentru art. 246.Cod Penal, soluție confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B la 10.08.1998 (5); dosar nr. 7614/P/1998, care a fost primit la 23.07.1998 de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului B cu propunere de începere a urmăririi penale pentru art. 246.Cod Penal, iar la 3.08.1998, în baza art. 10 lit. a s-a confirmat soluția de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B (6); dosar nr. 11232/P/1997, care a fost primit la 29.07.1998 de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului B cu propunere de începere a urmăririi penale pentru art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, iar la 30.08.1998, în baza art. 10 lit. a s-a confirmat soluția de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B (7).
Din aceeași notă mai rezultă că în cursul lunii octombrie 1997 organele de poliție din cadrul I au fost sesizate de Curtea de Conturi a României - Direcția Controlului Regii Autonome în legătură cu faptul că în urma controlului efectuat în perioada 10.04.-20.04.1997 la Administrația Protocolului de Stat - Sucursala pentru Reprezentare și Protocol s-a constatat faptul că în perioada 1994-1996, învinuiții iu, și au încheiat mai multe contracte cu încălcarea prevederilor legale privind derularea acestora, respectiv au contractat credite fără posibilitatea financiară de rambursare, iar convențiile de creditare au fost semnate în mod fraudulos de către conducerea societății. S-a constatat, totodată, că în perioada 1994-1996 în cadrul au fost efectuate cheltuieli fără bază legală și că a fost schimbată destinația creditelor contractate. Prin ordonanța nr. 2290/P/1998 emisă la 17.06.1998 s-a dispus în temeiul art. 249.C.P.P. combinat cu art. 11 pct. 1 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. d scoaterea C.P.P. de sub urmărire penală a învinuitului iu pentru infracțiunile prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, art. 289 și 291.Cod Penal În motivare, s-a arătat că respectivele credite au fost încheiate în mod legal, scopul acestora nu a fost deturnat de la cel stabilit inițial și nici nu au fost utilizate în interes personal (8).
Din nota sus menționată rezultă și că la data de 9.06.1998, prin referatul -/1998, lucrătorii de poliție au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea un alt dosar, care prin ordonanța nr. 2930/P/1998 emisă la 13.07.1998 a fost conexat la dosarul nr. 2290/P/1998 (9). La data de 9.06.1999 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a trimis dosarul nr. 276/P/1999 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea spre competentă soluționare sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 289.Cod Penal, dosarul fiind înregistrat la această instituție sub nr. 2890/P/1999 (10). Dosarul nr. 3361/P/1998 privește neregulile sesizate de Departamentul de Control al Guvernului în desfășurarea activității de către iu și alții la Turism În cauză, - Serviciul de Combatere a Economico - Financiare a formulat o propunere de neîncepere a urmăririi penale (11).
Potrivit unei alte note referitoare la stadiul cercetărilor penale privind pe învinuitul iu, în dosarul de urmărire penală nr. 0742/1997 (înregistrat la Parchetul General sub nr. 203/P/1997) la data de 15.04.1997 s-a început urmărirea penală împotriva numiților iu și pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, evaziune fiscală și fals intelectual, faptele reținute în sarcina acestora constând în aceea că, în calitate de director general și administrator unic, respectiv director economic la nu ar fi înregistrat în evidențele societății anumite documente contabile (2). La data de 23.04.1997 iu a fost reținut timp de 24 de ore, iar a doua zi prezentat Parchetului General cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Parchetul General nu a emis mandat de arestare și a luat față de învinuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.
Aceeași notă face referire și la dosarul de urmărire penală nr. 0817/1997 (înregistrat la Parchetul General sub nr. 275/P/1997), în care la data de 24.04.1997 s-a început urmărirea penală împotriva numiților iu și pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual și uz de fals, imputându-li-se nerambursarea la termen a unui credit, ce a condus la adjudecarea prin licitație a nr. 29 de către Banca Națională a României (12). În această cauză, la data de 24.04.1997, organele de poliție l-au reținut timp de 24 de ore pe iu, după care acesta a fost prezentat la Parchetul General cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă de 30 de zile. Parchetul General a dispus arestarea preventivă a celui în cauză numai pentru 5 zile. La data de 29.04.1997, după expirarea arestării preventive de 5 zile, organele de poliție au prezentat Parchetului General propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 25 de zile, însă acest lucru nu a mai fost posibil deoarece cel în cauză se afla deja internat la Spitalul și nu a mai putut fi audiat datorită stării în care se afla, motiv pentru care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 25 de zile.
Din înscrisul menționat anterior mai rezultă existența dosarului nr. 01211/1997, în care la data de 6.06.1997 s-a început urmărirea penală împotriva numiților iu și pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât a preluat în contul creditului vilele 26 și 69 (13), a dosarului nr. 01212/1997, în care la data de 6.06.1997 s-a început urmărirea penală împotriva numiților iu și pentru săvârșirea inacțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și folosirea creditului societății în alte scopuri (14), a dosarului nr. 01212/1997 în care la data de 6.06.1997 s-a început urmărirea penală împotriva numiților iu și pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și folosirea creditului societății în alte scopuri (15), a dosarului nr. 01211/1997, în care la data de 6.06.1997 s-a început urmărirea penală împotriva numiților iu și pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și folosirea creditului societății în alte scopuri (16) și a dosarului nr. 0748/1997, în care la data de 7.07.1997 s-a început urmărirea penală a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, constând în aceea că, în calitate de director al B Turism a semnat un contract pentru achiziționarea a 240 de televizoare color, eludând prevederile art. 48 din Legea nr. 31/1990 (17).
Din nota nr. 221/P/1998 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI rezultă și că dosarul nr. 2921/P/1998 privind pe iu, se referă la o verificare a Departamentului de Control al Guvernului din 31.07.1998 cu privire la mai multe aspecte legate de B International și B Turism Majoritatea aspectelor relevate au făcut obiectul dosarelor anterioare și au fost soluționate de unitățile de Parchet (18). La dosar se află și rechizitoriul întocmit la data de 22.09.1998 în acest dosar, însă datorită faptului că nu a fost depus în integralitatea sa, nu rezultă soluția dispusă în privința reclamantului.
Potrivit adresei nr. 9855/P/1997 din 4.02.1998 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, prin rezoluția din 29.11.1997 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamant în baza art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. c pentru C.P.P. săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248.Cod Penal, întrucât din cercetările efectuate nu au rezultat date că a comis o faptă de natură penală în legătură cu înființarea societății B International (19).
Din adresa nr. -/6.03.2000 emisă de Inspectoratul General al Poliției mai rezultă că, în dosarul nr. 01366/1998, la data de 7.07.1997 s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 248.Cod Penal, în luna august 1999 propunându-se scoaterea de sub urmărire penală (20).
2. Din rechizitoriul întocmit la data de 5.12.1997 în dosarul nr. 203/P/1997 (2) reiese că dosarul nr. 275/P/1997 (12) a fost conexat la acesta. Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a învinuitului iu - pe lângă inculpații și - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 194 din Legea nr. 31/1990, legată de pierderea nr. 29 și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual și uz de fals, prevăzute de art. 11 și 13 din Legea nr. 87/1994, art. 289 și art. 291.
Cod PenalPrin sentința penală nr. 1316/20.08.2001 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 7840/1997 s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului iu, în baza art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, la câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire cu rea credință a creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia și pentru a favoriza o altă societate. În baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 au fost constate grațiate cele două pedepse; în baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 23.04.1997 până la 29.04.1997.
În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că în cursul cercetării judecătorești au fost ascultați inculpații, care nu recunoscut faptele reținute în sarcina acestora, precum și un număr de 24 de martori. În ședința publică din 6.10.1999 apărătorul inculpatului iu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, care a fost respinsă de Curtea Constituțională prin decizia nr. 72/20.04.2000. În ședința publică din 25.10.2000, apărătorul inculpatului a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 82/1991, care a fost respinsă de Curtea Constituțională prin decizia nr. 78/6.03.2001.
Prin decizia penală nr. 876A/13.05.2002 pronunțată în dosarul nr. 4290/2001, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală a respins apelurile declarate de părțile civile și B ca nefondate și a obligat fiecare apelant parte civilă și inculpat la câte 75.000 ROL cheltuieli judiciare statului.
Prin decizia penală nr. 2243/20.11.2002 pronunțată în dosarul nr. 1869/2002, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală a admis cererea de repunere în termen formulată de recurenta parte civilă - prin - pentru introducerea recursurilor, a admis recursurile declarate de inculpații, iu și și de partea civilă și a casat decizia penală nr. 870A din 13 mai 2002 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală. În motivare, Curtea a reținut că TRIBUNALUL BUCUREȘTIa pronunțat o decizie nelegală, deoarece nu s-a pronunțat asupra apelurilor declarate de cei trei inculpați, ci numai asupra apelurilor declarate de partea civilă - și de
Prin decizia penală nr. 853A/6.06.2003 pronunțată în dosarul nr. 1160/2003, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală a admis apelurile declarate de inculpați și de părțile civile, a desființat în parte sentința apelată și rejudecând a dispus, între altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g încetarea C.P.P. procesului penal împotriva inculpatului iu pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13. (2 infracțiuni) ca urmare a intervenirii prescripției penale, precum și obligarea acestuia, în solidar cu ceilalți inculpați, la plata unor sume de bani către părțile civile.
Prin decizia penală nr. 2260/22.10.2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală s-au admis recursurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 1314/20.08.2003 pronunțată de Judecătoria Buftea și împotriva deciziei penale nr. 853A/6.06.2003 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală, a fost casată decizia penală și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpați și de partea civilă la aceeași instanță. În considerente s-a arătat că instanța de apel nu a rezolvat fondul cauzei cu care a fost învestită, limitându-se doar la referiri cu privire la intervenirea prescripției răspunderii penale, deși inculpații au solicitat continuarea procesului penal pentru stabilirea nevinovăției acestora.
Prin decizia penală nr. 1266A/17.11.2004 pronunțată în dosarul nr. 5899/2003, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală, între altele, a admis apelurile declarate de inculpați, a desființat sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d pr.pen. l-a achitat pe inculpatul iu pentru infracțiunile prevăzute de art. 194 pct. 5 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 Cod penal (2 infracțiuni) și a respins acțiunile civile exercitate de părțile civile ca neîntemeiate.
Prin decizia penală nr. 887R/25.05.2005 pronunțată în dosarul nr. 1198/2005, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Cu privire la situația de fapt, se reține astfel, în rezumat, că reclamantul a fost cercetat penal în 20 dosare, fiind trimis în judecată numai în două dintre acestea, care au fost conexate. În cazul celor 18 dosare, din probele administrate în cauză reiese că actele de cercetare penală au început cel mai devreme la 6.06.1997 și s-au finalizat cel mai târziu la 22.09.1998, cu excepția unuia singur, pentru care propunerea de scoatere de sub urmărire penală a fost făcută în august 1999. În privința dosarelor conexate, se constată că urmărirea penală a început la 15.04.1997, respectiv 24.04.1997, referatul de terminare a urmăririi penale a fost întocmit la 21.08.1997, rechizitoriul a fost întocmit la 5.12.1997, cauza s-a aflat pe rolul instanțelor din anul 1997, iar reclamantul a fost achitat definitiv la 25.05.2005. În cursul urmăririi penale desfășurate în aceste ultime dosare, reclamantul a fost reținut și respectiv arestat preventiv în perioada 23.04.1997-29.04.1997.
3. Se mai reține, din referatul de terminare a urmărire a urmăririi penale întocmit la 5.12.1997, că reclamantul a fost, de la constituirea - prin nr.HG 1226/1990 și până în luna decembrie 1995, director general și administrator unic al acesteia. Începând cu data de 1.01.1996, acesta s-a transferat la B Turism, unde a îndeplinit funcția de director general.
Prin nota nr. 16/1547/19.12.1997 întocmită de Fondul Proprietății de Stat - Direcția Control s-au reținut, din analiza procesului verbal al Ședinței din 22.07.1997, care sunt membrii aleși prin vot secret ai Consiliului de Administrație, din care nu ar face parte și reclamantul. S-a mai menționat că hotărârile adoptate în din 22.07.1997 au fost atacate de fostul director general și președinte al CA - dl. iu (care nu a mai fost ales în noul Consiliu de Administrație) - la Tribunalul Municipiului B, care prin încheierea din 24.07.1997 a suspendat executarea hotărârilor până la judecarea cauzei. Acțiunea introdusă de către dl. iu urmărește exercitarea în continuare a funcției de director general și președinte al CA în scopul realizării unor interese personale.
Întrucât Legea nr. 87/1999 precizează clar că hotărârile pot fi anulate numai de, Fondul Proprietății de Stat a conchis că acțiunea introdusă de dl. iu este ilegală, neavând competențe în materie. Totodată a reținut, față de cele prezentate, că reclamantul, din data de 22.07.1997, ocupă abuziv funcțiile de președinte CA și director general al B Turism
Împotriva reclamantului și a altor doi membri ai Consiliului de Administrație, Fondul Proprietății de Stat s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și Inspectoratului General al Poliției - Direcția de Combatere a Economico - Financiare, solicitându-se efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale, fals în înscrisuri și însușirea de foloase necuvenite. Din actele dosarului nu rezultă însă că s-ar fi desfășurat cercetări penale în legătură cu săvârșirea acestor infracțiuni.
Aceste informații au fost comunicate de Fondul Proprietății de Stat și Guvernului României - Departamentul de Control, care a solicitat un răspuns privind memoriul unui grup de salariați și acționari ai B Turism ce au semnalat o serie de ilegalități comise de conducerea societății menționate.
Prin adresa nr. 1/4999/12.05.2000 trimisă Parlamentului României, ca răspuns la memoriul formulat de reclamantul - director general adjunct la B Turism, Fondul Proprietății de Stat a comunicat că, în urma verificărilor efectuate la B Turism în perioada anilor 1998-1999, efectuate în principal de Departamentul de Control al Guvernului și Direcția Control al, au fost constatate o serie de nereguli atât în sarcina reprezentanților în AGA, cât și a organelor de conducere administrativă și executivă din această societate. Din același înscris rezultă că în AGA ținută în data de 2.09.1999 s-a hotărât "suspendarea din funcție a directorului general adjunct al B Turism, domnul iu, până la soluționarea juridică a aspectelor de natură penală constatate de către Departamentul de Control al Guvernului României". Dl. iu a atacat în instanță această hotărâre (dosarul nr. 6812/1999), iar prin sentința civilă nr. 4788/08.10.1999 TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția Comercială a dispus anularea hotărârii menționate.
Din înscrisurile administrate în cauză nu rezultă însă în ce condiții reclamantul a dobândit calitatea de director general adjunct la B Turism și nici în ce condiții acesta s-a pensionat. Cu toate acestea, în raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a reținut că reclamantul a trecut în funcția de director general adjunct la data de 23.12.1997 și că acesta încasează drepturile de pensie de la data de 1.12.2000.
În raportul de expertiză s-a mai menționat că în carnetul de muncă nu apare menționată întreruperea datorată reținerii și arestării preventive, în perioada 23-29 aprilie 1997.
4. Referitor la starea de sănătate a reclamantului, în referatul de terminare a urmăririi penale, în capitolul privind caracterizarea învinuitului (pagina 67), s-a arătat că, pe parcursul cercetărilor, acesta a prezentat acte medicale, din care a rezultat că suferea de diabet zaharat și a solicitat să se efectueze o expertiză medico-legală pentru a se stabili dacă suportă regimul de detenție. Din raportul de expertiză medico-legală întocmit la 26.06.1997 de Comisia de amânare/întrerupere a executării pedepsei din cadrul Institutului de Medicină Legală " Minovici" - Bar ezultat că reclamantul prezintă diagnosticul " agravat esențială st. II extrasistolică (atrială și ventriculară), Diabet zaharat insulino-dependent, dezechilibrat diabolic și complicat (retinopatie diabetică, polineuropatie diabetică), diabetică incipientă, tip IV, hepatică".
Din foaia de observație clinică - diabet - boli metabolice întocmită de Institutul " " B rezultă că reclamantul a fost internat în perioada 28.04.1997-7.05.1997 cu diagnosticul la internare diabet zaharat tip II și cardiopatie ischemică. În fișa medicală întocmită în acea perioadă, la rubrica "" s-a menționat: "Pacient cu diabet zaharat tip II, cunoscut clinicii cu tulburări lipidice de foarte multă vreme se internează de urgență pentru ascensiune glicemie pe fond depresiv reactiv. Clinic și paraclinic se stabilește - evoluția fiind foarte bună sub insulinoterapie în trei prize". Mențiuni similare s-au făcut și pe biletul de ieșire din spital întocmit la data de 7.05.1997.
Conform unei alte fișe medicale întocmite de Spitalul - Institutul de Cardiologie ", reclamantul a fost internat în perioada 26.05.1997-2.06.1997, cu epicriza: "Pacient în vârstă de 58 de ani, având ca factori de risc coronarieni:, obezitate diabet zaharat tip I, (insulino-dependent) cu crize angioase de efort cu durată variabilă -. Se internează pentru evaluarea acestor dureri toracice. Clinic, cordul este de dimensiuni normale".
Potrivit altor bilete de ieșire din spital întocmite de Institutul " ", reclamantul a mai fost internat în perioadele 11.06.1997-23.06.1997, 21.07.1997-28.07.1997 și 26.09.1997-13.10.1997 cu același diagnostic: "Diabet zaharat tip II pe fond de obezitate insulino necesitant dezechilibrat. diabetică. diabetică tip background. optică ischemică. diabetică incipientă - stadiul de hiperfuncție hiperfiltrare. tip IV".
Din biletul de ieșire nr. 13522 întocmit de unitatea sanitară "Gh. " reiese totuși că reclamantul a fost internat la Secția IX Ab în perioada 20.06.1997-28.08.1997 cu diagnosticul "episod depresiv fond somatic". Conform certificatului medical nr. 203/17.12.1997 întocmit de Spitalul Clinic Prof. Dr. Gh. și foii de observație clinică generală, reclamantul a fost internat în perioada 3.10.1997-3.12.1997 cu diagnosticul "stare depresivă preinvoluțional și somatic; episod depresiv fond somatic".
De asemenea, reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioadele 1.08.1997-18.08.1997 și 11.06.1997-23.06.1997, tot cu diagnosticul de diabet zaharat insulino dependent cronic.
La dosar a fost depus și un act medical care dovedește internarea în spital a reclamantului în perioada 20.05.1986-7.06.1986 și deci existența unor boli anterioare lipsirii de libertate, epicriza fiind: "Pacient de 48 de ani, care de aproximativ 2 ani acuză dureri -, palpitații, anxietate, dispnee de efort, amețeli, tulburări de echilibru. În ultimul timp, valori tensionale crescute -, cu epistazis, cu stare generală alterată, motiv pentru care se internează pentru tratament de urgență de specialitate".
II. Dintre faptele ilicite imputate statului prin cererea de chemare în judecată, există temeiuri juridice pentru angajarea răspunderii civile a acestuia numai pentru reținerea și arestarea sa preventivă, în contextul în care a fost achitat ulterior definitiv pentru faptele respective, precum și pentru durata excesivă a proceselor penale.
1. Potrivit art. 504.pr.pen: "Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)".
Este adevărat că nu sunt întrunite condițiile art. 504 alin. 1.pr.pen. întrucât reclamantul nu a fost condamnat definitiv pentru niciuna din infracțiunile pentru care a fost cercetat penal.
Pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 504 alin. 2.pr.pen. întrucât din interpretarea sistematică a acestui text de lege, prin luarea în considerare și a dispozițiilor art. 504 alin. 3.pr.pen. reiese că, în materia reglementată de art. 504-507.pr.pen. caracterul nelegal al privării de libertate nu se raportează numai la dispozițiile art. 143 și respectiv 148.pr.pen. când are loc revocarea măsurii preventive conform art. 139 alin. 2 teza I pr.pen. ci și la terminarea procesului penal prin una din soluțiile enumerate: scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j), respectiv achitarea sau încetarea procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j). Ceea ce a urmărit legiuitorul a fost să fie acordate de despăgubiri și persoanelor a căror nevinovăție a fost stabilită la finalizarea procesului penal, după ce au suportat privări sau restrângeri de libertate, chiar dacă respectivele măsuri apăreau ca fiind justificate în lumina cercetărilor penale efectuate până la data adoptării lor.
În speță, conform celor prezentate la pct. 2, reclamantul a fost achitat prin decizia penală nr. 1266A/17.11.2004 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr. 5899/2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 887R/25.05.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală în dosarul nr. 1198/2005. Acesta a fost anterior reținut și respectiv arestat preventiv în acea cauză în perioada 23.04.1997-29.04.1997.
Ca atare, excepția inadmisibilității, invocată de către apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, este neîntemeiată.
2. Una din garanțiile procedurale enunțate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este judecarea cauzei într-un termen rezonabil. acestei garanții sunt reprezentate de asigurarea eficienței și credibilității actului de justiție și de evitarea menținerii persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni într-o stare de nesiguranță cu privire la situația sa pentru o perioadă de timp prea mare.
Caracterul rezonabil al procedurii se apreciază după mai multe criterii: complexitatea cauzei, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru părți a obiectului procedurii (cauza Pierazzini contra Italiei, hotărârea din 27.02.1992). Doar întârzierile datorate comportamentului autorităților sunt susceptibile să antreneze încălcarea Convenției.
a). Complexitatea cauzei se analizează, la rândul ei, în funcție de mai mulți factori enumerați de C în mod exemplificativ: dificultatea administrării probelor, numărul inculpaților și al martorilor, numărul infracțiunilor investigate, natura acestora, necesitatea administrării unor expertize, dificultatea problemelor de drept și de fapt care trebuie soluționate.
b). În ceea ce privește comportamentul părților, statul nu răspunde decât pentru întârzierile care îi sunt imputabile, deoarece o persoană care invocă durata nerezonabilă a procedurilor trebuie să facă dovada că a depus diligențe în vederea derulării normale a acesteia. Pentru ca întârzierile în derularea procedurilor să-și piardă caracterul nerezonabil, trebuie ca atitudinea reclamantului să fie abuzivă și dilatorie.
c). Referitor la comportamentul autorităților, sunt de natură să atragă o constatare a încălcării art. 6 din Convenție: citarea experților, citarea martorilor, transmiterea dosarelor de la un organ judiciar la altul.
d). Cu cât obiectul procesului are o importanță mai mare pentru părți, cu atât aprecierea caracterului rezonabil al procedurilor va fi mai strictă.
Întrucât statul și-a asumat obligația de a veghea la respectarea caracterului rezonabil al procedurilor, nerespectarea acesteia constituie o faptă ilicită, ce va fi tratată pe temeiul juridic tradițional, consacrat de art. 998-999 Cod civ. având în vedere și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzaKudla împotriva Poloniei, din 26.10.2000.
În cazul celor 17 dosare finalizate cu soluții de neîncepere a procesului penal sau de scoatere de sub urmărire penale, pentru care durata medie a proceselor, potrivit situației prezentate la pct. 1, a fost de un an, se reține că, principial, durata respectivă, raportat la natura infracțiunilor - respectiv infracțiuni economice ce implică analizarea mai multor înscrisuri, efectuarea unor expertize - și în absența altor dovezi nu poate fi considerată excesivă. Reclamantul nu a administrat probe nici cu privire la actele efectuate în dosarul penal nr. 01366/1998, care a fost soluționat după 2 ani, astfel că instanța nu poate stabili nici în acest caz dacă a fost respectat caracterul rezonabil al termenului.
În schimb, în ceea ce privește dosarele penale nr. 203/P/1997 și 275/P/1997, în privința cărora urmărirea penală a început la 15.04.1997, respectiv 24.04.1997, referatul de terminare a urmăririi penale a fost întocmit la 21.08.1997, rechizitoriul la 5.12.1997, cauza a ajuns pe rolul instanțelor din anul 1997, iar reclamantul a fost achitat definitiv la 25.05.2005, întârzierile în derularea procedurii nu au un caracter rezonabil.
Dacă întocmirea rechizitorului la 7.12.1997 și înregistrarea dosarului pe rolul instanței în luna decembrie 1997 pot fi considerate a fi fost făcute în termen, în schimb pronunțarea sentinței penale nr. 1316/20.08.2001 de către Judecătoria Buftea în dosarul nr. 7840/1997 abia după 4 ani, chiar scăzând perioadele în care dosarul a fost suspendat pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate de către părți, respectiv 6.10.1999-20.04.2000 și 25.10.2000-6.03.2001 și ținând seama de numărul mare al martorilor, constituie o depășire a duratei normale a procedurii.
C mai important element care demonstrează depășirea termenului rezonabil este însă acela că s-a dispus de două ori de către instanța de recurs trimiterea cauzei spre rejudecare, în urma constatării unor erori ale instanțelor inferioare, situații care constituie întârzieri provocate de comportamentul autorităților.
3. Pe de altă parte, desfășurarea cercetărilor penale, chiar finalizate cu constatarea nevinovăției reclamantului, nu are în sine un caracter ilicit, întrucât nicio normă de drept intern sau internațional nu conține o prevedere în acest sens. De aceea, nici tracasările permanente prin chemările la organele de poliție și de parchet la care s-a referit reclamantul în cererea de chemare în judecată, și care de altfel nici nu au fost dovedite, nu au nimic ilicit prin ele însele, ținând de normala desfășurare a procesului penal.
Situația ar fi fost diferită dacă s-ar fi făcut dovada caracterului abuziv al anchetei efectuate cu privire la faptele imputate reclamantului - adică în deplină cunoștință de cauză asupra nevinovăției acestuia -, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauză. Din contră, din actele dosarului reiese că organele de cercetare penală au acționat pe baza unor sesizări ale organelor statului, cum este Curtea de Conturi, sesizările priveau fapte de o gravitate ridicată și nu aveau un caracter vădit nefondat sau șicanatoriu, nu erau lipsite de o anumită bază faptică, cel puțin în parte, cum este cazul ieșirii din patrimoniul a unui număr de vile și, în plus, soluțiile date au fost, fără excepție, favorabile reclamantului.
Prin urmare, pe baza probatoriului administrat în cauză nu se poate reține că autoritățile statului au acționat împotriva sa, ca membru al Partidului Social Democrat, care se afla în opoziție la acea dată, la comanda politică a Convenției Democrate din România, partid aflat la guvernare în perioada 1996-2000 și nici în considerarea faptului că s-a opus privatizării frauduloase a Hotelului
4. De asemenea, nici campania denigratoare de presă nu poate fi pusă în sarcina statului.
Statul va răspunde totuși indirect pentru informațiile publicate în presă care corespund adevărului și privesc unul din faptele ce atrag răspunderea sa, respectiv cele referitoare la arestarea reclamantului, întrucât acest fapt constituie cauza originară a lezării acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - nume, onoare, reputație.
În schimb, nu este ținut să răspundă pentru aspectele prezentate de ziariști care depășesc aceste limite, cum sunt aprecierile personale ale acestora, de exemplu: includerea reclamantului pe "Lista lui ", "Faimoasele dosare ale gulerelor albe vor fi judecate cu inculpații în libertate", ale altor persoane: "este un infractor fără dubii", cele care privesc alte fapte, de genul: " a furat zahărul colegului de celulă ca să-i crească glicemia!" și nici pentru relatările referitoare la efectuarea de cercetări penale cu privire la reclamant, cercetări care, conform celor expuse mai sus, nu au caracter ilicit și ca atare nu pot conduce la angajarea răspunderii civile.
III. Potrivit art. 505 alin. 1.pr.pen: "La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă".
Prin reținerea și arestarea preventivă a reclamantului în perioada 23.04.1997-29.04.1997 legate de săvârșirea a două infracțiuni pentru care ulterior a fost achitat definitiv i s-a cauzat unprejudiciu nepatrimonialce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial lalibertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieții uman - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.
Dacă este neîndoielnic că lipsirea de libertate a produs consecințe în planul vieții private și a celei sociale ale reclamantului, în schimb nu a fost dovedit modul în care ar fi fost afectatăviața sa profesionalăîn urma reținerii și arestării nelegale. Din contră, din probele administrate în cauză, prezentate anterior la pct. 3, rezultă că neexercitarea de către reclamant a funcției de director general al B Turism ulterior datei de 23.12.2007 nu s-a datorat reținerii sau arestării sale preventive și nici măcar desfășurării cercetărilor penale, ci concluziilor Direcției Control a Fondului Proprietății de Stat care a reținut, din analiza procesului verbal al Ședinței din 22.07.1997, că reclamantul nu mai face parte din consiliul de administrație al acestei societăți și aceasta în ciuda faptului că executarea hotărârile adoptate în din 22.07.1997 fusese suspendată de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția Comercială. Cu atât mai mult, nu s-a stabilit o relație între lipsirea de libertate și emiterea deciziei de pensionare a reclamantului, care, de altfel, nu a fost depusă la dosar.
Din același considerent, se reține că nu este probată nici legătura de cauzalitate între lipsirea de libertate a reclamantului și consecințele de ordin patrimonial ale neexercitării funcției de director general ulterior datei de 23.12.2007, constând în diminuarea veniturilor obținute. Un asemenea efect asupra veniturilor acestuia nu s-a produs nici pentru perioada efectivă a lipsirii de libertate, conform susținerilor expertului, făcute pe baza cărții de muncă a reclamantului, care însă nu se află la dosar. Prin urmare, motivul de apel formulat de către Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI care vizează aspectele învederate este întemeiat. În aceste condiții, este nefondat apelul declarat de către reclamant, care se referă la actualizarea sumei acordate de către prima instanță cu titlu de daune materiale, iar cercetarea celorlalte critici din apelul Parchetului și din cel al Ministerului Finanțelor Publice referitoare la modul în care a stabilit prima instanță prejudiciul patrimonial a devenit inutilă.
Din materialul probator administrat în cauză, expus anterior la pct. 4, nu a rezultat nici efectul negativ al reținerii și arestării nelegale în perioada 23.04.1997-29.04.1997 sau al duratei excesive a procesului asuprasănătățiireclamantului, dincolo de suferințele sau neplăcerile de ordin fizic sau psihic inerente oricărei atingeri a dreptului la libertate, care vor fi avute în vedere ca atare, conform celor expuse anterior.
Deși doar prin depunerea actelor medicale începând cu 28.04.1997 nu a fost dovedită agravarea ulterior perioadei de lipsire de libertate a bolilor preexistente de care suferea reclamantul sau apariția unora noi și, cu atât mai mult, a legăturii de cauzalitate între aceste două elemente, instanța va avea în vedere la stabilirea întinderii daunelor morale însăși starea precară de sănătate a acestuia la momentul reținerii și arestării preventive, ca un criteriu de agravare a răspunderii statului.
IV. Fiind întrunite elementele răspunderii civile instituite de art. 504.pr.pen. și de art. 48 alin. 3 din Constituție, precum și condițiile reținerii depășirii caracterului rezonabil al duratei procesului penal, se impune repararea integrală de către stat a pagubei suferite, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia.
Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice și psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimeio indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Din acest motiv, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării și fără ca această satisfacție să aibă o reală corespondență cu prejudiciul, astfel că la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
Reținând că este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză, suferințe pe plan moral și social, că astfel de măsuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale, instanța urmează să cuantifice efectiv acest prejudiciu, folosind drept criteriu valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în situații similare.
Astfel, în cauza Dragotoniu și - împotriva României (hotărârea din 24.05.2007), reclamanții, angajați ai unei bănci, societate comercială cu capital privat, au fost acuzați de luare de mită și de alte infracțiuni. Primul reclamant a fost arestat în perioada 15.09.1994-23.09.1994. La 20.01.1995 cei doi reclamanți au fost arestați preventiv, arestarea lor fiind prelungită succesiv. În această cauză, Curtea a constat încălcarea art. 7 alin. 1 din Convenție, întrucât reclamanții au fost condamnați pentru fapte care nu constituiau în momentul comiterii lor o infracțiune în dreptul național și a obligat statul pârât să plătească fiecăruia dintre reclamanți3.000 de europentru prejudiciul moral (aceștia solicitaseră 360.000 de euro fiecare).
În cauza Cârstea și împotriva României (hotărârea din 15.06.2006), reclamantele s-au plâns de încălcarea dreptului lor la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Reclamantele formulaseră o acțiune prin care au solicitat anularea deciziei de concediere. Acțiunea a fost introdusă la 29.11.1991, hotărârea irevocabilă fiind pronunțată la 17.08.1999. Reținând că durata procedurii litigioase a fost excesivă și nu răspunde cerinței "termenului rezonabil", apreciind și că se impune o diligență specială pentru contenciosul în muncă, Curtea a obligat statul pârât să plătească1.400 de euro, cu titlu de daune morale, fiecăreia dintre reclamante (acestea solicitaseră 109.094,74 euro, respectiv 109.909,56 euro).
În cauzaStoianova și împotriva României(hotărârea din 4.08.2005), reclamanții s-au plâns de durata procedurii. În cauză, reclamanții au fost arestați preventiv la data de 14.04.1993 pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, au fost puși în libertate la data de 24.11.1993 și prin ordonanța din 21.04.2005 s-a constatat că se împlinise termenul de prescripție specială. Curtea a hotărât ca statul pârât să plătească fiecărui reclamant 3.500 de euro (aceștia solicitaseră fiecare 100.000 dolari americani).
În cauza Crăciun împotriva României (hotărârea din 30.09.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 24.03.1994-13.10.1995, fiind cercetat în mai multe dosare penale, iar procedurile erau încă pe rol la data la care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reținând caracterul nerezonabil al duratei procedurilor, Curtea a obligat statul pârât să plătească reclamantului suma de7.200 de euro, cu titlu de daune non pecuniare (acesta solicitase 41.250 de euro).
De asemenea, în cauzaRosengren împotriva României(hotărârea din 24.04.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 13.04.1993-19.12.1995, iar hotărârea definitivă a fost pronunțată la 12.03.2002. Constatând încălcarea art. 6 alin. 1, Curtea a obligat statul pârât să plătească reclamantului suma de3.000 de euro(reclamantul solicitase, între altele, 800.000 USD cu titlu de despăgubire pentru suferințele fizice și mentale (inclusiv pentru bolile contractate), în timpul cât a fost în detenție în timpul procedurilor și 4.000.000 USD cu titlu de despăgubire ne-pecuniară pentru arestarea sa ilegală și distrugerea reputației de om de afaceri în România)
În cauzaPantea împotriva României(hotărârea din 3.06.2003), s-a constat că reclamantul a fost arestat în perioada 20.07.1994-28.11.1994, în cursul deținerii sale, când se afla sub controlul gardienilor și al administrației penitenciarului a suferit lovituri și răni multiple și nu i s-a acordat asistență medicală adecvată, iar dosarul nu fusese încă soluționat la data la care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În această cauză, Curtea a reținut încălcarea art. 3 din Convenție, față de tratamentele inumane și degradante suportate de reclamant și față de lipsa unei anchete efective, a art. 5 alin. 1, întrucât a fost menținut în detenție după expirarea mandatului de arest, încălcarea art. 5 alin. 3, întrucât procurorul care a ordonat deținerea reclamantului nu avea calitatea de magistrat, încălcarea art. 5 alin. 4, având în vedere că instanța nu a statuat într-un termen scurt asupra legalității măsurii arestării preventive, a art. 5 alin. 5 și a art. 6 alin. 1 din Convenție, apreciind că autoritățile sunt răspunzătoare pentru întârzierea globală în soluționarea cauzei. Curtea, după ce a reținut acestemultiple încălcări ale drepturilor omului și de o gravitate deosebită, a obligat statul pârât să plătească reclamantului suma de40.000 euro, pentru daune materiale și morale(reclamantul solicitase 100.000 USD sau 3 miliarde lei).
Cât privește cauzaAssenov împotriva Bulgariei(hotărârea din 28.10.1998), la care a făcut trimitere reclamantul prin cererea de chemare în judecată, aceasta se referă la încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situație care nu se regăsește în speță. De asemenea, nu este atrasă în speță incidența principiilor statuate de C în cauzaAllenet de împotriva Franței(hotărârea din 10.02.1995), Curtea reținând în acea cauză că câțiva dintre cei mai înalți funcționari ai politiei franceze l-au indicat pe reclamant, care era anchetat penal, fără niciun fel de nuanță sau rezervă, ca fiind unul dintre instigatorii la omor și deci complice la acel omor, ceea ce constituie o încălcare a prezumției de nevinovăție. În situația reclamantului însă, organele judiciare române, ca autorități publice, au comunicat presei măsura arestării preventive, fără a emite verdicte referitor la vinovăția acestuia.
Prin urmare, cererea reclamantului de acordare a daunelor morale este întemeiată, însă la stabilirea întinderii acestora avându-se în vedere consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă, a cărei stare de sănătate era precară, toate acestea raportate la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază cuantumul sumei solicitate numai parțial justificat, o sumă de 5.000 euro constituind o satisfacție suficientă și echitabilă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 296.pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul formulat de apelantul reclamant iu, să admită apelurile formulate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe civile, să schimbe în parte sentința apelată, să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 5.000 Euro, echivalent în lei la data plății la cursul oficial al, reprezentând daune morale și să respingă celelalte pretenții (privind daune materiale), ca nefondate, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant, domiciliat în B,-,. 5, sector 1 și cu domiciliul ales la av., în B, nr. 312,. 62,. 2,. 3,. 49, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 736/22.04.2008 pronunțate de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 și cu MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cu sediul în B,--3, sector 3.
Admite apelurile formulate de apelantul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva aceleiași sentințe civile.
Schimbă în parte sentința apelată.
Obligă pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la plata sumei de 5.000 Euro, echivalent în lei la data plății la cursul oficial al, reprezentând daune morale.
Respinge celelalte pretenții (privind daune materiale) ca nefondate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Red. /Th. red.
7 Ex./16.04.2009
- Secția a III-a Civ. -
*****
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica
