Fond funciar. Speta. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1626/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.417
Ședința publică de la 2.03.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 86 din 31.03.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SILVICĂ
are ca obiect fond funciar.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrală din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 02.03.2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.10.2007 pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția Silvică C, pentru ca instanța să rezolve, în coordonatele legii, două aspecte: 1. ocuparea de către pârâta încă din anul 1999 unei de suprafețe de teren de 10.500., situată în satul (teren limitrof pădurii ), care a fost împădurit cu salcâmi și 2. acordarea drumului de acces pentru două segmente de teren aflat în zona UP II -, obținut de la pârâtă prin cedare definitivă pe calea unui schimb. Reclamantul a solicitat ca situația să se rezolve printr-o compensare a suprafeței de teren de 10.500. situată în comuna, ce îi aparține, cu alte suprafețe deținute de către pârâtă, limitrofe proprietății sale obținute în urma schimbului, aflate în zona UP II -.
La termenul din 30.10.2007, reclamantul a precizat verbal că solicită ca, în baza art. 24 in Legea nr. 147/2005 - titlul VI, să se dispună compensarea suprafeței de 10.500. teren proprietatea sa, ocupat de pârâtă și împădurit, iar la termenul din 13.11.2008 a mai făcut o precizare orală în sensul că solicită să i se acorde o servitute de trecere către terenul din zona -, conform dispozițiilor Codului civil.
Prin sentința civilă nr. 4176/30.11.2007 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul ]n contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică C, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Direcția Silvică Sad at în folosință definitivă reclamantului suprafața de 9.500. teren forestier amplasat în UP II -, ua 34 3, iar reclamantul a dat în schimb Direcției Silvice S suprafața de 9.722. teren arabil extravilan situat în raza com., sat, jud. C, tarlaua 58/16, parcela 1, între vecinii N- Ocolul Silvic și drum exploatare, S-, E- restul proprietăți reclamantului, V- drum exploatare printr-un act de schimb.
Prin oferta de donație autentificată sub nr. 1071/1999 de, reclamantul a oferit spre donație Direcției Silvice S suprafața de 3.200. teren arabil, situat în extravilanul com., sat, jud. C, tarlaua 58/16, parcela 1, între vecinii N- drum exploatare și pădure, S- restul proprietății reclamantului, E - restul proprietății reclamantului. Ulterior, reclamantul a formulat acțiune în instanță pentru revocarea ofertei de donație, acțiune ce a fost admisă prin decizia civilă nr. 106/.06.2007 a Tribunalului Călărași, astfel că, în prezent, reclamantul este proprietarul suprafeței de 3.200. teren, precum și a terenului vecin cu această suprafață pe latura de est.
Reclamantul a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună efectuarea unui schimb de terenuri între reclamant și pârâtă, astfel: reclamanta cedează pârâtei terenul în suprafață de un hectar arabil, situat în extravilanul com., tarlaua 58/16, parcela 1 (vecin pe latura de vest cu terenul de 3.200. ce a făcut obiectul ofertei de donație, precum și cu terenul de 9.722. ce a făcut a făcut obiectul contractului de schimb, autentificat sub nr.1631/01.06.1999 de ), iar în schimbul acestui teren să primească de la pârâtă suprafața de 0,95 ha, situat în tarlaua 121 - UP II - ua 34 3. Pârâta nu a fost de acord cu efectuarea acestui schimb de terenuri, deoarece terenul în suprafață de un hectar oferit la schimb de reclamant este un teren neproductiv, năpădit de buruieni și care nu a fost niciodată în atenția sa pentru a fi împădurit. Mai mult decât atât, acest schimb de terenuri ar fi nelegal, ducând la încălcarea prevederilor art. 24 din Codul Silvic ("reducerea suprafeței pădurilor din fondul forestier național este interzisă") și art. 55 alin. 1 din Legea nr. 26/1996 - Codul Silvic ("ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier se face, de regulă, pe bază de schimb. Terenurile preluate trebuie să fie apte a fi împădurite și echivalente ca suprafață și bonitate").
Având în vedere situația de fapt expusă, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului nu este întemeiată, că dispozițiile legale invocate de reclamant în susținerea cererii sale (art. 54 - 58 Codul Silvic, art. 96 lit. b din Legea nr. 18/1991 R, art. 24 alin.1.4), nu sunt aplicabile în situația de față. Astfel, un contract de schimb se poate realiza doar dacă există consimțământul exteriorizat al ambelor părți (mutuus consensus- art.969 cod civil - contractul este legea părților), iar instanța nu poate suplini consimțământul pârâtei la încheierea actului. Mai mult decât atât, nicio dispoziție legală în vigoare nu obligă pârâta să procedeze la efectuarea unui schimb de terenuri prin care să-și diminueze terenul cu destinație forestieră, primind în schimb un teren arabil neproductiv.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 03.12.2007 a declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Călărași la 08.10.2007.
Prin decizia civilă nr. 86A/31.03.2008 pronunțată în dosarul nr- (număr în format vechi 453/C/2008), Tribunalul Călărașia respins apelul formulat de apelantul-reclamant în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, în sensul că prin acțiunea formulată s-a solicitat de către reclamant obligarea pârâtei Direcția Silvică C să facă un schimb de terenuri și că realizarea unui astfel de schimb ar fi nelegal, ducând la încălcarea prevederilor art.2 4 și 55 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic și că textele de lege invocate de reclamant în susținere nu sunt aplicabile.
Astfel, inițial, prin cererea de chemare în judecată s-a indicat de reclamant ca temei de drept art. 54-58 din Legea nr. 26/1996, iar la solicitarea instanței a indicat ca temei art. 24 Titlul 6 din Legea nr. 247/2005, pentru ca pe parcurs să se indice ca temei art. 54-58 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic, art. 96 alin. b din Legea nr. 18/1991, art. 24 din Legea nr. 247/2005 și art. 616, 617, 618 Cod civil pentru capătul 2 de cerere.
Realizarea unui schimb indiferent de obiect - în situația de față se solicită un schimb de terenuri - presupune acordul de voință al părților implicate, iar pârâta Direcția Silvică C nu și-a exprimat acordul în acest sens. Niciuna din dispozițiile legale invocate de către apelant nu prevăd posibilitatea realizării unui schimb de terenuri obligatoriu, iar instanța nu poate substitui lipsa acordului de voință prin pronunțarea unei hotărâri care să dispună schimbul.
Dispozițiile art. 54-58 din Codul Silvic se referă la reducerea, ocuparea și folosirea în alte scopuri a suprafețelor de teren din fondul forestier național, art. 96 din Legea nr.18/1991 la obținerea aprobării pentru folosirea temporară sau definitivă a terenurilor agricole în alte scopuri decât producția agricolă, iar art. 24 din titlul IV din Legea nr. 247/2005 reglementează situația în care pe vechiul amplasament se află păduri, fostul proprietar are obligația de a respecta aceste destinații. Niciunul din textele menționate nu prevăd posibilitatea realizării unor schimburi obligatorii de terenuri, având în vedere că pârâta nu și-a asumat nicio obligație în acest sens și nici nu și-a exprimat acordul, reținerea instanței cum că dispozițiile invocate nu se aplică în cauză fiind corectă. Apare astfel nefondată critica apelantului cum că sentința este nemotivată, instanța a motivat în fapt și în drept, cum s-a arătat de ce nu sunt aplicabile dispozițiile legale invocate.
Nefondată a fost apreciată și critica referitoare la nesemnarea sentinței de către judecătorul fondului, pentru că acesta fiind în imposibilitate de a semna, conform procesului-verbal întocmit, a fost semnată de președintele instanței, aceasta neducând la nulitatea hotărârii, fiind respectate dispozițiile art. 261 alin.3 din Cod procedură civilă.
Și critica referitoare la al doilea capăt de cerere a fost considerată nefondată pentru că, așa cum se arată în întâmpinare de către intimata-pârâtă, terenul deținut de apelant în zona UP II - a fost obținut tot în baza unui schimb, acesta acceptând condițiile schimbului, categoria de teren și amplasarea, iar din schițele depuse la dosar a rezultat că există cale de acces la calea navigabilă și la drum public.
Împotriva acestei decizii, la data de 03.04.2008 a declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 8.07.2008.
1. În motivarea cererii sale, recurentul reclamant a arătat, invocând prevederile art. 261 alin. 3.pr.civ. că instanțele de judecată nu au realizat obiectul cererii sale și care a avut două capete de cerere:
a). rezolvarea ocupării abuzive a unei suprafețe de cca 1 ha de către Ocolul Silvic C și împădurit cu pădure de salcâmi, încă din anul 1999. Cererea putea fi rezolvată în trei variante: prin schimb simplu, în conformitate cu art. 51 din Legea nr. 26/1996; în baza Legii nr. 247/2005 Titlul VI sau prin cedare definitivă cu compensare echivalentă și anticipată, în conformitate cu art. 54, 58 din Legea nr. 26/1996 - Codul silvic (această variantă diferă de schimbul simplu prin plata unei taxe către Stat)
b). acordarea drumului de acces la cele două terenuri obținute de la Direcția Silvică C în anul 1999, prin cedare definitivă din fondul forestier cu compensare echivalentă și anticipată, terenuri care în anul 2003 au fost divizate în trei segmente, datorită evicțiunii terenului primit de la Direcția Silvică (lipsă teren), întemeiat pe art. 616, 617, 618 Cod civil.
terenului din zona UP II -, primit de la Direcția Silvică C în anul 1999, prin cedare definitivă din fondul forestier, a fost făcută din vina pârâtei, în anul 2003. Așadar, recurentului-reclamant trebuia să i se acorde drum de acces cel puțin la terenul apărut prin divizare, în conformitate cu art. 616, 617 și 618 Cod civil, paralel cu cele două drumuri existente, pe distanța de 100, la.
2. În al doilea rând, invocând prevederile art. 261 alin. 5.pr.civ. recurentul reclamant a arătat că cererea sa a fost respinsă datorită neadevărurilor susținute numai verbal în ședințe de către doamna consilier juridic.
Conform adresei nr. 119/17.01.2007 emise de Direcția Silvică C terenul împădurit nu îi aparține, dar totuși îl întreține, iar recurentul reclamant, în conformitate cu art. 24 alin. 14din Legea nr. 1/2000, nu are dreptul să obtureze activitatea funcționarilor publici în întreținerea pădurii.
Instanța nu a ținut cont de înscrisurile de la dosar, semnate și parafate de Directorul Direcției Silvice C, respectiv memoriul justificativ în care s-a arătat că terenul pe care recurentul îl solicită este de calitatea a IV-a, bituminos, impropriu culturilor silvice, imposibil de redat agriculturii, iar terenul recurentului este de calitatea a I-a, având la bază cernoziom, cultivării cu cele mai valoroase specii forestiere.
Recurentul-reclamant consideră că un alt temei de respingere a cererii sale este și faptul că s-a întemeiat pe art. 24, însă fără a specifica legea, care nu admite schimburile de teren decât în cazuri deosebite. Instanța nu a verificat art. 24 din Codul silvic, articol care se referă la reîmpădurire și nu la schimburile de teren.
De asemenea, un alt temei de respingere al cererii l-a constituit refuzul Direcției Silvice de a-și da acordul pentru schimb, susținând că instanțele nu o pot obliga în aceste condiții la efectuarea schimbului.
Instanțele au făcut o greșită interpretare a legii, deoarece legiuitorul a prevăzut situații în care funcționarii publici nu urmăresc interesele unității și ale cetățeanului și, prin Legea nr. 18/1991 republicată, menționează la art. 96 alin. 2 că "refuzul nejustificat al deținătorului terenului de a-și da acordul prevăzut la alin. 1, va putea fi soluționat de instanța de judecată, hotărârea acesteia înlocuind consimțământul celui în cauză".
3. Raportat la prevederile art. 261 alin. 7.pr.civ. care se referă la calea de atac, cazul său este o expropriere, întrucât Statul a ocupat abuziv proprietatea sa, iar în baza art. 2.pr.civ. Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de expropriere.
4. Invocând prevederile art. 261 alin. 8.pr.civ. recurentul reclamant a arătat că pronunțările nu s-au făcut în ședință publică, iar sentința de la judecătorie nu este semnată de către doamna judecător, ci de domnul președinte - soțul acesteia.
5. Reluând susținerile de la punctul 3 cu privire la necompetența judecătoriei d e soluționare a cauzei în primă instanță, recurentul a invocat și prevederile art. 304 pct. 3.pr.civ.
6. În continuare, făcând referire la art. 304 pct. 4.pr.civ. recurentul reclamant a făcut trimitere la comentariile sale expuse la punctele 1-4.
7. Hotărârile instanțelor nu cuprind motive legale pe care să se sprijine temeiul lor, ci cuprind motive contradictorii cu natura pricinii, fapt comentat la punctul 2 (art. 304 pct. 8.pr.civ.)
8. Instanțele au interpretat greșit actul juridic, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, scoțându-l în afara legii, neexplicând cum se rezolvă problema ocupării abuzive și împădurirea proprietății sale de către Direcția Silvică, nemotivând în ce bază legală, Direcția Silvică C folosește în continuare legală proprietatea sa, acesta suportând taxele către Stat (art. 304 pct. 7.pr.civ.)
.
9. Totodată, recurentul-reclamant consideră hotărârile date de instanțele de fond lipsite de temei legal și date cu aplicarea greșită a legii, întrucât nici un paragraf care se referă la legislație nu este justificat.
În final, susține că cele două instanțe i-au încălcat drepturile constituționale prevăzute de art. 24 - dreptul la apărare, întrucât nu i-au aprobat expertiza și au aprobat înscrisuri de care nu au ținut cont și i-au menținut proprietatea ocupată de Direcția Silvică la, nedând soluții de rezolvare a acestei situații.
La data de 01.09.2008, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că, în anul 1998, recurentul a solicitat, în scris, Direcției Silvice C, aprobarea pentru un schimb de teren, acesta cedând un teren agricol în localitatea, județul C, format din 6.978. + 2.744. + 3.200. (prin donație), în total 12.922. pentru o suprafață de 9.500. teren forestier, situat în UP II -.
Până la aprobarea finală de schimb de terenuri, prin cedare definitivă din fond forestier cu compensare echivalentă și anticipată, s-au constatat unele discordanțe privind limitele suprafeței ce făcea obiectul Deciziei nr. 154/27.04.1999 privind cedarea definitivă a suprafeței de 9.500. cu compensare către, iar prin nota de constatare nr. 2916/25.10.2001 s-a propus corijarea Deciziei nr. 154/1999, în sensul că recurentului să i se mai cedeze, din fond forestier, o suprafață de 1.789. în 35B%.
Prin contractul nr. 2369/21.05.2003, recurentul a primit definitiv suprafața de 9.500. teren forestier în UP II -, proprietate publică a statului, scos definitiv din circuitul silvic și a predat, la acea dată, suprafața de 9.722. din tarlaua 58/16 parcela 1, comuna, semnat de părți fără obiecțiuni. De asemenea, recurentul a făcut o donație de 3.200. autentificată sub nr. 1071/06.04.1999 la., donație care a fost revocată prin admiterea acțiunii reclamantului, prin decizia nr.106A/12.06.2007, a Tribunalului Călărași.
Aceasta a precizat că recurentul-reclamant a avut inițiativa acestui schimb, a semnat toate actele fără obiecțiuni, a cunoscut situația din teren, măsurătorile efectuându-se cu aparatură modernă. Prin contractul de transmitere definitivă de terenuri nr. 2369/21.05.2003 nu s-a stipulat nicio promisiune din partea Direcției Silvice C, precum că în viitor să-i faciliteze drum de acces la șosea pentru un segment de proprietate, care are acces la drumul navigabil spre Dunăre. Acceptarea fără obiecțiuni din partea recurentului a schimbului de terenuri denotă că acesta a cunoscut foarte bine situația din teren, asumându-și orice risc.
Referitor la acuzația că intimata a ocupat în mod abuziv, la, o suprafață a recurentului de 10.500. pe care a plantat-o haotic, aceasta a învederat că suprafața este limitrofă proprietății statului, administrată de - Romsilva prin Direcția Silvică C, aparține recurentului, este teren agricol părăsit, năpădit de buruieni.
Schimbul propus de recurent, respectiv teren cu teren în UP II -, apelând ulterior și la justiție, nu se poate perfecta, întrucât, conform art. 35 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, care a abrogat Legea nr. 26/1996 - vechiul Cod silvic, cât și nr.OG96/1998, la care recurentul face trimitere în mod eronat: "Terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia", iar art. 35 din același cod prevede că: "Reducerea suprafeței fondului forestier național este interzisă". Prin excepție de la prevederile art. 35, art. 36 din Codul silvic prevede că: " este permisă reducerea suprafeței fondului forestier național prin scoatere definitivă pentru realizarea obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii".
În drept, au fost invocate prevederile art. 308 (2) și 312 (1) Cod procedură civilă, Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, nr.HG1105/2003 și ale Legii nr. 247/2005.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304.pr.civ. Curtea reține următoarele:
1. Referitor la criticile formulate de recurentul reclamant la punctele 1, 2 și 9 din cerere, Curtea constată că acestea pot fi încadrate în temeiul art. 306 alin. 3.pr.civ. în cel de-al nouălea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ.: "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Prin cererea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată la efectuarea unui schimb între terenul în suprafață de 10.500. proprietatea reclamantului, situat în satul, comuna, jud. C și alte suprafețe de teren deținute de pârâtă în zona II -, lângă Dunăre, limitrofe altor terenuri pe care reclamantul le-a obținut anterior pe calea unui schimb încheiat tot cu Direcția Silvică
Terenul de 10.500. situat în satul, comuna, jud. C, 58/16, face parte dintr-o suprafață mai mare, de 23.000. dobândită de către reclamant în parte prin actul de donație autentificat sub nr. 10563/21.09.1995 de notar public (10.000.) și în parte prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 77/16.01.1998 de notar public (13.000.), suprafața totală fiind identificată prin schița efectuată de ing. la data de 20.01.1998. În ambele contracte se face mențiunea că este vorba despre terenuri arabile.
Prin actul de schimb încheiat cu Direcția Silvică S, autentificat sub nr. 163/1.06.1999 de notar public, reclamantul a înstrăinat pârâtei o suprafață de 9.722.p teren arabil intravilan din totalul de 23.000. menționat anterior, identificat conform schiței anexate, care a avut-o la bază pe cea întocmită de ing. și a primit 9.500. teren forestier, fără vegetație de defrișare forestieră, amplasat în 2 -, identificat conform unei alte schițe, de asemenea anexate. Din totalul de 23.000. o altă suprafață de 3.200. a format obiectul unei oferte de donație făcute de către reclamant Direcției Silvice S, autentificate sub nr. 1071/6.04.1999 de notar public, ulterior revocate.
Conform memoriului tehnic întocmit de la solicitarea Ocolului Silvic C în vederea efectuării schimbului cu privire la amplasamentul terenului cedat din fondul forestier, acesta este format din 3 trupuri, cu suprafețele de 2.406,26. 5305,37. și respectiv 1793,72 mp. care corespund cu cele indicate de către reclamant în cererea de chemare în judecată. S-a făcut mențiunea că delimitarea suprafețelor măsurate s-a făcut de către reprezentanții Ocolului Silvic C și că materializarea punctelor s-a făcut cu Ť. metalici. Prin adresa nr. -/31.01.2002 emisă de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, având în vedere că la momentul punerii în aplicare a deciziei de aprobare a schimbului au apărut o serie de dificultăți determinate de unele deficiențe între mărimea suprafețelor prevăzute în amenajament și realitatea din teren, s-a dispus modificarea acesteia prin mărirea suprafeței date reclamantului în folosință definitivă.
La data de 20.05.2003 s-a încheiat un proces verbal de predare primire a suprafeței de 9.722 mp. care pe aceeași schiță întocmită de ing. delimitează în cadrul terenului proprietatea lui, situat în tarlaua 58/16, parcela 1, suprafața împădurită de către Ocolul Silvic Pe aceeași schiță este marcată și o suprafață de teren proprietatea propusă pentru cedare definitivă cu compensare echivalentă și anticipată cu Direcția Silvică Recurentul reclamant a interpretat acest act în sensul că au fost modificate coordonatele terenului pe care l-a transmis prin contractul de schimb, acestea fiind cele ale suprafeței descrise ca fiind propusă pentru cedare definitivă cu compensare echivalentă. Din adresa nr. 4025/19.01.2004 emisă de Ocolul Silvic C, în care se arată că "într-adevăr, Caî mpădurit și cei 3.200. în amplasamentul D, împădurire ce s-a făcut în 1999, datorită faptului că ați propus-o sub semnătură prin donație către S" pare a rezulta însă că intimata pârâtă consideră că ceea ce i s-a transmis în proprietate este suprafața pe care a împădurit-o, ce coincide cu cea din schița atașată contractului de schimb, de vreme ce recunoaște că este nelegală împădurirea unei suprafețe de teren ce nu îi aparține.
Nu numai potrivit punctului de vedere adoptat de către recurent, dar și potrivit celui exprimat de către intimată, reclamantul ar deține în proprietate o suprafață de teren împădurită de către pârâtă. Aceasta întrucât suprafața împădurită, potrivit adresei nr. 297/23.07.2004 emise de Oficiul Județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie C este de 13.396. suprafața obținută prin schimb de Direcția Silvică C este de 9.722. iar o altă suprafața aparținând reclamantului, de 3.200. nu face obiectul litigiului. Rămâne astfel o diferență de suprafață de 474. teren împădurit care ar face parte din cel de 10.500. menționat în cererea de chemare în judecată, dacă nu s-au produs erori de măsurătoare.
Chiar și într-o asemenea situație, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, întrucâtinstanțanu poate stabili în sarcina pârâtului o obligație, dacă ea nu este prevăzută printr-o dispoziție legală. Or,niciuna din prevederile legale invocate de către reclamant nu instituie o obligație a direcției silvice ca, în ipoteza în care ar fi împădurit fără drept terenul aparținând unui alt subiect de drept, să îi ofere acestuia la schimb un teren echivalent.
Astfel,art. 24 (1^4) situat în capitolul VI din Legea nr. 247/2005- "Modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997" prevede că: "În cazul în care pe vechiul amplasament se află păduri încadrate în grupa I funcțională conform prevederilor Legii nr. 26/1996 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, fostul proprietar sau moștenitorii acestuia trebuie sa respecte destinația acestora și să permită lucrările de intervenție necesare sau pot opta pentru restituirea unui alt teren, situat în apropierea vechiului amplasament."
Interpretarea sistematică a acestui text de lege impune, în scopul de a i se stabili domeniul de reglementare, a se avea în vedere și alineatul 1 al aceluiași articol: "Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice și juridice sau, după caz, moștenitorilor acestora, se face pe vechile amplasamente".
Prin urmare, dreptul de a opta pentru obținerea unui alt teren, în cazul în care terenul care i se cuvine este împădurit, este recunoscut unei persoane numai la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, fiind o excepție de la principiul reconstituirii pe vechile amplasamente, și anterior eliberării titlului de proprietate în temeiul acestei legi. Mai mult decât atât, textul de lege are în vedere situația în care terenul era împădurit la data intrării în vigoare a legii care a permis reconstituirea pe vechile amplasamente, iar nu și pe aceea în care ocuparea ternului cu vegetație forestieră s-a produs ulterior.
Ceea ce s-a urmărit prin art. 24 (1^4) din capitolul VI al Legii nr. 247/2005 este protejarea interesului fostului proprietar, deposedat abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și al cărui teren a fost ocupat cu vegetație forestieră în acest interval de timp, oferindu-i-se alternativa de a nu suporta rigorile regimului restrictiv prevăzut de Codul silvic, prin restituirea unui alt teren.
Nici dispozițiileart. 54-58 din Legea nr. 26/1996- Codul silvic, abrogată după data introducerii cererii de chemare în judecată, la 19.03.2008, prin Legea nr. 46/2008 nu pot constitui temei pentru admiterea cererii de chemare în judecată.
Deși art. 54, situat în Titlul II al legii, se referă la fondul forestier proprietate publică, fiind ca atare inaplicabil în cauză, întrucât terenul situat în satul, com., jud. C, care ar fi împădurit fără drept, aparține reclamantului, o dispoziție similară există și în privința fondului forestier proprietate privată, la care se referă Titlul III al aceluiași act normativ, respectiv art. 74: "Reducerea suprafeței pădurilor proprietate privată este interzisă, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 54 alin. 2". Aceeași reglementare legală se regăsește și în conținutul art. 24 din nr.OG 96/1998. Ca atare, reclamantului îi este interzis să procedeze la defrișarea vegetației forestiere care s-ar afla pe terenul său, dar legea nu impune nicio obligație în sarcina direcției silvice.
Cât privește art. 55 din Legea nr. 26/1996: "Ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier se face, de regulă, pe bază de schimb. Terenurile preluate trebuie să fie apte a fi împădurite și echivalente ca suprafață și bonitate" și următoarele, se reține că aceste prevederi legale nu stabilesc decât că reclamantul nu ar putea ocupa terenuri situate în fondul forestier, cum sunt și cele aflate în zona II -, pe care le vizează, decât oferind la schimb un alt teren, de a fi împădurit și cu atât mai mult deja împădurit, ca cel din satul, com., jud. de profitabil ar fi un asemenea schimb, el nu poate fi însă impus direcției silvice, întrucât textele de lege nu recunosc instanței o asemenea prerogativă, care ar constitui o excepție de la principiul libertății de voință ce guvernează materia actelor juridice civile.
Contrar susținerilor recurentului reclamant, nu este acordată instanței o asemenea posibilitate nici prin art. 96 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, care stabilește că: "Refuzul nejustificat al deținătorului terenului de a-și da acordul prevăzut la alin. 1 va putea fi soluționat de instanța de judecată, hotărârea acesteia înlocuind consimțământul celui în cauză". Acordul la care se referă alineatul 1 al acestui articol are ca obiect folosirea definitivă sau folosirea temporară a terenurilor forestiere în alte scopuri decât silvice și îl privește pe deținătorul terenului, acordul fiind prealabil aprobării date de organul silvic județean, în raport și de prevederile art. 95 din același act normativ. Conform art. 95: "Folosirea definitivă sau folosirea temporară a terenurilor forestiere în alte scopuri decât cele silvice se aprobă de organul silvic județean -", iar potrivit art. 96 alin. 1: "Aprobarea prevăzută la art. - 95 este condiționată de acordul prealabil al deținătorilor de terenuri".
Or, prin cererea cu care a învestit instanța, recurentul reclamant nu intenționează să obțină acordul pentru folosirea terenului său din satul, com., jud. C, în alte scopuri decât cele silvice, reiterând de mai multe ori ideea că solicită efectuarea schimbului propus tocmai pentru că nu poate să defrișeze terenul împădurit abuziv de către ocolul silvic și nici pentru folosirea terenului din zona II - în asemenea scopuri.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea drumului de acces pentru 2 segmente din terenul obținut în urma schimbului cu ocolul silvic, în zona II -, Curtea reține că, într-adevăr, potrivit art. 616 Cod civ.: "Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona". Textul de lege instituie însă numai un drept de trecere în favoarea proprietarului locului înfundat, iar nu posibilitatea acestuia de a obține un drept de proprietate asupra drumului de acces.
Or, prin cererea cu care a învestit instanța, reclamantul a solicitat, în vederea asigurării ieșirii la calea publică pentru terenurile pe care le deține pe malul în urma schimbului cu ocolul silvic, obligarea acestuia să-i transmită în proprietate alte terenuri limitrofe, care se învecinează cu șos. C--, solicitare care este lipsită de temei legal.
Referitorul la memoriul justificativ nedatat prin care Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică a Pădurilor Caa vizat favorabil schimbul propus de către reclamant, însoțit de calcule pentru echivalarea terenurilor, se reține de asemenea că, având natura juridică a unui aviz, nu este de natură să producă efecte juridice între pârâtă, ca subunitate a acesteia potrivit art. 9 alin. 3 din nr.HG 1105/2003, și reclamant. De asemenea, acest aviz are în vedere un teren al reclamantului care nu este împădurit, ci este " cultivării cu cele mai valoroase specii forestiere", în timp ce terenul din acțiune este unul care ar fi fost abuziv împădurit de către pârâtă, fiind vorbe deci de suprafețe diferite din același teren al reclamantului situat în satul, com., jud.
2. Cu privire la criticile formulate de recurentul reclamant la punctele 3 și 5 din cerere, Curtea constată că acestea pot fi încadrate în temeiul art. 306 alin. 3.pr.civ. în cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 3.pr.civ.: "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe".
Este adevărat că potrivit art. 2 alin. 1 lit. f pr.civ. tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de expropriere, însă textul de lege are în vedere înțelesul acestei noțiuni dat de actul normativ în materie, respectiv Legea nr. 33/1994, iar nu orice situație pe care reclamantul o califică ca reprezentând în fapt o lipsire de proprietate.
3. Referitor la criticile formulate de recurentul reclamant la punctul 4 din cerere, Curtea constată că acestea pot fi încadrate în cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 5.pr.civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2".
Curtea constată însă că în cuprinsul hotărârii s-a făcut mențiunea că aceasta a fost pronunțată în ședință publică, iar această mențiune face dovada deplină până la înscrierea în fals, întrucât hotărârea judecătorească constituie un act autentic în sensul art. 1171 Cod civ.
De asemenea, nu există nicio dovadă potrivit căreia hotărârea primei instanțe nu a fost motivată de către judecătorul care a pronunțat-o, motiv pentru care susținerile reclamantului în mod corect au fost înlăturate, în raport de dispozițiile art. 1169 Cod civ.
4. C de-al patrulea motiv de recurs, menționat la punctul 6 din prezenta cerere, se referă la ipoteza în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești reprezintă o situație gravă de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat, fapt pentru care nesocotirea lui atinge prestigiul justiției și dăunează interesului public.
Or, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească și care ar constitui o imixtiune în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.
8. C de-al șaptelea motiv de recurs, menționat la punctul 7 din calea de atac formulată, se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța a răspuns însă principalelor argumente invocate de reclamant pentru care direcția silvică nu ar putea fi obligată, chiar în ipoteza în care ar fi împădurit fără drept terenul aparținând unui alt subiect de drept, să îi ofere acestuia la schimb un teren echivalent. De asemenea, motivarea acesteia a fost completată de către instanța de control judiciar, conform celor expuse la punctul 1.
9. C de-al optulea motiv de recurs, invocat la punctul 8 din cerere, prevăzut de art. 304 pct. 8.pr.civ. vizează interpretarea greșită aactului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, în cauza de față, nu s-a pus problema existenței unui act juridic civil, unilateral sau bilateral, care să fi ridicat probleme de interpretare.
Față de aceste considerente, reținând că motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 315.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 86A/31.03.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA SILVICĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./.
2 ex./10.04.2009
Tribunalul Călărași -
-
Judecătoria Călărași -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
