Fond funciar. Speta. Decizia 515/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.515
Ședința publică din data de 02.12.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de către recurentul revizuient și recurentul pârât GH. împotriva deciziei civile 270/16.05.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Județeană T pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Locală de Fond Funciar, Gh. GH.,.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă recurentul revizuient, personal, recurentul pârât GH. personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că motivele de recurs au fost comunicate tuturor părților; totodată se arată că la data de 16.10.2008 intimatul pârât a depus întâmpinare în 3 exemplare care a fost comunicată recurentului revizuient și recurentului pârât GH.
Interpelat fiind recurentul pârât Gh. arată că nu a avut posibilitatea ca până la termenul de judecată de astăzi să-și angajeze apărător.
Recurentul revizuient personal depune la dosar un set de înscrisuri, un exemplar al acestora fiindu-i comunicat și recurentului pârât GH.
Recurentul pârât GH. personal, învederează Curții că aceste înscrisuri se regăsesc la dosar și că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință.
Curtea, din oficiu, pune în discuția părților chestiunea nelegalei compuneri a completului de judecată care a soluționat cauza la Tribunalul Teleorman.
Recurentul revizuient personal arată că lasă la aprecierea Curții excepția invocată. Totodată solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul pârât GH. personal, solicită înaintarea cauzei către Tribunalul Teleorman, întrucât nu au fost citați în cauză toți moștenitorii. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect cererile de recurs formulate de către recurentul revizuient și recurentul pârât GH. împotriva deciziei civile 270/16.05.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Județeană T pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Locală de Fond Funciar, Gh. GH.,.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Videle sub numărul 935.1/25 februarie 2008, revizuentul a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 57 din l februarie 2007 formulată de Judecătoria Videle prin care s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. -/2002, arătând că în privința aceluiași același titlu de proprietate s-au pronunțat două hotărâri potrivnice, respectiv sentința civilă 57/2007 a cărei anulări parțiale o solicită și sentința civilă nr. 576/2006 pronunțată de Judecătoria Videle.
Prin sentința civilă 57/2007, instanța de fond a dispus în mod greșit ca pe noul titlu de proprietate să fie trecuți numai moștenitorii defunctului, respectiv, G și, deși din adeverința nr. 95 din 18.01.2008 eliberată de Primăria, rezultă care sunt moștenitorii adevărați ai autorului.
Prin sentința civilă nr. 135 din 12 februarie 2008, Judecătoria Videlea admis excepția necompetenței materiale a instanței, față de dispozițiile art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă care prevăd că în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se soluționează de instanța mai mare în grad.
S-a reținut că este competent să soluționeze cererea de revizuire Tribunalul Teleorman, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea acestei din urmă instanțe.
Prin decizia civilă nr. 270 R/16.05.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman secția civilă a fost admisă cererea de revizuire formulată de către revizuientul în contradictoriu cu intimații Comisia Județeană T pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Comisia locală de fond funciar a com., Gh., GH., Gh., și.
S-a dispus anularea în parte a sentinței civile nr. 57/01.02.2007 a Judecătoriei Videle, respectiv în ceea ce privește anularea titlului de proprietate nr. -/2002 și reconstituirea dreptului de proprietate al petentului pentru suprafața de 25,63 ha alături de
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Prin sentința civilă nr. 57 din 1 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Videle, devenită irevocabilă prin decizia nr. 972 R din 26 octombrie 2007 Tribunalului Teleorman, s-a admis în parte plângerea petentului și în consecință:
S-a anulat hotărârea nr. 14135/13.03.2006 emisă de Comisia Județeană T;
S-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. -/1999 eliberat de pe numele titularilor G și pentru suprafața de 6,05 ha teren situat pe raza comunei, a titlului de proprietate nr. -/2002 eliberat pe numele G pentru suprafața de 25,63 ha teren situat pe raza comunei; a titlului de proprietate nr. -/2002 eliberat pe numele G pentru suprafața de 3,95 ha pe raza aceleiași localități;
S-a reconstituit petentului dreptul de proprietate pentru suprafața de 6.05 ha teren alături de G și, cât și pentru suprafața de 25,63 ha și 3,95 ha alături de G și s-a dispus eliberarea titlurilor de proprietate pe numele acestor persoane.
S-a respins cererea petentului privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. -/2002 emis pe numele intimaților și -.
Anterior pronunțării acestei hotărâri, prin sentința civilă nr. 576 din 10 octombrie 2006 Judecătoriei Videle, irevocabilă prin decizia civilă nr. 30 R din 12 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman, s-a desființat hotărârea nr. 14302/2006 a Comisiei Județului T, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. -/2002 eliberat pe numele " G" pentru suprafața de 25,63 ha pe raza comunei și s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 25,63 ha pe numele moștenitorilor autorului respectiv:, - și
Rezultă din analiza celor două hotărâri, că Judecătoria Videles -a pronunțat în mod diferit asupra titlului de proprietate nr. -/2002 eliberat pe numele G, pentru suprafața de 25,63 ha, prin sentința civilă nr. 57/2007 dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață și petentului, în timp ce prin sentința civilă nr. 576/2006, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pe numele tuturor moștenitorilor autorului și anume:, N., - și
Constatând că cele două hotărâri conțin dispoziții potrivnice, în conformitate cu art. 327 alin. (l) Cod procedură civilă, instanța a apreciat că se impune a se " anula cea din urmă hotărâre", respectiv sentința civilă nr. 57 din 1 februarie 2007 Judecătoriei Videle, în parte, în ceea ce privește anularea titlului de proprietate nr. -/2002 și reconstituirea dreptului de proprietate al petentului pentru suprafața de 25,63 ha, numai cu privire la aceste aspecte existând dispoziții potrivnice.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuientul și intimatul..
Prin recursul declarat de către revizuientul-recurent se arată în esență că:
Tribunalului Teleorman, deși a admis cererea de revizuire nu s-a pronunțat asupra capetelor în totalitatea lor din cererea supusa revizuirii.
Nu a fost citat, reclamant în litigiul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 576 din 10.10.2006 deși aceasta a avut un rol foarte important în dezbaterile revizuirii sentinței civile 57/2007.
Mai arată același recurent că instanța nu s-a pronunțat asupra punctului 2, deși s-au depus dovezi scrise-adresa Primăriei, nr. 18 din 17.01.2008 ca element nou prin care combătea adresa 2299/2007 -singura probă avută în vedere pentru ca, prin sentința civilă 57/2007, instanța să îi respingă pe fond cererea de anulare a titlului de proprietate nr. -/2002 eliberat pe numele și -. S-au depus în dosarul cauzei dovezi scrise, și se mai depunem alte înscrisuri anexate prezentei cereri de recurs, acte care să ajute la stabilirea realității.
Susține recurentul și că instanța de revizuire nu s-a pronunțat asupra laturii materiale cerute la punctul 3 din cererea de revizuire, care se referea la acordarea dreptului ce se cuvenea moștenitorilor autorului defunct din anularea titlurilor de proprietate nr. - din 1999 suprafață de 6,05 ha și anularea -/2002 suprafață de 3,95 ha, și anume:, și G, în conformitate și cu adresa 95 din 18.01.2008.
Prin recursul formulat de către intimatul-recurent. se arată în esență că:
Sentințele civile nr. -57 din 1 februarie 2007 și nr. 576 din 10 octombrie 2006, că nu trebuia supuse revizuirii, pentru că nu se încadrează în dispozițiile art.322 pct. 7. Instanța de revizuire a apreciat în mod greșit că sunt potrivnice, pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
După cum se observă, în sentința civilă nr. 576/2006, calitate de petent a avut, intimații fiind Gh., Gh., Gh. și a, alături de Comisiile de Fond Funciar, obiectul cauzei fiind Plângerea la Legea 18/1991. Această sentință este - în opinia recurentului - cea nelegală, instanța făcând grave erori în pronunțarea acestei sentințe. În mod eronat a anulat Titlul de Proprietate nr. -/2002, emis pe numele G (tatăl recurentului) pentru suprafața de 25,63 ha, existând acte suficiente din care să rezulte că aceasta a fost persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafață.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 57/01.02.2007, se poate observa că petentul a fost o altă persoană, și anume, fiul lui, iar obiectul este anularea Hotărârii nr. 14135/13.03.2006 - emisă de Comisia Județeană T, prin această sentință fiind anulate 3 titluri de Proprietate (-/1999; -/2002 și -/2002)
Astfel,cele două sentințe nu sunt potrivnice și, ca atare, cererea de revizuire este nelegal admisă.
Urmare a desființării sentinței civile nr. 57/2007, ar rămâne validă o hotărâre care este - în opinia recurentului intimat - nelegală, pentru că nici în sentința civilă nr. 576/10.10.2006 nu sunt cuprinși toți moștenitorii lui (pe care instanța în mod eronat a considerat că se mai numește și G).
torii lu sunt 13 la număr și nu doar 9 - așa cum a menționat instanța de revizuire.
Se mai arată că, deși a avut calitate de petent în dosarul -, soluționat prin sentința civilă nr. 576/2006, nu a fost nici parte în dosarul - care a avut ca obiect revizuirea.
În drept s-au invocat prevederile art. 299 și urm. proc.civ. și art. 3041.proc.civ.
Recursuri scutite de taxa de timbru.
În ședința publică din data de 02.12.2008 C, din oficiu, a apus în discuția părților excepția privind nelegala compunere a completului care a pronunțat hotărârea atacată cu recurs.
Analizând cu precădere excepția astfel formulată, potrivit exigențelor art. 306 alin. 2 coroborat cu art. 137 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Revizuirea este o cale de atac de retractare care, ca regulă, se judecă chiar de către instanța a cărei hotărâre este atacată pe această cale.
Potrivit cu art. 323 alin. 2.pr.civ. prin excepție de la această regulă de competență, pentru cazul în care revizuirea este fundamentată pe prevederile art. 322 pct. 7.pr.civ. (existența unor hotărâri potrivnice) cererea de revizuire se judecă de instanța mai mare în grad față de aceea care a pronunțat hotărârile arătate ca fiind potrivnice.
Această reglementare de excepție privește însă exclusiv competența materială a instanței chemate să judece cererea de revizuire, nu și compunerea completului ce urmează a soluționa această cale de atac.
În condițiile în care, în speță, s-a solicitat revizuirea a două hotărâri care au fost pronunțate de Judecătoria Videle ca instanță de fond, și compunerea completului care a judecat cererea de revizuire trebuia să fie una specifică judecății fondului, respectiv completul trebuia format dintr-un singur judecător - potrivit exigențelor art. 54 alin. 1 din Legea 304/2004 coroborat cu art. 323 și 326 alin. 1.pr.civ. - iar nu din trei judecători, această compunere fiind specifică judecării căii de atac (de reformare) a recursului. Dealtfel, și hotărârea pronunțată asupra cererii de revizuire poartă denumirea specifică uneia prin care s-a soluționat calea de atac a recursului - aceea de decizie, corespunzător prevederilor art. 255 alin. 1.civ.
Având în vedere situația reținută, Curtea constată că sunt incidente în speță prevederile art. 304 pct 1.pr.civ. conform căruia " modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", astfel încât urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 3.pr.civ. casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Cu ocazia rejudecării cererii de revizuire vor fi citate în cauză toate persoanele care au avut calitate de părți în litigiile în care s-au pronunțat cele două sentințe în privința cărora revizuientul susține că sunt potrivnice, și se vor analiza și aspectele relevate de către intimatul-recurent. în sensul că nu ar fi existat identitate de părți obiect și cauză între cele două litigii în care s-au pronunțat sentințele respective. De asemenea vor fi analizate, corespunzător exigențelor art. 326 alin. 3 raportat la art. 129 alin. ultim pr.civ. toate solicitările formulate în conținutul cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de către recurentul revizuient și recurentul pârât GH. împotriva deciziei civile 270/16.05.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Județeană T pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Comisia Locală de Fond Funciar, Gh. GH.,.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
/red /2 exemplare/19.12.2008
Judecători apel: Tribunalul Teleorman
Președinte:
Judecător:
Judecător:
Președinte:Georgeta StegaruJudecători:Georgeta Stegaru, Antonela Cătălina Brătuianu, Mihaela