Fond funciar. Speta. Decizia 55/2010. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 55/
Ședința publică din 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul senior, cu domiciliul în Tg. M,-,.12, jud. M, împotriva deciziei civile nr. 570 din 20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul, lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța invocă din oficiu inadmisibilitatea recursului raportat la dispozițiile art. 228, art.299, coroborat cu art.377 alin.2 pct.5 Cod procedură civilă, recursul fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile și pune în discuție această excepție.
Recurentul arată că a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție și consideră că cererea de recurs este admisibilă, depune la dosar concluzii scise.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepție.
CURTEA,
Prin decizia civilă nr. 570/R din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă în dosarul nr- s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul sen. în contradictoriu cu intimatele Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor H și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor împotriva deciziei civile nr. 295/R din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă în dosarul nr-.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul sen. și a solicitat casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei.
În motivarea recursului s-a arătat că a fost întrerupt fără temei cursul judecății cauzei pentru reconstituirea dreptului de proprietate al petentului jun. asupra unui teren intravilan din orașul, înscris în prezent în CF nr. 1319 Partea II, nr. top. 138/1, în suprafață de 1823 mp.
Recurentul a mai arătat că în legătură cu imobilul în litigiu au existat mai multe procese pe rolul Tribunalului Harghita, care au fost soluționate de aceeași magistrați, deși după soluționarea primului litigiu, aceștia erau incompatibili să mai pronunțe hotărâri în cauză.
Prin cererea de recurs recurentul a invocat ca temei de drept prevederile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 și a înaintat această cerere Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În considerarea faptului că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cererea de recurs la Tribunalul Harghita și de la această instanță, cererea de recurs formulată de recurent a fost înaintată la Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, ca instanță superioară celei care a pronunțat hotărârea recurată.
Examinând actele și lucrările dosarului curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 487 din 29 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria Toplița în dos. nr- s-a respins cererea de revizuire formulată de jun. prin mandatar sen. prin care s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 512 din 1 noiembrie 2007 Judecătoriei Toplița.
Prin decizia civilă nr. 716/R din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita,Secția Civilă în dos. nr- s-a respins recursul declarat de jun. prin mandatar sen. împotriva sentinței civile nr. 487 din 28 iulie 2008 Judecătoriei Toplița.
Prin decizia civilă nr. 291/R din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă în dos. nr- s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul sen. împotriva deciziei civile sus-menționate.
Prin decizia civilă nr. 570/R din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția Civilă în dos. nr- s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul sen. împotriva deciziei civile nr. 291/R din 9 aprilie 2009 Tribunalului Harghita prin care s-a soluționat contestația în anulare.
Decizia pronunțată de Tribunalul Harghita în soluționarea cererii de revizuire a fost atacată cu recurs de revizuientul sen. cererea de recurs fiind formulată în numele lui jun.
Față de calea de atac dedusă judecății trebuie avut în vedere faptul că prin decizia civilă atacată a fost soluționată o cerere de revizuire formulată împotriva unei decizii irevocabile a Tribunalului Harghita. În acest context și hotărârea pronunțată în soluționarea cererii de revizuire este irevocabilă, având în vedere că potrivit art. 328 alin. 1 Cod procedură civilă hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Conform prevederilor art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. De asemenea, prin art. 377 alin. 2 pct. 5 Cod procedură civilă se prevede că sunt hotărâri irevocabile, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
În raport de prevederile legale sus-menționate, curtea reține că în speță recursul dedus judecății este inadmisibil, având în vedere că a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile pronunțată de tribunal în soluționarea unei cereri de revizuire și care prin prisma prevederilor art. 328 alin. 1 Cod procedură civilă nu mai este supusă căii de atac a recursului, excepția inadmisibilității fiind invocată din oficiu la termenul din 26 ianuarie 2010.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, curtea urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul senior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul senior, domiciliat în Târgu-M,-,. 12, județul M, împotriva deciziei civile nr. 570/R din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnroed. BI/5ex
jud.fond:;;
-5.02.2010_
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat