Fond funciar. Speta. Decizia 834/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 834

Ședința publică de la 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu

JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin președinte secție

JUDECĂTOR 3: Costel Drăguț președinte instanță

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului declarat de petenta - prin procurator împotriva deciziei civile nr. 869 din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul detentor și intimatele COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, COMISIA JUDEȚEANĂ G PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns procurator, reprezentând recurenta petentă, și procurator, reprezentând intimatul detentor, lipsind intimatele, COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, COMISIA JUDEȚEANĂ G PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: recursul a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, iar prin încheierea nr. 15/29.06.2009 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petenta împotriva doamnei judecător - -.

Curtea, din oficiu, a pus în discuție, în raport de prevederile art. 299. raportat la art. 1 și 5 din Titlul XIII al Legii 247/2005, excepția de inadmisibilitate a recursului.

Procurator, pentru recurenta petentă, a lăsat la aprecierea instanței excepția invocată.

Procurator, pentru intimatul detentor, a lăsat de asemenea la aprecierea instanței soluționarea excepției și a depus decizia civilă nr. 225/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr-.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin acțiunea formulată la 9.05.2008 reclamanta a chemat în judecată pârâții, Comisia Locală pentru aplicarea 18/1991 și Comisia Județeană pentru aplicarea 18/1991, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. -/29.04.1996 eliberat în favoarea pârâtului pentru suprafața de 0,8228 ha teren agricol.

Prin sentința civilă nr. 6163/12.09.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J a fost respinsă ca lipsită de interes acțiunea, reținându-se că reclamanta nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile provenite de la autoarea decât în anul 2006.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta, iar prin decizia civilă nr.3346/2.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond, cu motivarea că excepția lipsei de interes este neîntemeiată în condițiile în care în recurs reclamanta a făcut dovada că la data de 8.05.2002 a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile provenite de la autoarea.

Prin sentința civilă nr. 388/22.01.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosar nr- a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul și respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că există autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr.1547/1.03.2000 pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr.13982/1999, de sentința civilă 3070/22.05.2006 a Judecătoriei Tg-J și sentința civilă 2405/4.04.2007 a Judecătoriei Tg-

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă 869 din 30 martie 2009 Tribunalului Gorjs -a respins ca nefondat recursul, reținându-se că excepția autorității de lucru judecat a fost corect admisă, existând identitate de obiect, cauză și părți cu acțiunile soluționate prin sentințele civile nr. 1547/1.03.2000, nr. 3070/22.05.2006 și nr. 2405/4.04.2007 pronunțate de Judecătoria Tg-

Împotriva acesteia decizii a declarat recurs reclamanta, motivând că instanța nu a ținut seama de înscrierile din registrul agricol, potrivit cu care suprafețele de teren în litigiu nu pot fi atribuite pârâtului.

Recursul este inadmisibil și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 299, constituie obiect al recursului hotărârile pronunțate în apel, precum și cele pronunțate în primă instanță și nesupuse apelului și hotărârile organelor cu activitate jurisdicțională.

Hotărârile irevocabile nu pot fi atacate cu recurs, pentru că ar însemna să se creeze o nouă cale extraordinară de atac, în afara celor expres prevăzute de codul d e procedură civilă, ceea ce nu este admisibil.

Dreptul de acces la justiție, garantat de art. 21 din Constituție trebuie raportat la alte norme constituționale care prevăd că procedura de judecată este prevăzută de lege ( art. 126 alin 2) și că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac, în condițiile legii ( art. 129). Aceste dispoziții duc la concluzia că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege.

Această concluzie este desprinsă și din aplicarea principiului preemininței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției Europene a Drepturilor Omului și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, potrivit cu care o hotărâre irevocabilă nu mai poate fi pusă în discuție, în afara căilor extraordinare de atac stabilite de lege. Concluzia a fost exprimată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în nenumărate cauze, printre care cauza Rada împotriva României din 8 noiembrie 2007 ( paragraf 34), cauza Brumărescu împotriva României( hotărârea din 30.09.1999) și cauza Riabylch mpotriva Rusiei, arătându-se că nu trebuie analizat controlul judecătoresc ca un un apel mascat și simplul fapt că ar exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză.

În speță, recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, pronunțată de instanța de recurs în materia fondului funciar, căreia i se aplică dispoz. art. 5 din Titlul XIII al Legii 247/2005, potrivit cărora hotărârile pronunțate în soluționarea proceselor funciare sunt supuse numai recursului.

Art. 1 din Titlul XIII al legii 247/2005 definește procesele funciare ca fiind contestațiile și alte litigii apărute în urma aplicării legii fondului funciar. În afara contestațiilor, respectiv a plângerilor formulate împotriva hotărârilor comisiilor județene de fond funciar prin care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, legea are în vedere și" alte litigii apărute în urma aplicării legii 18/1991". Aceste litigii privesc acțiunile având ca obiect contestarea titlurilor de proprietate sau contestarea proceselor verbale de punere în posesie.

Concluzia care se impune este că acțiunea prin care se solicită constatarea nulității unui titlu de proprietate se soluționează printr-o hotărâre, supusă numai recursului, potrivit art. 5 din Titlul XIII din legea 247/2005. Calea de atac este de competența tribunalului, care pronunță o decizie irevocabilă, împotriva căreia este inadmisibil a se declara un nou recurs.

Față de prevederile expres ale art. 299, recursul de față urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 869 din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, COMISIA JUDEȚEANĂ G PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Iunie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./tehnored. GI

2ex/6.07.2009

Jud. recurs CA,

Jud.fond

Președinte:Gabriela Ionescu
Judecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 834/2009. Curtea de Apel Craiova