Fond funciar. Speta. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 85/

Ședința publică din 04 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă

JUDECĂTOR 3: Irina Tănase

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în comuna, județul A, împotriva deciziei civile nr.1885/R din data de 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- și a sentinței civile nr.2250 din data de 1.06.2005, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr.12296/2004.

Cererea de revizuire este legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, achitată cu chitanțele nr.- și nr.- din data de 13.01.2009, emise de Trezoreria Municipiului Pitești și timbru judiciar de 1 leu.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise formulate de intimatul.

Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cererii de revizuire au avut loc în ședința publică din data de 25 februarie 2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.

CURTEA:

Asupra cererii de revizuire de față:

Constată că, prin cererea înregistrată la data de 14.01.2009 revizuientul a solicitat, în contradictoriu cu intimații, Comisia Locală și Comisia Județeană A de aplicare a Legii nr.18/1991, revizuirea deciziei civile nr.1885/R/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, irevocabilă, care este potrivnică sentinței civile nr.2250/01.06.2005, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.12296/2004, rămasă definitivă și irevocabilă.

În drept, revizuientul a invocat dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr.2250/01.06.2005 s-a respins excepția autorității de lucru judecat, reținându-se că între părți a mai existat un litigiu pentru constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.54897/30.09.1994 privind suprafața de teren menționată de 0,57 ha. în loc de 0,67 ha. precum și pentru înlăturarea reclamantei de la reconstituirea dreptului de proprietate, dar nu sunt îndeplinite cerințele art.1201 Cod civil.

Pe fond, s-a admis acțiunea reclamantei și s-a modificat titlul de proprietate în ceea ce privește suprafața de teren din titlul de proprietate.

S-a mai arătat că, la data de 09.11.2007, a formulat acțiune pentru constatarea nulității absolute a aceluiași titlu de proprietate și a hotărârii de validare din 1992 și pentru înlăturarea pârâtei din acel titlu, prin sentința civilă nr.2435/21.04.2008, Judecătoria Piteștia respins acțiunea, iar în recursul promovat de, prin decizia civilă nr.1885/R/13.11.2008 a Tribunalului Argeș, s-a modificat sentința în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat și respingerii acțiunii, existând astfel contrarietate între cele două hotărâri irevocabile.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat, în principal, respingerea cererii ca inadmisibilă, motivat de faptul că în cea de-a doua cauză instanța s-a pronunțat asupra excepției de lucru judecat, iar în subsidiar respingerea cererii ca nefondată pentru că obiectul și cauza celor două acțiuni sunt diferite.

Cererea de revizuire este inadmisibilă.

Potrivit art.322 pct.7 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire este necesar ca în cea de-a doua cauză să nu se fi invocat, iar instanța să nu se fi pronunțat asupra autorității de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv cea față de care se invocă contrarietatea de hotărâri.

În cauza de față se invocă contrarietatea de hotărâri raportat la modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat.

Numai că, din considerentele avute în vedere de Tribunalul Argeș la pronunțarea deciziei civile nr.1885/R/13.11.2008, rezultă foarte clar că instanța a analizat și s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat.

În consecință, Curtea, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.7 Cod procedură civilă, va respinge cererea de față ca inadmisibilă, iar în baza art.274 Cod procedură civilă, revizuientul va fi obligat la 499,80 lei cheltuieli de judecată intimatului, la cererea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul, domiciliat în comuna, județul A, împotriva deciziei civile nr.1885/R/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr- și a sentinței civile nr.2250/01.06.2005, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.12296/2004, intimați fiind, domiciliat în Pitești, str.-, bloc 43,.C,.6, județul A, COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR

Obligă pe revizuientul să plătească intimatului suma de 499,80 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 martie, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

, Pl.,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.6/20.03.2009.

Președinte:Lică Togan
Judecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Pitesti