Fond funciar. Speta. Decizia 981/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II-recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 981/2008-
Ședința publică din data de 11 iunie 2008
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Aurora Popa |
- - | - JUDECĂTOR 3: Maria Galeș | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții PRIMĂRIA COMUNEI, județul B, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul B și PRIMARUL COMUNEI, județul B, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 542/R din 10 mai 2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta revizuienților PRIMĂRIA COMUNEI, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI -avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 11.06.2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, precum și intimatul -personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta cerere de revizuire este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 28 mai 2008 întâmpinare din partea intimatului, fiind însoțită de un set de acte, după care:
Întrebat fiind, intimatul arată faptul că are cunoștință de împrejurarea că antecesoarea lui, respectiv mama acestuia, a avut un debit, care a fost achitat în anul 1961 din banii adunați de săteni, însă aceștia ulterior i-au creat probleme.
Reprezentanta revizuienților solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a avea posibilitatea de a depune la dosar acte noi cu care să poată face dovada modului în care a fost stinsă datoria acumulată de mama intimatului.
Instanța, respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta părților revizuiente ca neîntemeiată.
Părțile arată că nu mai au alte probe și solicită cuvântul asupra prezentei cereri de revizuire.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta părților revizuiente solicită admiterea prezentei căi extraordinare de atac, exercitată de părțile pe care le reprezintă, respectiv modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii intimatului și anularea hotărârilor pronunțate în cauză, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimatul solicită respingerii cererii de revizuire, menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cererii de revizuire de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 727 din 17 mai 2006 pronunțată în dosar nr. 765/2006, Curtea de APEL ORADEAa respins recursul formulat de Primăria Comunei, în contradictoriu cu, formulat împotriva deciziei civile nr. 524/20 mai 2004 Curții de APEL ORADEA.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a apreciat că soluția instanței de apel este legală și temeinică, aceasta reținând în mod corect că preluarea imobilului înscris în CF 678 în temeiul art. 712/1966 este abuzivă, acest act normativ fiind neconstituțional.
Mai mult, înscrierea dreptului de proprietate a fost făcut pe un alt temei decât titlul translativ invocat de unitatea administrativ teritorială, respectiv contractul de donație, astfel încât caracterul abuziv al preluării imobilului este prezumat.
Decizia pronunțată în recurs a fost atacată cu contestație în anulare, respinsă prin decizia civilă nr. 1027/4 octombrie 2006.
La 21 martie 2007 Primăria Comunei formulează o cerere de revizuire împotriva soluției pronunțate de instanța de recurs și în urma unui conflict negativ de competență, prin decizia nr. 1383/29 februarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența de soluționare în favoarea Curții de APEL ORADEA.
Cererea de revizuire este fundamentată pe prevederile art. 22 pct. 5 Cod procedură civilă, în sensul că recurenta a obținut acte noi, care nu au putut fi prezentate pe parcursul procesului, care nu s-au aflat în posesia sa și care puteau determina o altă soluție în cazul în care ar fi fost cunoscute de către instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată că sunt îndeplinite prevederile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, deoarece problema care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă imobilul înscris în CF nr. 678, care a aparținut defunctei - antecesoarea reclamantului - a fost sau nu preluat de unitatea administrativ teritorială în mod abuziv.
Potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de revizuire și care au fost deținute de locuitorii comunei, care nu au avut calitatea de părți în cauză, se deduce că donarea imobilului de către în favoarea unității administrativ teritoriale cu scopul de se înființa o grădiniță s-a făcut după ce acești locuitori ai comunei au adunat suma necesară pentru a achita o datorie a antecesoarei reclamantului, pentru recuperarea căreia deja creditorul era în fază de executare silită.
În condițiile în care însă aceste acte au fost prezentate pentru prima dată în această fază procesuală și reclamantul, la întrebarea instanței, arată că au existat anumite presiuni exercitate asupra antecesoarei sale pentru încheierea contractului de donație, instanța, admițând revizuire și rejudecând recursul, va casa decizia pronunțată în apel și va retrimite dosarul instanței de apel -în prezent Tribunalul Bihor - pentru administrarea probelor pertinente față de această stare de fapt, neevidențiată până în prezent.
Cererea de revizuire va fi admisă în temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, iar recursul Primăriei Comunei va fi admis în temeiul art. 304 pct. 8 combinat cu art. 312 al. 1-5 Cod procedură civilă.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de revizuire, formulată de PRIMĂRIA COMUNEI, județul B, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul B și PRIMARUL COMUNEI, județul B, în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziei civilă nr. 727/17 mai 2006, pe care o anulează.
Rejudecând, admite ca fondat recursul civil declarat de recurenta PRIMĂRIA COMUNEI, județul B, în contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, județul B și PRIMARUL COMUNEI, județul B și cu intimatul, domiciliat în O,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 542/R din 10 mai 2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA,pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători apel -
- judecători recurs -
- redactat decizie - judecător - 03.07.2008
- dactilografiat grefier -03.07.2008-2 ex.
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Maria Galeș