Fond funciar. Speta. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 99 din 4 februarie 2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 4 februarie 2008

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș JUDECĂTOR 2: Camelia Drăghin JUDECĂTOR 3: Sorina Ciobanu

- - - - judecător

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare amânarea de pronunțare privind recursul civil promovat de revizuienții și, împotriva deciziei civile nr.320/AC din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.3322/2006.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra recursului civil de față:

Prin decizia civilă nr.320 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.358/2006 a fost respins ca nefondat apelul formulat de intervenienții și împotriva sentinței civile nr.2398 din 21.12.2004 pronunțată de Judecătoria Tg.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg. sub nr.1394 din 21.05.2004 reclamanta a chemat în judecată civilă pe pârâtele Comisia Județeană N și Comisia locală Târgu N pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitând modificarea Titlului de proprietate nr.3/1510/12.07.1995 în sensul că suprafața de 328 mp tarlaua 15, parcela 621/1, se învecinează la Sud cu moștenitorii defunctului și nu cu.

În motivare a invocat faptul că în Titlul de proprietate nr.3/1509/14.02.1995 suprafața de 200 mp se învecinează la Nord cu aceeași moștenitori, astfel că este firesc ca și suprafața de 328 mp din titlul de proprietate nr.3/1510/12.07.1995 să aibă aceeași vecinătate.

În termen legal intervenienții și au formulat cerere de intervenție în nume propriu prin care au solicitat menținerea vecinătății de la Sud din titlul de proprietate supus modificării și stabilirea corectă a amplasamentului suprafeței de 328 mp deoarece schița ce a stat la baza eliberării acestuia nu are stabilit amplasamentul.

Prin sentința civilă nr.2398 din 21.12.2004 prima instanță a admis acțiunea principală astfel cum a fost formulată și a respins primul capăt din cererea de intervenție a intervenienților și ca nefondat, iar cel de-al doilea ca inadmisibil, cu motivarea că stabilirea amplasamentului unui teren este atributul comisiei locale.

Prin decizia civilă nr.447/AC din 06.10.2005 Tribunalul Neamța admis apelul declarat de intervenienții și, a schimbat în totalitate sentința apelată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii principale și al admiterii cererii de intervenție în nume propriu.

Prin decizia civilă nr.1344 din 30.11.2006 Curtea ed Apel Bacăua admis recursul declarat de reclamanta, a casat în totalitate decizia civilă nr.447/AC din 06.10.2005 și a trimis cauza la ribunalul Neamț pentru rejudecarea apelului cu motivarea că în cauză nu s-a efectuat o expertiză topografică pentru stabilirea exactă a vecinătăților terenului în litigiu, instanța de apel bazându-se pe expertize efectuate în alte cauze, în care concluziile sunt contradictorii.

Dosarul a fost reînregistrat la ribunalul Neamț sub nr.3322/AC/2006(număr în format Ecris -), iar în cauză a fost efectuată o expertiză topografică de către expertul G(fila 47-52, cu o completare la fila 75-76).

Analizând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a apreciat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit concluziilor raportului de expertiză intervenienții dețin suprafața de 1218 mp, din care suprafața de 1100 mp cu numerele topografice 15/653/1 și 15/653/2(respectiv 760 mp în prima parcelă și 340 mp în a doua parcelă, ambele înscrise în Titlul de proprietate nr.35/632/03.09.1999 având ca titulari pe G și ), delimitată în schița anexă de la fila 52 cu culoare galbenă pe conturul H,I,J,K,L,6,7,N,O,P,R,S,T,U,V,X,Y,Z,

Din același raport de expertiză reiese că în Titlul de proprietate nr.3/1509/14.02.1995 eliberat după defuncta este înscrisă suprafața de 200 mp teren în parcela 15/651/A, delimitată în schița anexă de la fila 52 cu culoare albastră pe conturul 9,10,11,C,B,M,7,N,9 care se suprapune parțial, pentru suprafața de 98 mp, cu suprafața totală de 1100 mp din titlul de proprietate nr.35/632/03.09.1999.

Tot astfel, reiese că Titlul de proprietate nr.3/1510/12.07.1995 eliberat după defunctul figurează suprafața de 328 mp, delimitată în schița anexă de la fila 52 cu culoare pe conturul A,B,C,11,D,E,F,G,H,

Reiese, pe de o parte, că intervenienții stăpânesc cu 118 mp mai mult decât este înscris în titlul de proprietate de care se prevalează, iar pe de altă parte că între suprafața de 1100 mp din acest titlu și suprafața de 328 mp din Titlul de proprietate nr.3/1510/12.07.1995 se interpune la Sud suprafața de 200 mp din titlul de proprietate nr.3/1509/14.02.1995.

Deși, așa cum s-a arătat, terenul de 200 mp din titlul de proprietate nr.3/1509/14.02.1995 se suprapune parțial, pentru 98 mp, cu terenul de 1100 mp din titlul de care se prevalează intervenienții, este de observat că această suprapunere afectează jumătatea sudică a suprafeței de 200 mp, astfel că la Sud de terenul de 328 mp rămâne suprafața de 102 mp care nu este afectată de această suprapunere.

În consecință, chiar dacă expertul a concluzionat că intervenienții sunt proprietarii întregii suprafețe de 1218 mp în baza Titlului de proprietate nr.35/632/03.09.1999 și a documentațiilor cadastrale având 2166 și 2167 și, din acest motiv, terenul în suprafață de 328 mp din titlul de proprietate nr.3/1510/12.07.1995 se învecinează la Sud cu aceștia, având în vedere cele reținute în paragraful anterior, tribunalul a apreciat că această concluzie este greșită.

Susținerea intervenienților și a intimatei Comisia locală Târgu N că Titlul de proprietate nr.3/1509/14.02.1995 ar fi fost eliberat în mod ilegal, nu a fost primită atât timp cât nulitatea acestuia nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. În schimb, această susținere reprezintă un argument în plus că terenul de 328 mp din titlul de proprietate nr.3/1510/12.07.1995 se învecinează la Sud cu terenul de 200 mp din titlul de proprietate nr.3/1509/14.02.1995.

În ce privește solicitarea intervenienților de stabilire corectă a amplasamentului suprafeței de 328 mp din titlul de proprietate nr.3/1510/12.07.1995, tribunalul a reținut că acest teren este individualizat atât prin indicarea solei și a parcelei, cât și a vecinătăților, chiar dacă cea de la Sud este greșită, iar expertul nu a avut dificultăți la identificarea sa.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul intervenienților.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs apelanții și și, în motivare susțin că în mod greșit instanța a însumat terenurile din cele două titluri de care se prevalează intimata, întrucât anterior aceștia, ca soți au avut o singură curte și grădină, trecută de două ori în titlurile de proprietate. Mai mult, arată recurenții terenul de pe urma defunctei a fost expropriat și folosit pentru lărgirea șoselei -.

Recursul este nefondat.

Autorii intimatei, și nu au fost soți și nu au gospodărit împreună astfel cum rezultă din extrasele după rolul agricol al celor doi(aflate în dosarele atașate, filele 48 dosar nr.1416/2000 al Curții de Apel Bacău și filele 51-54 dosar nr.1921/2006 al Curții de Apel Bacău ).

Din coroborarea acestor acte rezultă că a fost căsătorită cu și a avut teren în strada - - și în strada -, unde se află proprietatea defunctului, tatăl intimatei.

Din acest motiv au fost eliberate două titluri de proprietate cu terenuri distincte.

Aceste aspecte sunt precizate și în expertiza tehnică efectuată în apel, care constată că suprafața de teren de 200 mp nu a fost diminuată prin construirea șoselei - întrucât se află situată la șoseua - -(fila 79 dosar).

Expertiza concluzionează că terenul intimatei din Titlul de proprietate nr- este stăpânit de recurenți peste titlul lor de proprietate nr-, adică peste cei 1100 mp cât prevede acesta. Această situație a fost creată din cauza nerespectării vechilor amplasamente în reconstituirea dreptului de proprietate, determinată de construirea complexului comercial "Arta"SA pe terenul recurenților.

Față de acestea, recursul se găsește a fi nefondat și în baza art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E

Respinge recursul promovat de revizuienții și împotriva deciziei civile nr.320/AC din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.3322/2006, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - -

- -

Red.sent.-

Red.- /

Red.- /28.02.2008

Tehn.- / 2 ex.

28.02.2008/29.02.2008.

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Camelia Drăghin, Sorina Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Bacau