Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 102
Ședința publică de la 11 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva deciziei civile nr. 563 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimații și,având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimata și intimata,lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al cincilea termen de judecată,recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita diferența de taxă judiciară de timbru în sumă de 2903,76 lei sub sancțiunea prevăzută de lege,nu se solicită judecata în lipsă; prin serviciul de registratură s-a depus adresa nr- emisă de Direcția Regională de Poștă I,prin care se comunică datele de stare civilă ale factorului poștal.
Instanța,din oficiu,pune în discuție excepția privind insuficienta timbrare a rec formulat de.
Avocat pentru intimata având cuvântul,solicită anularea recV. ca insuficient timbrat.
În situația în care se prezintă recurentul și timbrează recursul,avocat solicită respingerea recV. pentru motivele invocate în întâmpinare,cu cheltuieli de judecată.
Solicită amânarea pronunțării pentru a depune chitanța reprezentând dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța pune în vedere apărătorului intimatei să depună chitanța până la terminarea ședinței de judecată.
Intimata având cuvântul,solicită anularea recV. ca insuficient timbrat,iar în situația în care recurentul se prezintă până la terminarea ședinței de judecată,solicită respingerea recV.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recV. civil de față;
Prin sentința civilă nr. 9514 din 13 septembrie 2007, Judecătoria Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei,invocată de pârâta.
Respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtele și.
Respinge cererea pârâtelor de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași,reclamantul a chemat în judecată pârâții și,solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la următoarele imobile: teren în suprafață de 9425 mp din extravilanul satului,comuna,județul I,teren în suprafață de 20.000 mp din sat,comuna,județul
În motivarea cererii,reclamantul a arătat că între el și pârâta,care era împuternicită de fiica sa,au fost încheiate la data de 02 martie 2007 două înțelegeri constatate prin înscrisuri sub semnătură privată,prin care pârâta i-a vândut terenurile mai sus menționate. La data încheierii actelor,el cu bună credință a remis sumele de bani stabilite de comun acord ca preț și anume 5000 EURO avans,47.000 EURO și 18000 EURO. Plata s-a făcut în prezența a doi martori. Pârâta s-a obligat la momentul încheierii actelor să se prezinte ulterior în fața notarului public pentru a încheia contractul potrivit dispozițiilor legale. După ce a primit banii,refuză să își îndeplinească această obligație esențială. Prin această atitudine de rea credință,pârâta i-a adus mari prejudicii,întrucât i-a remis importante sume de bani.
Pârâta a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatare,prematuritatea formulării acțiunii,lipsa calității procesuale pasive a pârâtei,lipsa coparticipării procesuale. Înscrisurile sub semnătură privată sunt semnate atât de reclamantă,cât și de soția acestuia,iar pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare privește un bun care ar avea caracter de bun comun,astfel încât orice acțiune cu privire la acesta trebuie promovată de ambii soți. Pe fondul cauzei,pârâta susține că acțiunea este neîntemeiată.
Excepțiile inadmisibilității,lipsei coparticipării procesuale și prematurității au fost respinse prin încheierea din 26 aprilie 2007.
Reține Judecătoria Iași că acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare este în realizarea antecontractului și nu în constatare,nefiind incidente dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă. O hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare poate fi pronunțată într-o acțiune în realizarea dreptului,întemeiată pe dispozițiile art. 1073 - 1075 cod civil și are caracter constitutiv de drepturi,reprezentând titlu de proprietate,deoarece dreptul se transmite la momentul când hotărârea rămâne irevocabilă și nu la momentul încheierii antecontractului.
De asemenea,prematuritatea presupune că dreptul la acțiune nu s-a născut. Având în vedere că reclamantul urmărește realizarea unui antecontract,nu se poate primi susținerea că nu s-a născut dreptul lui de a cere părții adverse executarea acestuia.
În ceea ce privește lipsa coparticipării,instanța constată că acțiunea este introdusă de unul din soți,însă scopul acesteia este aducerea în patrimoniul comun a unui bun prin cumpărare și nu înstrăinarea sau grevarea unui imobil,astfel încât profită ambilor soți. De asemenea,fiind o acțiune în realizare,poate fi formulată de oricare dintre părțile care se consideră îndreptățite la executarea din partea cocontractantului,nefiind în cauză o coparticipare obligatorie.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost respinsă. Astfel,potrivit susținerilor părților și înscrisului aflat la fila 36 dosar,aceasta a încheiat înțelegerea cu reclamanții,în cuprinsul înscrisurilor semnate de ea menținându-se că avea împuternicire din partea proprietarului pentru a face acte de dispoziție cu privire la bun. Potrivit regulilor mandatului,între mandatar și terți nu se creează raporturi juridice,însă pentru actele care exced limitelor împuternicirii,mandatarul este răspunzător față de terți,în sensul că este ținut să le garanteze validitatea. Prin urmare,pârâta nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei,instanța de fond a reținut că admisibilitatea unei acțiuni de validare a unui antecontract de vânzare-cumpărare este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația de înstrăinare,obiectul acestuia ( lucrul vândut și prețul),precum și modalitățile de plată a acestuia.
Înscrisurile depuse de părți la dosar nu au valoarea unui astfel de antecontract,celor trei înscrisuri prezentate lipsindu-le un element esențial de valabilitate,respectiv prețul bunului. Un înscris sub semnătură privată nu poate să determine încheierea contractului în formă autentică decât dacă înscrisul,însuți îndeplinește condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare. Or înscrisurile fac referire la plăți parțiale și nu la prețul convenit de părți. Ca la orice contract,prețul este obiectul prestației cumpărătorului,trebuie să fie fixat în bani,determinat sau determinabil,sincer și serios,în caz contrar actul este nul absolut. Din conținutul înscrisurilor nu rezultă acest preț.
Reclamantul a solicitat proba cu martori pentru dovedirea prețului,iar martorii și fac vorbire de un preț al terenurilor de 18.000 EURO pentru terenul de 2 ha din și 47.000 EURO pentru terenul de 1 ha din. Martorul pârâtelor, G vorbește de un preț de 12 EURO/mp din și 45 EURO/mp în.
Instanța nu poate reține că sumele plătite de reclamant,de 18.000 EURO și 47.000 EURO reprezintă întregul preț convenit de părți,cu atât mai mult cu cât pârâtele dispuneau la data înțelegerii cu reclamanții de o expertiză efectuată în dosarul de partaj care a evaluat terenul la o valoare ce depășește 12 miliarde de lei vechi.
Reține instanța de fond că reclamanții nu au prevăzut în contract și nu au probat prețul convenției,ceea ce o face nevalabilă.
Judecătoria Iași reține că din probele administrate în cauză se constată că și terenul în discuție nu a fost determinat cu exactitate,primul și ultimul înscris făcând trimitere la sentința civilă nr. 3444/2005 a Judecătoriei Iași și la titlul de proprietate nr. 84547/1999. Prin această sentință,s-a atribuit pârâtei,din titlul de proprietate nr. 84547/1999,doar suprafața de 9425 mp,restul terenului cuprins în titlu fiind atribuit altor moștenitori.
Suprafețele de teren menționate,de 20.000 ha din sentința de partaj și de 3 ha din titlu,cuprind prin urmare suprafețe de teren aparținând altor proprietari.
Instanța de fond a respins cererea reclamantului și a pârâtelor de acordare a cheltuielilor de judecată,pe care nu le-au probat.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal a declarat apel reclamantul,care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie,în sensul că în mod greșit a reținut instanța că înscrisurile depuse la dosar nu constituie antecontracte.
Se susține că nici apelantul și nici mandatara nu au studii juridice și deși sunt redactate stângaci,din cuprinsul actelor reiese,fără putință de tăgadă intenția sa de a cumpăra cele două suprafețe de teren,cât și intenția mandatarei de a vinde,inclusiv prețul plătit.
Se mai susține de către apelant că în mod greșit a motivat instanța de fond că înscrisurile nu precizează prețul vânzării sau că fac referire la prețuri parțiale. Potrivit primului înscris întocmit cu pârâta fost achitat avansul de 50.000 EURO,menționându-se că diferența va fi achitată la finalizarea vânzării. La fel s-a consemnat și în convențiile din 02 martie 2007.
Convenția scrisă între părți,susține apelantul,nu trebuie să aibă o redactare juridică științifică,nu trebuie să îmbrace forma unui act autentic,obligatoriu fiind ca acesta să reflecte voința părților la momentul încheierii sale,scopul redactării înscrisului fiind acela de a conserva înțelegerea părților. Actul nu transmite dreptul de proprietate,însă încheierea lui nu poate rămâne fără consecințe juridice. Conform art. 978 Cod civil un act sub semnătură privată trebuie interpretat în sensul în care să producă efectele juridice pentru care a fost încheiat,iar conform art. 1312 Cod civil antecontractul se interpretează în contra vânzătorului când conținutul său ori cauza sa sunt obscure.
Potrivit art. 970 alineat 2 Cod civil convențiile obligă numai la ceea ce este expres stipulat în ele dar și la toate urmările ce echitatea sau legea le dă obligației prin natura sa. Convenția este legea părților conform art. 969,astfel că respingerea acțiunii încalcă principiul forței obligatorii a înțelegerii părților contractante.
Analiza celor trei acte ar fi trebuit să se facă împreună și nu separat așa cum a procedat instanța.
Identificarea terenului s-a făcut generic în cuprinsul actului,delimitările urmând fi făcute ulterior. Această delimitare s-a făcut prin actele încheiate la 02.03.2007. Susținerea instanței de fond privind faptul că înscrisurile fac referire la plăți parțiale nu se regăsesc în probatoriul administrat.
Instanța ar fi trebuit să aibă în vedere cronologia evenimentelor: vineri 02.03.2007 pârâtul a reușit să convingă pe reclamant să plătească integral prețul terenului pentru ca luni să meargă la notariat. Luni pârâta a comunicat reclamantului că nu mai dorește încheierea contractului pentru că a obținut un preț mai mare de la un alt ofertant. Instanța nu a coroborat probele administrate,analizându-le izolat. Nu s-a reținut reaua credință a pârâtelor dovedită fără echivoc în cauză. Pârâtele contrazic datele din întâmpinarea lor prin răspunsurile la interogatoriu.
Cuantumul sumei restituite ar fi putut fi stabilit fără echivoc dacă s-ar fi lămurit dacă fraza " am restituit suma de 47.000 euro " din actul privind suprafața de 9425 mp și sintagma " am restituit suma de 18000 euro " au fost scrise în același timp cu restul actului sau ulterior,ceea ce ar fi impus efectuarea unei expertize grafologice,din oficiu,în virtutea rolului activ al instanței.
Nelegal a avut în vedere instanța mărturia lui G care a susținut că prețul ar fi de - euro și că după numărarea inițială a banilor și întocmirea convențiilor a mai numărat odată banii și a descoperit că sunt 65000 euro și nu - euro.
Instanța nu putea să audieze martorul G în condițiile în care era rudă cu pârâta. Bazându-se pe această mărturie instanța a înlăturat depozițiile martorilor și,terți,care au relatat cu exactitate ce s-a întâmplat. Solicită a se face aplicarea art. 1191 Cod civil în ceea ce privește declarațiile martorului și ale pârâtei privind suma de - euro și restituirea sumei de 65000 euro. Dacă reclamantului i s-ar fi restituit banii s-ar fi întocmit un înscris și acest proces nu ar mai fi existat. Părțile se cunosc de mai mulți ani și odată cu încheierea actului s-au înțeles ca pârâta să fie bonă pentru copilul reclamantului,pe fondul acestor relații s-au încheiat acte.
Reclamantul a reușit să identifice o persoană cu care pârâta a avut același comportament.
Prin decizia civilă nr. 563 din 17 septembrie 2008, Tribunalul Iașia respins apelul promovat de către reclamantul contra sentinței civile nr. 9514/13.09.2007 a Judecătoriei Iași,sentință pe care o păstrează.
Respinge cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată,ca nedovedită.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de apel a reținut că în mod corect a stabilit instanța de fond în raport de înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar,datate 02.03.2007, că nu conțin elemente de esența unui antecontract de vânzare-cumpărare. Analiza gramaticală,sintactică a frazelor expuse denotă într-adevăr confuzia cu care au fost redate. Astfel,dacă este de esența unui antecontract vizând bunuri de valori de genul celor expuse în cererile părților ( minim 65000 euro ) orice convenție privind pe acestea trebuie să fie constatată prin înscris în condițiile Codului civil.
Înscrisurile depuse nu conțin însă elemente pe baza cărora să se poată stabili realitatea și termenii unei convenții între părți. Analiza sintactică a textului din înscrisul sub semnătură privată din 02 martie 2007 aflat la fila 34 denotă absența operațiunii juridice care să justifice înscrisul în sine. Acesta este redactat astfel încât nu se înțelege ce se " dă " de către reclamant pârâtei care acționează în calitate de mandatar. Practic fraza în cadrul căreia sunt prezentate datele de identificare ale părților și calitatea în care acționează este în mod evident incompletă. Nu se poate stabili o relație logică între " restituirea sumei de 18000 euro " și restul înscrisului pentru că nu există o minimă coerență gramaticală a redactării în sine care să permită interpretări juridice. În același gen este redactat și cel de-al doilea înscris. Înscrisul nedatat redactat între reclamant și pârâtă vizează suprafața de 3 ha pentru care se consemnează plata unui avans de 5000 euro fără să se stabilească un preț aș suprafeței de 3 ha.
Ori în privința primelor înscrisuri tribunalul constată că orice modalitate de interpretare ar adopta instanța nu poate să complinească lipsurile evidente ale înscrisului constatator astfel că sunt nefondate criticile apelantului potrivit cărora instanța de fond a încălcat regulile de interpretare a actelor juridice și a probatoriului în general. Pe baza înscrisurilor depuse nu se poate stabili care este conținutul convenției părților,ce au convenit,dacă au convenit o înstrăinare,pentru ce preț. Înscrisurile din 02.03.2007 fac vorbire despre suprafețe de teren doar atunci când este determinată calitatea de procurator a pârâtei,cu redarea integrală a termenilor procurii,însă singura înțelegere a părților privește acțiunea de a " da " ceva ce nu s-a mai determinat.
celor trei înscrisuri este cu atât mai inutilă,iar expertiza grafologică solicitată prin apel nu numai că nu își are justificarea nici măcar în ceea ce susține apelantul în condițiile în care toate părțile au admis redactarea înscrisurilor la aceeași dată,dar relevanța probei este inexistentă câtă vreme în absența unor date esențiale pentru convenția invocată din înscrisul constatator lămurirea dubiilor eventuale cu privire la aceea ce s-a scris nu este suficientă pentru a determina existența unui antecontract real între părți.
În ce privește critica privind administrarea probei cu martori tribunalul constată că dispozițiile art. 189 alin. 1 pct.1 privind audierea martorilor rude nu înscrie o dispoziție de ordine publică ci de ordine privată,așa cum rezultă din alineatul 2 al aceluiași articol. Ori acceptul implicit al reclamantului pentru audierea martorului a fost dat în ședința din 31 mai 2007 când apărătorul acestuia a declarat că se opune audierii acestuia,iar dacă opunerea este înlăturată solicită audierea și a soției sale.
În fine,depozițiile martorilor audiați și în special a martorului care a asistat la convenția părților,fiind semnatar al înscrisurilor întocmite la acea dată,nu lămurește instanța asupra elementelor convenției care lipsesc din înscrisurile întocmite ad probationem.
Ori pentru că atunci se invocă efecte ale unui antecontract trebuie mai întâi probat antecontractul,tribunalul stabilește că înscrisurile depuse la dosar de către părți nu fac dovada unei înțelegeri care să îndeplinească termenii unui antecontract,motiv pentru care constată că în mod corect a fost respinsă acțiunea. Cererea intimaților de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recV.reclamantul susține că în mod greșit instanțele au reținut că cele trei acte sub semnătură privată încheiate între părți la momentul realizării înțelegerii de vânzare-cumpărare și plată a prețului terenului nu constituie antecontracte,deoarece legiuitorul când a prevăzut expresia de " antecontract " nu a avut în vedere ca actul sub semnătură privată să necesite îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru un contract de înstrăinare,ci doar un act din care să rezulte înțelegerea părților,intențiile acestora și condițiile.
Condițiile ca o astfel de acțiune să fie admisă este ca înțelegerea părților să fie cuprinsă în scris,însă actul sub semnătură privată nu trebuie să aibă o redactare juridică științifică,în sensul respectării cu rigurozitate a unui text general acceptat în literatura juridică,ci doar că din conținutul acestuia să rezulte intenția părților,să existe elemente de identificare a obiectului tranzacției și a contraprestației,respectiv a prețului,care poate fi determinat sau determinabil în urma interpretării actului,coroborat cu probatoriul administrat în cauza supusă judecății.
Convenția scrisă dintre părți nu trebuie să îmbrace forma unui antecontract autentic sau încheiat de o persoană abilitată să redacteze și să certifice astfel de acte,obligatoriu fiind doar să rezulte voința părților la momentul încheierii sale,scopul fiind doar conservarea înțelegerii unor părți,în condițiile de la acel moment și dovada că faptul pretins trebuie crezut,pentru a împiedica tocmai situația creată în speță,când pârâtele,conduse de raționamente personale și subiective nu mai doresc să-și respecte promisiunea deși reclamantul și-a achitat integral obligația de plată a prețului convenit la acea dată.
Actul sub semnătură privată nu transmite dreptul de proprietate,însă încheierea sa nu poate rămâne fără efecte juridice pentru părți.
Conform dispozițiilor art. 978 Cod civil un act sub semnătură privată trebuie interpretat în sensul în care să producă efectele pentru care a fost încheiat,iar conform dispozițiilor art. 1312 Cod civil antecontractul se interpretează în contra vânzătorului,când conținutul său ori o clauză a sa sunt obscure.
Un alt principiu de drept ce dă eficiență antecontractului,indiferent de forma în care este încheiat este cel prevăzut în dispozițiile art. 970 alin. 2 Cod civil,potrivit căruia " convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat în ele,dar și la toate urmările ce echitatea sau legea le dă obligației prin natura sa ".
Conform dispozițiilor art. 969 Cod civil,convenția părților este legea părților,astfel încât constatarea ineficienței actelor sub semnătură privată încheiate între părți și respingerea acțiunii în speță,este o măsură severă ce încalcă principiul forței obligatorii a înțelegerii părților consemnată în actele încheiate.
Recurentul susține că în mod greșit s-au analizat la instanța de fond cele trei acte sub semnătură privată în mod separat,în condițiile în care era absolut necesar ca acestea să fie analizate ca un tot,întrucât reprezintă expresia voinței unitare a părților,chiar dacă două privesc promisiunile vânzării a două suprafețe de teren și alta plata unui avans comun,situație ce justifică încheierea a trei acte sub semnătură privată.
Susține recurentul că având în vedere probele administrate în cauză și cuprinsul actelor sub semnătură privată este clar că raționamentul în baza căruia instanța de fond a reținut în pagina 5 sentinței civile că " înscrisurile fac referire la plăți parțiale și nu la prețul convenit de părți " este total greșit,în condițiile în care nu există nici un act opozabil reclamantului care să susțină această ipoteză.
Se solicită a se reține situația recunoscută de pârâta la interogatoriu,respectiv aceea că la o primă dată reclamantul a achitat lui suma de 5000 euro,consemnându-se în mod expres că aceasta reprezintă doar " avans ",bani pe care aceasta i-a dat fiicei sale,pârâta, iar la oad oua întâlnire,în ziua de vineri,02.03.2007 când trebuiau să se facă actele notariale,s-a dat restul de bani așa cum s-a prevăzut în actul încheiat la plata avansului. Urmând un raționament juridic,rezultă că la 2 martie 2007,părțile au consemnat în acte,distinct,câte o sumă pentru fiecare suprafață de teren cu titlu de preț.
Apreciază recurentul că logic este să se rețină că prețul a fost achitat integral la acea dată pentru ambele terenuri,nemaifiind necesară decât prezentarea la notariat și autentificarea convenției de înstrăinare.
Instanțele au analizat parțial probele administrate în cauză în mod singular,fără a le corobora,astfel că nu s-a reținut situația de fapt reală ci doar episoade scoase din context. Nu s-a reținut reaua credință a pârâtelor,dovedită fără putință de tăgadă în cauză. Toate contradicțiile ce rezultă din probele dosarului trebuie să formeze convingerea instanței că pârâtele au fost de totală rea credință și și-au însușit banii reclamantului,iar acum nu numai că refuză încheierea actelor de vânzare- cumpărare,dar l-au lăsat și fără bani pretinzând că i-au restituit prețul încasat.
Consideră recurentul că este necesar în speță să se administreze probe,în principal efectuarea unei expertize grafologice pentru a se stabili dacă fraza " am restituit suma de 47.000 euro " din actul privind suprafața de teren de 9425 mp și sintagma " am restituit suma de 18.000 euro " din actul privind terenul de 20.000 mp au fost scrise în același timp cu restul actului sau ulterior cum susțin pârâtele,probă respinsă nemotivat și cu mare ușurință de instanța de apel.
De asemenea,recurentul solicită înlăturarea din materialul probator a depoziției martorului G,care este subiectivă,fiind cumnatul pârâtei.
În final se solicită admiterea recV.desființarea în ceea privește soluția respingerii apelului și respectiv a acțiunii pronunțată pe fondul cauzei,casarea celor două hotărâri pronunțate de instanța de fond și cea de apel și a se constata că pentru corecta judecare a speței este necesară administrarea de probatorii și în urma acestora admiterea acțiunii,cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate căile de atac.
Recursul formulat de este insuficient timbrat.
La primirea recV. și fixarea termenului de judecată,s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea timbrării cu 2903,76 lei noi diferență de taxă judiciară de timbru și 0,45 lei noi diferență timbru judiciar,conform dispozițiilor art.3 indice 1 coroborate cu dispozițiile art. 2 alineat 1 și cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997, actualizată și articolul 3 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995,actualizată,privind timbrul judiciar,avându-se în vedere că recurentul a anexat cererii de recurs chitanța nr. - din 11 septembrie 2008 în sumă de 2 lei și timbre judiciare mobile în sumă de 0,45 lei reprezentând taxă de timbru.
Pentru termenul de judecată din 10 decembrie 2008,recurentul a fost legal citat cu mențiunea timbrării cu suma de 2903,76 lei noi taxă judiciară de timbru și 0,45 lei noi timbru judiciar.
La termenul din 10 decembrie 2008 s-a prezentat avocat pentru recurentul care a depus la dosar cerere de reexaminare a taxei de timbru stabilită de instanță.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 09 ianuarie 2009,Curtea de Apel Iașia respins ca tardivă cererea de reexaminare a taxei de timbru formulată de recurentul.
Pentru termenul din 04 februarie 2009,pentru termenul din 18 februarie 2009 și apoi pentru termenul de astăzi,11 martie 2009,recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita duferența de taxă judiciară de timbru în sumă de 2903,76 lei și timbru judiciar în sumă de 0,45 lei.
Cum recurentul nu a achitat nici o sumă cu titlu de taxă de timbru,la termenul din data de 11 martie 2009 instanța,din oficiu, a invocat excepția privind insuficienta timbrare a recV.
Așadar,nefăcându-se dovada timbrării,potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă,se va examina excepția privind insuficienta timbrare a recV.
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic,prin norme imperative,soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.
Prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit,în raport cu prevederile Legii nr. 146/1996,recursul urmează a fi anulat ca insuficient timbrat pentru următoarele aspecte:
În principiu,taxele de timbru se plătesc anticipat,astfel încât la primirea cererii trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 20 (2) din Legea nr. 146/1997,până la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997," neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii ".
Potrivit art. 9 alin. 1 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar," cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate,dacă nu sunt timbrate corespunzător ",iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege," în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe,se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru ".
Faptul că,recurentul, care a fost legal citat cu mențiunea timbrării,nu a respectat această cerință legală referitoare la achitarea diferenței de taxă de timbru,indiferent din ce motive,constituie motiv pentru anularea ca insuficient timbrată a cererii formulate,fără a mai fi analizate aspectele invocate prin cererea de recurs.
În consecință,în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru și art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbru judiciar,urmează a se anula ca insuficient timbrat recursul formulat de și a se menține decizia civilă nr.563 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata,prin apărător,nu poate fi primită întrucât nu s-a depus chitanța de onorariu de avocat la instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca insuficient timbrat recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 563 din 17.09.2008 a Tribunalului Iași pe care o menține.
Respinge cererea intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 11 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Și Tehnored.
2 exemplare / 31 Martie 2009
Tribunalul Iași:
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Cristiana Angelescu, Valeria Cormanencu
