Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 393/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 393
Ședința publică de la 15 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER:
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de, împotriva deciziei civile nr.326 din 05 mai 2008 Tribunalului Iași; cauza vaând ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul asistat de av., iar pentru intimata SC SA I răspunde av.-
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată. Prin serviciul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Av. depune la dosar chitanța seria - nr.-/10.10.2008 în sumă de 600 lei emisă de Trezoreria I și timbre judiciare de 2,50 lei. Solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Având în vedere că întâmpinarea s-a depus peste termenul procedural, va fi considerată drept concluzii scrise.
Nefiind formulate alte cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților cu privire la excepția invocată, din oficiu, la termenul din 24.09.2008, referitoare la inadmisibilitatea recursului.
Av. în ce privește excepția invocată, susține că este neîntemeiată pentru că este vorba de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare și din această privință este vorba despre o cauză neevaluabilă în bani, și, într-o atare situație, întotdeauna s-a spus că există și apel și există și recurs. Ca atare, în ceea ce privește primul capăt de cerere, acela a unei obligații de a face care nu a fost evaluabil în bani, excepția este neîntemeiată. Referitor la al doilea capăt de cerere, a cerut și restituirea unei sume de 80.000 lei reactualizată, reactualizare ce întrece suma de 100.000 lei, așa încât, și din acest punct de vedere, cere a se reține că și în această situație excepția invocată este neîntemeiată.
Av.- solicită admiterea excepției având în vedere și decizia în interesul legii pronunțată de Față de obiectul litigiului, de caracterul evaluabil în bani al ambelor capete de cerere, și față de valoarea pretențiilor formulate, prezenta cauză nu era susceptibilă de a fi supusă căii de atac a apelului. Raportat și la dispozițiile art. 282 indice 2 Cod procedură civilă, apreciază că este vorba de un recurs care s-a judecat deja la Tribunalul Iași, și, deci, prezentul recurs este inadmisibil. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea unei sume de bani, cere a se constata că, oricum această valoare este mai mică de un miliard de lei, și în această situație excepția este întemeiată. să se admită excepția invocată din oficiu de către instanță și să se respingă ca inadmisibil recursul.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.8184 din 28.06.2004 a Judecătoriei Iașis -a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocată de pârâtă.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Cu privire la lipsa calității procesual active a reclamantului, instanța va respinge această excepție. Este adevărat că litigiul având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a soluționat irevocabil, constatând că reclamantul nu îndeplinește condițiile Legii 85/1992, la data formulării acelei acțiuni. Prezenta cauză are însă alt obiect, și anume pronunțarea unei hotărâri care ține loc de act de vânzare-cumpărare, condițiile de admisibilitate a acestei cereri vizând verificarea constituirii acordului de voință al părților în vederea înstrăinării apartamentului respectiv. Cum reclamantul pretinde că a fost întrunit acordul de voință al părților și că el a executat partea sa de înțelegere, are calitate procesuală activă în cauză.
Pe fondul cauzei, reține instanța:
Reclamantul a avut calitatea de chiriaș al societății pârâte, cu privire la imobilul din I, B-dul -, -A6,. A,.1,.2, ultimul contract fiind încheiat în 1992 și având valabilitate până în 1.04.1993.
Apartamentul respectiv face parte din categoria imobilelor construite din fondurile statului, cu posibilitatea cumpărării lor de chiriași. Prin urmare, acestora li se aplică dispozițiile speciale ale Legii 85/1992, putând fi înstrăinate doar în condițiile acestei legi, cu privire la reclamant stabilindu-se irevocabil că nu întrunește condițiile legii de a cumpăra acest imobil.
Reclamantul susține că vânzarea-cumpărarea în fapt s-a produs la momentul în care el a achitat întreaga sumă pentru apartament.
Prin Hotărârea nr.4/20.08.1992, unitatea pârâtă hotărăște vânzarea apartamentelor numai cu plata integrală a prețului, în condițiile Decretului-Lege 61/1990 și Legii 85/1992.
La data de 26.05.1994, reclamantul plătește pârâtei suma de 80.000 lei, reprezentând parte din valoarea apartamentului.
La 29.05.1995, reclamantului i se desface contractul de muncă.
La 17.03.1995, prin hotărârea nr. 27 Consiliului de administrație al pârâtei, se dispune sistarea vânzării locuințelor aflate în proprietatea societății.
La 25.11.1996, reclamanta achită diferența din valoarea apartamentului, în sumă de 39.521 lei. Suma este restituită reclamantului prin ordin de plată la 20.12.1996.
Suma de 80.000 lei este reținută de unitate în baza unei decizii de imputare (129/1994) care l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 72.117.585 lei pentru o lipsă în gestiune.
Prin urmare, reclamantul putea cumpăra apartamentul și vânzarea se putea perfecta între părți dacă erau întrunite mai multe condiții: îndeplinirea condițiilor legilor speciale menționate (calitatea de chiriaș, dispoziția unității de a vinde), precum și plata integrală a prețului. La momentul când s-a realizat plata integrală a prețului, deja reclamantul nu mai îndeplinea condițiile legilor speciale, nemaiavând calitatea de chiriaș și unitatea dispunând sistarea vânzărilor de apartamente.
Astfel, instanța nu poate reține întrunirea acordului de voință al părților pentru vânzarea bunului și va respinge primul capăt de cerere ca nefondat.
În ceea ce privește cererea de restituire a sumei actualizate de 80.000 lei, plătită de reclamant ca avans în 1994, instanța reține că aceasta a format obiectul unei compensări, reclamantul fiind obligat prin decizia de imputare 129/1994 la plata unei sume de bani către unitate pentru pagubele aduse (atât decizia de imputare, cât și decizia de desfacere a contractului de muncă fiind definitive), astfel încât reclamantul nu este îndreptățit la restituirea sumei.
Pentru aceste motive, instanța a respins și acest capăt de cerere.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr.326 din 5 mai 2008 Tribunalului Iașis -a admis apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.8184/28.06.2007 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite excepția autorității de lucru judecat cu privire la cererea principală și admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la cererea subsidiară și în consecință:
Respinge pentru autoritate de lucru judecat cererea privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărarea a imobilului din I, B-dul. - nr. 7 -.1,.2 formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " nr. 1"
Respinge ca fiind prescris dreptul la acțiune, cererea de restituire a sumei de 80.000 lei reactualizată la data plății formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta " nr. 1"
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Examinând apelul in condițiile art. 295 alin 1 Cod procedură civilă tribunalul va reține spre soluționare excepțiile reiterate prin întâmpinare de către intimată de autoritate de lucru judecat, respectiv de prescripție a dreptului la acțiune, excepții de ordine publică, invocate in fața unei instanțe de fond apel, care pot fi rezolvate in cadrul apelului părții adverse, acestea ținând de buna administrare a justiției, finalitate căreia nu-i poate fi opus principiul non reformatio in pejus, situație care ar constitui o absolutizare a acestui principiu.
Astfel, tribunalul constată că prin decizia civilă a nr. 1072 din 6.06.2002 Tribunalului Iașia respins acțiunea formulată de către in contradictoriu cu pârâta SC având ca obiect obligarea pârâtei de a perfecta reclamantului contractul de vânzare-cumpărare pentru locuința din I, B-dul. - nr. 7, - 6,.1. 2. reținându-se că nu sunt întrunite condițiile cerute de Legea 85/1992 pe care și-a întemeiat pretențiile.
Decizia este irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.1827 din 20.11.2002 a Curții de APEL IAȘI.
Litigiul de față se poartă pentru judecata cererii de pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru același spațiu de locuit între aceleași părți prin raportare la relațiile acestora contractuale, determinate de existența, anterior anului 1993 contractului de închiriere intre părți.
Astfel configurate cele două litigii tribunalul constată existența autorității de lucru judecat potrivit art. 1201 Cod civil. Identitatea de părți nu este contestată, identitatea de cauză este dată de situația de fapt identică a celor două litigii in considerarea cărora s-au născut acestea (preexistența contractului de închiriere, prelungirea efectelor acestuia prin tacita locațiune, plata parțială a prețului), iar identitatea de obiect este data de pretenția reclamantului de a avea beneficiul Legii 85/1992 in ambele litigii indiferent de modalitatea de definire a pretenției juridice.
De altfel acțiunea in obligație de a face este o modalitate de executare silita a obligației legale, nerespectate, tot astfel fiind si acțiunea in pronunțarea unei hotărâri care tine loc de act de vânzare-cumpărare.
obligatorie a litigiului de față este existența obligației legale pentru unitatea intimatei de a vinde apartamentul in litigiu, insă această obligație nu există prin efectul deciziei Tribunalului Iași nr. 1072/2002, astfel că judecata de față nu poate duce la analiza încă o dată a existenței acestei obligații asupra căreia există o judecată irevocabilă.
Efectele celor două hotărâri sunt similare. In fapt cererea de fată nu constituie decât o modalitate ocolită de a înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziei 1072/2002 a Tribunalului Iași. Sunt irelevante in speță dispozițiile art. 405 Cod procedură civilă invocate de apelant care țin de materia executării silite. aceluiași proces intre aceleași părți pentru aceeași materie litigioasă nu se confundă cu forța executorie a hotărârilor care de altfel in speță nici nu poate fi atribuită deciziei 1702 /2002 a Tribunalului Iași care nu comportă o executare.
Tribunalul găsește întemeiată de asemenea excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru restituirea sumei de 80 000 lei prin raportare la considerentele anterior expuse in ceea ce privește excepția de autoritate de lucru judecat. Astfel, la data pronunțării deciziei 1072 din 2002 Tribunalului Iași in mod definitiv s-a stabilit că intimatei in speță nu îi incumbă obligația de a vinde reclamantului imobilul in litigiu. Prin urmare, in acord cu prevederile art.7 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiunea in restituirea sumei achitate pentru vânzarea apartamentului s-a născut la data la care reclamantul a avut cunoștință de respingerea definitivă a cererii sale de obligare la încheierea contractului, adică data comunicării deciziei tribunalului (dovadă inexistentă la dosar dar care nu poate certifica o dată mai târzie de data pronunțării recursului in cauză, adică 20 noiembrie 2002) în raport de care promovarea cererii de față la 20.12.2006 face ca pretenția reclamantului să fie formulată cu depășirea acestui termen de prescripție. Faptul că reclamantul a inițiat o nouă cerere, fundamentată potrivit celor anterior expuse pe aceleași temeiuri de fapt dar cu o pretenție altfel formulată nu are nici o consecință in ceea ce privește termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea sumei achitate pentru vânzarea apartamentului câtă vreme in 2002 s-a stabilit că această vânzare, potrivit legii, nu poate fi încheiată.
Pentru aceste motive, câtă vreme admiterea excepțiilor invocate de către intimată prin întâmpinare fac ca soluționarea in fond a litigiului să nu mai aibă loc, cercetarea motivelor de apel care vizează fondul litigiului este inutilă, iar in temeiul art. 296 coroborat cu art. 166 Cod procedură civilă, respectiv art.1, 3 din Decretul nr. 167/1958 tribunalul va admite apelul, va schimba in parte sentința, va admite excepțiile de autoritate de lucru judecat respectiv de prescripție și va dispune respingerea cererii principale pentru autoritate de lucru judecat iar a cererii accesorii pentru prescripția dreptului la acțiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pentru următoarele motive ce vor fi invocate în esență:
- hotărârea este nelegală întrucât instanța i-a îngreunat situația în propria cale de atac, încălcându-se dispozițiile art.296 Cod procedură civilă;
- instanța de apel a reținut însă greșit că în cauză există autoritate de lucru judecat și este prescris dreptul la acțiune în ceea ce privește cea de-a doua cerere întrucât admițând apelul recurentului și respingându-se acțiunea pe cele două excepții reținute a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art.295-296 Cod procedură civilă;
- excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr.1072 din 6.06.2002 a Tribunalului Iași este neîntemeiată;
- excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul subsidiar de cerere cu privire la restituirea sumei de 80.000 lei este neîntemeiată;
- pe fond instanța a aplicat greșit legea când i-a respins acțiunea.
La termenul de judecată din 24.09.2008 instanța a invocat excepția privitoare la admisibilitatea recursului raportat la art.2821Cod procedură civilă.
Potrivit art.137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Raportat la excepția invocată se constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, potrivit art.2821Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la l miliard lei inclusiv, atât în materie civilă cât și în materie penală.
Cuantumul acțiunii de față are o valoare de 80.000 lei, astfel încât împotriva hotărârii primei instanțe partea avea deschisă o singură cale de atac și anume aceea a recursului, ce trebuie soluționat de tribunal în ultimă instanță.
Cum în speță singura cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe a fost soluționată chiar sub denumirea greșită de apel, recursul de față apare ca inadmisibil și va fi respins ca atare.
Având în vedere că recursul va fi soluționat pe excepție, criticile formulate nu se mai impun a fi analizate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.326 din 5.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
-
21.2008.-
2 ex.-
Președinte:Elena GheorghiuJudecători:Elena Gheorghiu, Adriana Elena Andronic, Georgeta
