Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 57/
Ședința publică din 14 Ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:,
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul și reclamanta, ambii domiciliați în Târgu-M, str. -, nr.2, județul M, împotriva deciziei civile nr.207 din 1 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.4291/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamanților-recurenți, avocat și reprezentantul intimaților - pârâți avocat, lipsă fiind reclamanții recurenți și intimații pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen legal și este legal timbrat.
La întrebarea instanței reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 207/ 2008 Tribunalului Mureș în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile 7417/2004, casarea acestei sentințe și admiterea cererii reclamanților cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, pentru motivele arătate în motivarea recursului, respectiv pentru nerespectarea prevederilor art. 304, pct. 8 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în cauză fiind incidente și prevederile art. 304, pct. 8 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal.
Reprezentantul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Mureș ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.7417 din 22 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Tg.M în dosarul nr.6664/2003, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Prin cererea înregistrată la judecătoria Tg.M reclamanții și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții și ca prin hotărârea pronunțată pârâții să fie obligați la perfectarea în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată din 15.08.1992, pentru suprafața de teren de 2,82 ha situat în hotarul com. iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că nu au încheiat nici un contract de vânzare cumpărare, deoarece titulara dreptului de proprietate era, care a decedat, moștenitoarea acesteia fiind.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut că, la data de 15.08.1992 a fost încheiat în prezența unor martori contractul sub semnătură privată între, în calitate de cumpărător și în calitate de vânzător cu privire la suprafața de 2,82 ha teren fâneață, teren aflat în evidența Primăriei.
Prin somația din 19.09.2002 pârâtul a fost somat la transcrierea și intabularea suprafeței de teren vândută.
Ulterior prin intermediul executorului judecătoresc s-a emis notificarea din dosarul execuțional nr.27/15.05.2002, prin care părților li s-a solicitat să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului de înstrăinare în formă autentică.
După analizarea antecontractului de vânzare cumpărare, respectiv a promisiunii sinalagmatice având ca obiect obligația de a face, s-a constatat că aceasta întrunește condițiile de valabilitate, respectiv consimțământul valabil exprimat, capacitatea părților de a contracta, inclusiv forma scrisă, astfel că a fost respinsă apărarea pârâților în sensul că nu s-a încheiat actul juridic.
Din ansamblul materialului probator administrat a rezultat că pârâta s-a angajat spre a vinde pârâților sau pârâtului terenul de 2,82 ha. Aceasta a semnat actul numai în locul soțului, acesta fiind cel care și-a exprimat acordul la încheierea actului juridic din 15.08.1992.
Văzând că reclamanții susțin să obiectul antecontractului este același cu cel din Titlul de proprietate eliberat pe numele lui, s-a constatat că proprietarul vânzător nu este proprietarul terenului.
Potrivit adeverinței nr.30659/2.12.2004 eliberată de Primăria, pârâta a avut ca fiică pe, pârâtul neavând calitate de moștenitor, deci nu a devenit proprietar al terenului.
Având în vedere că promitentul vânzător nu este proprietarul terenului vândut de 2,82 ha, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții și, conform prev. art.284 alin. l și 287 Cod procedură civilă.
Apelanții au solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii și al obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului s-a invocat faptul că instanța de fond a omis să analizeze și să aprecieze toate probele administrate în cauză, interpretând doar formal actul juridic dedus judecății.
Astfel, nu a avut în vedere răspunsul datat 2 iunie 2003 trimis de intimați ca urmare a comunicării notificării din 16 mai 2003, răspuns anexat întâmpinării, prin care aceștia recunosc că reclamanții au cumpărat casa prin contractul autentic de vânzare cumpărare nr.7606/1992, că între părți s-ar fi încheiat o convenție verbală de vânzare cumpărare pentru o suprafață de teren în jurul casei cumpărate în anul 1992 de o suprafață de teren mai mică cu privire la care și-au exprimat acordul să se încheie act autentic de vânzare cumpărare, afirmând și că sunt de acord cu încheierea contractului de vânzare cumpărare dar doar având ca obiect suprafața de teren înstrăinată.
Deși prin acest răspuns pârâții au recunoscut vânzarea unei suprafețe de teren, contestând doar întinderea acesteia, în fața instanței, prin întâmpinare, pârâții și-au exprimat poziția, negând încheierea contractului și primirea banilor, ceea ce dovedește reaua lor credință.
De asemenea, instanța de fond nu a analizat nici contractul autentic de vânzare cumpărare nr.7606 din 11 mai 2002, analiza acestui contract conducând la concluzia că le-a vândut reclamanților terenul la data de 11 mai 1992, iar ulterior, la 15 iulie 1992, fost cumpărat și terenul situat în jurul imobilului, teren care formează obiectul litigiului.
Reclamanții apelanți au mai invocat și că în contractul de vânzare cumpărare încheiat cu cumpărătorii și și autentificat sub nr.1899 din 28 iunie 1997, act semnat de, este delimitat terenul înstrăinat astfel: "situat în vecinătatea imobilului din-, proprietatea numitului, reprezentând partea superioară a terenului de 2,82 ha. S-a susținut astfel că instanța de fond a concluzionat în mod greșit că nu s-a angajat în nume propriu să vândă terenul, având în vedere că prin actul autentic antemenționat a recunoscut proprietatea reclamanților fată de acesta.
De asemenea, reclamanții au criticat faptul că răspunsurile pârâților la interogator nu au fost analizate și interpretate, existând un cerc vicios de negări ale propriilor fapte, spre exemplu, la pct.l, a susținut că nu a fost implicată în vânzarea imobilului casă și teren aferent cuprins în contractul autentic nr.7606/1992, or, una din semnatarele contractului este chiar aceasta.
Refuzul pârâților care au solicitat expertiza grafologică de a depune înscrisuri oficiale sau a semna în original în fața instanței a fost interpretat incorect. Refuzul acestora trebuia socotit ca o recunoaștere a conținutului actului, întrucât scrisul fiind recunoscut, conferă valabilitate actului.
Dacă instanța de fond ar fi procedat la analiza completă a speței ar fi ajuns la concluzia că actul a fost semnat "" de proprietara terenului care poartă acest nume, că nu s-a făcut nici o menține pe act că aceasta ar fi semnat doar pentru sau în locul soțului ei.
Dosarul de apel a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Tg.M, în dosarul nr.694/2005/C, iar la data de 20 sept.2005, prin încheierea nr.413/A această instanță a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul spre soluționare Tribunalului Mureș, ca instanță de apel, având în vedere art.II alin.2 din Legea nr.219/2005 și cele ale art.2 pct.2 din Codul d e procedură civilă, modificat prin legea susindicată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mureș sub nr.4291/2005 în data de 8 decembrie 2005.
Intimata a formulat întâmpinare prin care s-a opus apelului declarat de reclamanți, cerând respingerea acestuia și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință din 13 aprilie 2006 s-a dispus suspendarea soluționării apelului în temeiul art.243 pct.1 Cod procedură civilă, apreciindu-se că în urma decesului intimatului nu s-a făcut dovada calității de moștenitor după acesta.
La data de 18 oct.2007 s-a constatat că prin certificatul de moștenitor nr.98 din 18 august 2006 s-a stabilit că moștenitorii defunctului, decedat la 23 aprilie 2005, sunt și, acestea fiind introduse în cauză și, având în vedere că din împuternicirea avocațială nr.1860 depusă la fila 20 dosarului, rezultă că avocatul intimaților o reprezintă și pe, a păstrat termenul în cunoștință prin avocat în tot cursul apelului.
În apel a fost administrată proba testimonială, nefiind audiați martorii (82) și (56).
Prin decizia civilă nr.207/01.07.2008 Tribunalul Mureșa respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 7417 din 22 decembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Tg. M în dosar nr. 6664/2003.
A obligat reclamanții apelanți în solidar la plata cheltuielilor de judecată din apel. în sumă de 1000 lei, în favoarea pârâtei intimate cu domiciliul în, str - nr. 7A, jud.
Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de apel invocate și de dispozițiile art.292-295 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că apelul reclamanților este nefondat.
În mod greșit au susținut reclamanții că instanța de fond nu a analizat și apreciat înscrisurile depuse în probațiune, respectiv răspunsul la notificarea din 2 iunie 2003, contractele autentice de vânzare cumpărare nr.7606 din 11 mai 2002, nr.1899 din 28 iun ie 1997 și răspunsurile intimaților la interogator. Esențial în cauză era a se stabili dacă intimații și aveau calitate pentru a se obliga la înstrăinarea în formă autentică a terenului de 2,82 ha în litigiu.
În acest sens, prima instanță a constatat în mod corect că litigiul trebuie analizat din perspectiva calității de proprietar a promitentului vânzător, reținând că terenul de 2,82 ha situat în locul Pallas-patak, este inclus în Titlul de proprietate nr.4455 din 14 martie 1996, eliberat pe numele defunctei, mama intimatei și soacra intimatului.
Cum promisiunea de vânzare din 15 august 1992 fost încheiată între și, s-a constatat în mod corect că promitentul vânzător nu avea calitate de proprietar a bunului vândut, astfel că cererea de obligare la perfectarea în formă autentică a convenției din 15 august 1992 nu este întemeiată. Una din condițiile referitoare la obiectul contractului de vânzare cumpărare se referă la faptul că vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut, în caz contrar neputând transmite dreptul care face obiectul contractului.
Din această perspectivă, motivele de apel invocate de reclamanți sunt irelevante, întrucât se referă la recunoașterea înstrăinării terenului de 2,82 ha fără a avea în vedere că promitentul vânzător în convenția din 15 august 1992 fost doar, care nu avea calitate de proprietar asupra terenului. Or, validarea convenției din 15 august 1992, în condițiile în care fiica proprietarei, nu și-a asumat-o în nume propriu, ar echivala cu validarea înstrăinării bunului altuia, ceea ce nu e permis.
Pe de altă parte, din moment ce nu și-a asumat promisiunea de vânzare din 15 august 1992, orice apreciere ori analizare a probelor în sensul recunoașterii convenției de către aceasta și a calității de proprietari a reclamanților este lipsită de relevanță, neputând fi luată în considerare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat corect că promisiunea de vânzare din 15.08.1992, nu este valabilă întrucât vânzătorul nu a avut calitatea de proprietar al bunului vândut, el neputând transmite dreptul ce face obiectul contractului, respectiv înstrăinarea terenului de 2,82 ha, situat în locul numit Pallas-patak.
Având în vedere că la data de 15.08.1992, nu avea calitatea de proprietar asupra terenului, iar fiica proprietarei "nu și-a asumat promisiunea de vânzare" din 15.08.1992, în concluzie orice probe nu pot fi luate în considerare.
În mod corect instanța de apel a respins ca nefondat apelul reclamanților având în vedere că "promisiunea de vânzare se face de proprietarul lucrului vândut" și i-a obligat și la plata cheltuielilor de judecată.
Față de cele ce preced, recursul declarat de reclamanți în baza art.304 pct.8 și pct.9 Cod pr.civilă, este nefondat și va fi respins ca atare.
Din oficiu, Curtea, nu a reținut motive de casare de ordine publică care să afecteze legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și pe care să le pună în discuția părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul și reclamanta, ambii domiciliați în Târgu-M, str. -, nr.2, județul M, împotriva deciziei civile nr.207 din 1 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr.4291/2005.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 Ianuarie 2009.
Președinte Judecători
Grefier
Red.AV
Tehnored.CC/2 exp.
30.01.2009
Jd.fd.
Jd.tr.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
