Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia 851/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 851
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta - - DR. TR. S împotriva deciziei civile nr. 155/ din data de 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- și a sentinței civile nr. 441 din data de 30 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă - - DR. TR. S și intimata reclamantă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței întâmpinarea formulată de intimata reclamantă precum și cererile formulate de părți prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererile formulate de recurenta pârâtă - - DR. TR. S și intimata reclamantă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Prin acțiunea adresată Judecătoriei Drobeta Turnu S și înregistrată sub nr-, reclamanta a chemat in judecată pe pârâta - - solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să încheie contract de vânzare-cumpărare a locuinței pe care o ocupă conform contractului de închiriere înregistrat sub nr. 354 din 10.08.2007, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a motivat că deține contract de închiriere a locuinței, că a depus cerere de cumpărare a locuinței împreuna cu toți locatarii ce aveau contract de închiriere cu pârâta, atât pe baza unui tabel colectiv cât si pe baza unor cereri personale formulate de fiecare și adresate pârâtei, că anterior a mai depus cerere de cumpărare pe baza unui tabel, cerere înregistrata sub nr. 691/23.06.2000 si apoi 08.08.2006, însa cu toate acestea, pârâta refuză încheierea contractului de vânzare-cumpărare, motiv pentru care a promovat acțiunea prezentă.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, arătând că spațiul de locuit pe care îl ocupă reclamanta face parte din categoria locuințelor de serviciu, locuințe care nu pot fi vândute fiind acordate ca si accesorii la contractul individual de munca si construite din fonduri speciale fiind înscrise în patrimoniul pârâtei, că acțiunea formulata de către reclamantă este tardivă, deoarece potrivit art.9 alin.2 din OUG nr. 130/2004 reclamanta trebuia să introducă cererea până la data de 31.12.2006, că prin vânzarea acestor locuințe se diminuează în mod ilegal patrimoniul societății pârâte, deoarece sumele de bani obținute din vânzare ar trebui virate la bugetul de stat.
Prin sentința civilă nr. 2836 pronunțată la 06.06.2008 în dosar nr. 9163/225/05.12.2007, Judecătoria Drobeta Turnu Sa admis excepția tardivității acțiunii invocate de pârâtă. Acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face a fost respinsă
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs recurenta reclamantă, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art.304 pct.3,7,8,9 civ.
Prin decizia civilă nr. 1306/R/14 oct.2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- s-a respins excepția necompetenței materiale, s-a admis recursul, s-a respins excepția tardivității acțiunii și s-a casat sentința. Cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Tribunalul a reținut în privința necompetenței materiale invocate de recurentă, că litigiul dedus judecății este de natură civilă, fiind vorba de obligații îndeplinite în temeiul legii și nu prin natura activității societății comerciale, vânzarea de locuințe nefiind în obiectul de activitate al societății intimate. A reținut de asemenea că instanța de fond trebuia să verifice dacă reclamanta îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr.85/1992 respectiv, solicitantul să fie titular al contractului de închiriere iar locuințele să nu facă parte din categoria celor de intervenție și apreciind că prima instanță nu a evocat fondul a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu S.
Pârâta - - a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii formulate de reclamantă, considerând-o neîntemeiată. A motivat că din întregul material probator al cauzei rezultă că între părți s-a încheiat contractul de închiriere 3254/10.08.2007 ca accesoriu la contractul individual de muncă, locuința închiriată fiind locuință de serviciu, că instanța nu se poate substitui voinței părților stabilind prețul de vânzare al locuinței și cererea reclamantei privind obligarea intimatei pârâte de a-i vinde locuința de serviciu este nelegală, vânzarea locuinței putându-se realiza numai cu respectarea disp.art.7 și 8 din 85/1992. A solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 441/30.01.2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu S în dosarul nr- a fost admisă acțiunea și obligată pârâta să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în DTS cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut ca fiind întrunite cumulativ condițiile cerute de Legea nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe din fondurile statului către populație.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs recurenta - - DTS, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat, în esență, că instanța a golit de conținut norma referitoare la posibilitatea societăților de a deține locuințe pe lângă posibilitatea de a construi din fonduri proprii locuințe, că locuința a fost construită din fonduri proprii, că prețul de vânzare nu poate fi stabilit în condițiile DL 61/1992, că acest contract este supus reglementărilor prevăzute de art.7 și 8 din Legea 85/1992.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe.
La termenul din 30 martie 2009, față de obiectul cauzei, calea de atac a fost recalificată din recurs în apel.
Tribunalul Mehedinți prin decizia nr. 155/13 aprilie 2009 respins apelul civil formulat de pârâta - - împotriva sentinței civile nr. 441 din 30.01.2009, pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S, intimată fiind reclamanta .
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea cumpărării imobilului în litigiu, în temeiul Legii nr.85/1992, în condițiile în care aceasta deține contract de închiriere pentru locuința ce nu face parte din categoria locuințelor exceptate de lege, respectiv din categoria celor de intervenție.
În privința modalității de stabilire a prețului locuinței s-a reținut că sentința este legală, dat fiind faptul că imobilul face parte din categoria celor prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr.85/1992.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta - - Dr.Tr, S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs s-a susținut, în esență, că hotărârea atacată este afectată de nelegalitate, invocându-se prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
În primul motiv de recurs s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit legea, respectiv art. 7 alin. 8 din Legea nr.85/1992, neavându-se în vedere că locuința în litigiu a fost construită din fondurile proprii ale societății, putând fi deținută de această societate, locuința fiind destinată închirierii propriilor salariați, contractul de închiriere fiind accesoriu la contractul de muncă.
S-a invocat încălcarea principiului libertății contractuale și al autonomiei de voință a părților, prin stabilirea prețului de vânzare al locuinței în condițiile Decretului Lege nr. 61/1992, precum și încălcarea dispozițiilor art. 969 Cod civil, în condițiile în care contractul de închiriere ca accesoriu la contractul individual de muncă își poate produce efectele doar până la data existenței raportului de muncă, conform voinței părților la data încheierii contractului.
În final, în motivele de recurs s-a susținut că în mod nejustificat instanțele nu au reținut că prezentul contract de închiriere este supus reglementărilor prevăzute de art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992, astfel încât înstrăinarea locuinței se poate face doar prin voința Consiliului de administrație sau a conducerii, reprezentând o excepție de la regula consacrată de art. 7 alin. 1 din lege.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 85/1992 locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe din fondurile statului către populație și ale prezentei legi.
Conform prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 republicată, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
Dispoziția înscrisă în art. 7 alin. 1 din lege, impune unităților economice sau bugetare de stat obligația de a nu refuza vânzarea acestor locuințe ori de câte ori titularii contractelor de închiriere solicită cumpărarea lor în exercitarea dreptului conferit de lege.
În speță, reclamanta a făcut dovada calității de titular al contractului de închiriere încheiat cu pârâta pentru locuința construită din fondurile unității economice pârâte, pentru care aceasta a urmat procedura instituită de lege, adresând unității pârâte cerere în vederea cumpărării locuinței, în temeiul Legii nr. 85/1992, ce nu face parte din categoria locuințelor de intervenție.
În jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că art. 7 din Legea nr. 85/1992 consacră o normă de justiție socială, întrucât dă posibilitatea chiriașilor să cumpere locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, chiar dacă aceste locuințe sunt deținute în proprietate de societățile comerciale sau regiile autonome.
S-a avut în vedere posibilitatea ca fiecare chiriaș al unei asemenea locuințe să devină proprietar, astfel încât operează o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.
Obligația de vânzare a locuințelor către chiriași prevăzută de dispozițiile Legii nr. 85/1992 este o obligațiein rem, instituită în considerarea obiectului, respectiv a locuinței construită din fondurile unității economice sau bugetare și nu o obligațiein personam,reglementată în considerarea subiectului, respectiv a societății comerciale ce a luat naștere pe calea privatizării.
Sunt nefondate și criticile din recurs în care se invocă nerespectarea prevederilor art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992, în privința modului de stabilire a prețului locuinței, în condițiile în care numai modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe se vor stabili de Consiliile de administrație, respectiv de conducerile unităților, pentru locuințele construite din fondurile proprii destinate închirierii salariaților acestora, fiind aplicabile prevederile alin. 1 al art. 7 din lege, în raport de care aceste locuințe vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi.
În cazul lezării interesului legitim al titularului contractului de închiriere de a cumpăra suprafața locativă la care se referă prevederile Legii nr. 85/1992, printr-un act de decizie al conducerii unității ce deține sau are în administrare această locuință, este firesc ca acel titular, uzând de dreptul înscris în art. 1 pct. 1 Cod pr.civ. să poată cere instanței de judecată să cenzureze legalitatea acelui act, fiind, astfel, nefondate și criticile din recurs referitoare la încălcarea principiului autonomiei de voință.
Față de considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. invocate în recurs, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta - - DR. TR. S împotriva deciziei civile nr. 155/ din data de 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- și a sentinței civile nr. 441 din data de 30 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
2 ex/14.07.2009
Tehnored.
Jud. apel
Jud. fond.
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean
