Incuviintare executare silita de catre instanta. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 98
Ședința publică de la 19 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Adriana Andronic
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.49 din 13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI; cauza având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuientul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată. Nu s-a făcut dovada plății taxei de timbru.
Se pune în vedere revizuientului să facă dovada plății sumei de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii.
Revizuientul consideră că nu este legală timbrarea, întrucât obligația de timbrare nu este prevăzută în Constituție și nici în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nu înțelege să timbreze cererea de recurs, neachitând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Susținerile rvizuientului, în sensul celor arătate, au fost consemnate în procesul-verbal atașat dosarului cauzei.
Față de declarația revizuientului, că nu înțelege să timbreze, cauza rămâne în pronunțare pe excepția netimbrării.
După deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin decizia civilă nr.2271 din 10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de pârâtul împotriva deciziei civile nr.1808 din 10.10.2007 a Tribunalului Iași.
Împotriva deciziei Tribunalului Iașia declarat recurs contestatorul.
Prin decizia civilă nr.49 din 13 februarie 2008 Curții de APEL IAȘIs -a anulat ca netimbrată cererea de recurs formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.2271 din 10.12.2007 a Tribunalului Iași.
S-a avut în vedere faptul că recurentul nu s-a conformat obligației legale privind timbrarea ce-i incumbă, astfel încât, curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1007, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Împotriva deciziei civile nr.49 din 13.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, a formulat cerere de revizuire contestatorul, susținând că nu trebuia să timbreze, aspect pentru care consideră că s-a încălcat Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și alte tratate internaționale la care țara noastră este parte semnatară.
Pentru termenul de judecată, din data de 19 martie 2008, revizuientul a fost citat cu mențiunea timbrării cererii de revizuire cu suma de 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, conform disp.art.3 lit.h) cu referire la art.11 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 din Legea nr.123/1997 pentru modificarea și completarea OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
Cum la termenul din 19 martie 2008, revizuientul, deși prezent în instanță, și punându-i-se în vedere să satisfacă timbrajul, nu a înțeles să facă vreo dovadă cu privire la achitarea taxelor de timbru, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării cererii de revizuire.
Potrivit disp.art.137 Cod procedură civilă, se va examina excepția privind netimbrarea cererii de revizuire.
Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.
Așadar, prioritar fiind aspectul privind timbrajul și cum revizuientul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit, în raport cu prevederile Legii nr.146/1997, cererea de revizuire urmează a fi anulată ca netimbrată pentru următoarele considerente.
In principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea cererilor trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregime a taxei datorate. Se poate amâna plata taxei de timbru, în conformitate cu art. 20(2) din Legea nr.146/1997, până la primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art.20 (3) din Legea nr.146/1997, "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Potrivit art.9 alin.1 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, "cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător", iar potrivit alin.2 al aceluiași text de lege, "în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru".
Faptul că revizuientul, - care a fost prezent în instanță și susținut că nu datorează taxele de timbru -, nu a respectat cerința legală referitoare la achitarea taxelor de timbru, constituie motiv pentru anularea ca netimbrată a cererii de revizuire.
In consecință, în conformitate cu prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.9 din OG nr.32/1995 privind timbrul judiciar, urmează a se anula ce netimbrată cererea de revizuire formulată de contestatorul și a se menține decizia recurată.
Pentru aceste motive
In numele Legii
DECIDE:
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de, împotriva deciziei civile nr.49 din 13.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Curtea de APEL IAȘI:
-
-
-
AC/AC-2 ex.
24.03
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Andronic