Obligație de a face. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 97
Ședința publică de la 19 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Adriana Andronic
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.809 din 14 noiembrie 2007 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru recurenta răspunde av. -; lipsă fiind intimatul Consiliul Local al Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată. Prin serviciul registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, comunicată administrativ și recurentei, solicitând judecata în lipsă.
Av. depune la dosar chitanța seria - - nr.-/19.03.2008 în sumă de 8 lei emisă de I și un timbru judiciar de 0,3 lei.
Prezentându-se raportul, în conformitate cu disp. art.308 Cod procedură civilă, se apreciază că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă; motivele invocate încadrându-se în cele prevăzute de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Av. nu are cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul recurentei.
Av. cere să se admită recursul, să se modifice hotărârea instanței de apel și să se schimbe în tot sentința primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Referitor la situația de fapt, arată că recurenta a formulat o cerere prin care a solicitat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința situată în-. Întrucât intimatul Consiliul Local al Municipiului Iar efuzat în mod nejustificat de a încheia contractul de vânzare-cumpărare pentru locuința din-, s-a promovat prezenta acțiune prin care s-a solicitat a se dispune obligarea Consiliului Local al Municipiului I de a proceda la vânzarea acestui imobil. Atât instanța de fond cât și instanța de apel a reținut în esență că acest refuz ar fi justificat motivat de faptul că nu poate instanța de judecată să se substituie voinței vânzătorului. Or, voința vânzătorului este prevăzută de Legea nr.112/1995, articolul 9. Depune decizia civilă nr.10/12.01.2007 și extras din de practică judiciară 2006, practica instanței Curții de APEL IAȘI, în care, în situații similare a fost admis recursul, iar Consiliul Local al Municipiului Iaf ost obligat să vândă imobilele deținute cu titlu de chirie. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.6713/4.06.2007 Judecătoria Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local I și a inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local
A reținut în esență prima instanță că reclamanta nu îndeplinește condițiile Legii 112/1995 întrucât nu deține contract de închiriere pentru imobilul a cărui cumpărare o solicită, valabil încheiat la data intrării în vigoare a Legii 112/1995. Mai mult imobilul este supus reglementării Legii 10/2001 iar art.43 din Legea 10/2001 nu a stabilit o obligație de a vinde în sarcina deținătorilor de imobile ci o vocație, textul fiind neechivoc ("pot" vinde).
Apelul formulat de reclamanta - împotriva sentinței civile nr.6713 din 4.06.2007 pronunțată de Judecătoria Iașia fost respins prin decizia civilă nr.809 din 14.11.2007.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Cererea reclamantei vizează obligarea pârâtului de a-i vinde locuința ce face obiectul contractului de închiriere nr.5169/25.01.2005 prin care pârâtul ca titular al dreptului de administrare a închiriat locatarei din fondul locativ de stat un imobil cu destinația de locuință.
Legea 112/1995 reglementează măsurile reparatorii ce care beneficiază foștii proprietari - persoane fizice ai imobilelor cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după data de 6 martie 1945, cu titlu (art.1). Astfel, legea prevede că aceste persoane beneficiază de restituirea în natură, prin redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc în calitate de chiriași sau a celor care sunt libere. Articolul 9 din același act normativ prevede: "chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari pot opta, după expirarea termenului, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului". Legea nr.10/2001, complinind lipsurile serioase ale Legii 112/1995 a stabilit că pot avea ca subiecți ai dreptului de restituire o categorie mult mai largă de personal, lărgind și categoria de imobile ce pot fi restituite (nu numai construcții, ci și terenuri).
Potrivit art.42 din Legea 10/2001 imobilele cu destinația de locuințe (care nu au fost restituite persoanelor îndreptățite) pot fi înstrăinate, chiriașii având drept de preemțiune. În normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, respectiv HG498/2003 s-a precizat însă că pentru aceste locuințe deținătorul actual dobândește vocația de a le înstrăina către chiriași, iar această înstrăinare se face potrivit Legii 112/1995 și Legea 10/2001. Vocația de a cumpăra aceste imobile o au prin urmare numai chiriașii care, la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 dețineau un contract de închiriere valabil și în derulare, condiție care nu este îndeplinită în speță, dreptul de locațiune al reclamantei fiind dobândit prima dată în anul 2001 și ulterior în anul 2005. Pe de altă parte, așa cum în mod just a reținut și instanța de fond, legea stabilește fără echivoc doar vocația deținătorului de a înstrăina aceste imobile corelativ deci doar cu vocația chiriașului de a le cumpăra și nicidecum o obligație a cărei nerespectare de către deținătorul imobilului să fie sancționată de către instanța de judecată. Față de toate aceste considerente, tribunalul va respinge apelul și va menține sentința atacată care este legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta criticând-o ca netemeinică și nelegală. Susține recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția calității de chiriaș la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995 și că dreptul de locațiune al acesteia a fost dobândit în anul 2005, deși s-a menționat, încă prin acțiunea introductivă că, anterior încheierii contractului de închiriere pentru locuința din litigiu a deținut în folosință un alt imobil, situat în str. --- tot prin contract de închiriere, însă, datorită degradării avansate a acestuia, a făcut un schimb de locuințe cu imobilul situat în-.
Așa fiind, recurenta consideră că și-a păstrat calitatea de chiriaș și drepturile ce decurg din aceasta, chiar dacă este parte într-un nou contract de închiriere, având dreptul de a cumpăra imobilul în litigiu, potrivit art.9 din Legea 112/1995 și art.43 din Legea 10/2001, deținătorul imobilului având nu opțiunea, ci obligația de a-l vinde.
În plus, în cuprinsul Legii 112/1995 nu este inserată interdicția la care face referire pârâta, respectiv aceea de a avea calitatea de chiriaș la data apariției legii.
Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată recursul neîntemeiat pentru considerentele următoare:
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.9 alin.1 din Legea nr.112/1995, apartamentele care nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot fi cumpărate de către chiriașii titulari de contract, după expirarea termenului prevăzut de art.14 din lege, cu plata integrală sau în rate a prețului.
Textul se referă exclusiv la titularii contractelor de închiriere în vigoare la data apariției legii.
Ori contractul de închiriere pentru imobilul în litigiu situat în- a fost încheiat la data de 4.02.2004, ulterior intrării în vigoare a legii.
Nici susținerile potrivit cărora anterior recurenta a deținut în folosință un alt imobil tot prin contract de închiriere, nu pot fi avute în vedere, acesta fiind tot ulterior datei intrării în vigoare a legii, respectiv din data de 21.03.2001.
Cum intenția legiuitorului a fost să protejeze și să conserve drepturile titularilor contractelor de închiriere anterior adoptării Legii 112/1995, iar situația în speță excede aplicării dispozițiilor art.9 din Legea 112/1995, soluțiile pronunțate sunt corecte și vor fi menținute.
Drept urmare se va respinge recursul formulat de reclamanta.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.809 din 14.11.2007 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași.
-
-
04.IV.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Adriana Andronic
