Intoarcerea executarii silite. Decizia 1421/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1421
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță
-- -- Președinte Secție
-- -- Vicepreședinte Instanță
Grefier
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât GH., împotriva sentinței civile nr. 3549/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR SRL, având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă SC - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR SRL prin consilier juridic, a lipsit recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Consilier juridic reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului formulat ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3549 din 27.10.2009, Tribunalul Gorj, a admis cererea de întoarcere a executării formulată de reclamanta, prin administrator judiciar Specialist SRL, în contradictoriu cu pârâtul GH..
A fost întoarsă executarea silită efectuată în baza titlului executoriu C 3158/E/2008 al BEJ în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 13448 lei plus dobânda legală calculată la data de 31.05.2009.
A fost respinsă cererea privind cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința nr.4983/29.09.2008, a fost admisă acțiunea formulată de petentul GH. și a obligatat intimata, fostă la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea a 5 salarii medii nete pe unitate conform CCM.
Împotriva acestei sentințe, intimata în cauză a formulat recurs și prin decizia nr. 1116/2009 a Curții de APEL CRAIOVA, a fost admis recursul și a modificat hotărârea, în sensul respingerii acțiunii formulată de petentul GH..
Până la rămânerea irevocabilă a sentinței instanței de fond, hotărârea a fost pusă în executare de către BEJ, întocmindu-se dosarul de executare nr.3158/2008, în care s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor societății debitoare pentru o creanță în valoare de 13448 lei.
Conform extrasului de cont din data de 17.11.2008, societatea a virat în contul BEJ suma de 13448,42 lei, pentru care a fost înființată poprirea.
Având în vedere faptul că sentința executată a fost desființată în totalitate de instanța de control judiciar, fără a dispune prin decizia pronunțată și asupra restabilirii situației anterioare executării, cererea de întoarcere a executării este întemeiată, raportat la dispozițiile art.4042pr.civ.
Astfel, conform dispozițiilor alineatului 2 al art.4042, dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul, în speță, Curtea de APEL CRAIOVA.
Cum această instanță nu s-a pronunțat cu privire la restabilirea situației anterioare executării, societatea creditoare a formulat prezenta cerere la instanța competentă să soluționeze un litigiu de muncă.
Instanța a admis în parte cererea și a fost întoarsă executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 3158/E/2008 al BEJ în sensul obligării pârâtului la plata către petentă a sumei de 13448 lei, cu dobânda legală calculată la data de 31.05.2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul GH., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În acest sens arată cu sentința a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe în condițiile în care cauza trebuia soluționată de Judecătoria Tg. J și nu de Tribunalul Gorj.
Prin sentința civilă nr. 4983/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admisă. la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea a 5 salarii medii nete pe unitate conform CCM.
Reclamanta - a solicitat prin cerere separată întoarcerea executării, dar greșit a fost înregistrată la Tribunalul Gorj.
Competența potrivit legii în materie de executare revine judecătoriei, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare acestei instanțe.
În drept a invocat art. 404 alin. 32.pr.civ.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Recursul se respinge.
Din examinarea sentinței, prin prisma criticilor invocate și potrivit art. 3041.pr.civ. Curtea constată că acestea nu pot fi primite, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3,pr.civ. " Când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe" în condițiile în care instanța apreciat corect că societatea creditoare a formulat o cerere privind soluționarea unui litigiu de muncă.
În acest sens instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă în cauză a prevederilor art. 4042alin. 2.pr.civ. reținând că atunci când instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul adică Curtea de APEL CRAIOVA și dacă aceasta nu a dispus restabilirea situației anterioare, litigiul privind întoarcerea executării este de dreptul muncii și competența revine tribunalului, ca instanță de drept comun în această materie.
Potrivit art. 4042alin 3.pr.civ. "Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii", iar în speță instanța competentă este așa cum corect concluzionat instanța de fond, tribunalul ca instanță de drept comun în materia litigiilor de muncă.
Chiar dacă potrivit art. 373 alin. 2.pr.civ. " Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea în afara cazurilor în care legea dispune altfel", se reține că în cauză s-a efectuat corect investirea instanței cu un litigiu specific în materia dreptului muncii și care atrage după cum s-a amintit anterior competența altei instanțe, decât instanța de executare.
Ca atare în temeiul art. 312.pr.civ. recursul de față se privește ca nefondat și se menține, ca fiind legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul pârât GH., împotriva sentinței civile nr. 3549/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR SRL
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Constantin Iriza - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. -
Tern. Red.
2 ex./03.03.2010
/
Președinte:Mihaela Cotora Dorina StoichinJudecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Constantin Iriza