Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 3177/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3177
Ședința publică din data de 09 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Maria Hrudei
JUDECĂTOR 3: Gabriel Adrian
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de petenta - împotriva Încheierii civile nr. 2631 pronunțată în data de 24.07.2009, în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș în contradictoriu cu intimații, PRIMARUL MUNICIPIULUI B M, - având ca obiect recurs împotriva încheierii de învestire cu formulă executorie.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este timbrat cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Instanța constatând că taxa judiciară de timbru a fost depusă ulterior, reiese că recurenta stăruie în soluționarea pricinii sens în care reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin încheierea civilă nr. 2.631 din data de 24 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, s-a respins cererea petentei - privind investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 357 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- precum și a deciziei civile nr. 1.890 din 3.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr. 6.509.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la pe rolul aceasteia sub nr. 4347/100 din data de 24.07.2009, petenta - a solicitat investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 357 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr- precum și a deciziei civile nr. 1.890 din 3.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr. 6.509. Văzând dispozițiile art. 22 din Legea nr. 554/2004 - modificată și constatând că în speță nu s-au acordat cheltuieli de judecată, cererea petentei privind investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 357 din 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, a fost respinsă de către instanța de fond.
Întrucât prin decizia civilă nr. 1.890 din 3.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr. 6.509 nu s-au acordat cheltuieli de judecată către petenta - și cererea de investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 1.890 din 3.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr. 6509 fost respinsă de către Tribunalul Maramureș.
Împotriva acestei încheieri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 raportat la art. 312.pr.civ. petenta - a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, modificarea în totalitate a încheierii recurate în sensul admiterii cererii sale de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 357 din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș precum și a deciziei civile nr. 1.890 din data de 03.07.2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosarul nr. 6.509.
În motivarea recursului, petenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respingând cererea sa de investire cu formulă executorie a celor două hotărâri, respectiv a sentinței civile nr. 357 din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș precum și a deciziei civile nr. 1.890 din data de 03.07.2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosarul nr. 6.509, cu motivarea că în speță nu s-ar fi acordat cheltuieli de judecată, deși au fost solicitate, invocându-se și prev. art. 22 din Legea nr. 554/2004, prevederi care, apreciază petenta, nu au nici o legătură cu cerea pe care a formulat-
În final, petenta a arătat că a solicitat această investire pentru aop utea pune în executare față de Primăria Municipiului B M și nu pentru că nu i s-au acordat cheltuieli de judecată.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
Prin sentinta civila nr 357/17.02.2009 a Tribunalului M s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții si împotriva pârâtului Primarul Municipiului B M și a fost obligat pârâtul să efectueze toate operațiunile necesare în vederea obținerii autorizației de desființare a construcțiilor realizate fără autorizație, respectiv gard împrejmuitor edificat la limita de proprietate între proprietatea reclamanților și a numitului.
Sențința fiind pronunțată în materia contenciosului administrativ, pentru a fi pusă în executare, trebuie respectate dispozitiile art 24 din Legea nr 554/2004.
Potrivit art 24 alin 1 din Legea nr 554/2004 dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Prin urmare recurenta trebuie să solicite Tribunalului Maramureș aplicarea mențiunii "irevocabilă" pe sentința nr 357/2009 ("definitivarea hotărârii") și nu investirea cu formulă executorie. Ulterior cu hotărârea purtând mențiunea "irevocabilă", reclamantul se adresează Primarului Municipiului B M, care în termen de 30 de zile trebuie să treacă la executarea hotărârii.
În cazul refuzului executării reclamanta potrivit art 24 al 2 din Legea nr 554/2004 poate solicita instanței de contencios ( Tribunalul Maramureș ) să se aplice conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, precum și dacă se consideră păgubit prin întârziere reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Potrivit art 24 alin 3 din Legea nr 554/2004 neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei.
Hotărârile pronunțate în materia contenciosului administrativ, se învestesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit dreptului comun numai în cazul în care s-au acordat cheltuieli de judecată, potrivit art 22 din Legea nr 554/2004.
Din această perspectivă prin decizia nr 1890/03.06.2009 a Curții de APEL CLUJ recurentul a fost obligat să achite intimatului - soțul recurentei suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată, ori pentru recuperarea acestei sume recurenta are la dispozitie calea executării silite potrivit dreptului comun. Curtea are în vedere și dispozitile art 35 alin 2 din Codul familiei referitoare la existența unui mandat tacit de reprezentare între soți.
Potrivit art 35 sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soti, exercitind singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimtamintul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamintul expres al celuilalt sot. Cum recuperarea unor cheltuieli de judecată nu reprezintă un act de dispozitie, instanța apreciază că poate fi solicitată și de celălalt soț.
In consecință instanța va admite recursul declarat de reclamanta - împotriva încheierii civile nr. 2.631 din 24 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o va modifica în parte în sensul că va admite cererea de investire cu formulă executorie a deciziei nr. 1.890 pronunțată la 3.06.2009 în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ și va dispune investirea acestei hotărâri.
Va menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la respingerea cererii de investire a sentinței 357/17.02.2009 a Tribunalului Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DE CIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - împotriva încheierii civile nr. 2.631 din 24 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de investire cu formulă executorie a deciziei nr. 1.890 pronunțată la 3.06.2009 în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ și dispune investirea acestei hotărâri.
Menține dispozițiile sentinței recurate cu privire la respingerea cererii de investire a sentinței 357/17.02.2009 a Tribunalului.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - ---
GREFIER,
-
Red./21.12.2009,
Dact./7 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Maria Hrudei, Gabriel Adrian