Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 600/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 600

Ședința publică de la 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Protea

JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu

JUDECĂTOR 3: Mona

Grefier:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de prin procurator împotriva deciziei civile nr. 1566 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă procuratorul recurentei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că procedura este completă, pricina este la primul termen de judecată, recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Procurator solicită admiterea cererii de suspendare a cauzei având în vedere că fondul litigiului se judecă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Depune la dosar cererea formulată oral și copie după citația din 16.11.2009 și CI.

, instanța, din oficiu pune în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitată de recurentă prin procurator, având în vedere dispozițiile art. 373 ind.1 al.2 Cod procedură civilă.

Interpelat, procurator arată că avea calea de atac la Curtea de Apel Iași, încheierea este susceptibilă de recurs.Precizează că va depune la dosar concluzii scrise. Instanța îi pune în vedere să le formuleze și să le depună la dosar până la sfârșitul zilei.

Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității căii de atac formulate.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin încheierea din 26.03.2009, pronunțată de Judecătoria Iași, a fost respinsă cererea de învestire cu formulă executorie formulată de către -, prin procurator având in vedere că dosarul nr. 20147/2005 este atașat la dosarul nr-, dosar care, la data de 03.02.3009, a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiției, conform fișei dosarului nr. -/2007 al Curții de Apel Iași.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 1566 din 24.06.2009, a respins recursul declarat de - și a menținut încheierea judecătoriei.

Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că încheierea recurată a fost pronunțată in soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie a încheierii din 14.02.2006, dată in dosarul nr. 20147 din 2005 al Judecătoriei Iași.

Prin aceasta încheiere, instanța a amânat judecata cauzei pendinte la acea dată pentru un alt termen de judecată, dispunând totodată amendarea conducerii cu 2.000.000 lei pentru nedepunerea relațiilor, "sens in care se va comunica copia acestei încheieri cu mențiunea de a comunica numele și datele de stare civilă ale directorului general cu drept de a formula cerere de reexaminare in termen de 15 zile de la comunicarea încheierii".

S-a dispus revenirea cu adresa către pentru efectua mențiunile in cartea de muncă și a depune dovezi in acest sens.

Motivul de recurs privind soluționarea cererii de învestire de către un judecător recuzat intr-o altă pricină este nefondat. Existența unui motiv de recuzare pe care, la momentul judecății anterioare, recurenta l-a semnalat nu are incidență in speță, câtă vreme in cauza de față nu a fost formulată cerere de recuzare, in condițiile art. 29 alin 1 Cod procedură civilă. Procedura in care se soluționează pricina este una necontencioasă, iar limitele in care instanța era ținută să se pronunțe nu antamau fondul litigiului (efectuarea mențiunilor in cartea de muncă) in raport de care recurenta susține că judecătorul s-ar fi pronunțat, de aceea critica este nerelevantă litigiului de față.

Aceleași considerente justifică și lipsa de temeinicie a nulității absolute invocate pe același temei in privința încheierii recurate.

Nefondată este și critica potrivit căreia recurenta a văzut dosarul in instanță, la biroul executări civile. Împotriva unei evidențe electronice a circuitului dosarului nu poate fi acceptată afirmația potrivit căreia recurentaa văzutdosarul intr-un anumit sector al instanței. Fișa dosarului - indică la data de 03.02.2009 expedierea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, nerestituit, evidență accesată la data de 25.03.2009 (fila 16 dosar).

Critica potrivit căreia încheierea este tardivă nu este argumentată, recurenta neprecizând care este termenul imperativ in raport de care a apreciat tardivitatea; încheierea a fost pronunțată procedural, in acord cu dispozițiile art. 3733Cod procedură civilă.

Critica generală, potrivit căreia încheierea este nelegală și netemeinică este nefondată.

Potrivit art. 269 Cod procedură civilă, se învestesc cu hotărârile judecătorești dacă legea nu prevede altfel. Hotărârea judecătorească se va da numai părții care a câștigat procesul sau reprezentantului ei.

Potrivit art. 376 alin 1 Cod procedură civilă se învestesc cu formulă executorie prevăzută de art. 269 alin 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile precum și alte hotărâri sau înscrisuri pentru ca acestea să devină executorii în cazurile anume prevăzute de lege.

Încheierea a cărei învestire s-a solicitat nu întrunește condițiile legale pentru aceasta procedură. Dispoziția de amendare înscrisă in această încheiere are caracter executoriu, in condițiile art. 108 indice 4 Cod procedură civilă, iar beneficiarul măsurii este statul in bugetul căruia se colectează prin executarea silită specifică creanțelor bugetare cuantumul amenzii. Prin urmare recurenta nu este creditorul sumei cu care s-a dispus amendarea.

In ceea ce privește obligația pentru efectua mențiunile in cartea de muncă și a depune dovezi in acest sens, tribunalul a constatat că această dispoziție este una care ține de administrarea justiției in pricina cu care instanța a fost investită, mai exact de administrarea dovezilor, acest fapt rezultă din caracterul preparatoriu al încheierii din 14.02.2006 (art. 268 Cod procedură civilă) și care nu este supusă învestirii.

-, prin mandatar, a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs, ea susține că încheierea de ședință din 26.03.2009, de respingere a cererii de investire cu formulă executorie, este tardivă și este pronunțată de un judecător care a fost recuzat.

Susține recurenta că este necesar și legal ca dreptul său să fie realizat integral prin plata de despăgubiri, în cuantum de 186.750 lei, așa cum s-a precizat prin cererea din 02.03.2009.

La termenul de judecată din 04.12.2009, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbatere excepția inadmisibilității recursului.

În acest sens, Curtea reține că, prin cererea cu care a investit judecătoria, -, prin mandatar, a solicitat investirea cu formulă executorie a încheierii pronunțate de Judecătoria Iași în ședința publică din 14.02.2006, în dosarul nr. 20.147/2005.

Potrivit dispoziției înscrise în art. 373 indice 3 Cod procedură civilă, încheierea prin care președintele instanței respinge cererea de investire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris poate fi atacată cu recurs de către creditor, iar conform art. 2 punctul 3 Cod procedură civilă, tribunalul judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

Recurenta a uzat de aceste prevederi legale și a exercitat calea de atac a recursului împotriva încheierii din 26.03.2009 a Judecătoriei Iași, calea de atac fiind soluționată prin decizia civilă nr. 1566 din 24.06.2009 a Tribunalului Iași.

Raportat la principiul unicității și legalității căilor de atac și la împrejurarea că decizia tribunalului este irevocabilă, recurenta nu mai putea exercita un nou recurs împotriva hotărârii date de tribunal, ca instanță de recurs.

Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de -, prin mandatar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de - prin procurator împotriva deciziei civile nr. 1566 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 04 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - --- - - --

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

06.01.2010

2 ex.

Președinte:Georgeta Protea
Judecători:Georgeta Protea, Valeria Cormanencu Stanciu, Mona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 600/2009. Curtea de Apel Iasi