Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMANI A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatorul domiciliat în Neagra nr.178, comuna D, județul S, împotriva sentinței civile nr. 437 din data de 14 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații în contestație Prefectura Județului P, Comisia de Aplicare a Legii 18/91 S, Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/91 P, Consiliul Local S și Primăria orașului
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul contestator, personal, lipsind intimații în contestație Prefectura Județului P, Comisia de Aplicare a Legii 18/91 S, Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/91 P, Consiliul Local S și Primăria orașului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul contestator declară că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația apelantului-contestator, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apelantul contestator, având cuvântul, solicită admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova, ținându-se seama de motivele arătate în scris la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria Ploiești sub nr. 13532/2005, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Prefectura Județului P solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să elibereze titlul de proprietate pentru imobilul situat în S- (fost-) compus din construcție și teren în suprafață de 17.500. și pentru imobilul situat în S-, (fost Bd. -. nr.92) alcătuit din construcție și teren în suprafață de 2400.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este moștenitorul de drept al foștilor proprietari ai căror imobile au fost preluate de stat în mod abuziv după data de 01.01.1940, respectiv autorii săi, și și că în baza Legii 276/2005 s-a adresat Prefecturii P pentru a emite titlurile de proprietate pentru imobilele menționate, iar cererea i-a fost respinsă.
Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 9688/6.12.2005, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia.
Instanța a reținut că, potrivit art. 13 Cod pr.civilă, cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află acestea și având în vedere că imobilele în litigiu sunt situate în orașul S, competența teritorială absolută aparține acestei instanțe.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sinaia sub nr. 1607/2005, iar urmare a precizării acțiunii prin încheierea din 4.01.2006, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâți a Consiliului Local S, Comisiei Locale S de aplicare a Legii 18/1991 și a Comisiei Județene P de aplicare a Legii 18/1991.
Judecătoria Sinaia, după administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința civilă nr. 136/7.02.2006 a respins cererea precizată ca inadmisibilă.
A reținut instanța de fond că prin acțiunea cu care a fost investită, reclamantul se consideră îndreptățit la măsuri reparatorii pentru mai multe imobile situate pe raza orașului S, respectiv un teren în suprafață de 17.500. și altul în suprafață de 2400. cu tot ce se află pe ele, clădiri, și garduri, însă în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 35 și urm. din Legea 18/1991, ci cele ale Legii 10/2001, terenurile afectate de construcții putând fi retrocedate numai în baza acestui act normativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului și obligarea Prefecturii P să-i elibereze titlul de proprietate pentru cele două imobile, construcții și teren cuprinse în acțiune.
În motivarea recursului, recurentul arată că instanța competentă pentru judecata acțiunii sale este Tribunalul Prahova, acțiunea sa fiind o contestație formulată conform Legii nr. 247/2005.
Recurentul a mai arătat că în baza acestui act normativ a solicitat Prefecturii P eliberarea titlului de proprietate pentru cele două suprafețe de teren de 17500. și 2400. care nu au fost trecute la CAP și nici în proprietatea statului prin acte translative, astfel că în conformitate cu art. 1 alin.1 din titlul IV din Legea 247/2005 prefectul trebuia să elibereze titlul de proprietate pentru cele două imobile, împrejurarea că acestea sunt situate în intravilan sau extravilan, nefiind statuată de acest act normativ, apreciind că i s-a încălcat astfel dreptul de a i se adresa justiției.
Tribunalul Prahova, prin decizia nr. 432/21.04.2006, a admis recursul a casat sentința civilă nr. 136/7.02.2006 pronunțată de Judecătoria Sinaia și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova - Secția civilă pentru a fi soluționată pe fond, reținând că după apariția Legii 247/2005 recurentul reclamant a formulat o cerere către Prefectura P înregistrată la aceasta sub nr. 1276/12.09.2005 prin care i-a solicitat să-i elibereze titlul de proprietate pentru imobilul compus din teren în suprafață de 17.500. și tot ce se află pe acesta, respectiv 2 clădiri, hotel și centrală termică, gard și, fiind vorba de actualul Hotel, situat în orașul S, Bd. -, nr.4 (fost.- și fost Bd. -) precum și pentru imobilul situat în același oraș- (fost.- și fost Bd. -) compus din teren în suprafață de 2400. clădirea, gardul și i de pe acest imobil, bunuri preluate de statul Român fără titlu valabil de la autorii săi, și.
Mai reține tribunalul că intimata Prefectura P, după analizarea cererii, a comunicat petentului la data de 4 octombrie 2005 modalitatea de aplicare a dispozițiilor Legii 10/2001 cu precizarea că în situația în care a formulat notificare în termenul prevăzut de actul normativ precizat, aceasta urmează a fi soluționată. Urmare răspunsului primit de către recurent acesta s-a adresat instanței de judecată precizând că cererea sa are drept obiect contestarea soluției primite la cererea înregistrată sub nr. 1276/2005 prin care solicitase retrocedarea unor terenuri cu construcții pentru care s-a instituit procedura specială prevăzută de 10/2001 așa cum a fost modificată prin 247/2005.
Astfel această acțiune prin care se contestă soluția primită la cererea de retrocedare, a unor terenuri cu construcții situate pe raza orașului S este de competența materială a Tribunalului în raza căruia își are sediul pretinsa unitate deținătoare conform art. 26 alin.3 dinL.10/2001 astfel încât apare ca întemeiat motivul de recurs susținut de către reclamant.
S-a mai reținut în această decizie că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă deși a constatat că în cauză sunt incidente disp.10/2001, revenindu-i obligația ca după calificarea obiectului acțiunii și verificarea competenței să își decline competența în favoarea instanței competente conform legii.
Tribunalul Prahovaa înregistrat cauza sub nr. 4703/2006.
Având în vedere dispozițiile deciziei de casare privind calificarea acțiunii ca fiind o contestație pe 10/2001, prin încheierea din 21.06.2006 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a Primăriei Orașului S și a Primarului orașului S care a emis dispozițiile nr. 395 - 396/22.06.2004.
După administrarea probatoriilor solicitate de părți, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința civilă nr. 437 din 14 martie 2007 prin care a respins contestația ca neîntemeiată, reținându-se că reclamantul nu depus acte de proprietate ale autorilor săi privind imobilele a căror retrocedare o solicită și nici nu făcut dovada că respectivele imobile au trecut în mod abuziv în proprietatea statului, că ele fac parte din categoria imobilelor menționate în art.2 din Legea nr. 10/2001, ordinele bancare invocate de către contestator neputând fi asimilate titlului de proprietate.
S-a mai reținut de asemenea, că nu poate fi apreciat ca titlu valabil de proprietate așa-zisul act de donație din 15 august 1967 invocat de contestator, el nefiind încheiat în formă autentică așa cum prevăd dispozițiile art. 813 cod civil fiind un act sub semnătură privată, legalizat ulterior de un birou notarial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că acesta a depus suficiente dovezi din care rezultă că autorii săi erau proprietarii imobilelor, că cele trei declarații de martori, autentificate notarial echivalează cu titlu de proprietate asupra imobilelor pe care le revendică, certificatele depuse la dosar atestă calitatea sa de moștenitori.
Mai susține apelantul-contestator că și actul de donație atestă dreptul său de proprietate, iar faptul că acest înscris nu a fost autentificat s-a datorat regimului comunist din anul 1967, alte acte de proprietate ale autorilor săi nefiind prezentate deoarece toată arhiva statului a fost distrusă tot în perioada regimului comunist.
A mai arătat apelantul contestator că ordinele bancare pe care cu greu a reușit să le procure nu dovedesc o reședință temporară a autorilor săi, așa cum se susține de către instanța de fond, ci ele pot fi considerate o dovadă a dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate.
Chiar dacă prin expertiza efectuată la instanța de fond s-au identificat suprafețe de teren diferite față de cele solicitate, aceste diferențe în plus sau în minus se datorează modificărilor și modernizărilor care au avut loc în mai multe rânduri.
Se solicită pentru motivele invocate admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Curtea examinând sentința apelată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.3 alin.1 lit. a din Legea nr. 10/2001 republicată arată că sunt îndreptățite în sensul prezentei legi la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice și proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
În continuare dispozițiile art.4 alin.2 din același act normativ, arată că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Așa cum a reținut și instanța de fond, dreptul moștenitorilor este un drept subiectiv patrimonial dobândit prin efectul unei transmisiuni succesorale active, ceea ce duce la concluzia că imobilele solicitate de către contestator trebuia să fi existat în patrimoniul autorilor săi care să fi fost proprietarii lor la momentul trecerii abuzive la stat.
Normele Metodologice de aplicare unitară a legii nr. 10/2001 aprobate prin nr.HG 498/2003 la punctul 22.1 arată că sunt acte doveditoare ale dreptului de proprietate, respectiv orice acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății.
Apelantul-contestator nu a depus acte de proprietate ale autorilor săi cu privire la imobilele solicitate și nici nu a făcut dovada că acestea au trecut abuziv în proprietatea statului, condiții cumulative obligatorii pentru a putea fi admisibilă contestația sa.
Actul de donație depus de către contestator la instanța de fond ca probă în dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor, încheiate la data de 15 august 1967 nu îndeplinește condițiile cerute de lege, în sensul că este un înscris sub semnătură privată fără a fi autentificat, prin urmare, el nu poate produce efecte juridice translative de proprietate, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Celelalte ordine bancare invocate de către apelantul-contestator nu pot fi asimilate unui titlu de proprietate, iar susținerile acestuia că nu poate depune acte de proprietate deoarece arhiva statului a fost distrusă de fostul regim comunist sunt lipsite de relevanță.
Așa cum prevăd dispozițiile art. 1169 Cod civil cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori, apelantul contestator cu probele administrate nu reușit să facă dovada dreptului său de proprietate cu privire la imobilele solicitate în sensul dispozițiilor Legii speciale nr. -.
În ceea ce privește expertiza efectuată la instanța de fond, expertul face precizarea în conținutul lucrării sale că "identificarea, măsurarea și stabilirea limitelor terenului în litigiu s-a făcut în prezența și cu ajutorul numitului (contestatorul) pe limitele de hotar parțial împrejmuite prezentate de acesta", fără să fie prezentat nici un act de proprietate doveditor, esențial în rezolvarea cauzei, așa cum de altfel, am arătat mai sus.
Rezultă așadar că sub toate aspectele invocate apelul contestatorului apare ca nefondat, urmând să fie respins în baza dispozițiilor art. 296 Cod pr. civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul domiciliat în Neagra nr.178, comuna D, județul S, împotriva sentinței civile nr. 437 din data de 14 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații în contestație Prefectura Județului P, Comisia de Aplicare a Legii 18/91 S, Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18/91 P, Consiliul Local S și Primăria orașului
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C
Grefier,
Red. CP
Tehnored. NM
8 ex.
18.01.2008
f- Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Constanța Pană
