Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.10/
Ședința publică din 16 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil formulat de reclamantul, domiciliat în B, strada -. - nr. 17 sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1060 din 31 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, toți cu sediul în-, județul C, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru apelantul reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr. 94582/2007 aflată la dosar, lipsind intimații pârâți.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință:
Avocatul apelantului reclamant, depune la dosarul cauzei dovada de achitare a onorariului, precum și copie de pe decizia nr.1262/09.02.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosarul nr-.
Având cuvântul apărătorul reclamantului susține că nu mai are alte cereri de formulat în sala de judecată, întrucât le-a menționat în motivele de apel. Solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii apelate, cu consecință admiterii cererii, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța reclamantul a investit instanța, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C prin Primar, Consiliul Local C, cu soluționarea contestației formulată împotriva dispoziției nr.2101/7.07.2006 emisă de Primarul Municipiului C, solicitând anularea acestei dispoziții și acordarea măsurii reparatorii prin echivalent constând într-un teren în compensare, de aceiași categorie și în subsidiar restituirea în natură a suprafeței rămase libere, iar pentru suprafața de teren ocupată de construcții acordarea unui teren în compensare sau acordarea de despăgubiri bănești pentru întreaga suprafață de teren.
În motivare se arată că prin notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului situat în Stațiunea, lotul 2, careul 54 bis.
Terenul în litigiu a fost dobândit de autorul reclamantului în baza contractului de vânzare-cumpărare perfectat cu Primăria Municipiului C și înregistrat sub nr.48/8.01.1938.
Prin dispoziția nr.22043/1958 a fostului S Popular al Orașului C au fost declarate desființate și reziliate de plin drept toate actele de vânzare-cumpărare ale loturilor din Stațiunea pentru neexecutarea clauzelor prevăzute în contracte, atât în ceea ce privește neplata prețului cât și în ceea ce privește modificarea construcțiilor.
În ceea ce privește pactul comisoriu, reclamantul a arătat că acesta este unul de gradul III, situație în care rezolvirea de plin drept nu își poate produce efectele fără punerea în întârziere a debitorului obligației de construire. Faptul că în cuprinsul contractului s-a folosit expresia "fără somațiune, fără judecată sau altă punere în întârziere" nu denotă gravitatea pactului atât timp cât acesta este contrazis de perioada mare de timp până la care să fie pus în aplicare.
unui contract are întotdeauna o natură judiciară așa încât chiar dacă se consideră că este un pact comisoriu de gradul IV, acesta nu și-a produs efectele. Mai mult, autorul reclamantului nu și-a putut îndeplini obligația de construire pentru că din anul 1938 plaja a devenit zonă militară, iar ridicarea construcțiilor de orice natură a fost interzisă, operând astfel forța majoră.
Atât timp cât s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de către persoana fizică, preluarea imobilului nu poate fi decât abuzivă, în cauză fiind incidente dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.1060/31.05.2007 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reținând în esență că, decizia nr.22043/1958 nu constituie un act abuziv de naționalizare și de dobândire a proprietății de către stat că reprezintă manifestarea de voință a creditoarei Primăria C, de a da eficiență pactului comisoriu și de a prelua efectiv în posesia sa terenul în litigiu.
Se reține că între Primăria C și autorul reclamantului a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, a unei suprafețe de teren în stațiunea, iar neîndeplinirea obligației de a construi pe acest teren a determinat Primăria să rezilieze contractul de vânzare-cumpărare. Primăria Cae mis decizia de reziliere în calitate de parte contractantă și în considerarea clauzelor privind obligația de a edifica o construcție pe teren.
Pactul comisoriu înserat în contractul de vânzare-cumpărare în anul 1936 de autorul reclamantului ce conține clauza potrivit cu care vânzarea se desființează "fără somație, judecată și fără nici un drept de despăgubire pentru cumpărători", în cazul nerespectării obligației de a construi în termen de 4 ani (ulterior 6) este, după termenii folosiți un pact comisoriu de gradul IV, ce are ca efect desființarea necondiționată a contractului de îndată ce a fost expirat termenul de executare, fără ca obligația să fie adusă la îndeplinire.
În prezența unui asemenea pact, rolul instanței de judecată este înlăturat, operând de plin drept.
S-a reținut că pentru perioada războiului (1941-1945) neexecutarea construcției nu este culpabilă, proprietarul terenului fiind împiedicat de un caz de forță majoră, să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, această cauză de înlăturare a răspunderii pentru neexecutarea obligației de a construi nu mai subzistă în perioada următoare, până în anul 1958 când a fost emisă decizia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul criticând hotărârea atacată pentru următoarele considerente:
În mod greșit s-a apreciat atât în dispoziția emisă de pârâtul Primarul Municipiului C, cât și în sentința atacată faptul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente în cauză. În raport de dispozițiile art.2 lit.h din Legea nr.10/2001, decizia administrativă nr.22043/1958 în baza căreia Municipiului C se legitimează ca proprietar al terenului se înscrie în aceste dispoziții legale fiind un act de dispoziție al organelor locale ale puterii de la acea epocă.
În cauză, este vorba de un pact comisoriu de gradul III și nu unul de gradul IV, astfel că rezolvirea de plin drept a contractului nu putea produce efecte fără punerea în întârziere a debitorului obligației de construire.
Pentru nedovedirea respectării acestei cerințe (a punerii în întârziere) preluarea efectuată prin decizia nr.22043/1958 reprezintă o preluare fără temei legal, potrivit art.2 lit.h Legea nr.10/2001.
Autorul reclamantului nu a putut să își execute obligația de a construi întrucât, independent de voința lui, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 4215/16.12.1938 pentru crearea zonelor militare, terenurile de pe plaja au devenit militare destinate lucrărilor speciale necesare pentru apărarea țării, iar ridicarea construcțiilor de orice natură în interiorul zonelor militare a fost interzisă.
Această lege și-a produs efectele până în anul 1945, adică până la terminarea războiului, iar după 1945 în zona C au staționat trupele sovietice. Perioada de valabilitate a contractului autorului reclamantului a fost până în anul 1944, așadar înainte de terminarea războiului și prin urmare, acesta a fost în imposibilitate de a construi, independent de voința lui, fapt asimilat în speță cu forța majoră.
Titlul de proprietate al apelantului este constituit dintr-un act de vânzare-cumpărare autentic și transcris la grefa Tribunalului Constanța în anul 1938, iar titlul statului este ulterior și constituie o decizie administrativă care nu îi poate fi opozabilă reclamantului cu atât mai mult cu cât în cuprinsul acesteia nu se regăsesc actele de vânzare-cumpărare care se anulează și persoanele asupra cărora se răsfrâng efectele actului respectiv.
Prin actul de vânzare transcris la ribunalul Constanța sub nr. 48/8.01.1938, Primăria Municipiului C vinde lui lotul nr.2, careul 54 bis, în suprafață de 480,60. situat în stațiunea.
În contract se stipulează că destinația acestui teren este pentru construcția unei case de locuit sau vile și se instituie obligația cumpărătorului de a edifica aceste construcții în timp de 4 ani cu începere din momentul autentificării.
Totodată, se prevede că nerespectarea vreunei obligații ce cade în sarcina cumpărătorului atrage rezilierea de plin drept a vânzării, fără somație, curs de judecată sau altă punere în întârziere, iar Municipiul C va intra de plin drept în posesia terenului.
În ceea ce privește gradul pactului comisoriu înserat în contract se reține că pactul comisoriu de gradul III - constă în clauza prin care părțile contractante prevăd că în cazul în care una din părți nu îți executa obligațiile sale, contractul se considera rezolvit de drept.
În acest caz, pentru a opera de plin drept este absolut necesar ca, în prealabil,partea care nu și-a îndeplinit obligația să fi fost pusă în întârziere.
Pactul comisoriu de gradul IV este clauza contractuală prin care părțile prevăd că, în cazul neexecutării obligației contractul se desființează de plin drept, fără somație sau punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată.
În cazul acestui pact, prin simpla ajungere la termen a obligației, contractul se desființează de plin drept.
În speță, analizând clauza prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare - astfel cum a fost formulată "fără somațiune, curs de judecată sau altă punere în întârziere, ci de plin drept va intra în posesiunea terenului", rezultă fără echivoc faptul că părțile au înțeles să stipuleze, de comun acord, în contract un pact comisoriu de gradul IV și nicidecum de gradul III,așa cum susține apelantul reclamant.
Pactul comisoriu de gradul IV are drept efect desființarea necondiționată a contractului de îndată a expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire. În prezența acestui pact, rolul instanței de judecată sub aspectul aplicării sancțiunii rezoluțiunii este înlăturat în totalitate, sancțiunea desființării contractului fiind efectul direct al neexecutării obligației debitorului.
În cauză, manifestarea de voință a creditorului de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii, a fost exprimată prin Decizia nr. 22043/1958.
Prin această decizie vânzătorul a dat eficiență pactului comisoriu de gradul IV stipulat în contract și a preluat efectiv în posesia sa terenul ce a făcut obiectul vânzării, întrucât, în urma rezoluțiunii de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare terenul a reintrat în patrimoniul Primăriei
În contractul de vânzare-cumpărare părțile au prevăzut prin inserarea acestui pact comisoriu de gradul IV o rezoluțiune convențională a contractului în cazul nerespectării vreunei obligații de către cumpărător, iar terenul a revenit în patrimoniul Primăriei C ca urmare a acestei clauze și a manifestării de voință a vânzătorului de a face efectivă sancțiunea rezoluțiunii și nu în urma unui act abuziv de naționalizare.
Obiectul Legii nr.10/2001 în constituie restituirea în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Ori, în cauză, prin Decizia nr.22043/1958 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular C nu a avut loc o preluare abuzivă în sensul Legii nr. 10/2001, ci o revenire a imobilului patrimoniul Primăriei C, ca efect al rezoluțiunii convenționale prevăzută în contract, sancțiune acceptată de către cumpărător (autorul reclamantului) prin semnarea contractului.
Dispozițiile art.2 lit.h din Legea nr.10/2001, republicată, invocate de către apelantul reclamant nu sunt aplicabile în cauză. Articolul menționat prevede cazul imobilelor preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare ori ale celor preluate prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Dispoziția nr.22043/1958 nu se încadrează în nici una din aceste ipostaze prevăzute de legea reparatorie, întrucât, așa cum s-a reținut deja, își are temeiul în convenția părților contractante, care au înțeles de comun acord, să prevadă convențională a contractului încheiat.
Până la momentul emiterii acestei decizii cumpărătorul, debitor al obligației de a construi, nu și-a executa obligația asumată și nici nu a făcut dovada că deși a încercat să edifice construcția a fost împiedicat de creditor sau de o cauză de forță majoră.
Astfel, actul de vânzare-cumpărare care consemnează obligația de a construi a fost încheiat în anul 1938, iar România a intrat în război în 1941, perioadă în care nu s-a dovedit că proprietarul ar fi făcut vreun demers pentru obținerea autorizațiilor necesare edificării unei construcții.
Legea nr.215/10 decembrie 1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării nu a interzis total edificarea unor construcții în zona D, ci doar a impus măsuri mai restrictive în zona militară în sensul că, orice construcția trebuia să fie în prealabil aprobată de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul și care puteau impune unele condiții. În cauză, reclamantul nu a dovedit faptul că autorul său s-a preocupat și a solicitat celor două ministere aprobarea edificării unei construcții pe terenul său și că această cerere i-ar fi fost respinsă.
Nici după încheierea războiului (1945) autorul reclamantului nu a făcut vreun demers în vederea construirii unei case pe lotul cumpărat.
Din anul 1945 și până la data emiterii Deciziei - respectiv 1958, autorul reclamantului a stat în pasivitate și nu a făcut nici un demers în vederea realizării obligației prevăzută în sarcina sa, aceea de a edifica o construcție pe teren. Ori, pentru această perioadă nu se mai poate invoca forța majoră, după război cumpărătorul nemaifiind împiedicat să solicite eliberarea autorizației și realizarea construcției.
Față de cele ce preced, instanța reține că în mod corect, la judecata cauzei în fond, s-a apreciat că Legea nr.10/2001 nu este aplicabilă, nefiind vorba de un teren preluat abuziv în proprietatea statului, ci de convențională a unui contract și de efectele acestei sancțiuni.
Faptul că, Decizia nr.22043/1958 nu nominalizează expres contractul de vânzare-cumpărare al autorului reclamantului și nu individualizează lotul de teren nu o lipsește de efecte și de opozabilitate.
În cuprinsul deciziei se face trimitere la toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru loturile de pe plaja, iar terenul este individualizat în integralitatea sa respectiv, terenul cuprins între Lacul - Marea Neagră - Lacul și satul, vândut cu destinația de a se construi vile și case de agrement.
În atare situație, decizia reprezintă manifestarea de voință a vânzătorului Primăria C, de a da eficiență pactului comisoriu înserat în toate actele de vânzare-cumpărare a loturilor cuprinse în perimetrul expres menționat, critica apelantului nefiind întemeiată.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele sus expuse, Curtea apreciind ca neîntemeiate criticile formulate, în conformitate cu art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de, domiciliat în B, strada -. - nr.17 sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1060 din 31 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți
PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, toți cu sediul în C,-, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond:
Red.dec.Jud./ 6ex.
Tehnored./17.03.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Monica Costea
