Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 104/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- DECIZIE Nr. 104
Ședința publică de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Busuioc Anamaria Monica JUDECĂTOR 2: Aștefănesei Petrina Manuela
- - - - - JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine s-a luat în examinare apelul civil promovat de pârâta SC" " SA împotriva sentinței civile nr. 117/C din 14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru apelanta SC" "SA; avocat pentru intimata, lipsă fiind aceasta din urmă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cererii, excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru apelantă, pune concluzii pentru admiterea apelului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea sentinței și în conformitate cu dispozițiile art.3042pct.3 Cod pr.civilă a se dispune declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția civilă, în raza căreia își are sediul social persoana juridică deținătoare a bunurilor imobile, respectiv apelanta SC" "SA. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimată, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Arată că hotărârea instanței de fond a lămurit situația din dispozitivul primei sentințe care a rămas irevocabilă prin nerecurare și pe care apelanta a refuzat să o execute. Cu cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra apelului civil de față constată că:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr-, contestatoarea a formulat în contradictoriu cu intimata o contestație prin care, în temeiul prevederilor art. 26 alin.3 din Legea 10/2001 R, a solicitat anularea deciziei nr. 513/15.10.2007 de respingere ca tardivă a notificării nr. 612/N/14.02.2007.
În motivare, contestatoarea a arătat că deși prin civ. 714/C/2.10.2006 a Tribunalului Neamț intimata a fost obligată a-i soluționa pe fond notificarea 612/N/2002, prin decizia 513/15.10.2007 i-a respins din nou notificarea ca tardivă.
În susținerea contestației s-a administrat proba cu înscrisuri, respectiv,. 543/2007 și dovezile de comunicare ale acestora, civ. 714/C/2006 și încheierea din 9.01.2007 ale Tribunalului Neamț ( fl.5-11 ).
Legal citată, intimata SA, prin Sucursala B, a formulat întâmpinare ( fl. 18-20 ) invocând excepția necompetenței teritoriale a instanței justificată de faptul că instanța de la sediul unității deținătoare este Tribunalul București precum și excepția necompetenței materiale ( nemotivată ); pe fond, intimata a solicitat respingerea contestației cu motivarea că aceasta este tardivă întrucât executorul judecătoresc i-a comunicat notificarea la 21.03.2002, deci cu încălcarea termenului limită - 14.02.2002 - prevăzut de Legea nr. 10/2001 și OUG145/2001.
În dovedire, pârâtele au anexat la dosar înscrisuri constând în: certificatele de înregistrare la Camera de Comerț și Industrie și Hotărârea Guvernului nr. 627/31.07.2000 ( fl. 21-25 ).
Prin sentința civilă nr.117/C/14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț,
- s-a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de intimată,
- s-a admis contestația formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata B și, în consecință, s-a anulat decizia nr. 513/2007 și a fost obligată intimata să se conformeze civ.714/C/2006 a Tribunalului Neamț prin continuarea procedurii de soluționare în fond a notificării nr. 612/14.02.2007.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că:
În fapt, la data de 14.02.2002 a formulat notificare prin care a solicitat Primăriei orașului, pentru imobilele ce au aparținut tatălui său.
Primăria a transmis notificarea nr. 612 N/ 2002 și documentația anexă, unității deținătoare, respectiv intimata din prezenta cauză.
Aceasta a returnat contestatoarei,prin adresa nr. 3888 din 12.04.2006 notificarea cu mențiunea că nu s-a încadrat în termenul prev. de art. 21 din Legea nr. 10/2001. Prin sent. civ. nr. 714/C/2.10.2006 a Tribunalului Neamț,s-a admis plângerea, în contradictoriu cu -B și a obligat pe aceasta să soluționeze în fond notificarea așa cum prevăd dispozițiile art. 23-24 din Legea nr. 10/2001.
Soluția a rămas definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căii de atac.
După învestirea cu formulă executorie, contestatoarea a cerut executarea silită.
Bae mis Decizia nr. 513/15.10.2007 prin care a respins ca tardivă notificarea nr. 612 N/2002.
Deși în motivarea deciziei respective se menționează că s- avut în vedere sent. civ. nr. 714/C/2.10.2006, pronunțată în dosarul nr. 1075/C/2006 de Tribunalul Neamț, intimata - cu totul nejustificat - a respins din nou notificarea pe motiv de tardivitate.
Considerentele hotărârii respective sunt lipsite de orice echivoc, în sensul că notificarea nr. 612 N/ 2002 fost depusă în termenul legal prev. de art. 21 (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv la data de 14.02.2002, fiind lipsit de interes momentul la care executorul judecătoresc a înregistrat-o.
Așadar, intimata a trecut peste autoritatea de lucru judecat cu privire la depunerea în termen a notificării și a procedat la respingerea din nou pe aceeași excepție a tardivității.
Sentința ale cărei efecte sunt sub incidența dispozițiilor art. 166 Cod procedură civilă și 1201 Cod civil, face referire, într-adevăr la împrejurarea că intimata avea obligația să emită o decizie chiar dacă respingea notificarea ca tardivă dar, nu să o restituie prin adresă. Aceasta, însă nu înseamnă că intimata trebuia să procedeze în acest fel.
Dispozitivul sent. civ. nr.714/C/2006 trimite la art. 23- 24 din Legea nr. 10/200, în vigoare la momentul pronunțării hotărârii (în forma republicată și modificată în vigoare de la 1.04.2004, art. 25-26).Or,aceste dispoziții se referă în mod clar la soluționarea de către unitatea deținătoare pe fond a notificării.
Prezenta acțiune are natura unei lămuriri a primei hotărâri judecătorești, astfel încât intimata să nu mai procedeze la confuzii și să verifice condițiile de admisibilitate pe fondul notificării.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a constatat că cererea contestatoarei este întemeiată în sensul că, în temeiul Legii nr. 10/2001, intimata urmează să soluționeze notificarea pe fond.
Dat fiind și caracterul special al prezentei contestații și anume de lămurire a aplicabilității sentinței pronunțată în 2006 de către Tribunalul Neamț, care la acel moment era competent "ratione teritoriae" să soluționeze cauza,instanța va respinge ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale.
Cu privire la necompetența după materie, se constată că numai dintr-o eroare s-a invocat această excepție, întrucât art. 26 al.3 din Legea nr. 10/2001 prevede fără echivoc faptul că dispoziția unității se contestă la "tribunal".
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare, pârâta prin - Sucursala B, apel înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.
Criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe au vizat necompetența teritorială a acesteia și încălcarea dreptului la apărare prin neacordarea unui nou termen ( solicitat în scris și temeinic motivat ); astfel, prin prisma primei critici formulate, în opinia apelantei, competența de soluționare a cauzei revenea Tribunalului București - secția civilă și nu Tribunalului Neamț întrucât art. 26 alin.3 din Legea 10/2001 R face trimitere la tribunalul în raza căruia își are sediul persoana juridică deținătoare; ori aceasta este "" B și nu ""
Nu s-au administrat probatorii noi în apel.
Intimata, legal citată, nu s-a prezentat personal, ci a fost asistată de apărător, nu a depus întâmpinare la apel, dar a solicitat oral respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând apelul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 295 pr.civ. prezenta instanță constată caracterul său nefondat, justificat de următoarele considerente:
Din interpretarea literală și teleologică a dispozițiilor art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001 rezultă că sintagma " sediul unității deținătoare" se referă la sediul unității ( fie la societatea mamă, sucursala sau filiala) care are în administrare bunul revendicat. Noțiunea de deținere nu este sinonimă din punct de vedere tehnico-juridic cu cea de proprietate. Or, Sucursala B deține pentru altul, respectiv apelantă bunul pentru care contestatoarea a formulat notificare.
Această interpretare este susținută și prin analogie cu dispozițiile art. 13.pr.civ. voința legiuitorului fiind ca în materie de imobile competența să revină instanțelor în a căror rază teritorială se află acestea pentru o mai facilă și rapidă desfășurare a judecății.
Mai mult, faptul că aceeași instanță a obligat irevocabil apelanta să soluționeze pe fond notificarea, a deschis contestatoarei dreptul a solicita aceleiași instanțe a cenzura actele ulterior emise în executarea primei dispoziții.
În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare al apelantei în fața instanței de fond, se constată că aceasta nu a operat din moment ce:
- prin întâmpinare a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său conf. art. 242 alin.2 pr.civ. ( fl. 20 );
- a avut termen în cunoștință prin consilier juridic, prezent la 10.01.2008 în instanță, astfel încât, chiar dacă nu a fost prezent la 7.02.2008, putea formula concluzii scrise pentru 14.02.2008 când s-a amânat pronunțarea - tocmai pentru a i se da acestei părți dreptul la concluzii scrise ( neformulate de altfel );
- nu a invocat și nici dovedit ce vătămare i-a pricinuit respingerea cererii sale pentru acordare de termen conform art. 105 alin.2 pr.civ.( în condițiile în care nici în apel nu a completat argumentele în susținerea excepției și nici nu a solicitat completarea de probatorii în acest sens ).
Pentru aceste considerente, constatând și că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, se va respinge ca nefondat apelul.
Văzând și dispozițiile art. 274.pr.civ. în contextul cererii intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul civil promovat de pârâta SC" " SA împotriva sentinței civile nr. 117/C din 14.02.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata- reclamantă .
Obligă apelanta la plata cheltuielilor de judecată din apel în sumă de 50 lei către intimata reclamantă.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 30 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
red.
red. /04.07.2008
tehnored.BC/ 4 ex./04.07.2008
Președinte:Busuioc Anamaria MonicaJudecători:Busuioc Anamaria Monica, Aștefănesei Petrina Manuela