Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 106/A/2008 | |
Ședința publică 16 aprilie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Couți | - - - |
JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Couți, Traian Dârjan | - - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotrivasentinței civile nr. 894/F din 1 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, privind și pe pârâtul Primarul Municipiului, având ca obiect plângere în baza Legii nr. 10/2001.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de2 aprilie 2008când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când pentru a li se da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 9 aprilie 2008, însă având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, s-a amânat pronunțarea pentru data de 16 aprilie 2008.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 894/F din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dos.nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B prin PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI B împotriva Dispoziției nr.682 din 4.04.2007 emisă de primar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin dispoziția nr.682 din 4 aprilie 2007 emisă de Primarul municipiului B, s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la restituire a petentei pentru cota de 2/3 părți din imobilul revendicat, în suprafață de 416 mp, situat în municipiul B, str.- cel M, înscris în CF nr.408 B, nr.top 429/2/2/1, 429/2/2/2, 426/2, 430/a/1/2, s-a propus acordarea în favoarea petentei de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în titluri de despăgubire acordate în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, în lipsa unor bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, s-a respins cererea de restituire în natură a cotei de 2/3 părți din imobilul revendicat, în suprafață de 416 mp, ca nefiind posibilă, s-a respins cererea de restituire a suprafeței de 41 mp din terenul revendicat în suprafață totală de 457 mp, întrucât a urmat regimul juridic prevăzut de Legea nr.1/2000.
Această dispoziție este legală și temeinică, deoarece la data de 2 martie 1962, numiții și și-au înscris dreptul de proprietate asupra acestor terenuri, cu titlu de cumpărare ca bun comun. Urmare a decesului lui, cota acestuia de rezultată din sistarea comunității matrimoniale de bunuri, s-a transmis prin moștenire urmașilor săi, născută, născută și -. s-a dezbătut pe cale notarială, eliberându-se certificatul de moștenitor nr.437/1972, prin care i s-a stabilit fiecărui succesor cota cuvenită, de 4/16 părți pentru soția supraviețuitoare și de câte 3/16 părți pentru fiecare copil.
Prin Decretul nr.442 din 14.12.1982, a fost expropriată suprafața de 457 mp teren, operațiune neînscrisă în cartea funciară. Diferența de 435 mp și casa de locuit, au fost înstrăinate.
În notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, reclamanta a solicitat întreaga suprafață de 475 mp exclusiv în favoarea ei, în calitate de moștenitoare legală a defunctului, iar unitatea notificată a concluzionat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.2 lit.h) din lege.
Reclamantei nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.4 alin.2-4, deoarece la data preluării abuzive, proprietatea nu aparținea defunctului, ci coproprietarilor moștenitori, ale căror drepturi au fost individualizate anterior deposedării, iar actul preluării face referire la o situație reală proprietății aflate în indiviziune, reglementată de art.4 alin.1.
Așa fiind, reclamanta nu putea beneficia de dreptul de acrescământ instituit prin art.697 civ. reluat în art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001. În accepțiunea legii, coproprietarul are însușirea de fost proprietar în sensul art.3 alin.1 lit.a), dar numai pentru cota deținută la momentul stipulat de lege, iar în lipsa manifestării dorinței celorlalți coproprietari în viață de a-și valorifica propriul lor drept, nu-i poate profita ei.
În faza jurisdicțională, reclamanta a invocat un mandat oral dat de, însă din analiza notificării rezultă cu certitudine că s-a solicitat restabilirea dreptului de proprietate numai pe numele ei. În aceiași termeni este formulat și primul capăt al cererii de chemare în judecată. Este neîndoielnic că reclamanta nu a avut un mandat sau o procură scrisă din partea numitei.
Cota de 2/3 părți îi revine reclamantei prin însumarea părții sale de proprietate cu cotele numiților, - și, toți decedați. Vocația de moștenitoare ca fiică și soră se deduce din succesiunile succesive oglindite în cartea funciară privindu-i pe și -, și din certificatul de deces al fratelui ei,.
În ceea ce privește suprafața de 41 mp, aceasta i s-a atribuit în temeiul Legii fondului funciar, prin sentința civilă nr.1823/2001 a Judecătoriei Bistrița.
Referitor la modalitatea de reparație, prima instanță a reținut că deși restituirea în natură a imobilului este regula, în speță acest principiu nu poate fi respectat, întrucât scopul exproprierii, acela de realizare a unor apartamente, a dotărilor comerciale și tehnico-edilitare aferente, a fost înfăptuit.
Din suprafața expropriată, 29 mp au fost afectați construirii blocului de locuințe nr.37, iar diferența reprezintă o parcare amenajată, alei de acces și spațiu aferent blocului. Această destinație a terenului expropriat este dovedită prin certificatul privind starea de fapt a imobilului, întocmit de unitatea emitentă, conform art.103 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.
Și reclamanta a arătat că destinația terenului este aceea de parcare mașini, dovedită cu memoriul tehnic întocmit de expertul, precum și cu fotografii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând schimbarea ei și în consecință admiterea plângerii în sensul anulării dispoziției atacate în ceea ce privește art.1-4, solicitând stabilirea calității de persoană îndreptățită la retrocedare a reclamantei pentru cota de 1/1 din imobilul teren în susprafață de 457 mp, să se dispună retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 428 mp, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform legii, privind suprafața de 29 mp ocupată de blocuri și emiterea unei noi dispoziții în sensul celor solicitate.
În motivarea apelului, reclamanta a susținut că sentința atacată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale în ceea ce privește restituirea în natură a imobilului.
Prin plângerea adresată instanței, reclamanta a solicitat întregul imobil, inclusiv cota surorii ei, având încuviințarea ei și un mandat verbal dat de aceasta, care din cauza vârstei este nedeplasabilă. Deși reprezentanții comisiei au sesizat că reclamanta a solicitat întregul imobil, nu i-au cerut explicații cu privire la raporturile ei cu sora sa, stabilind că ar fi îndreptățită doar la cota de 2/3 parte din imobil.
În mod greșit a reținut prima instanță că reclamanta prin notificare și prin plângere a solicitat dreptul de proprietate numai pentru ea, nu și pentru sora ei. În realitate, reclamanta deținea și deține un mandat în formă scrisă, pe care l-a considerat pierdut până în prezent.
De asemenea, reclamanta a încheiat cu sora ei și o convenție sub semnătură privată cu privire la drepturile de retrocedare a cotei de imobile ce-i aparținea acesteia, prin care sora ei i-a transmis aceste drepturi, dar pe care momentan nu o deține.
Încă de la început, reclamanta a solicitat ca întregul imobil să îi fie retrocedat, dar nu a înțeles semnificația juridică a termenilor în care a solicitat retrocedarea, reclamanta evidențiind calitatea ei de moștenitoare, deoarece în realitate proprietatea provine prin moștenire de la defuncții ei părinți. Entitatea deținătoare avea obligația să verifice neconcordanța apărută între notificarea formulată și actele de proprietate depuse în temeiul art.4 din lege și să îi ceară cuvenitele lămuriri.
Cu privire la modalitatea de retrocedare, în mod greșit a reținut prima instanță că în cauză este imposibil de aplicat principiul restituirii în natură, invocând dispozițiile art.10.3 din Normele metodologice, prin considerarea că amenajările existente pe teren și în principal parcarea betonată se încadrează în noțiunea de teren cu amenajare de utilitate publică. Câtă vreme destinația dată fostei proprietăți a reclamantei reprezintă o sursă de venit pentru entitatea deținătoare, locurile de parcare fiind plătite de proprietarii autoturismelor care le folosesc, noțiunea de utilitate publică este golită de conținut.
Așa cum entitatea deținătoare obține un câștig de pe urma fostei proprietăți a reclamantei, acesteia i se poate retroceda în natură imobilul, astfel că destinația pe care o are în prezent să îi profite reclamantei. Nu se poate vorbi de proprietate publică în sensul legii, atât timp cât închirierea spațiilor de parcare amenajate pe fosta proprietate a reclamantei, către persoane private, are un caracter privat. terenului nu este una publică, pentru a profita întregii comunități, ci una privată, care profită titularilor de contracte care își parchează mașinile și entității deținătoare, care încasează chiria.
Prima instanță a încercat să se opună spiritului reparator al Legii nr.10/2001, care a stabilit principiul restituirii în natură, sens în care s-a pronunțat și Curtea de APEL CLUJ prin decizia nr.726/A/2005.
Chiar dacă reclamanta ar fi îndreptățită doar la cota de 2/3 parte din imobil, care înseamnă 277,3 mp, instanța putea și poate dispune retrocedarea în natură a acestei suprafețe de teren.
În probațiune, apelanta a depus la dosar 12 un înscris intitulat "declarație" și a solicitat întocmirea unei adrese către intimată, pentru a comunica în copie contractele de închiriere încheiate cu proprietarii de autoturisme.
Intimata Primăria municipiului B prin primar, prin întâmpinare depusă la dosar 15-17, a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Deși nu au fost sistematizate, două sunt motivele de apel invocate de reclamantă, și anume: întinderea dreptului care i se cuvine, și modalitatea de reparație.
În privința întinderii dreptului cuvenit apelantei, în mod corect a reținut prima instanță, că reclamanta este îndreptățită la cota de 2/3 părți din suprafața de 416 mp din CF nr.408 B, nr.top 429/2/2/1, 429/2/2/2, 426/2 și 430/a/1/2.
Așa după cum în mod just a reținut prima instanță, cu o amplă motivare în fapt și în drept, petenta prin notificare 15/verso, a solicitat într-adevăr întregul imobil expropriat, dar numai pe numele ei.
În motivarea plângerii, reclamanta a susținut că a solicitat întregul imobil, deci și cota de 1/3 parte aparținând surorii ei, de la care ar fi avut un mandat verbal.
După ce prima instanță în mod just nu a ținut cont de o asemenea aserțiune, în apel a depus la fila 12 un înscris intitulat "declarație", constituit "pro causa", antedatat 10.10.2001, care ar proveni chipurile de la, însă comparând așa-zisa ei semnătură de pe acest înscris, cu semnătura adevărată depusă pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.10164 din 21 noiembrie 1994, 57/verso, poziția 3 din dosarul primei instanțe, curtea stabilește cu certitudine că pretinsul mandat care ar fi fost dat de către, nu a fost semnat de aceasta.
În aceeași ordine de idei, apelanta mai invocă în apel tot o probă fictivă și anume o "convenție sub semnătură privată cu privire la drepturile privind retrocedarea cotei de imobile ce-i aparținea acesteia", dar pe care "nu o deține în posesie".
De altfel, în finalul motivelor de apel, a prevăzut că pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța de apel ar putea menține soluția primei instanțe sub acest aspect, atunci când a afirmat ".chiar și admițând aspectul că ar fi îndreptățită doar la o cotă de 2/3 din imobil.".
născută, era întabulată în cartea funciară nr.408 B, sub, încă din anul 1972, în baza certificatului de moștenitor nr.437/1972, anterior exproprierii din anul 1982, motiv pentru care reclamanta nu poate beneficia și de cota surorii ei, în temeiul art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, republicată.
În ceea ce privește modalitatea de reparare, de asemenea în mod corect a reținut prima instanță că deși Legea nr.10/2001 a instituit principiul restituirii imobilelor în natură ori de câte ori este posibil, din probele administrate în cauză a rezultat că în speță nu este posibilă restituirea terenului în natură.
Astfel, din certificatul privind starea de fapt a imobilului, întocmit de entitatea învestită, cu respectarea prevederilor art.10.3 52-53 dos.tribunal, a rezultat că terenul nu poate fi restituit în natură, deoarece suprafața de 29 mp este înscrisă în favoarea locatarilor blocului nr.37 din str.- cel M, iar suprafața de 428 mp este înscrisă în favoarea Statului Român, cu destinația de alee acces auto și parcare, alei de acces și spațiu aferent blocului, iar pe teren există rețele tehnico-edilitare de utilitate publică.
Acest teren în suprafață de 428 mp, face parte din domeniul public al municipiului B, atestat prin HG nr.905/2002, pozițiile 119-121, 25-27 dos.apel.
Memoriul tehnic 48 și schița 51 dos.tribunal, întocmite de expertul, ca și fotografiile de la filele 54-56 același dosar, nu contrazic datele din memoriul tehnic efectuat de entitatea învestită, respectiv că terenul nu poate fi restituit în natură.
Cererea în probațiune formulată de apelantă privind obligarea intimatei să depună la dosar în copie contractele de închiriere încheiate cu proprietarii de autoturisme, a fost apreciată de instanță ca neconcludentă, deoarece destinația parțială de parcare a terenului este reală, însă acolo există și alei de acces, precum și rețele tehnico-edilitare, care au justificat includerea terenului în domeniul public al municipiului B, situație în care nu este posibilă restituirea în natură.
Fiind pe deplin lămurită asupra stării de fapt, rezultată din probele administrate în cauză, instanța de apel nu a mai dispus efectuarea unei expertize tehnice, întrucât era inutilă soluționării cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.296 pr.civ. se va respinge apelul reclamantei împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 894/F din 1 noiembrie 2007 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.DT:16.04.2008
Dact.CA: 21.04.2008 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Tania Antoaneta CouțiJudecători:Tania Antoaneta Couți, Traian Dârjan
