Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 107/
Ședința publică din 14 mai 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 264, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 11 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelanta pârâtă, avocat, în baza delegației de substituire fără număr, din 14 mai 2008, pe care o depune la dosar și, în anexă, împuternicirea avocațială seria - nr. 01843 din 22 aprilie 2008 - av. și chitanța fără număr din 07 mai 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 357 lei; se constată lipsa intimatului reclamant.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că apelul este declarat și motivat în termen legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Întrebat fiind, apărătorul apelantei pârâte arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului apelantei pârâte, potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Apărătorul apelantei pârâte, având cuvântul, învederează că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, având în vedere că aceasta s-a pronunțat față de o persoană fără capacitate procesuală de folosință. Arată că a înțeles să invoce excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Municipiului C, în raport de dispozițiile Legii nr. 215/2001, raportat și la dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Neavând un patrimoniu, organe proprii de conducere și un scop propriu, consideră că această persoană nu poate sta în fața instanțelor judecătorești ca titular de drepturi și obligații.
Cu privire la legea specială arată că aceasta stabilește în mod expres că, în cazul primăriilor, dispoziția de soluționare a notificărilor este dată de către primari.
Coroborând cele două texte de lege rezultă, fără echivoc, că titularul obligației de drept material deduse judecății în prezenta cauză este Primarul, iar nu Primăria
Concluzionând, solicită admiterea excepției și, pe cale de consecință, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
Solicită a se avea în vedere că termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, care curge de la momentul la care dosarul cuprinzând notificarea este complet.
Ori, în cazul de față, nu este vorba despre un refuz nejustificat de a răspunde cererii de restituire, ci de o imposibilitate obiectivă de a da curs acestei solicitări.
În subsidiar, admiterea apelului și desființarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare pentru a se judeca cauza în contradictoriu cu realul pârât.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 11.12.2007 și precizată la primul termen de judecată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului C pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să răspundă la notificarea nr.319/14.02.2002 comunicată prin și la cererea ulterioară, înregistrată la Primăria municipiului C sub nr.-/15.08.2002.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că soția sa, decedată în prezent, a notificat Primăria municipiului C în vederea acordării măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafață de 240 mp situat în C,- și că, în ciuda demersurilor efectuate, nu a obținut nici un răspuns din partea autorităților cu privire la această solicitare.
Prin sentința civilă nr.264/11.03.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâtul Primarul municipiului C să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra notificării înregistrată la sub nr. 319/14.02.2002 - privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 240 mp situat în C,- și asupra cererii înregistrată la Primăria municipiului C sub nr.-/15.08.2002, privind restituirea construcției cu destinația de locuință compusă din 2 apartamente, situată la aceeași adresă cu terenul.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că, în temeiul Legii nr.10/2001, soția reclamantului a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a terenului situat în C,-, dar și cerere de restituire a contravalorii celor două apartamente care au existat pe teren și că pârâtul nu a soluționat nici una dintre solicitări, deși modalitatea de răspuns și termenul în care acesta trebuie formulat sunt stabilite imperativ de lege, deci nu au caracter de recomandare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului C și a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greșita determinare a cadrului procesual pasiv prin soluționarea cauzei în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, respectiv Primăria municipiului
A susținut apelanta că, potrivit legii administrației publice locale, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, lipsită de patrimoniu propriu și organe proprii de conducere, astfel că nu poate sta în instanță ca titular de drepturi și obligații.
Pe de altă parte, prevederile Legii nr.10/2001 stabilesc în mod expres că dispoziția de soluționare a notificării se emite, în cazul primăriilor, de către primari, astfel că numai acesta poate fi titularul obligației de drept material dedusă judecății în speță.
- interpretarea eronată a prevederilor legale referitoare la termenul de soluționare a notificării, care este un termen de recomandare, nu unul imperativ, și curge doar de la data la care documentația aferentă cererii de acordare a măsurilor reparatorii este completă.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei municipiului C:
Acțiunea inițială, prin care reclamantul a chemat în judecată Primăria municipiului C, a fost modificată sub aspectul cadrului procesual pasiv la primul termen de judecată, când reclamantul a arătat că persoana obligată în raportul juridic dedus judecății este Primarul municipiului
Instanța a luat act de modificare, iar la următorul termen de judecată procedura de citare a fost îndeplinită cu Primarul municipiului C, în calitate de pârât, care a și fost reprezentat în proces prin apărător ales.
Conform minutei întocmită de judecător după deliberare, soluția pronunțată a vizat acțiunea precizată, iar obligația pronunțării dispoziției motivate a fost stabilită în sarcina "pârâtului", nu a "pârâtei" Primăria municipiului
Prin urmare, nu poate fi reținută ca întemeiată critica referitoare la greșita stabilire a cadrului procesual pasiv pentru că pârâtul obligat la executarea obligației de a face - conform minutei judecătorului de la instanța de fond - este Primarul municipiului C, iar mențiunea din dispozitivul dactilografiat al hotărârii atacate - potrivit căreia pârâtul obligat la emiterea dispoziției motivate asupra cererilor de acordare a măsurilor reparatorii formulate de soția reclamantului este Primăria municipiului C - reprezintă o simplă eroare materială vizibilă, săvârșită cu ocazia redactării hotărârii, a cărei îndreptare poate fi obținută de partea interesată în procedura reglementată de prevederile art.281 din Codul d e procedură civilă.
Chiar și în ipoteza în care s-ar reține că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu Primăria municipiului C, lipsa calității sale procesuale pasive - determinată de lipsa capacității de folosință - nu poate fi reținută.
Din interpretarea prevederilor Legii nr.10/2001 rezultă că prin noțiunea de "primărie" legiuitorul a înțeles să desemneze "persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului", deci comuna, orașul sau municipiul, iar nu "structura funcțională" la care face referire Legea nr.215/2001a administrației publice locale.
Această interpretare se impune pentru că persoana juridică de drept public are, potrivit legii, personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidența actului normativ reparator.
De altfel, din cuprinsul întregii reglementări a Legii nr.10/2001 rezultă că, în procedura stabilită de acest act normativ, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială, iar în exercitarea atribuțiilor care îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, el îndeplinește și atribuția stabilită prin art.67 din Legea nr.215/2001, în sensul că emite o "dispoziție motivată". Prin această reglementare legiuitorul a urmărit să desemneze, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, iar nu să stabilească o "obligație în nume propriu".
Prin urmare, susținerea apelantei în sensul că în procesele fundamentate pe dispozițiile Legii nr.10/2001 "primăria" nu ar avea capacitate de folosință, respectiv că ar trebui chemat în judecată, în calitate de pârât, "primarul, în nume propriu", este nefondată.
Nefondată este și critica referitoare la data de la care curge termenul de soluționare a notificării și natura acestuia.
Din interpretarea prevederilor art.22 alin.1, art.25 alin.1 și art.26 din Legea nr.10/2001 rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie imobilul în natură, i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un asemenea drept - pentru lipsa lui sau pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de lege în sarcina titularului notificării - unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin dispoziție sau decizie motivată asupra solicitării formulată prin notificare.
Deși legiuitorul nu a reglementat situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art.25 alin.1 din lege, și în acest caz cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca deținătorul bunului să fie obligat la emiterea deciziei sau dispoziției motivate întrucât o asemenea obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ, inclusiv sub aspectul termenelor.
În speță, autoarea reclamantului a respectat această procedură și a notificat Primăria municipiului C prin notificarea înregistrată la sub nr. 319/14.02.2002, dar solicitarea sa nu a fost soluționată în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, care în cauză a fost cu mult depășit.
Neîndeplinirea obligației legale de "a face", impusă pârâtului de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, atrage îndreptățirea reclamantului de a solicita instanței executarea acesteia, dreptul său realizându-se în temeiul dispozițiilor dreptului comun, respectiv art.1073 din Codul civil, conform căruia "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației".
Nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei nedepunerea de către reclamant a actelor doveditoare ale dreptului pretins pentru că și într-o asemenea situație subzistă obligația pârâtului de a răspunde cererii de acordare a măsurilor reparatorii, iar lipsa de diligență a titularului solicitării în susținerea dreptului său putea fi sancționată prin dispoziția la emiterea căreia pârâtul este obligat prin lege.
Sub acest din urmă aspect se constată că este nefondată și critica referitoare la caracterul termenului stabilit de art.25 alin.1 din lege deoarece întreaga procedură administrativ jurisdicțională prealabilă este instituită imperativ de legiuitor, inclusiv sub aspectul termenelor. Prin urmare, instanța de fond a apreciat corect că termenul de 60 de zile stabilit de prevederile legale menționate nu este un termen "de recomandare" sau "de control", iar susținerea apelantului nu poate fi primită pentru că ar nesocoti caracterul reparatoriu al legii și ar obstacula persoanele îndreptățite în redobândirea drepturilor recunoscute de aceasta, impunându-le să aștepte în mod nelimitat răspunsul persoanei juridice notificate.
Din cele ce preced rezultă că tribunalul a apreciat corect asupra nerespectării obligației "de a face" instituită de lege în sarcina apelantului astfel că, în temeiul art.296 din Codul d e procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 264, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 11 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec./tehnored.jud./13.06.2008
Gref.AB/4 ex./19.06.2008
Emis 2 com.
azi, 19.06.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
