Speta Legea 10/2001. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 106/
Ședința publică din 14 mai 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă, domiciliată în C,-, -.123, împotriva sentinței civile nr. 2185, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 decembrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, toți cu sediul în C,-, având ca obiectLegea nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelantul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 63913 din 08 aprilie 2008, depusă la fila 10 dosar, iar pentru intimații pârâți, răspunde avocat, în substituire pentru avocat, conform delegației de substituire aflată la fila 13 dosar.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Apărătorul intimaților pârâți depune la dosar chitanța fără număr, din 05 mai 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 357 lei.
Apărătorul apelantei reclamante învederează că, la instanța de fond nu i-a fost admisă nici o probă din cele solicitate de reclamantă. Instanța a respins solicitarea reclamantei de a fi comunicate înscrisurile care au stat la baza soluționării notificării, precum și eliberarea unui istoric de rol fiscal pentru imobilul teren situat în C,-. De asemenea, a fost respinsă proba cu expertiză tehnică judiciară topometrică având ca obiectiv identificarea terenului liber, care putea fi restituit în natură.
Solicită ca instanța, în baza rolului activ pe care îl are, să dispună încuviințarea acestor probe, având în vedere și caracterul devolutiv al apelului.
Apărătorul intimaților pârâți solicită instanței să pună în vedere apărătorului apelantei reclamante să precizeze dacă acțiunea pe care a promovat-o intră sau nu sub incidența Legii nr. 10/2001.
Este de părere că se impune administrarea acestor probe, atâta vreme cât privesc temeinicia unei soluții pe fond. Ori, în speță, nu este cazul; probele nu sunt utile în raport de motivele pentru care s-a respins acțiunea.
Se referă la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 și arată că nu este vorba despre un drept de proprietate.
Instanța, deliberând, apreciază că nu este utilă proba cu înscrisuri solicitată de apelanta reclamantă, prin apărător, motiv pentru care o respinge. Apreciază că pentru justa soluționare a cauzei sunt suficiente înscrisurile atașate la notificare și depuse de parte, respectiv: decizia de atribuire nr. 1406 din 1957, procesul verbal din 06 februarie 1959, pentru impunere clădiri și terenuri, schiță imobil. Proces-verbal nr. 28 din 01 august 1980, plan situație bun și tabel expropriere - fiind și acestea depuse, din care rezultă situația juridică a imobilului.
Referitor la proba cu expertiză tehnică judiciară topometrică,instanța, deliberând,o respinge ca nefiind utilă la acest moment, având în vedere că instanța nu a intrat în analiza fondului cauzei, ci a făcut doar o analiză a dreptului reclamantei.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul apelantei reclamante, având cuvântul, consideră că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ și s-a limitat la a respinge toate probele lor și la a admite toate excepțiile invocate din oficiu.
Consideră că se impune casarea cu trimitere și sub acest aspect.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, arată că sunt discuții care vizează probleme strict de drept. Este de părere că se află în fața unui adevărat drept real și cu privire la terenul în litigiu.
Invocă o serie de acte normative, despre care arată că, prin cele stipulate conferă un drept de dispoziție al proprietarului construcției privind terenul. Se referă la Legea nr. 18/1991 în baza căreia le este atribuit persoanelor îndreptățite dreptul de proprietate, astfel că, trebuie să existe echitate.
Acest drept este real; arată că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Consluzionând, solicită, în principal, admiterea apelului, casarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de probatorii.
Arată că se impune admiterea apelului și să se dispună restituirea în natură a terenului, despre care arată că este liber.
Apărătorul intimaților pârâți, solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanta reclamantă; cu cheltuieli de judecată, astfel cum au fost dovedite cu chitanța depusă astăzi la fila 17 dosar.
Consideră că în mod corect instanța de fond a analizat și soluționat, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.
În mod corect instanța a apreciat că acțiunea nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și de aceea nu a intrat în analiza pe fond a cauzei. Fără îndoială, nu se pot extinde dispozițiile Legii nr. 10/2001; dreptul de folosință nu este ocrotit prin această lege specială.
Învederează că Statul a fost tot timpul proprietar, iar exproprierea a fost făcută pentru cauză de utilitate publică.
Cu privire la echitate - despre care face vorbire apărătorul apelantei reclamante, arată că nu este vina vreunei persoane anume.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 11.07.2007 reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului C, Primăria C și Consiliul Local al municipiului C, anularea dispoziției nr. 2431/05.06.2007 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 396,5 situat în C,-, lotul nr.19, careul nr.13.
În motivare a arătat că prin notificare formulată în temeiul Legii nr.10/200 a solicitat restituirea în natură a terenului menționat și acordarea de despăgubiri pentru construcția ce a fost edificată pe acesta, demolată în urma preluării.
Deși prin dispoziția contestată a fost soluționată doar cererea de acordare de despăgubiri, nu și solicitarea referitoare la teren, din referatul de fundamentare al acesteia rezultă că motivul omisiunii a fost lipsa dreptului de proprietate asupra terenului, ce-i fusese atribuit soțului reclamantei conform Decretului nr.493/1954.
A mai susținut reclamanta că soluția pârâților este contrară înscrisurilor depuse la dosar, respectiv planului de situație întocmit în scopul obținerii autorizației de construcție a locuinței și procesului verbal de impunere din 19.01.1961, din care rezultă plata impozitului atât pentru construcție, cât și pentru teren, precum și că decizia de atribuire făcută în temeiul unui act normativ special, pentru un teren cu destinație specială, generează o prezumție de proprietate în favoarea persoanei care o invocă.
La primul termen de judecată instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei municipiului C și excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local C și a Municipiului C prin Primar.
Reclamanta a formulat cerere de completare a cadrului procesual pasiv prin care a chemat în judecată, în calitate de pârât, Municipiul C prin Primar.
Prin sentința civilă nr.2185/06.12.2007 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria municipiului C, a respins acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul C și Consiliul Local C, față de care a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins ca nefondată acțiunea formulată împotriva pârâtului Primarul municipiului
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut următoarele:
- conform Legii nr.215/2001, primăria este doar un aparat de specialitate al primarului, pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite de lege în sarcina acestuia, astfel că nu are capacitate de folosință, neavând drepturi și obligații proprii pe care să le exercite sau să le execute.
- din interpretarea prevederilor art. 21 alin. 4 din Legea nr.10/2001 rezultă că autoritatea administrativă îndrituită să dispună restituirea în natură, căreia îi incumbă obligația de restituire a imobilului, este Primarul municipiului C, iar nu unitatea administrativ teritorială care este proprietarul terenului.
- din referatul nr.43291/2007 întocmit de Primăria municipiului C, care fundamentează dispoziția atacată în cauză, reiese că terenul din- a fost atribuit în folosință soțului reclamantei prin decizia nr.1406/29.11.1957, emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al orașului de subordonare regională C în temeiul Decretului nr.493/1954 pentru construirea de locuințe și că în baza autorizațiilor nr.11559/1957 și nr.66661/1961 beneficiarul atribuirii a edificat o construcție care a fost preluată în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr.385/1979, iar ulterior a fost demolată.
- conform art.1 din Decretul nr.493/1954 terenurile ce au făcut obiectul acestui act normativ erau atribuite doar în folosință veșnică, nu în proprietate, cum în mod nefondat susține contestatoarea, iar în raport de această reglementare imobilul în litigiu nu face parte din categoria celor preluate abuziv de Statul Român pentru că el s-a aflat permanent în proprietatea statului, efectul exproprierii fiind doar retragerea folosinței lui, așa cum rezultă și din Tabelul cu deținătorii terenurilor proprietate de stat situate în județul C, atribuite în baza Decretului nr.493/1954.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând, în esență, următoarele:
- încălcarea rolului activ prin respingerea cererii de probatorii formulată de reclamantă, care a avut ca obiect înscrisurile pe baza cărora s-a soluționat notificarea și istoricul de rol fiscal pentru terenul în litigiu - ca urmare a faptului că impozitul a fost calculat atât pentru construcție, cât și pentru teren, iar verificarea acestor susțineri se impunea cu atât mai mult cu cât obligația de plată a impozitului revine proprietarilor.
- interpretarea restrictivă și nelegală a prevederilor art.2 din Legea nr. 10/2001 și a celor ale Decretului nr.493/1954.
Sub acest aspect s-a arătat că atribuirea în folosință veșnică a terenului, pe durata existenței construcției, echivalează cu un drept real acordat beneficiarului lui, drept care a devenit opozabil tuturor prin faptul transcrierii deciziei de atribuire în Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Constanța, sub nr.977/08.09.1959. Totodată, beneficiarului atribuirii îi era conferită posesia, dreptul de utilizare a terenului și dispoziția juridică, ca accesoriu al construcției, în sensul că acesta avea posibilitatea transmiterii terenului, odată cu înstrăinarea construcției.
- soluția nerecunoașterii dreptului de proprietate al autorului reclamantei nu este echitabilă pentru că, în ipoteza în care construcția nu ar fi fost demolată, decizia de atribuire în folosință constituia un act juridic declarativ de proprietate, care genera o prezumție relativă de proprietate în favoarea celui care o invoca, și putea constitui temei al recunoașterii dreptului de proprietate pentru teren conform Legii nr.18/1991.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, instanța reține următoarele:
Legea nr.10/2001 reglementează o procedură specială de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, urmărind înlăturarea prejudiciilor suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.
Art.2 din lege definește noțiunea de preluare abuzivă și enumeră nelimitativ și în raport de modalitatea, motivul sau condițiile preluării, toate situațiile în care măsura a fost nelegală - deoarece s-a întemeiat pe acte normative, administrative de putere sau jurisdicționale, contrare regimului juridic constituțional de la data producerii lor și, totodată, contrare drepturilor și libertăților fundamentale consacrate în legislația internațională opozabilă în domeniu - iar art.3 și 4 alin.2 din același act normativ stabilesc că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite.
În speță, în calitate de moștenitor legal al defunctului - conform certificatului de moștenitor nr.976/1980 - reclamanta a invocat în susținerea dreptului său de proprietate asupra terenului notificat decizia nr.1406/28.02.1959 emisă de fostul S Popular al orașului de subordonare regională C, prin care autorului său i-a fost atribuit terenul în suprafață de 418, situat în C,-, lotul nr.19, careul nr.13, pentru construirea locuinței în condițiile Decretului nr.493/1954.
Din interpretarea art.23 din Legea nr.10/2001, coroborat cu art. 23.1 din G nr. 250/2007, de aprobare a normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care stabilește ce se înțelege prin "acte doveditoare", rezultă că în această materie dovada dreptului de proprietate se poate face cu orice mijloc de probă, sintagma "acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Decizia de atribuire pe care se întemeiază pretenția reclamantei, chiar coroborată cu procesul verbal pentru impunerea clădirilor și terenurilor din orașe pe anul 1961, nu poate fi apreciată ca "act doveditor" conform prevederilor art.23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, să genereze o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce o invocă, pentru că prin ea se demonstrează doar calitatea autorului părții, de titular al unui drept de folosință asupra terenului notificat, nu și existența dreptului său de proprietate asupra acestui bun.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 493 din 10 decembrie 1954 pentru autorizarea comitetelor executive ale sfaturilor populare să atribuie terenuri, proprietatea statului, unor categorii de cetățeni ce voiesc a-și construi locuințe fără credite acordate de stat (publicată în Buletinul Oficial nr. 46/10.12.1954): "Comitetele executive ale sfaturilor populare sunt autorizate să atribuie, gratuit,în folosință veșnică, parcele de terenuri necesare construirii de locuințe pe baza cooperării între locatori, precum și pentru construcția de locuințe individuale, muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor și funcționarilor din orașe și comune, dacă toți aceștia nu au asemenea terenuri și pot, prin mijloacele lor, să-și construiască locuințe proprii fără a avea nevoie de credite de stat și dacă sunt angajați în localitatea respectivă sau în apropierea ei".
Articolul 3 din același act normativ stabilea că beneficiarii terenurilor au obligația de a construi în cel mult doi ani de la data atribuirii lor și că, la cererea părții interesate, tribunalul locului va dispune transcrierea în registrul de mutații imobiliare a dreptului de folosință veșnică asupra terenului atribuit.
Din interpretarea normelor legale menționate rezultă că ceea ce se transmitea în temeiul Decretului nr. 493/1954 era doarfolosința veșnicăasupra terenului repartizat pentru edificarea unei locuințe, nu și proprietatea imobilului atribuit, și că, pe cale de consecință, în mod corect a reținut tribunalul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului a cărui încălcare a dedus-o judecății pentru că autorul său a fost doar titularul unui drept de folosință asupra terenului în suprafață de 418 mp situat în C,-.
Că aceasta a fost natura juridică a dreptului dobândit de în temeiul deciziei nr.1406/1957 rezultă și din "tabelul cuprinzând deținătorii terenurilor proprietate de stat situate în județul C, atribuite în baza Decretului nr.493/1954, a căror folosință se retrage", anexă la Decretul prezidențial nr.385/16.12.1979, conform căruia s-a realizat exproprierea construcției edificată de soțul reclamantei pe terenul în litigiu, iar concluzia menționată nu poate fi infirmată de conținutul procesului verbal pentru impunerea clădirilor și terenurilor din orașe pe anul 1961 sau de împrejurarea transcrierii deciziei de atribuire în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Constanța; astfel, din procesul verbal la care face referire reclamanta rezultă că imobilul supus impozitării era doar casa de locuit situată în C,- și că imobilul era scutit de la plata impozitului timp de 15 ani, potrivit normelor de impozitare stabilite de Decretul nr.493/1954 în art.8. Nu-i conferă deciziei de atribuire caracterul de înscris doveditor al dreptului de proprietate nici împrejurarea transcrierii sale în registrul de transcripțiuni pentru că această formalitate era impusă de prevederile actului normativ în baza căruia a fost emisă, care în art.3 alin.2 stabilea expres că dreptul supus transcrierii era cel de folosință asupra terenului atribuit.
Nu poate fi reținută ca întemeiată nici susținerea referitoare la existența dreptului de dispoziție juridică al beneficiarului atribuirii asupra terenului dat în folosință pentru că legiuitorul stabilea expres regimul acestui bun în cazul înstrăinării construcției în art.7 alin. ultim din decret, care prevedea că într-o asemenea situație terenul "trecea" asupra noului proprietar al imobilului, deci transmisiunea dreptului de folosință intervenea prin efectul legii, nu ca rezultat al opțiunii proprietarului construcției.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că după transmiterea în folosință veșnică a terenului în suprafață de 418, autorul său a devenit proprietarul imobilului atribuit, în baza unui act translativ de proprietate sau prin efectul legii, calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru acest teren nu poate fi reținută.
Nu se poate susține cu temei că lipsirea de eficiență juridică a deciziei prin care terenul a fost atribuit autorului reclamantei îi creează acesteia din urmă un regim discriminator în raport cu beneficiarii prevederilor Legii nr.18/1991 pentru că normele actului normativ pe care se întemeiază contestația de față recunosc dreptul la acordarea măsurilor reparatorii numai proprietarilor imobilelor care intră sub incidența sa sau moștenitorilor acestora, ori reclamanta nu justifică existența acestei calități.
Nefondată este și critica referitoare la neexercitarea rolului activ pentru că din actele dosarului rezultă că înscrisurile a căror nedepunere se invocă în apel au fost avute în vedere de tribunal, atât cele care au stat la baza soluționării notificării, menționate în referatul nr.43291/30.03.2007 al Comisiei Locale pentru aplicarea Legii nr.10/2001 C, cât și situația juridică a terenului în litigiu, depusă prin adresa nr.-/14.11.2007 a Primăriei municipiului Pe de altă parte, față de înscrisurile aflate la dosar și de necontestarea modalității de atribuire a terenului către autorul reclamantei, în mod corect a apreciat prima instanță că depunerea istoricului de rol fiscal și a originalului planului de situație depus în copie la fond nu era utilă cauzei, iar soluția de respingere este conformă prevederilor art.167 alin.1 din Codul d e procedură civilă, care dispun că "dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să conducă la dezlegarea pricinii".
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
Conform art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă, apelanta va fi obligată la 357 lei cheltuieli de judecată către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta reclamantă, domiciliată în C,-, -.123, împotriva sentinței civile nr. 2185, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 06 decembrie 2007, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, toți cu sediul în C,-, având ca obiectLegea nr. 10/2001.
Obligă apelantul la 357 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Grefier,
- - - - - -
Red.hot.jud.fond
Red./tehnored.dec.jud./13.06.2008
Gref.AB/2 ex./24.06.2008
Emis 5 com.
astăzi, 24.06.2008
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc
