Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.107/2008-
Ședința publică din 03 iunie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului civil declarat de reclamanta din S M, str. -, nr.30, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S M cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.l248/D din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 27 mai 2008, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 03 iunie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1248/D din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, a fost espinsă contestația formulată de reclamanta, domiciliată în S M, str.-, nr.30, pentru anularea parțială a Dispoziției nr.8196/23.05.2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului S M, ca reprezentant al unității administrativ teritoriale (unitate deținătoare), fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în dosar nr.de mai sus, astfel cum a fost precizată prin cererea de la fila 18, reclamanta în contradictoriu cu Primarul Municipiului SMa solicitat anularea parțială a Dispoziției nr.8196/23.05.2007 în ceea ce privește respingerea cererii de restituire a terenului situat în S M,-, înscris în CF 12432 SMs ub nr.top.4727/7 și 4727/6 prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în favoarea reclamantei sau restituirea către foștii proprietari și tot în echivalent a aceluiași imobil.
În considerentele acțiunii precizate, reclamanta a arătat că i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii cuprinsă în Legea 10/2001 numai asupra imobilului casă preluat de Statul Român în anul 1984 în baza Decretului 223/1974, însă a apreciat că aceleași măsuri în echivalent urmau să cuprindă și terenul preluat tot de Statul Român în baza Legii 58/1974. Pentru acest din urmă notificarea a făcut-o în numele părinților și în temeiul gestiunii de afaceri, deoarece fiind în vârstă au fost în imposibilitatea de a se ocupa de acest demers pentru obținerea imobilului preluat în mod abuziv de Statul Român.
În probațiune s-a depus contractul de vânzare cumpărare încheiat între și în calitate de vânzători și și în calitate de cumpărători, având ca obiect terenul intravilan în suprafață de 154 stj.din CF 12432 S M, contractul de donație între părinții reclamantei și aceasta din urmă pentru imobilul casă încheiat la 13.11.1984 și în conținutul căruia se precizează că terenul în suprafață de 554 mp.trece în proprietatea Statului în baza art.30 alin.2 din Legea 58/1974. extrasul de cartea funciară care relevă drepturile tabulare și înscrierea unui drept de folosință asupra terenului pe durata existenței construcției pentru cota de 100/554 mp.
Examinând acțiunea reclamantei, tribunalul a apreciat ca nefondată pretenția solicitată întemeiat pe disp.art.22 din Legea 10/2001, fiind necesară manifestarea personală de voință a persoanei îndreptățite materializată prin depunerea notificării, ceea ce conduce la declanșarea procedurii administrative de aplicare a Legii 10/2001, condiții în care nu a putut fi primită intervenția unei alte persoane de a săvârși acte materiale sau juridice în interesul altei persoane de la care nu a primit mandat conform art.987 civ. Raportul juridic între gerant și gerat rezultat din fapta unilaterală și voluntară a gerantului nu poate fi opus unei a treia persoană, în speță entitatea investită cu soluționarea notificării.
De altfel, prin pct.1.4 - lit.C din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 stabilite prin HG 250/3.04.2007 s-a stabilit în acord și cu practica Înaltei Curții de Casație și Justiție că situația terenurilor preluate în baza Legii 58/1974 nu cad sub incidența Legii 10/2001 decât în ipoteza în care ulterior înstrăinării construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată acesta din urmă nemaiavând vocația de a obține prin constituire dreptul de proprietate asupra terenului aferent, ceea ce nu este cazul în speță, reclamanta fiind beneficiara donației pentru imobilul casă, terenul a fost preluat de Statul Român din patrimoniul proprietarilor tabulari, familia și.
Neavând calitate de persoană îndreptățită pentru imobilul teren preluat de Statul Român de la alte persoane și nu de la reclamantă, fiind înlăturată prin inopozabilitate fapta voluntară și unilaterală invocată de reclamantă, tribunalul a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamanta - intimată, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul anulării parțiale a dispoziției nr.8196/2007 a Primăriei S M și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea apelantei și pentru imobilul - teren în litigiu, cu cheltuieli de judecată.
În motivare apelului se arată că în cazul Decretului nr.223/1974, urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară.
Privitor la situația terenului revendicat de reclamantă se apreciază că trecerea acestuia în proprietatea statului s-a datorat caracterului abuziv al legislației existente la acea dată, reclamanta fiind îndreptățită la măsuri reparatorii atât pentru construcție cât și pentru teren, ea fiind titularul unui interes patrimonial recunoscut în dreptul român și care este protejat de art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Verificând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită pentru a solicita imobilul teren în litigiu.
Din actele dosarului rezultă indubitabil că intenția donatorilor, cu ocazia încheierii contractului de donație, a fost aceea de a transfera reclamantei (fiica acestora) dreptul de proprietate asupra întregului imobil.
Cu toate acestea terenul nu a putut face obiectul contractului, opunându-se legislației din acea vreme (Legea 58/1974), care prevedea că în cazul înstrăinării construcției, terenul aferent trece fără plată în proprietatea statului.
O astfel de legislație a fost abuzivă, în sensul dispozițiilor Legii 10/2001, astfel că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent nu numai pentru construcție, ci și pentru terenul aferent acesteia în suprafață de 554 mp.
Pe cale de consecință, Curtea urmează în temeiul art. 296 Cod procedură civilă să admită apelul și să schimbe în tot hotărârea atacată în sensul admiterii contestației, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă din S M, str. -, nr.30, jud. S M, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S M, cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, jud. S M, împotriva sentinței civile nr.1248/D din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în tot în sensul că:
Admite contestația formulată de reclamanta.
Dispune modificarea dispoziției nr.8196/20.05.2007 emisă de Primarul municipiului S M, în sensul că se constată îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent și pentru imobilul teren în suprafață de 554. înscris în CF. 12432 S M, nr. top. 4727/7 și 4727/6.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 03 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R
Red.dec. /20.06.2008
Jud.fond.
Dact./01.07.2008
Ex.2
2 com./
- apelanta reclamantă din S M, str. -, nr.30, jud. S M,
- intimatul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI S, cu sediul în S M, P-ța. 25 Octombrie, jud. S
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Popoviciu Liliana