Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 11/A/2008

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Ioan Truță

GREFIER - -

Pe rol se află soluționarea apelului, în rejudecare după casare, formulat de către reclamanții și, ambii prin mandatar, împotriva sentinței civile nr.384 din 27 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.1060/2006 având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA ORAȘULUI A PRIN PRIMAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatarul reclamanților apelanți, -, lipsind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost comunicat raportul de expertiză cu părțile.

Instanța pune în discuție raportul de expertiză tehnică topografică.

Mandatarul reclamanților apelanți arată că a studiat raportul de expertiză, a fost prezent la fața locului împreună cu expertul, și nu are de formulat obiecțiuni la expertiză.

Întrebat fiind, față de concluziile expertului că imobilul nu este bine întabulat apărând administrativ pe altă stradă, mandatarul apelanților răspunde că în anul 1902, atunci când s-a făcut această mențiune, imobilul se afla la, la intersecția a două străzi și a avut intrări de pe ambele străzi, dar acum imobilul se află administrativ pe strada -, iar numărul de carte funciară și numărul topografic este același.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Mandatarul apelanților solicită admiterea apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii de retrocedare a imobilului, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de față reține următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr. 1060/2006 la Tribunalul Sibiu, reclamanții, prin mandatar -, au solicitat în contradictoriu cu Primarul Orașului A, să fie obligat intimatul să emită actul de retrocedare în natură a imobilului din A,-.

In motivarea cererii, reclamanții arată că au formulat notificare în baza Legii 10/2001, înregistrată sub nr. 114/13.02.2002 pentru restituirea imobilului din A,-, însă deși au trecut patru ani, nu a fost emisă dispoziție de retrocedare în natură a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 384/27.04.2006 Tribunalul Sibiua admis excepția lipsei calității procesuale active, și în consecință a respins acțiunea, și a reținut că imobilul înscris în CF 2534 A, nr. top. 699 fost proprietatea tabulară a lui, Jr, și a fost expropriat de Statul Român, în baza Decretului nr. 81/1954 modificat prin M 922/1954.

Instanța a reținut că este fiul lui și, dar nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită după proprietarii tabulari sus-menționați și nici nu a făcut dovada depunerii notificării, iar deși a depus notificare la 13.02.2002, nu a depus nici un act care să ateste calitatea sa de succesoare a coproprietarilor tabulari.

Impotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, apel admis de Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 287/2006, cu consecința schimbării sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului, Primarul Orașului A, să emită reclamanților, act de retrocedare în natură a imobilului, situat în A,-.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul orașului A, recurs admis prin decizia nr. 4393/31 mai 2007 de ICCJ - Secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de APEL ALBA IULIA.

In considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut că reclamanții intimați au făcut dovada calității de persoane îndreptățite după proprietarii tabulari, și a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, însă instanța de apel nu a stabilit dacă imobilul în litigiu este situat în A,-, sau în-. Din notificarea înregistrată sub nr. 114/13.02.2002 adresată Prefecturii jud. Sibiu, rezultă că reclamanții au precizat că imobilul se află în A,-, iar din adresa nr. 3470/11.05.2006, emisă de Primăria orașului A, rezultă că imobilul este situat în A,-, și se află în domeniul privat al localității.

In rejudecarea apelului, instanța este investită, prin decizia instanței de recurs, să verifice amplasarea imobilului revendicat de reclamanți, față de care aceștia au calitatea de persoane îndreptățite la restituire.

In urma expertizei tehnice topografice efectuate în cauză, s-a constatat că imobilul cu nr. top. 699 A, nu și-a schimbat amplasamentul, fiind situat în prezent la intersecția străzii - - cu str. -, iar amplasamentul este același, indiferent de numărul administrativ. In evidențele primăriei, acest imobil cu nr. top. 699 apare ca fiind situat pe- iar în planul cadastral al orașului A, pe care expertul l-a procurat de la. I Sibiu, același imobil apare ca fiind situat pe-, împreună cu corpul funciar 698.

Așadar, expertul tehnic a stabilit fără putință de tăgadă că este vorba de un singur imobil, care are nr. top. 699 și care figurează administrativ, în funcție de documentele studiate, pe- sau pe-.

Având în vedere acest aspect, dar și hotărârea Inaltei Curți de Casație și Justiție, considerentele avute în vedere în rejudecarea apelului, potrivit art. 315 alin. 1 cod procedură civilă, instanța, în temeiul art. 296 cod procedură civilă, urmează a admite apelul reclamanților, împotriva sentinței civile nr. 384/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu, pe care o va schimba în tot, în sensul obligării pârâtului să emită act de retrocedare în natură pentru imobilul înscris în CF 2534 A, top. 699, situat administrativ în A,-.

Pentru aceste motive:

In numele legii

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.1060/2006 a Tribunalului Sibiu -secția civilă, pronunțată în dosar civil nr.384/2006 și în consecință:

Schimbă în tot sentința în sensul că:

Admite acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Primarul orașului A pe care îl obligă să emită reclamanților act de retrocedare în natură pentru imobilul înscris în CF 2534 A nr.top.699, situat administrativ în A-.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehn.

5 ex/05.03.2008

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Ioan Truță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Alba Iulia