Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 11/
Ședința publică din 03 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de, cu domiciliul ales la avocat, în P,-, -.A,.6, împotriva sentinței civile nr.195 din data de 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P-PRIN PRIMAR, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 P ȘI MUNICIPIUL P-PRIN PRIMAR, cu sediile în P,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru apelanta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.14/2010, și consilier juridic, pentru intimații-pârâți, în baza delegației nr.3072/03.02.2010.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic depune întâmpinare care îi este comunicată apărătorului apelantei-reclamante. Acesta nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, afirmând că a fost informat în acest sens înainte de ședință.
Apărătorul apelantei-reclamante depune borderou de acte, constând în înscrisuri și practică judiciară. De asemenea, înfățișează instanței contractul de asistență juridică, în original, pentru confruntare, acesta fiindu-in restituit ulterior.
Consilier juridic arată că a luat cunoștință de acte, părțile nemaiavând de formulat alte cereri în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului și, pe fond, admiterea contestației sau casarea sentinței cu trimitere spre rejudecarea fondului. Precizează că a fost bunica apelantei și că aceasta a formulat personal notificare în anul 2001, iar în anul 2004 a decedat, singura moștenitoare fiind apelanta.
Solicită respingerea excepției lipsei calității de folosință, arătând că din eroare apărătorul a formulat contestația în numele autoarei, și nu în cel al moștenitoarei, aceasta din urmă fiind îndreptățită la plata despăgubirilor.
Consilier juridic solicită respingerea apelului. Precizează că autoarea a formulat notificare în termenul legal și s-a emis o dispoziție pe numele acesteia, neaducându-i-se la cunoștință emitentului că autoarea a decedat în 2004.
În anul 2008 se formulează prezenta contestație de către o persoane lipsită de capacitate de folosință, dat fiind faptul că aceasta era decedată. Apreciază că instanța de fond, în mod corect a admis excepția, dat fiind faptul că și semnătura din contestație imită numele autoarei.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Constată că, la data de 16.09.2008, a formulat în contradictoriu cu Primăria Municipiului P - prin Primar și Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr.10/2001 contestație împotriva Dispoziției nr.3360/2008 emisă de Primarul Municipiului P, prin care i-a fost respinsă notificarea nr.2626/12376/14.08.2001 pentru acordarea de despăgubiri bănești sau orice fel de despăgubiri pentru imobilul compus din teren și construcții situat în P,-, județul
În motivarea contestației s-a arătat că dispoziția atacată este netemeinică si nelegală, fiind dată în baza referatului nr.51571 din 05.08.2008 al Comisiei de aplicare Legii nr.10/2001.
Prin precizarea la acțiune formulată la 13.11.2008, - fostă a arătat că personal a formulat contestație împotriva dispoziției primarului, în calitate de moștenitoare - nepoată de fiu predecedat - a autoarei, decedată la data de 09.01.2004, conform certificatului de deces depus la dosar.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.195/23.10.2009, a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei și a respins contestația.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit certificatului de deces de la fila 15 dosarului, a decedat la data de 09.01.2004, iar din certificatul de moștenitor nr.73/14.07.2004 emis de Biroul Notarului Public "Lotus" B, rezultă că numitei, în calitate de nepoată de fiu predecedat, îi revine întreaga masă succesorală rămasă (fila 19 dosar).
În raport de mențiunile certificatului de moștenitor sus-arătat și cele ale certificatului de deces depus la dosar, coroborate cu data depunerii contestației ce face obiectul dosarului de față, tribunalul a constatat că la 09.01.2004 a decedat, astfel încât nu mai putea fi titulara acțiunii formulate la 16.09.2008.
Potrivit art.4 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor.
Sexul, rasa, naționalitatea, religia, gradul de cultură sau originea nu au nici o înrâurire asupra capacității. Tot astfel, potrivit art.5 din același act normativ, persoana fizică are capacitate de folosință și, în afară de cazurile prevăzute de lege, capacitate de exercițiu. Capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații, iar capacitatea de exercițiu este capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații, săvârșind acte juridice.
Față de cele arătate și de prevederile art.7, potrivit cu care capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează cu moartea acesteia, în temeiul textelor de lege sus invocate și a dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei, excepție ridicată din oficiu în ședința publică din 15 octombrie 2009 și pe cale de consecință a respins contestația.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la numita, ignorând precizarea acțiunii, formulată în termenul legal și acceptată de instanță cu consecința includerii apelantei ca parte în cauză.
S-a mai arătat că apelanta, ca unic moștenitor al numitei, era îndreptățită să continue demersurile începute de autoarea sa pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații au solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că excepția lipsei capacității de folosință a contestatoarei a fost reținută corect de către instanța de fond.
Apelul este fondat.
Din considerentele și dispozițiile sentinței civile apelate, rezultă în mod clar că instanța de fond a soluționat cauza doar în ceea ce o privește pe numita, decedată la 09.01.2004, fără a face vreo referire la cererea de precizare a acțiunii aflată la fila 14 din dosar, primită la dosar la data de 13.11.2008.
Mai mult, la dosar există atât cererile apărătorului contestatoarei, formulate la datele de 08.12.2008 și 09.01.2008 (filele 23 și 44), cât și delegația acestuia, din care rezultă împuternicirea sa de către (fila 13), precum și cererile formulate personal de către, de depunere de acte la dosar și de repunerea pe rol a cauzei (filele 49 și 56).
În aceste condiții, este evident că instanța de fond a luat act de precizarea acțiunii formulată prin cererea din 13.11.2008, fără a se pronunța pe aceasta, situație în care se constată că instanța de fond a soluționat procesul fără a se pronunța și asupra acestei cereri.
În consecință, curtea, în baza art.297 al.1 Cod procedură civilă, va admite apelul de față, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de, cu domiciliul ales la avocat, în P,-, -.A,.6, județul A, împotriva sentinței civile nr.195 din data de 23.10.2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimați fiind PRIMĂRIA MUNICIPIULUI P - PRIN PRIMAR, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII NR.10/2001 P și MUNICIPIUL P - PRIN PRIMAR, cu sediul în P,-, județul
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător,
- -, - -,
Grefier,
- -,
Red.
Tehnored.
Ex.8/16.02.2010.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă