Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

DECIZIA NR.111

Ședința publică din data de 4 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Gherghina Niculae

JUDECĂTOR 2: Constanța Ștefan C -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.34 pronunțată la data de 18 ianuarie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria municipiului B, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-reclamantă personal, lipsind intimata-pârâtă Primăria municipiului

Procedura legal îndeplinită.

Apel scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Apelanta-reclamantă având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, lăsând la aprecierea instanței trimiterea cauzei spre rejudecare.

Curtea:

Asupra apelului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată la nr.6287/114 din 10 decembrie 2007 la ribunalul Buzău, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Primăria mun.B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să emită dispoziții privind notificarea formulată conform Legii nr.10/2001 prin care solicită retrocedarea în natură a imobilului expropriat sau contravaloarea acestuia la valoarea pieții.

In motivarea cererii reclamanta a arătat că împreună cu soțul său decedat în 2003 au fost proprietarii imobilului casă și teren situate în orașul B, str.-, nr.19, imobil expropriat prin decizia nr.110 din 28 martie 1984 și pentru care au primit despăgubiri.

S-a susținut în continuare de reclamantă că, deși a formulat notificare pentru a solicita retrocedarea imobilului, pârâta nu a dat curs acestei notificări și nu a emis dispoziții în acest sens.

In dovedirea acțiunii la dosar s-au depus acte.

In termen legal pârâta a formulat întâmpinare arătând că este de acord cu cererea reclamantei privind obligarea pârâtului să soluționeze notificarea urmând să emită și dispoziția motivată în acest sens.

- / / -

- 2 -

Tribunalul Buzău analizând materialul probator al cauzei în raport cu dispozițiile legale incidente a pronunțat la data de 18 ianuarie 2008 sentința civilă nr.34 prin care a respins acțiunea formulată ca prematură.

S-a reținut în considerentele hotărârii că cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la retrocedarea terenului în natură sau despăgubiri este prematură în condițiile în care notificarea nu a fost încă soluționată de pârâtă.

Impotriva sentinței a declarat apel în termen legal reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică, susținând în esență că în mod greșit instanța fondului a respins cererea ca prematur formulată deși solicitase ca pârâta să fie obligată să emită decizia sau dispoziția prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat.

Curtea, analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, față de actele dosarului și de normele legale incidente în cauză, constată că apelul este fondat și va fi admis în baza disp. art. 297 (1) teza I Cod pr.civilă, cu motivarea de mai jos:

In speță, prin cererea cu a cărei soluționare a învestit prima instanță reclamanta a solicitat ca pârâta să emisă dispoziție privind notificarea adresată în termen, în condițiile Legii nr.10/2001 și care nu a fost soluționată.

Instanța de fond a procedat greșit respingând ca prematur demersul judiciar al reclamantei apreciind că se impune ca mai întâi să se emită o dispoziție de către unitatea deținătoare.

In practică s-a reținut constant că refuzul explicit al entităților administrative de a soluționa notificarea ce le-a fost adresată deschide persoanei îndreptățite accesul la justiție, deoarece în caz contrar aceasta s-ar afla într-o situație juridică imposibilă: i se refuză soluționarea cererii dar, întrucât nu s-a emis o dispoziție expresă de respingere nu se poate adresa nici justiției.

Este evident că o astfel de susținere, contrară principiilor elementare de drept și scopului Legii nr.10/2001 nu poate fi primită.

Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres atacarea la instanță a lipsei de răspuns prin decizie sau dispoziție motivată nu înseamnă însă că o asemenea atitudine din partea instituției responsabile de rezolvarea notificării nu poate fi supusă controlului judecătoresc, cu atât mai mult cu cât există o obligație fixată de lege în sarcina acesteia într-un termen determinat.

(In acest sens: decizia - secția civilă și de proprietate intelectuală nr.327/13.01.2006 publicată în Buletinul Jurisprudenței. de decizii pe anul 2006 - pag. 54-55.)

Reținând așadar că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului Curtea, făcând aplicarea disp. art. 297 (1) teza I Cod pr.civilă, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a se pronunța pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

- //-

- 3 -

Admite apelul declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.34 pronunțată la data de 18 ianuarie 2008 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria municipiului B, jud.

Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 4 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - C -

GREFIER,

- -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Tehnored.Ș/CO

5 ex./15.04.2008

f- Trib.

Președinte:Gherghina Niculae
Judecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 111/2008. Curtea de Apel Ploiesti