Speta Legea 10/2001. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
- Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie -
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 110
Ședința publică din data de 4 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTOR 2: Ana Roxana Tudose
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de contestatorii --- domiciliată în B, str.-.- nr.4. 1.B,.7 parter sector 1, - domiciliat în P str.-.- nr.2.29.D.22 județul P și intimata - " taxi Marfă" SA P cu sediul în P- și sediul ales în P str.- nr.46 județul P, împotriva sentinței civile nr.1127 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Primarul Municipiului
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții contestatori --- reprezentată și - asistat de avocat din Baroul Prahova, lipsind apelanta intimată - " Taxi Marfă" SA P și intimatul în contestație Primarul Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus raportul de expertiză topo.
Avocat având cuvântul pentru apelanții contestatori, consideră cauza în stare de judecată și solicită a se acorda cuvântul în susținerea și dezbaterea apelurilor.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și dezbaterea apelurilor.
Avocat având cuvântul solicită respingerea apelului declarat de - TAXI MARFA SA.
Cu privire la apelul declarat de contestatori, solicită admiterea acestuia și pe fond admiterea contestației în totalitate.
In subsidiar, solicită să se stabilească dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent conform raportului de expertiză. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea:
Asupra apelurilor civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.4746/2005, contestatorii --- și - au chemat în
-2-
judecată, în calitate de intimat, pe Primarul Mun.P, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr.4372/27.06.2005 prin care s-a respins cererea notificată formulată de petenții persoane fizice, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în P,--99, fostă-, fostă- și 112, jud.
În motivarea cererii, contestatorii au arătat că dispoziția sus-menționată este nelegală întrucât preluarea terenului în suprafață de 10.000 mp. a fost abuzivă și fără titlu valabil, astfel încât trebuie restituit în natură, acesta fiind proprietatea autorului lor, conform sentinței civile nr.361/16.06.1945.
Au mai precizat contestatorii că dispoziția atacată este nemotivată, deoarece nu se indică titlul pe care statul îl are asupra imobilului, împrejurare în care instanța nu poate să verifice valabilitatea acestui titlu, ceea ce face ca preluarea să fie abuzivă.
În dovedirea cererii, contestatorii au depus la dosarul cauzei, în copie: dispoziția nr.4372/07.06.2005 (fila 2), acte de stare civilă (filele 67-75), declarația de notorietate autentificată sub nr.516/20.03.2006 dată de numiții G și - din care rezultă că defunctul -decedat la 05.10.1941 a fost cunoscut și sub numele de, astfel încât, și sunt una și aceeași persoană (fila 124), sentința civilă nr.2756/2005 a Judecătoriei Ploiești (fila 90), adresa nr.588/2003 emisă de - Taxi Marfă SA (fila 92) și raportul de expertiză extrajudiciară ing. - (fila 104).
La rândul său, intimatul Primarul Mun.P, prin reprezentanții săi legali, a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii dispoziției nr.4372/07.06.2005 (filele 8-53).
Părțile au solicitat, în dovedirea și respectiv în combaterea contestației, proba cu înscrisuri, interogatoriul contestatorilor și expertiza tehnică de specialitate topometrică, probe încuviințate de către instanță prin încheierea de ședință din data de 13.10.2005 (fila 59).
Raportul de expertiză tehnică topometrică ing. a fost depus la data de 19.12.2005, concluzionând că terenul în litigiu are suprafața de 9068 mp. fiind situat în P,-, jud.P, în prezent deținut de - Taxi Marfă SA și afectat în totalitate de utilități publice (fila 81).
La termenul din 09.03.2006, față de concluziile raportului de expertiză topo, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată, a - Taxi Marfă SA (fila 113), care, la rândul său, a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile: lipsei calității sale procesuale pasive, neândeplinirii procedurii prealabile administrative cu societatea și tardivității contestației, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea contestației ca neântemeiată. (fila 128).
Intimatul-pârât Primarul Mun.P a mai depus la dosar sentința nr.50/07.01.2005 a Tribunalului Prahova (fila 98), raportul de expertiză topometrică ing. - depus în dosarul nr.11555/2005 al Judecătoriei Ploiești (fila 144), Registrul-dispoziții nr.3991-5989 pentru perioada mai-august 2005 (fila 150).
-3-
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat și reținut în fapt următoarele:
Potrivit disp.art. 137 alin.1 cod pr.civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În ceea ce privește excepția neândeplinirii procedurii administrative prealabile cu - Taxi Marfă SA, invocată de aceasta, se reține că prin notificarea înregistrată sub nr.237/10.03.2003 la BEJ, petenții --- și - au solicitat acestei societăți să dispună în sensul emiterii unei dispoziții sau decizii motivate cu privire la imobilul-teren pretins a fi intrat sub incidența Legii 10/2001, indicând drept adresă fosta--99.
Din adresa nr.588/20.03.2003 rezultă că intimata - Taxi Marfă SA a înaintat Primăriei Mun.P spre competentă soluționare, notificarea formulată de - în baza legii 10/2001, cu precizarea că societatea are capital integral privat iar în notificare existau neconcordanțe între adresa exactă a societății, conform planului de urbanizare și adresa menționată de petent (fila 17).
În acest context se apreciează că notificarea nr.237/10.03.2003 comunicată de către contestatori intimatei - Taxi Marfă SA prin intermediul BEJ, reprezenta inițerea, demararea producerii administrative prealabile și obligatorie prevăzută de Legea 10/2001, împrejurare în care urmează a fi respinsă această excepție.
Intimata - Taxi Marfă SA a invocat, prin întâmpinare și excepția tardivității formulării prezentei contestații motivat de faptul că intimatul Primarul Mun.P a emis două dispoziții, ambele sub același număr, respectiv 4372, însă la date diferite - și anume: 07.05.2006 respectiv 07.06.2006 iar prin raportare la prima dată contestația este tardiv introdusă - 29.06.2005, fiind astfel depășit termenul de 30 zile prevăzut de art.26 alin.3 din Legea 10/2001 republicată.
După administrarea probelor, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința civilă nr.1127/05.10.2006 prin care a respins excepțiile neândeplinirii procedurii administrative prealabile și a tardivității formulării contestației, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei - Taxi Marfă SA și a respins contestația față de această intimată, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte contestația și a anulat dispoziția nr.4372/07.06.2005 emisă de Primarul Mun.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a intimatei - Taxi Marfă SA, invocată de aceasta, instanța constată că, într-adevăr nu există identitate între această intimată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, știut fiind că în contestațiile la Legea 10/2001 această calitate procesuală aparține numai unității deținătoare a imobilului în cauză.
A mai reținut instanța de fond că dispoziția contestată a fost emisă de Primarul Municipiului P, entitate față de care s-a efectuat procedura prealabilă
-4-
întemeiată pe Legea 10/2001, motiv pentru care numai aceasta poate avea calitate procesuală pasivă în cauza de față.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în urma raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a reținut faptul că în prezent unitatea deținătoare a imobilului este - Taxi Marfă SA pe care, potrivit art.21 alin.1 din Legea 10/2001 reclamanții trebuiau să o notifice în termenul legal.
A mai reținut instanța de fond și faptul că, întrucât dispoziția nr.4372/2005 a fost emisă de o altă persoană decât cea deținătoare, instanța, în baza art.21 și 24 din Legea 10/2001 a admis în parte contestația și a anulat dispoziția, apreciind faptul că numai după emiterea unei noi dispoziții de către adevărata unitate deținătoare, contestatorii vor aprecia dacă se impune sau nu să formuleze o astfel de contestație.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat apel intimata apelantă - Taxi Marfă SA, cerere înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr- și în motivarea căreia a invocat că în mod eronat instanța de fond nu a sesizat Secția de contencios administrativ a tribunalului, excepție ce a rămas nesoluționată, un alt obiect al criticii fiind și faptul că, sub aspectul tardivității formulării contestației, această excepție a fost în mod nelegal respinsă de către instanță, cu toate că invocarea ei avea în vedere nu dispoziția producătoare de efecte din 07.05.2006, ci o altă dispoziție din 07.05.2005 cu același număr.
Pe fondul cauzei, această apelantă a invocat nelegalitatea sentinței întrucât terenul în cauză nu se află în integralitate în posesia acestei societăți, așa cum în mod greșit a reținut prima instanță pe baza raportului de expertiză efectuat în cauză, diferența pe care apelanta nu o deține fiind în posesia altor persoane.
În sfârșit, un alt motiv de apel este acela că apelanta nu a beneficiat de dreptul legal de a-și administra probe în prezentul proces, cu toate că a fost introdusă în cauză fără a i se indica calitatea procesuală, astfel încât toate probele efectuate au fost administrate fără ca societatea să-și poată formula apărările.
La rândul lor, apelanții reclamanți și, au formulat apel împotriva mai sus-menționatei sentinței, motivul principal al nemulțumirii lor fiind acela că instanța nu le-a restituit în natură terenul în cauză, cu toate că au făcut dovada că terenul respectiv a aparținut autorului lor defunct și că acest imobil a fost preluat la stat în mod abuziv și fără titlu valabil. Mai mult decât atât, dispoziția atacată era și nemotivată deoarece nu se indică titlul pe care statul îl are asupra imobilului în cauză, deci preluarea a fost abuzivă și fără titlu valabil.
La termenul de judecată din data de 16.02.2007, în baza disp. art.295 cod pr.civilă s-a dispus completarea probelor prin refacerea raportului de expertiză topometrică, având ca obiective delimitarea suprafeței de teren ocupate efectiv de apelanta - Taxi Marfă SA, identificarea utilităților publice ce afectează acest teren și delimitarea suprafețelor ocupate de alte persoane, expertul urmând să stabilească și dacă în prezent mai există din suprafața în cauză teren liber ce poate fi restituit în natură.
Lucrarea de specialitate a fost depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din 11.05.2007, termen la care s-au încuviințat și obiecțiunile apelanților
-5-
contestatori, obiecțiuni cărora li s-a răspuns după înlocuirea expertului, abia la termenul de judecată din 04.404.2008, când s-a întocmit și schița de plan aferentă imobilului.
Examinând apelurile de față prin prisma textelor de lege incidente, a actelor și lucrărilor dosarului dar și raportat la criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Pe calea contestației ce face obiectul prezentului dosar, contestatorii --- și - au solicitat anularea dispoziției nr.4372/07.06.2005 emisă de Primăria P și pe cale de consecință restituirea în natură a imobilului din P,--99, fostă-, imobil despre care se pretinde că ar fi aparținut autorului lor defunct, așa cum rezultă din sentința civilă nr.361/1945.
Prin aceast ultim act administrativ, Primăria Par espins cererea notificată a reclamanților cu privire la imobilul în cauză întrucât bunul nu ar fi fost preluat abuziv în sensul disp. art.2 din Legea 10/2001.
În urma probelor administrate la prima instanță, a rezultat fără dubiu faptul că în prezent terenul se află în administrarea unei societăți comerciale și nu a Primăriei P, ca unitate deținătoare.
În contextul expus, ceea ce este surpinzător în soluția primei instanțe, este faptul că, înainte de toate, concluzionând asupra faptului că nu poate fi apreciată ca fiind unitate deținătoare Primăria P, în astfel de litigii sintagma referindu-se la instituția în a cărei posesie se află în prezent imobilul a cărui retrocedare se solicită, instanța de fond merge mai departe cu analiza împrejurărilor de fapt, reținându-se că această calitate de unitate deținătoare o are - Trans Taxi Marfă SA, în a cărui posesie se află terenul în cauză. Cu toate acestea, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei intimate pe motiv că nu justifică legitimarea procesuală în această cauză. Mai mult decât atât, prima instanță apreciează că într-o astfel de situație contestatorii ar trebui să îndeplinească procedura prealabilă față de această ultimă societate și abia apoi, după emiterea de către respectiva instituție a unei dispoziții motivate, să se adreseze instanței. Aceasta, în contextul în care anterior, aceeași instanță de fond apreciase asupra faptului că termenul în care se poate adresa notificarea unității deținătoare este un termen peremptoriu și absolut care se încadrează într-o limită temporală, în prezent depășită.
Aprecierea primei instanțe în sensul mai sus expus nu are niciun fundament juridic și nici logic atâta vreme cât responsabilitatea aparține în totalitate intimatei Primăria P, care ar fi trebuit să nu soluționeze notificarea pe fond ci să îndrume pe titularii cererii de retrocedare către adevărații deținători ai imobilului din momentul promovării procedurii prealabile prevăzute de legea specială. Mai mult decât atât, constatând dreptul reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 dar și calitatea de unitate deținătoare a - Taxi Marfă SA, în nici un caz nu ar fi trebuit să aprecieze asupra obligativității contestatorilor de a îndeplini procedura prealabilă față de aceasta din urmă, ci ar fi trebuit să dea posibilitatea acesteia din urmă de a-și administra probe și să pronunțe o soluție pe fondul cauzei în contradictoriu cu această intimată.
În contextul expus, instanța apreciează caracterul fondat în parte al apelului formulat de către - Taxi Marfă SA în sensul că, deși s-a reținut
-6-
faptul că aceasta deține terenul, totuși, a fost scoasă din cauză pe motiv că nu justifică legitimarea procesuală pasivă și nu i s-a dat posibilitatea de a administra probe pe fondul cererii.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică realizat în cauză, aflat la filele 143-144 dosar apel, terenul în litigiu nu aparține în totalitate ci numai în parte societății apelante, pe suprafața ocupată de aceasta existând construcții precum sediu birou, garaje, depozite, spații de producție, platforme betonate precum și amenajări de utilitate publică precum canalizări, rețele de apă și gaze, rețele electrice. Aceasta face ca și al doilea motiv de apel să fie fondat în sensul că nu întreg terenul se află în posesia acestei apelante și, de altfel el nu poate fi retrocedat în natură datorită amenajărilor ce se întind pe suprafața lui, mai sus expuse.
În ceea ce privește celelalte două motive de apel, referitoare la nelegala soluționare a cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ, ca și a excepției de tardivitate, instanța de control judiciar constată că aceste susțineri sunt nefondate atâta vreme cât, pe de o parte, contestațiile împotriva dispozițiilor emise în baza Legii 10/2001 sunt exclusiv de competența secției civile tribunalului, iar pe de altă parte, în ceea ce privește termenul în care se formulează contestația, prima instanță a reținut în mod corect faptul că reclamanții au formulat contestația în termenul legal de 30 zile prev. de art.26 din Legea 10/2001.
În ceea ce privește apelul apelanților --- și, Curtea constată caracterul numai în parte fondat al acestuia, atâta vreme cât, pe de o parte, restituirea în natură a terenului nu este posibilă datorită considerentelor expuse mai sus iar pe de altă parte, stabilirea valorii despăgubirilor nu este de competența instanței, acestea urmează să fie calculate și acordate potrivit dispozițiilor speciale ale Legii 10/2001.
În rest, apelanții-contestatori au făcut pe deplin dovada faptului că sunt moștenitorii autorului defunct, proprietar al terenului în cauză, precum și a faptului că în prezent statul nu le poate opune un titlu valabil care să justifice caracterul legal al preluării terenului în patrimoniul său.
În consecință, în baza art.296 cod pr.civilă, Curtea va admite ambele apeluri, va schimba în parte sentința în sensul că va respinge cererea reclamanților de restituire în natură a terenului, constatând dreptul acestora de a beneficia de despăgubiri bănești pentru terenul în litigiu, conform legii speciale.
În ceea ce privește cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța urmează le respinge, întrucât admis ambele apeluri, iar apelanta - Taxi Marfă SA, pentru cheltuielile efectuate în fața instanței de fond nu a făcut dovada avansării unor sume cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de contestatorii --- domiciliată în B, str.-.- nr.4. 1.B,.7-parter, sector 1, - domiciliat în P str.-.- nr.2.29.D
-7-
.22 județul P și de intimata - " Taxi Marfă" SA cu sediul în P- și sediul ales în P str.- nr.46 județul P, împotriva sentinței civile nr.1127 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu Primarul Municipiului și în consecință:
Schimbă în parte sentința în sensul că respinge cererea reclamanților de restituire în natură a terenului și constată dreptul reclamanților de a beneficia de despăgubiri bănești pentru terenul din litigiu, conform legii speciale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge cererile privind cheltuielile de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 4 aprilie 2008.
Președinte, Judecător,
- - --- -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.ART /tehnored.VM
3 ex./09.04.2008
4746/2005 Tribunalul Prahova
-
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Ana Roxana Tudose