Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 1112/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1112/R/2009
Ședința publică din 4 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Ioan Daniel Chiș Carmen
-- -
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 667/A din 3 decembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați PRIMARUL MUNICIPIULUI C- N și, având ca obiect anulare dispoziție emisă de Primar pe dreptul comun.
Se constată că prin registratura instanței, la data de 29 aprilie 2009, reprezentanta reclamantei recurente, avocat, a depus "Concluzii scrise".
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din 27 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr. 5582/07.05.2008, pronunțată de Judecătoria Cluj -N, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta L, împotriva pârâților PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N și.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Din copia CF nr. 392 C de la filele 7-9 din dosar nr- al Tribunalului Cluj rezultă că imobilul înscris de sub nr. de ord., nr. top 583, compus din casă și curte în suprafață de 63 stj. situată pe-, în prezent-, proprietatea tabulară de sub B 3, 4 pârâtului a fost trecut în proprietatea Statului Român, în baza procesului verbal de constatare și de încadrare a bunului în prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960 și a Decretului nr. 712/-/1950, motiv pentru care în CF a fost înscris dreptul de proprietate al Statului R cu încheierea CF nr. 3825 din 25 septembrie 1974.
Imobilul mai sus identificat a fost ulterior dezmembrat în două imobile noi, respectiv 583/1 compus din teren curte reînscris în aceeași CF și ulterior transcris în CF 30162 și 583/2 compus din teren construit, transcris în CF 30162.
Reclamanta deține un apartament din imobilul în cauză, având destinația de spațiu comercial, în temeiul Contractului de asociere nr. 130/02.08.2000, încheiat cu Consiliul local al mun. C-N, cu termen de valabilitate până la data de 26.07.2005, prelungit prin Actul adițional din 04.10.2005 până la data vânzării spațiului în temeiul Legii nr. 550/2002, dar nu mai mult de doi ani, începând de la data de 25.07.2005 până la data de 26.07.2007.
Relativ la lipsa unei comunicări făcută de pârâtul Primarul municipiului C-N către reclamanta, cu privire la restituirea în natură a imobilului, instanța a considerat că aceasta nu este de natură să atragă nulitatea actului în contextul în care, pe de o parte, o astfel de sancțiune este lipsită de temei legal, iar pe de altă parte, reclamanta nu justifică nici o vătămare sau încălcare a drepturilor sale recunoscute de lege care să poată justifica o astfel de sancțiune.
Faptul că reclamanta intenționa să cumpere spațiul comercial în care își desfășoară activitatea, în temeiul Legii nr. 550/2002, iar imobilul a fost restituit fostului proprietar deposedat, în temeiul Legii nr. 10/2001, prin prisma normelor instituite de cele două acte normative, nu a fost primită de instanță drept vătămare a drepturilor și intereselor reclamantei care poate să atragă nulitatea Dispoziției de restituire, câtă vreme chiar art. 2 lit. c) din Legea nr. 550/2002 conferă persoanei îndreptățite la restituire dreptul de a opta între restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fără a institui vreun termen pentru exercitarea acestui drept, ceea ce înseamnă că dreptul de a cumpăra imobilele supuse regimului juridic instituit de acest act normativ este subsecvent.
Ori, în condițiile în care pârâtul nu a înțeles să conteste el însuși Dispoziția de restituire, ci dimpotrivă se opune anulării ei, înseamnă că acesta a optat pentru restituirea în natură a imobilului, și din această perspectivă dreptul reclamantei de a cumpăra imobilul în discuție nu mai subzistă.
Nu a fost reținută de instanță ca întemeiată nici susținerea reclamantei de la ultimul termen de judecată potrivit căreia la notificarea ce a stat la baza emiterii Deciziei pârâtului nu a fost depusă dovada calității de mandatar a persoanei care a formulat notificarea câtă vreme, din actele atașate la dosarul cauzei rezultă contrariul celor afirmate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - SRL.
Prin decizia civilă nr. 677/A din 3 decembrie 2008, Tribunalul Cluja respins ca nefondat apelul, reținând că din conținutul dosarului de Lege nr. 10/2001 depus la judecătorie de către Primarul municipiului C-N rezultă că la data de 12.11.2001 pârâtul a formulat prin mandatarul său notificare prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul situat în C-N,-, înscris în CF nr. 392 C, nr. top. 583, fiind anexată în copie procura notarială autentificată sub nr. 186/2001 de notarul public din Israel, din care rezultă că pârâtul l-a împuternicit pe să efectueze demersurile necesare pentru redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în C-N,-.
La data de 09.08.2007 pârâtul a încheiat o nouă procură prin care l-a împuternicit pe același mandatar să îndeplinească toate formalitățile în vederea redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
În aceste condiții rezultă cu certitudine că are calitate de mandatar al pârâtului în cauză, calitate în care a efectuat în numele acestuia toate demersurile în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta independent de cele invocate de către apelantă referitor la procura notarială autentificată sub nr. 186/2001 de notarul public.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei s-a apreciat și de către tribunal că reclamanta are calitate procesuală activă în cauză, astfel cum a stabilit și judecătoria, art. 26 din Legea nr. 10/2001 prevăzând numai procedura și competența de soluționare a plângerilor formulate de către persoanele îndreptățite împotriva deciziilor sau dispozițiilor prin care s-au soluționat notificările formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, acesta neînsemnând că terțe persoane nu pot justifica interes și deci calitate procesuală în formularea unei astfel de plângeri. Acest lucru s-a stabilit de altfel și în practica judiciară, în acest caz competența de soluționare revenind însă instanțelor de drept comun conform regulilor generale în materie de competență, nefiind instituită o competență specială. În cazul de față reclamanta, în calitate de chiriaș al imobilului în litigiu la data emiterii deciziei atacate are interes în promovarea acțiunii având în vedere că în cazul în care imobilul nu s-ar fi restituit vechiului proprietar ar fi avut posibilitatea să cumpere spațiul în litigiu, începând de astfel negocierile în acest sens. Imposibilitatea promovării de astfel de acțiuni și de către terțe persoane ar constitui o îngrădire a liberului acces la justiție prevăzut atât în Constituția României cât și în Convenția Europeană a drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei s-a constatat că în mod corect s-a apreciat de către judecătorie că nu au fost încălcate la emiterea dispoziției atacate nici un fel de norme imperative prevăzute în Legea nr. 10/2001.
Unitatea deținătoare a procedat în mod corect în momentul soluționării notificării formulate de către pârâtul prin mandatar pentru imobilul în litigiu, respectându-se prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 care instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, restituirea prin echivalent fiind o măsură subsidiară și care poate fi dispună numai în cazul în care se constată imposibilitatea restituirii în natură a imobilului. S-a restituit astfel în natură imobilul care se mai afla în proprietatea Statului Român, pentru celelalte imobile înstrăinate în mod legal impunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În mod corect s-a reținut de către instanța de fond și faptul că singura în măsură să conteste restituirea în natură a imobilului era persoana îndreptățită, astfel cum aceasta este definită de Legea nr. 10/2001, reclamanta din prezenta cauză nejustificând vreun interes legitim în acest sens, atâta timp cât nu a invocat încălcarea unor dispoziții imperative din Legea nr. 10/2001 care să fi fost ignorate în momentul emiterii dispoziției care face obiectul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - SRL, solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și anularea dispoziției Primarului Municipiului C-N nr. 3514/22.02.2007 ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului arată că ub aspectul calității procesual active al societății comerciale, atât prima instanță, cât și instanța de apel, recunoaște interesul reclamantei, în calitatea sa de actual chiriaș, dar și de parte interesată la cumpărarea imobilului, în urma negocierilor deja purtate și finalizate și a stabilirii prețului, totuși arată că singura în măsură să conteste restituirea în natură a imobilului ar fi fost persoana îndreptățită, astfel cum aceasta este definită de Legea nr. 10/2001.
Consideră că motivarea instanței de apel este total eronată, în condițiile în care societatea a fost parte la negocierile purtate pentru vânzarea, respectiv, cumpărarea imobilului în temeiul Legii nr. 550/2002, aplicabila exclusiv imobilelor care nu erau revendicate și au fost publicate pe listele publice.
Referitor la netemeinicia deciziei arată că, prin notificarea înregistrată sub nr. 2500/09.11.2001, fostul proprietar tabular, pârâtul, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru întreg imobilul din care face parte și spațiul deținut în prezent, cu titlu de închiriere de societatea comercială.
In ceea ce privește temeiul în care a fost operată naționalizarea, aceasta îl constituie Decretul nr. 218/1960, art. 3, în baza căruia fostul proprietar a pierdut dreptul la acțiunea în revendicare, întrucât aceasta a fost prescrisă. Prevederile Legii nr. 10/2001 nu reglementează în mod expres repunerea în termenul de prescripție a dreptului la acțiune, prescris în temeiul Decretului nr. 167/1958. In aceste condiții, pârâtul nu este îndreptățit, nici în temeiul Legii nr. 10/2001, nici în baza Legii nr. 112/1990 să solicite restituirea imobilului.
Notificarea a fost semnata de așa-zisul mandatar al acestuia, în baza unei copii xerox a unei procuri. Nu a fost prezentat niciodată sau depus la dosarul de revendicare originalul mandatului, care să poarte de la Haga sau vreo copie legalizată a acestuia.
În aceste condiții și în conformitate cu normele legale, consideră că pârâtul primarul Municipiului C-N a fost de totală rea credință la momentul emiterii dispoziției și a analizat cu superficialitate înscrisurile pe baza cărora a emis dispoziția și a dispus restituirea în natură, în baza unei cereri care nu a fost formulată, semnată și înaintată de persoana îndreptățită, respectiv de fostul proprietar sau cel puțin cu acordul expres al acestuia.
Așa cum reiese din conținutul și cuprinsul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru întreg imobilul din C-N,-, s-a solicitat acordarea de despăgubiri, fără a se solicita restituirea acestuia în natură, dovadă în acest sens stând și faptul că cererea a fost adresată Prefecturii, respectiv instituția expres prevăzută de lege în cazul solicitărilor de despăgubiri. In emiterea dispoziției atacate, pârâtul Primarul municipiului nu invocă nici un text de lege care îndreptățește restituirea în natură, în condițiile în care acest lucru nu s-a cerut, fiind solicitate doar despăgubiri bănești, pentru simplul fapt că, Legea nr. 10/2001, cu toate modificările care i-au fost aduse, nu cuprinde o prevedere expresă în acest sens.
Pârâtul de rândul 1 fost de totală rea-credință la momentul emiterii dispoziției, și raportat la împrejurarea că a continuat reînnoirea contractului de asociere cu Consiliul Local pentru spațiul comercial cu societatea comercială, în condițiile în care, a publicat acest imobil pe listele publice cuprinzând imobilele care nu sunt revendicate.
Arată că a formulat cerere de cumpărare a spațiului, în temeiul Legii nr. 550/2002, începând să poarte negocieri de stabilire a prețului de cumpărare, fiindu-i adusă la cunoștință suma stabilită ca preț de vânzare, fiind fixată data pentru care urma să fie semnat contractul de vânzare - cumpărare, moment la care, verbal, i-a fost adus la cunoștință faptul că imobilul a fost restituit în natură, dar ca sunt obligați să achite în continuare chiria aferentă spațiului către Consiliul Local, întrucât imobilul nu mai poate fi cumpărat. În aceste condiții, instituția primarului nu poate emite o decizie prin care înstrăinează spațiul, întrucât acesta, ca reprezentant al Statului R, încalcă, astfel, convenția de asociere pe care o are cu societatea comercială și care, poate înceta înainte de expirarea termenului, doar în cazul unei vânzări a imobilului în temeiul Legii nr. 550/2002.
Pârâtul, prin întâmpinarea de la fila 12, solicită respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenta arată că ub aspectul calității procesual active al societății comerciale, atât prima instanță, cât și instanța de apel, recunoaște interesul reclamantei, în calitatea sa de actual chiriaș, dar și de parte interesată la cumpărarea imobilului, în urma negocierilor deja purtate și finalizate și a stabilirii prețului, și totuși instanța arată că singura în măsură să conteste restituirea în natură a imobilului ar fi fost persoana îndreptățită, astfel cum aceasta este definită de Legea nr. 10/2001. Consideră că motivarea instanței de apel este total eronată, în condițiile în care societatea a fost parte la negocierile purtate pentru vânzarea, respectiv, cumpărarea imobilului în temeiul Legii nr. 550/2002, aplicabilă exclusiv imobilelor care nu erau revendicate și au fost publicate pe listele publice.
Curtea reține că acest motiv de recurs nu poate fi primit iar motivarea instanței de apel a fost citată trunchiat.
Astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă și interes tocmai pentru că este chiriaș al imobilului în litigiu și a fost parte la negocierile purtate pentru vânzarea, respectiv, cumpărarea imobilului în temeiul Legii nr. 550/2002.
Aceași instanță arată, într-adevăr, că singura în măsură să conteste restituirea în natură a imobilului ar fi fost persoana îndreptățită, astfel cum aceasta este definită de Legea nr. 10/2001.
Dar în motivare se mai arată, în continuare, că reclamanta nu justifică un interes legitim și nu poate contesta restituirea în natură deoarece nu a invocat încălcarea unor dispoziții imperative din Lega nr. 10/2001, ceea ce este real, nefiind invocat vreun motiv de nulitate. Prin urmare reiese că și reclamanta ar fi putut, alături de persoana îndreptățită, să conteste restituirea în natură, dar numai în condițiile în care ar fi invocat încălcarea unor dispoziții imperative din Lega nr. 10/2001.
Recurenta mai arată că, prin notificarea înregistrată sub nr. 2500/09.11.2001, fostul proprietar tabular, pârâtul, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru întreg imobilul din care face parte și spațiul deținut în prezent, cu titlu de închiriere de societatea comercială. În ceea ce privește temeiul în care a fost operată naționalizarea, aceasta îl constituie Decretul nr. 218/1960, art. 3, în baza căruia fostul proprietar a pierdut dreptul la acțiunea în revendicare, întrucât aceasta a fost prescrisă. Prevederile Legii nr. 10/2001 nu reglementează în mod expres repunerea în termenul de prescripție a dreptului la acțiune, prescris în temeiul Decretului nr. 167/1958. În aceste condiții, pârâtul nu este îndreptățit, nici în temeiul Legii nr. 10/2001, nici în baza Legii nr. 112/1990 să solicite restituirea imobilului.
Curtea reține că acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 112/1995 sunt legi reparatorii care au căutat să repare prejudiciile aduse prin preluarea abuzivă a imobilelor de către statul comunist anterior anului 1989.
Dacă am accepta ipoteza reclamantei ar însemna perpetuarea unei legislații nedrepte, spoliatoare, care servea interesele statului comunist totalitar, și ignorarea aplicării Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 112/1995, or aplicarea acestor ultime legi este obligatorie și imperativă la acest moment.
Recurenta susține că notificarea a fost semnată de așa-zisul mandatar al acestuia, în baza unei copii xerox a unei procuri. Nu a fost prezentat niciodată sau depus la dosarul de revendicare originalul mandatului, care să poarte de la Haga sau vreo copie legalizată a acestuia. În aceste condiții și în conformitate cu normele legale, consideră că pârâtul primarul Municipiului C-N a fost de totală rea credință la momentul emiterii dispoziției și a analizat cu superficialitate înscrisurile pe baza cărora a emis dispoziția și a dispus restituirea în natură, în baza unei cereri care nu a fost formulată, semnată și înaintată de persoana îndreptățită, respectiv de fostul proprietar sau cel puțin cu acordul expres al acestuia.
Curtea reține că în fața primei instanțe (fila 14 dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N), s-a depus mandatul dat de către reclamantul numitului, mandat dat în fața unui notar public și care are și potrivit Convenției d l Haga din 05.10.1961.
De-a lungul timpului reclamantul a dat mai multe mandate aceluiași mandatar, din care unele au fost depuse în formă autentică altele cu de la Haga iar altele doar în xerocopie.
Chiar dacă notificarea a fost semnată de către mandatar, mandatul s-a dovedit a fi real, drept dovadă că ulterior același mandatar a fot împuternicit să se ocupe în continuare de restituirea imobilului în discuție, prin urmare nu se pune problema că reclamantul nu ar fi formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.
Se mai susține de către recurentă că, așa cum reiese din conținutul și cuprinsul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru întreg imobilul din C-N,-, s-a solicitat acordarea de despăgubiri, fără a se solicita restituirea acestuia în natură, dovadă în acest sens stând și faptul că cererea a fost adresată Prefecturii, respectiv instituția expres prevăzută de lege în cazul solicitărilor de despăgubiri. În emiterea dispoziției atacate, pârâtul Primarul municipiului nu invocă nici un text de lege care îndreptățește restituirea în natură, în condițiile în care acest lucru nu s-a cerut, fiind solicitate doar despăgubiri bănești, pentru simplul fapt că, Legea nr. 10/2001, cu toate modificările care i-au fost aduse, nu cuprinde o prevedere expresă în acest sens.
Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece, potrivit Legii nr. 10/2001, ceea ce are prioritate este restituirea în natură a imobilelor, și doar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă se pot solicita despăgubiri, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel că, indiferent de solicitarea persoanei îndreptățite, chiar dacă aceasta a solicitat despăgubiri, acestea nu se pot acorda atâta timp cât imobilul este liber, ci se va restitui în natură, o atare opțiune între restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri fiind inexistentă, atât pentru primar cât și pentru persoana îndreptățită, atunci când imobilul poate fi restituit în natură.
Recurenta susține că pârâtul de rândul 1 fost de totală rea-credință la momentul emiterii dispoziției, și raportat la împrejurarea că a continuat reînnoirea contractului de asociere cu Consiliul Local pentru spațiul comercial cu societatea comercială, în condițiile în care a publicat acest imobil pe listele publice cuprinzând imobilele care nu sunt revendicate.
Arată că a formulat cerere de cumpărare a spațiului, în temeiul Legii nr. 550/2002, începând să poarte negocieri de stabilire a prețului de cumpărare, fiindu-i adusă la cunoștință suma stabilită ca preț de vânzare, fiind fixată data pentru care urma să fie semnat contractul de vânzare - cumpărare, moment la care, verbal, i-a fost adus la cunoștință faptul că imobilul a fost restituit în natură, dar ca sunt obligați să achite în continuare chiria aferentă spațiului către Consiliul Local, întrucât imobilul nu mai poate fi cumpărat. În aceste condiții, instituția primarului nu poate emite o decizie prin care înstrăinează spațiul, întrucât acesta, ca reprezentant al Statului R, încalcă, astfel, convenția de asociere pe care o are cu societatea comercială și care, poate înceta înainte de expirarea termenului, doar în cazul unei vânzări a imobilului în temeiul Legii nr. 550/2002.
Curtea reține că opțiunea prelungirii contractului de asociere pentru spațiul comercial cu societatea comercială aparține Consiliului local iar în cazul restituirii în natură pot deveni incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că " acă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii."
Reaua credință a pârâtului nu a fost reținută și oricum nu are nici o relevanță juridică în prezenta cauză atâta timp cât imobilul este liber și poate fi restituit în natură.
Chiar dacă pârâtul a publicat acest imobil pe listele publice cuprinzând imobilele care nu sunt revendicate aceasta nu împiedică restituirea în natură iar convenția de asociere la fel nu împiedică aceasta cât timp devin aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, anterior citate.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva deciziei civile nr. 677/A/ din 03.12.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Ioan Daniel Chiș Carmen
- - --- - -- -
GREFIER
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 18.05.2009
Judecător fond - - Judecătoria Cluj -
Judecător apel -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Ioan Daniel Chiș Carmen
