Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2149/2008)
Completul 5
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
Decizia civilă nr. 113
Ședința publică de la 19.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
GREFIER - I -
Pe rol se află pronunțarea apelului (după casare) formulat de apelantul - reclamant -, împotriva sentinței civile nr.663 din 21.03.2003, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 3262/2002, în contradictoriu cu intimatele - pârâte SC " " SA - PRIN LICHIDATOR SC PS. SRL C și SC " " SA.
are ca obiect - contestație Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 29.01.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 05.02.2009. 12.09.2009 și apoi la 19.02.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.663 din 21.03.2003 Tribunalul Călărașia respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC " " SA; a admis excepția prematurității formulării capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva deciziei nr.352/02.09.2002 emisă de pârâta SC " " SA precum și capătul de cerere privind accesiunea imobiliară, ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr.3262 la 7.10.2002 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamantul, prin procurator, a chemat în judecată pe pârâta " " SA pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună desființarea deciziei nr.352/02.99.2002 emisă de pârâtă și aceasta să fie obligată la: 1) - restituirea în natură a tuturor imobilelor ce i-au aparținut și care nu au fost demolate până la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, cât și a celor transformate și edificate ulterior pe terenul reclamantei. 2) - restituirea în totalitate a terenului aferent acestora și care constituie incinta "" și a celorlalte construcții ce au aparținut " agricole " în suprafață de 10 ha conform dispozițiilor art.9 alin.1, art.11 alin.1 și 2, art.18 din Legea nr.10/2001 și art.492,493,494 și respectiv 645 cod civil și 3) - păstrarea denumirii inițiale a imobilelor expropriate și a vecinătăților inițiale și înlăturarea indicativelor acordate acestora și respectiv a noilor vecinătăți, contrare stării de fapt și unele și altele stabilite în mod premeditat și abuziv, în ideea de a nu putea fi individualizate. În motivare a acțiunii s-a arătat că întreaga moștenire inclusiv conacul și anexele aferente, respectiv o întreagă "exploatație agricolă" bine întreținută a fost expropriată la data de 06.03.1949 în baza Decretului nr.83/01.03.1949, dat în aplicarea Legii nr.187/1945 pentru înfăptuirea Reformei agrare și a Procesului verbal din aceeași dată.
Din data de 06.03.1949 și până în prezent conacul și toate anexele aferente acestuia, inclusiv terenul arabil ce le înconjoară, inclusiv pășunea, pădurea, plantația de pomi și cele 2 ha de, au aparținut fermei nr.3 din cadrul " " SA, intrată în faliment în anul 2000 și reprezentată de administratorul său judiciar.
După apariția Legii nr.10/2001, în baza art.21, la data de 11 și 14.12.2001, reclamantul prin avocat, a notificat societatea deținătoare " " SA și administratorul său judiciar pentru restituirea în natură a conacului și a anexelor aferente acestuia, aceasta fiind obligată să soluționeze notificarea prin sentința civilă nr.456/13.05.2002 pronunțată de Tribunalul Călărași, prin care societatea a fost obligată la emiterea deciziei conform art.23 din Legea nr.1 0/2001.
S-a mai arătat că prin deciziile nr.352 și nr.353 din 02.09.2002 s-a soluționat notificarea adresată societății, care din fostul cu toate anexele și suprafețele aferente nu s-au restituit decât fosta clădire principală (conacul), fosta clădire a administratorului, zidurile unei alte construcții din spatele conacului, încă un imobil, 2 puțuri forate, toate circumscrise suprafeței de 2 ha, din cele 10 ha cât a fost incinta fermei, iar prin echivalent, fosta cantină a fermei edificată după 1960, un atelier, un grup social și 6 stâlpi din beton pentru transport energie electrică, societatea motivând că deține titlu de proprietate pentru incinta de 10 ha teren, conform nr.HG834/1991, iar cele 8 grajduri pentru animale și cele 5 căsuțe din stânga celei a fostului administrator, s-au construit după expropriere, respectiv în anul 1953.
Din actele dosarului, respectiv procesul-verbal din 6.03.1949, notificarea depusă la 14.01.2001, având în vedere și precizările formulate la termenul din 21.03.2003, instanța a reținut că dintre imobilele solicitate a fi restituite în natură nu s-au restituit următoarele: 4 locuințe pentru personal cu 10 încăperi, un grajd cu 4 încăperi, un grajd pentru oi cu 3 încăperi, 3 saivane, 3 magazii, o remiză, o cramă, un castel de apă, 2 puțuri forate și o ghețărie.
În urma cercetării la fața locului s-a constatat că există 8 grajduri însă nu au configurația celor solicitate acestea fiind ca niște hale cu 3 intrări în timp ce prin notificare s-a solicitat un grajd cu 4 încăperi, un grajd de oi cu 3 încăperi, un păsări cu 3 încăperi.
Deși, reclamantul prin precizările făcute a solicitat restituirea în natură și a trei (3) saivane, acestea nu au fost solicitate însă și prin notificarea formulată.
Pârâta a refuzat restituirea a 5 căsuțe pentru personal cu 10 încăperi, grajdurile, cu motivarea că acestea au fost construite de fostul, iar unele imobile nu au rezistat în timp și nu mai este posibilă restituirea cum ar fi cotețe de păsări, cuptor uscat fructe, puțuri, așa cum a motivat în întâmpinarea depusă, iar aceste imobile nici nu au putut fi identificate ca loc de amplasament.
Chiar reclamantul prin acțiunea formulată și prin precizările făcute recunoaște că cele 5 căsuțe pentru personal, cinci grajduri pentru animale (saivane), o cantină, o uzină electrică și 12 stâlpi aparțin pârâtei și că au fost edificate după 1953, dar solicită restituirea acestora în baza art.492 și următoarele Cod civil, invocând accesiunea imobiliară.
Exista o contradicție în susținerile reclamantului, întrucât prin precizările făcute solicită restituirea în natură a acestor imobile în baza dispozițiilor art.9 alin.1 din Legea nr.10/2001 susținând că a deținut aceste imobile în proprietate și au fost preluate abuziv de stat prin procesul-verbal din 6.03.1949 ca apoi să recunoască că au fost edificate după anul 1953 (căsuțele și grajdurile) și că sunt îndeplinite condițiile accesiunii imobiliare.
În urma cercetării la fața locului, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat, s-a constatat că dintre bunurile solicitate nu mai există - magaziile pentru cereale, o cramă, 2 puțuri, ghețărie, un cuptor pentru uscat fructe, pivniță cu o încăpere. Dintre cele 3 magazii de cereale solicitate s-a constatat că mai există doar un schelet metalic unde a existat o astfel de magazie - însă nu se mai solicită restituirea acestuia.
De altfel la pct. IV din precizările făcute, reclamantul a solicitat restituirea prin echivalent a bunurilor care nu se mai regăsesc respectiv: 2 magazii de cereale, pivniță cu o încăpere, 2 puțuri, cuptor pentru uscat fructe, ghețărie, cotețe păsări.
Prin decizia nr.352/02.09.2002 pârâta a restituit reclamantului suprafața de 2 ha așa cum a solicitat prin notificare, și imobilele a căror restituire în natură a fost posibilă, imobile situate pe suprafața restituită, fiind astfel respectate dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001.
Cu privire la imobilele a căror restituire s-a solicitat în baza art.492, 493 și 494 Cod civil, referitoare la accesiunea imobiliară, respectiv 5 căsuțe pentru personal, 5 grajduri, cantina, uzina electrică și 12 stâlpi beton, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile din textele de lege menționate întrucât, reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate cu privire la teren. Aceste imobile nu sunt situate pe suprafața de teren de 2 ha care a fost restituită prin decizia nr.352/2002, iar pentru suprafața de 10 ha reclamantul a susținut că a fost pus în posesie de Comisia Locală de Aplicare a Legii nr.18/1991 a comunei.
A fost depus la dosar procesul verbal de punere în posesie înregistrat sub nr.1461/527 din 09.08.2002 cu privire a suprafața de 10 ha reprezentând moștenirea lui, dar acest proces-verbal nu face dovada dreptului de proprietate care să-l îndreptățească pe reclamant să invoce dreptul de proprietate asupra imobilelor situate pe acest teren. Mai mult pârâta a susținut că deține ea titlu de proprietate pe acest teren, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr.1810, situație în care solicitarea reclamantului ar putea fi analizată în cadrul unei alte acțiuni în care pe lângă dovada dreptului de proprietate ar trebui analizată și buna sau reaua-credință a.
Având în vedere aceste considerente instanța a admis excepția prematurității capătului de cerere privind restituirea unor imobile în baza accesiunii imobiliare (pct. III din precizări) invocată de societatea pârâtă.
Pentru celelalte imobile a căror restituire în natură nu a fost posibilă întrucât nu mai există societatea pârâtă a emis decizia nr.353/2001, prin care a restituit prin compensare (deși în decizie se precizează că se restituie prin echivalent) alte imobile, astfel că nu se mai pune problema restituirii prin echivalent a imobilelor menționate la pct. IV din precizări (fila 130).
S-a mai solicitat restituirea în natură a unui atelier, castel de apă și 2 puțuri, grup social (pct.11, 12, și 14 din precizări) și o cantină în baza art.492 Cod civil (pct.3 din precizări III). Atelierul, grupul social și cantina s-au restituit prin decizia nr.351/2002, așa cum au învederat părțile cu ocazia cercetării la fața locului. de apă nu a fost solicitat prin notificare și nici din procesul-verbal din 6.03.1949 nu rezultă că a fost preluat de stat.
Prin decizia nr.352/2002 s-a dispus restituirea a două puțuri forate, iar două nu au mai putut fi identificate, așa cum rezultă din procesul-verbal ce cercetare la fața locului.
Prin decizia nr.4718 din 08.07.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei nr.417 A din 18 iunie 2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casat-o și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin decizia nr.1619 A din 5 decembrie 2005, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Instanța de apel a reținut că avocatul ales de reclamant, care Ia termenul din 7 februarie 2003 a declarat că renunță la cererea privind terenul în suprafață de 10 ha deoarece reclamantul a fost pus în posesie cu această suprafață de teren, nu a avut mandat special pentru renunțarea la acest capăt de cerere și, luându-se act de declarația avocatului, instanța nu a cercetat în fond cererea privind terenul în suprafață de 10 ha.
S-a mai reținut, că prima instanță, necercetând în fond cererea privind accesiunea, sunt incidente prevederile art.297 alin.1 Cod procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr.8152 din 13 octombrie 2006, a admis recursurile declarate de pârâta, prin lichidator SRL și de reclamant împotriva acestei decizii, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a reținut că instanța de apel a argumentat soluția trimiterii cauzei la prima instanță pe faptul că pentru renunțarea la cererea de revendicare a terenului în suprafață de 10 ha trebuia să existe o procură specială, însă "o asemenea declarație n-ar avea pertinență", deoarece obiectul cauzei nu îl constituie cele 10 ha teren, ci 2 ha pretinse prin notificare și edificiile cu anexele corespunzătoare.
S-a mai reținut, că "suprafața celor 10 ha teren a cărei revendicare excede cauzei" este în realitate recuperată în baza Legii nr.18/1991, fapt ce explică lipsa de interes a reclamantului pentru a putea fi pusă în discuție în acest proces, că prima instanță a reținut în ce măsură există pe teren conacul și celelalte edificii, din care, unele au fost demolate, altele modificate sau ridicate construcții noi, iar în apel s-a administrat proba cu înscrisuri, cu expertiză tehnică în construcții și expertiză topografică.
Rejudecând cauza, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a civilă, prin decizia nr.417 A din 18 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, reținând că reclamantul a cerut să se desființeze decizia nr.352 din 2 septembrie 2002, emisă de și să i se restituie în natură imobilele care au aparținut autorului său și terenul aferent acestora, în suprafață de 10 ha.
A reținut instanța de apel, că ambii experți au stabilit că terenul menționat în notificarea din 14 decembrie 2001 este situat în extravilanul localității, fiind înconjurat de celelalte terenuri restituite moștenitorilor familiei, iar, la fila 117 din dosarul de apel au fost depuse titlurile de proprietate nr.- și nr.- din 30 septembrie 2002 în care există mențiunea că terenurile restituite sunt situate în extravilan.
Faptul că terenul este situat în extravilan rezultă și din notificarea aflată la fila 120, în care apelantul arată că revine la cererile anterioare formulate conform Legii nr.169/1998 și Legii nr.1/2000.
Or, față de dispozițiile exprese ale art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, acest teren nu face obiectul legii speciale de reparație. Fiind situat în extravilanul localității, regimul său juridic este reglementat de Legea nr.18/1991.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care, invocând art.304 pct.5, 8 și 9 Cod procedură civilă, în esență, a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra solicitării de respingere a excepției prematurității cererii de accesiune imobiliară, a cererii de restituire în natură a construcțiilor situate pe terenul în suprafață de 10,94 ha al fostei exploatații și asupra cererii de atribuire prin accesiune imobiliară a tuturor imobilelor aflate pe teren.
A arătat recurentul, că la termenul din data de 12 septembrie 2005, a formulat, în dosarul nr.1820/2003, cerere de intervenție în interes propriu, asupra căreia, la rejudecarea apelului după casare, instanța nu s-a pronunțat, nefăcând vreo mențiune cu privire la această cerere.
Recurentul a susținut că instanța de apel a reținut că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001, pentru că terenul este situat în extravilan, însă expertizele efectuate în cauză au fost interpretate greșit, deoarece regimul juridic al terenului rezultă din faptul că sunt edificate construcții, respectiv casă (), 5 locuințe, 4 grajduri, 3 magazii, o cramă și pivnițe care sunt specifice unui teren intravilan, astfel cum rezultă din punctul 2 al expertizei efectuată de expert - castel de apă, pompe, cantină și sală de mese.
A mai susținut recurentul, că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001 privind obligativitatea restituirii imobilelor (teren și construcții) și a cerut să se trimită cauza spre rejudecare, pentru ca instanța de apel să se pronunțe asupra tuturor capetelor de apel" și a cererii de intervenție.
Intimata, prin lichidator judiciar SRL, a formulat întâmpinare, prin care a susținut că terenul este situat în extravilanul localității și a cerut să se respingă recursul, iar recurentul a depus la dosar adresa nr.6154 din 12 septembrie 2007, emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C,
Critica privind omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra cererii de intervenție în interes propriu nu face posibilă încadrarea în art.304 Cod procedură civilă.
Omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri era prevăzută ca motiv de recurs de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, însă acest text a fost modificat prin art.1 pct.111 din nr.OUG138/2000, iar după modificare textul privește numai situațiile în care instanțele au acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Prin urmare, deoarece art.304 pct.6 Cod procedură civilă, în noua lui redactare, privește numai situațiile în care instanțele acordă plus petita ori extra petita, omisiunea soluționării unei cereri nu mai face posibilă încadrarea în art.304 Cod procedură civilă.
De altfel, pentru omisiunea instanței de apel dea se pronunța asupra încuviințării în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată în dosarul nr.1820 /2003, se putea plânge numai titulara cererii,. Aceasta însă nu a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.1619 A din 5 decembrie 2005 pronunțată în dosarul în care a formulat cererea, iar Înalta Curte, casând această decizie, a reinvestit curtea de apel numai cu rejudecarea apelului declarat de reclamant.
Este însă întemeiată susținerea recurentului că instanța de apel nu a cercetat toate motivele de apel formulate de acesta.
Articolul 295 Cod procedură civilă dispune, în alin.1, "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu".
Conform acestor prevederi, instanța de apel are obligația să verifice toate aspectele deduse judecății prin cererea de apel.
Or, în prezenta cauză, instanța de apel, reinvestită de Înalta Curte să rejudece apelul declarat de reclamant, a cercetat numai motivul de apel d e la punctul 1 din cererea care cuprinde motivele de apel, aflată la filele 10-12 din dosarul nr.1820/2003 al curții de apel, privind terenul aferent fostei exploatații agricole "", fără să analizeze criticile privitoare la construcțiile aflate pe teren, formulate prin aceeași cerere.
Greșit a reținut instanța de apel că sentința primei instanțe a fost criticată în apel numai cu privire la terenul în suprafață de 10 ha, aferent fostei exploatații agricole, deși apelul privește și construcțiile aflate pe teren, iar art.8 alin.1 din Legea nr.10/2001, pe care s-a întemeiat soluția respingerii apelului, exclude de la aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001 numai terenurile prevăzute în acest text.
Analiza în cadrul recursului a susținerilor privind existența dreptului recurentului la măsuri reparatorii pentru imobilele care fac obiectul pricinii (teren și construcții) este imposibilă, deoarece instanța de apel, nesocotind prevederile art.295 Cod procedură civilă, nu a analizat motivele de apel care privesc construcțiile aflate pe teren.
Pentru considerentele expuse, fără a se analiza celelalte critici formulate de recurent s-a admis recursul declarat de reclamant, a fost casată decizia atacată și, potrivit art.312 (5) Cod procedură civilă, s-a trimis cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, s-a dispus a se avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
Împotriva sentinței civile nr.663/21.03.2003 pronunțată de Tribunalul Călărași (după casare) a formulat apel reclamantul.
În esență, s-a motivat apelul în sensul că, hotărârea pronunțată de Tribunalul Călărașia fost dată cu aplicarea greșită a legii deoarece nu s-a pronunțat în totalitate asupra restituirii terenului în suprafață 10 ha aferent fostei "exploatații agricole " pe considerentul că s-a renunțat la cerere. Că Tribunalul Călărași nu s-a pronunțat asupra unora dintre bunurile solicitate prin cererea precizatoare și nici nu a administrat în cauză probele necesare lămuririi împrejurărilor pricinii (7 încăperi, 8 grajduri - clădiri care ulterior au fost recompartimentate) dispunând în acest sens o expertiză tehnică imobiliară, mulțumindu-se cu o simplă cercetare la fața locului și totodată, în mod greșit s-a admis excepția prematurității capătului de cerere privind accesiunea imobiliară pe considerentul că nu s-a făcut dovada titlului de proprietate (solicitând proba cu înscrisuri și expertiză tehnică imobiliară, inclusiv interogatoriul intimatei, filele 10 - 12 dosar nr.1820/2003 al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă).
Acest apel a fost soluționat prin decizia civilă nr.1619 A din 05.12.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, care a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.663 din 21.03.2003 a Tribunalului Călărași, a desființat această sentință și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Această decizie a fost casată cu trimitere spre rejudecarea apelului prin decizia civilă nr.8152 din 13.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a admis recursurile declarate atât de pârâta SC " " SA prin lichidator SC "" SRL cât și de reclamantul, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelului.
Apelul a fost respins prin decizia civilă nr.417 A din 18.06.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie care a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - reclamant prin procurator împotriva sentinței civile nr.663/21.03.2003 pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC " " SA prin lichidator SC "PS." SRL
În final, prin decizia civilă nr.4718 din 08.07.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală (mai sus citată și arătate considerentele casării, în urma formulării recursului lui - filele 30-33 dosar civil nr-) a admis recursul declarat de reclamant și a casat decizia cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Rejudecând apelul în limitele casării acestei ultime decizii a instanței supreme, Curtea reține că apelul declarat în cauză este nefondat.
După pronunțarea primei soluții (sentința civilă nr.663/21.03.2003 de Tribunalul Călărași și urmată de exercitarea căilor de atac - apel și recurs) în urma casărilor succesive ale Curții de APEL BUCUREȘTI și Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art.315 Cod procedură civilă (referitor la ultima decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și modificările ulterioare ale Legii nr.10/2001 (după anul 2003, anume Legea nr.247/2005) se reține că principiul restituirii bunurilor este cel în natură, iar, prin excepție, despăgubiri (sub orice formă, echivalent etc.).
Or, ținând seama de limitele casării (motivarea deciziei de casare a instanței supreme) se referă numai la construcțiile de pe teren.
Celelalte probleme au fost dezbătute (atât problemele de drept, dar și situația de fapt), iar conform art.315 Cod procedură civilă, se va proceda ca atare.În acest context, se va analiza numai problema construcțiilor aflate pe teren.
Or, cu referire la acestea, se reține că în cauză,în decursul fazelor procesuale, s-a efectuat o expertiză tehnico - imobiliară (în afara de acea cercetare la fața locului).
La filele 66 - 71 dosar apel nr.1820/2003 (nr.nou -) s-a întocmit o expertiză tehnică de expert. S-au acordat mai multe termene, pentru efectuarea și a unei expertize topo, depusă la dosar la 28.10.2005 (filele 152 - 153) care nu modifică concluziile primei expertize.
Deși s-au formulat obiecțiuni și la prima expertiză și la a doua, acestea au fost respinse (încheierea din 14.03.2005 - fila 106 verso și încheierea din 21.11.2005 file 203 dosar nr.1820/2003) și ca atare, aceste lucrări urmează a fi avute în vedere ca probe, rapoartele respective - mijloace de probă aflându-se la filele menționate în dosar.
Față de cererea inițială formulată de (filele 1-7 dosar fond al Tribunalului Călărași și precizările ulterioare) și limitele casării (construcțiile aflate pe teren) se reține din raportul de expertiză întocmit de, că efectiv pe teren mai există clădiri aparținând fostei exploatații agricole și evaluarea acestuia (fila 69 dosar nr.1820/2003 și expertiza pct.1).
Acestea sunt enumerate la fila 69 dosar - expertiză, clădiri care pot fi restituite în natură așa cum le-a precizat expertul.
Această expertiză, așa cum s-a menționat, nu a fost contestată și, corect a reținut ce construcții mai există efectiv pe teren, așa cu, cer decizia instanței supreme a ce constata și să se pronunțe asupra lor.
Cum, (cum a cerut în cerere) a solicitat numai restituirea în natură, (așa fiind și principiul Legii nr.10/2001 modificată prin Legea nr.247/2005) se vor restitui așa cum sunt arătate de expert la fila 69 a raportului de expertiză - dosar nr.1820/2003, cealaltă expertiză (fila 153) dosar, referindu-se la cele 10,94 ha teren nemaifăcând obiectul analizei după casare (numai construcțiile de pe teren), iar în conformitate cu dispozițiile art.296 coroborat cu art.315 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul numai cu referire la construcții și se va schimba în parte sentința apelată.
Se va admite în parte acțiunea (contestație formulată de ).
Va fi obligate intimata SC " " SA prin lichidator SC "" SRL C să mai restituie în completarea dispoziției nr.352 din 02.09.2002, următoarele construcții identificate de expert prin expertiza aflată la dosar (nr.1820/2003, nr.nou -) al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și anume cele de la punctul 1 din expertiză - fila 69 dosar și anume: o casă - 1/14; 5 locuințe - 1/21, 1/25, 1/26, 1/27, 1/28, 4 grajduri - 1/7, 1/8, 1/9, 1/10; 3 magazii - 1/11, 1/6, 1/16; o cramă - 1/24 și o pivniță - 1/17, toate evaluate la data efectuării expertizei la 15.231.231 lei (ROL).
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Văzând dispozițiile art.298 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul - reclamant cu domiciliul ales în B,--270,.14,.3,.84, sector 2 la mandatar, împotriva sentinței civile nr.663 din 21.03.2003 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr.3262/2002 în contradictoriu cu intimatele pârâte SC " " SA prin lichidator SC "" SRL C cu sediul în C,-, -3,.3,.4,..19, județ C și SC " " SA cu sediul în, județul
Schimbă, în parte, sentința apelată, în sensul că:
Admite, în parte, acțiunea (contestația) formulată de contestatorul.
Obligă SC " " SA prin lichidator SC "" SRL C să mai restituie, pe lângă construcțiile restituite prin dispoziția nr.352/02.09.2002, următoarele construcții identificate de expert prin expertiza aflată la dosar nr.1820/2003 (nr.nou -) al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și anume cele de la punctul 1 din expertiză - fila 69 dosar și anume: o casă - 1/14; 5 locuințe - 1/21, 1/25, 1/26, 1/27, 1/28, 4 grajduri - 1/7, 1/8, 1/9, 1/10; 3 magazii - 1/11, 1/6, 1/16; o cramă - 1/24 și o pivniță - 1/17, toate evaluate la data efectuării expertizei la 15.231.231 lei (ROL).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
I -
Red.
Tehnodact.
Ex.6/6.04.2009
Tribunalul Călărași -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma
