Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 10/2001-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 117
Ședința publică din 9 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S - S,-, județul S și reclamantul domiciliat în Municipiul I,-, jud. I împotriva sentinței nr. 1302 din 9 iunie 2009 Tribunalului Suceava - Secția civilă în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit atât pârâtul apelant Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S - S, pârâții intimați Prefectul Județului S, Comuna - prin primar cât și reclamantul apelant
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se atașată la dosar adresa Primăriei, prin care aceasta își exprimă punctul de vedere față de apelul declarat în cauză.
Instanța, verificând înscrisurile dosarului și, constată apelul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 8 decembrie 2003, reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei, Județul S și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se dispună anularea dispoziției nr. 72 din 30 octombrie 2003 emisă de prim - pârât și să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul Fabrica "", care nu mai există în prezent.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 notificare la data de 13 august 2001, în calitate de moștenitor al defunctului proprietar, prin care a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a imobilului constând din teren și clădiri, care la nivelul anului 1948, când a fost naționalizat, a fost evaluat la suma de 7.200.000 lei.
Prin dispoziția contestată, cererea i-a fost respinsă cu motivarea că nu face dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor indicate.
Prin întâmpinare, pârâta primăria comunei a solicitat respingerea acțiunii, întrucât înscrisurile prezentate de reclamant nu fac dovada dreptului de proprietate al autorului acestuia, nefiind translative de proprietate.
După administrarea probelor, Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 182/15 martie 2005 a respins cererea ce nefondată, cu motivarea că înscrisurile privind inventarul fabricii "" nu fac dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantului asupra imobilelor solicitate.
Investită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 935 din 5 octombrie 2005 l-a respins ca nefondat, cu aceeași motivare.
Prin decizia nr. 8050 din 12 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamant, a casat ambele hotărâri pronunțate în cauză și a trimis dosarul primei instanțe spre rejudecare.
Instanța de recurs a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. 1 și 2 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora, "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea acestor dispoziții și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".
Din extrasul eliberat de Direcția Arhivelor Statului S atașat dosarului rezultă inventarul Fabricii "" proprietatea numitului, iar din anexele 1-14 la procesul verbal de predare primire datat 11 iunie 1948 rezultă că ceea ce s-a predat se regăsește în inventar.
Reinvestit astfel, Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 311 din 12 februarie 2007 a admis acțiunea și a desființat dispoziția contestată, stabilind că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul Fabrica de cherestea "" și pentru instalațiile și utilajele naționalizate, enumerate în anexele la procesele verbale de predare primire încheiate în perioada 11-13 iunie 1948.
Prin decizia civilă nr. 150 din 27 aprilie 2007, Curtea de Apel Suceavaa respins ca inadmisibil apelul declarat de Prefectul județului S și ca nefondat apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S împotriva sentinței.
S-a reținut că Prefectul județului S nu a avut calitate de parte în proces, iar critica formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice S privind lipsa dovezilor dreptului de proprietate asupra bunurilor în discuție nu poate fi primită în raport de dezlegările date de instanța supremă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3795 din 10 iunie 2008 a admis recursurile declarate de Prefectul județului S și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S și a casat decizia instanței de apel, trimițând cauza spre rejudecare curții de apel.
Instanța de control judiciar a reținut că, potrivit primei decizii de casare, instanța de fond trebuia să stabilească întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu - teren și construcții. Față de mențiunea din anexa 1 la procesul verbal de preluare din 11 iunie 1948, în care se specifică în mod expres că terenul de cca 20.000 mp, pe care s-a aflat Fabrica de cherestea "", este proprietatea comunei și fost arendat fostului proprietar al fabricii, instanțele de fond și apel au făcut o greșită aplicare în speță a dispozițiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 247/2005. Prezumția relativă de proprietate se aplică doar pentru construcții, pe care instanța de fond este datoare să le individualizeze potrivit probelor administrate.
Cu privire la bunurile mobile sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar instanța de fond trebuie să verifice, inclusiv printr-o expertiză tehnică, dacă utilajele și instalațiile preluate odată cu fabrica mai există sau au fost înlocuite, casate și distruse, referirea generică din dispozitivul sentinței fiind greșită.
Rejudecând apelurile după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 38 din 24 martie 2009 le-a admis, a desființat sentința nr. 311 din 12 februarie 2006 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare, pe baza îndrumărilor și dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel reinvestit, Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 1302 din 9 iunie 2009 a admis în parte acțiunea, a desființat în parte dispoziția contestată și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul clădire Fabrica de cherestea "", identificat în anexa 1 la procesul verbal de predare primire nr. 1, încheiat la data de 11 iunie 1948 (fila 13 dosar nr. 10130 din 8 decembrie 2003 a Tribunalului Suceava ). Totodată, a respins ca nefondată cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul, utilajele și instalațiile aferente fabricii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în raport de dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 247/2005, pretențiile reclamantului referitoare la clădirea fabricii de cherestea "", identificat în anexa 1 la procesul verbal de predare - preluare încheiat la 11 iunie 1998, sunt întemeiate.
În același proces verbal s-a specificat expres că terenul aferent fabricii, de cca 20.000 mp este proprietatea comunei și a fost arendat de fostul proprietar al fabricii, încât pretențiile reclamantului privind acest imobil nu sunt întemeiate.
Cu referire la bunurile mobile, constând din utilajele și instalațiile fabricii ce au fost preluate de stat, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora acestea intră sun incidența legii, "afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse".
Or, prin însăși acțiunea introductivă, reclamantul a arătat că bunurile mobile nu mai există.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În dezvoltarea motivelor reclamantul a arătat că, în raport de probele administrate în cauză, se impunea admiterea în totalitate a acțiunii, inclusiv în ce privește terenul aferent fabricii, utilajele, instalațiile și stocul de cherestea preluate abuziv de la autorul său; că bunurile trebuiau individualizate; că nu s-a verificat, pe baza expertizei de specialitate dispusă în cauză, dacă utilajele și instalațiile există sau au fost înlocuite cu altele noi.
Pârâtul, prin reprezentant legal, a arătat că în cauză reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate a autorului său asupra bunurilor solicitate, recunoscând el însuși că nu deține actul de proprietate, iar sarcina probei îi revine, conform dispozițiilor art. 1 lit. e din nr.HG 498/03; că motivația instanței de fond nu poate fi menținută, deoarece documentele depuse de reclamant la dosar fac referire doar la instalațiile și utilajele care se aflau în iunie 1948 în fabrică; că nu s-a indicat temeiul preluării imobilului la stat, iar potrivit pct. 1.3 din nr.HG498/03, preluarea abuzivă nu este prezumată, ci trebuie dovedită de persoana care solicită acordarea măsurilor reparatorii.
Examinând criticile formulate de părți, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea reține următoarele:
Incidența în speța dedusă judecății a dispozițiilor art. 22(1) din Legea nr. 247/05, care instituie prezumția relativă de proprietate în favoarea persoanei de la care s-a efectuat preluarea, individualizată prin actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare această măsură a fost stabilită încă din primul ciclu procesul de instanța de recurs, prin decizia nr. 8050/12.10.2006, care a statuat că "nu se poate susține că imobilul supus preluării, ca și bunurile mobile nu au aparținut numitului ".
Prin cea de a doua decizie de casare, nr. 3795/10.06.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "prezumția relativă de proprietate se aplică, în cauză, (), numai referitor la construcții, pe care instanța de fond este datoare să le individualizeze potrivit probelor administrate în cauză".
Limitele reinvestirii instanțelor de fond și apel au fost stabilite prin această ultimă decizie, cu referire expresă la individualizarea construcțiilor fabricii "" ce au fost preluate de stat și la verificarea situației actuale a utilajelor și instalațiilor preluate o dată cu fabrica, în conformitate cu dispozițiile art.6 alin.2 din Legea 10/2001, republicată.
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin urmare, soluția instanței de fond privind dreptul de proprietate al autorului reclamantului asupra construcțiilor ce au aparținut fabricii "", preluarea abuzivă a acestora de către stat și netemeinicia cererii reclamantului privind suprafața de teren aferentă fabricii este corectă, criticile formulate de apelanți cu referire la aceste aspecte urmând a fi înlăturate.
Contra susținerilor pârâtului, câtă vreme prin dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea 247/2005 s-a instituit în favoarea reclamantului o prezumție relativă de proprietate, prezumție susținută ca atare de instanțe, sarcina dovezii contrare îi revenea acestuia (pârâtului), conform dispozițiilor art. 1169 Cod civil.
Neîntemeiată este și critica formulată de reclamant privind existența utilajelor și instalațiilor fabricii.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
În speță, cum s-a reținut și prin sentința apelată, reclamantul a precizat prin chiar cererea introductivă că utilajele și instalațiile descrise în procesele verbale de predare - preluare atașate dosarului nu mai există.
Expertiza tehnică de specialitate efectuată de ing. (85-125 dosar fond) a confirmat această susținere, concluzionând că "construcțiile au fost demolate în perioada anilor 1957 - 1958, iar mașinile, utilajele și instalațiile nu există fizic".
Așadar, în cauză este dată teza finală, de excepție, din dispozițiile art. 6 alin. 2 sus menționate, cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru mașinile și utilajele fabricii fiind corect respinsă.
În ce privește critica formulată de reclamant vizând stocul de cherestea de "câteva mii3, în valoare de 8.000.000.000 lei vechi (în 2004), stoc care era în anul preluării, 1948, în proprietatea autorului " său, neluat în considerare instanța de fond, aceasta va fi înlăturată din următoarele motive:
În primul ciclu procesual, în cauză nici una dintre instanțe nu a făcut vorbire de solicitarea reclamantului privind cantitatea de material lemnos preluată odată cu celelalte imobile și mobile ale fabricii. De altfel, cererea de chemare în judecată cuprinde adăugiri sub acest aspect, nedatate.
Nici prin sentința civilă nr.311/12.02.2007, pronunțată după casare, Tribunalul Suceava nu a făcut referire la o astfel de solicitare, iar reclamantul nu a declarat apel împotriva acestei hotărâri.
În raport de limitele investirii instanțelor de fond, astfel cum au fost stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, nr.3795/10.06.2008, în mod corect prima instanță nu a analizat prin hotărârea apelată această cerere.
Prin această decizie, instanța de recurs a reținut că este greșită referirea generică din dispozitivul sentinței la procesele verbale depuse în copie la dosar.
Cu neobservarea acestei dezlegări, Tribunalul Suceava în rejudecare a făcut aceeași referire generică, cu trimitere la anexa nr. 1 la procesul verbal nr. 1, încheiat la 11.06.1948, aflat la fila 13 dosar 10130/8.12.03.
Neindividualizarea bunurilor a fost criticată și de reclamant în apel.
Imobilele pentru care s-a stabilit îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent sunt descrise în anexa 1 la procesul verbal de predare - preluare datat 11.06.1948 depus la dosarul de fond (13), cât și în raportul de expertiză tehnică (105 dosar fond), necontestate, încât vor fi preluate ca atare de instanță.
În conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cuantumul și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii vor fi stabilite de Comisia Centrală, constituită în acest scop.
În considerarea celor ce preced,
Văzând și dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge apelul pârâților Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S - S,-, județul S, formulat împotriva sentinței nr. 1302 din 9 iunie 2009 Tribunalului Suceava - Secția civilă în dosar nr-.
ca nefondat.
Admite apelul reclamantului domiciliat în Municipiul I,-, jud. I, formulat împotriva aceleiași sentințe.
Schimă parțial sentința civilă nr. 1302 din 09.06.2009 a Tribunalului Suceava, în sensul că:
Constată că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele construcții aparținând Fabricii de cherestea, constând în:
- hala mașinilor din cărămidă acoperită cu carton (8,00 x 12,50 mp) și atelier (8,00 x 5,50 mp);
- hala gaterelor din lemn și carton (18,00 x 28,00 mp);
- clădire birou magazie, fierărie (8,00 x 7,00 + 2,50 mp);
- șopron închis cu scânduri (pentru magazii tehnice);
- beci betonat cu patru încăperi (din care una este B);
- șopron la poartă pentru căpuit (retezat) bușteni (12,00 x 6,00 mp).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 9 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored./6.11.2009
Nr.ex.6
Jud.fond:
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Timofte Cristina
