Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 116/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 10/2001-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 116
Ședința publică din 9 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol se află judecarea apelului declarat de -. M Distribuție SA B cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul I,- - 150,. -, județul I împotriva sentinței nr. 511 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic, pentru intimata apelantă -. M Distribuție SA B și revizuienta intimată, lipsă fiind revizuienta intimată -. M Furnizare SA B și intimații Prefectura Județului B - prin prefect, PriMaria - prin primar și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Revizuienta intimată depune la dosar întâmpinare și arată că a luat cunoștință de conținutul motivelor de apel, studiind dosarul la termenul de judecată din 9 septembrie 2009 și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța, față de excepția tardivității cererii de revizuire, invocată în cuprinsul motivelor de apel, formulate de intimata intimata -. M Distribuție SA B, acordă cuvântul părților cu privire la aceasta.
Consilier juridic, pentru intimata apelantă -. M Distribuție SA B, solicită admiterea excepției, cererea de revizuire fiind tardiv introdusă de la Tribunalul Botoșani, cu încălcarea prevederilor art. 324 pct. 4, coroborat cu art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Revizuienta arată că nu este în măsură a se pronunța cu privire la tardivitate întrucât nu este în măsură să aprecieze dacă a depășit termenul de o lună prevăzut de art. 324 Cod procedură civilă, în acest moment nemaiamintindu-și cronologia faptelor.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau de invocat excepții, acordă cuvântul în susținerea apelului.
Consilier juridic, pentru intimata apelantă -. M Distribuție SA B, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, în sensul admiterii acestuia pe cale de excepție iar în situația în care aceasta va fi respinsă, solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului cauzei în contradictoriu cu E -. M Distribuție B, arătând că, prin sentința civilă nr. 511/16.04.2009 a Tribunalului Botoșani, prin care a respins cererea de revizuire a E-. M Furnizare B, la care achiesase și -. M Distribuție, practic i-a fost înlăturat dreptul acesteia din urmă de a-și formula propriile apărări în cauză, în calitate de proprietar al imobilelor. Așa cum rezultă din înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate depuse la dosar - certificat de atestare fiscală, contract de închiriere etc. - E -. M Distribuție A ar fi fost îndreptățită să conteste cererea inițială a petentei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Revizuienta solicită respingerea apelului cu motivarea că E -. M Distribuție a avut posibilitatea de a-și formula apărări în cauză, fiind reprezentată prin consilier juridic. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la secția civilă a Tribunalului Botoșani, sub numărul 5207/40/09.12.2008, "- M Furnizare" Baf ormulat, pe temeiul art. 322 punctul 5 din Codul d e procedură civilă, cerere de revizuire a sentinței civile nr. 1068/03.07.2008 pronunțată de aceeași instanță.
În esență, a susținut că asupra imobilului solicitat a-i fi restituit în natură de reclamanta, în baza Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate nu aparține "- M Furnizare" SA B, împotriva căreia s-a dispus obligarea de a-1 preda, ci "- M Distribuție" B, față de care s-ar fi impus respectiva măsură. A invocat ca înscrisuri noi, în sensul art. 322 punctul 5 din Codul d e procedură civilă, extras de mijloace fixe din proprietatea - "M Distribuție" B, contractul de închiriere nr. 1290/02.07.2008 pe baza căruia -. "M Furnizare" B folosește imobilul în discuție și factura emisă în baza acestui contract, precum și actele de înființare a -. "M Furnizare"
Deosebit, prin cererea înregistrată sub numărul 791/40/16.02.2009 a formulat și ea cerere de revizuire a aceleiași sentințe civile nr. 1068/03.07.2008, în care a susținut că nu a avut cunoștință despre cine este proprietarul real al imobilului pe care 1-a revendicat în baza legii nr. 10/2001, aflând numai la primul termen de judecată din dosarul numărul - că acesta ar fi - "M Distribuție" B, și nu - "M Furnizare" A invocat în drept aceleași prevederi ale art. 322 punctul 5 din Codul d e procedură civilă, arătând că înscrisurile noi pe care își întemeiază cererea sunt tocmai cele pe care revizuienta - "M Furnizare" B le-a depus la dosar, despre care nu a avut cunoștință și pe care nici nu le-ar fi putut prezenta în procesul ordinar.
Apreciind ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 aliniat 1 din Codul d e procedură civilă, Tribunalul Botoșania dispus conexarea judecării cererilor de revizuire formulate. Pentru soluționarea cererilor s-a dispus atașarea dosarului nr- al Tribunalului Botoșani -secția civilă, în care s-a pronunțat hotărârea atacată.
În raport de cererea de revizuire formulată de - "M Furnizare" B, intimata -. "M Distribuție" Bad epus la dosar "precizări", având natura unei întâmpinări, în care a arătat că achiesează la cererea revizuientei, confirmând realitatea calității ei de proprietar asupra imobilului din proces, pe baza înscrisurilor invocate de aceasta. A invocat că în tot cursul procesului finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 1068/2008 nu a putut formula apărări, pentru că nu a fost legal citată. În ce privește cererea de revizuire depusă de, niciuna dintre intimate nu a depus întâmpinare, formulând doar concluzii orale prin mandatari consilieri juridici.
Prin sentința civilă nr. 511 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Botoșania respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de "- M Furnizare" B, a admis cererea de revizuire formulată de reclamanta, a modificat parțial sentința civilă nr. 1068/2008 a Tribunalului Botoșani în sensul respingerii ca inadmisibilă a plângerii formulate de reclamantă în contradictoriu cu intimata "- M Furnizare" B, pentru lipsa calității procesuale pasive, a obligat intimata "- M Distribuție" B să predea reclamantei posesia imobilelor restituite în natură, teren în suprafață de 752,22 mp, cu clădire, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1068 din 03.07.2008 a Tribunalului Botoșani -secția civilă s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii la Legea nr. 10/2001 a petentei, excepție ridicată de către intimata "- M Furnizare" B și s-a respins ca inadmisibilă plângerea, pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, în raport cu intimatele Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria orașului și - "M Distribuție" - S-a admis plângerea petentei, domiciliată în, județul B, conform art. II din titlul I din Legea nr. 247/2005, încât s-a anulat procesul-verbal din data de 22.05.2003 precum și Decizia nr. 229/28.07.2003 a " M" de soluționare a Notificării nr. 147/2002 și s-a dispus restituirea în natură a imobilelor construcție din 5 camere și 1 magazie, cu teren aferent în suprafață de 752,22. identificate în schița anexă la raportul de expertiză (fila 137 dosar) ce constituie parte integrantă din hotărâre, în deplină proprietate a petentei, sens în care a obligat pe E - "M - Furnizare" B să predea acesteia posesia asupra bunurilor respective. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea petentei privind restituirea bunurilor mobile ori plata contravalorii acestora, fiind obligată intimata "E - M - Furnizare" B să plătească petentei suma de 530 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a constatat că, la pronunțarea hotărârii, în urma divizării, în cursul procesului, a "-. M" B - intimata inițială din proces, ca entitate deținătoare a bunului solicitat de, calitatea procesuală pasivă a rămas doar asupra "- M Furnizare" B, ce folosea imobilul în litigiu ca "centru de încasare".
Ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1068/2008, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a relevat că - "M Distribuție" - B s-a afirmat ca proprietar asupra imobilului din acțiune, în raport cu "- M Furnizare" B, după cum rezultă din "nota de negociere" dintre acestea din 24.06.2008, precum și din contractul de închiriere subsecvent, înregistrat sub nr. 1290/02.07.2008. Aceste înscrisuri nu au fost cunoscute de instanță la momentul pronunțării hotărârii nr. 1068/2008 și au fost apreciate ca determinante în cauza respectivă, sub aspectul calității de proprietar asupra imobilului în litigiu, de "deținător" în exprimarea art. 22 din Legea nr. 10/2001. Instanța de revizuire a apreciat că nu se poate susține că revizuienta " -. M Furnizare" B nu a cunoscut despre respectivele înscrisuri, dar a considerat că acestea nu au fost avute în vedere de revizuienta-petentă, precum și faptul că nu puteau fi înfățișate de aceasta, din motive situate mai presus de voința ei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata "- M Distribuție" B, care a susținut că reclamanta a formulat cererea de revizuire cu depășirea termenului prevăzut de art. 324 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, actele doveditoare ale calității de chiriaș a revizuientei "- M Furnizare" B fiind comunicate reclamantei la data de 16 decembrie 2008, împreună cu citația emisă în dosarul nr-, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 13.02.2009. Cu privire la fondul cauzei, apelanta a susținut că a achiesat la cererea de revizuire formulată de intimata "- M Furnizare" B, iar prin respingerea ca inadmisibilă a acestei cereri a fost lipsită de dreptul de a formula apărări cu privire la fondul cauzei, în calitate de proprietar al imobilului în litigiu. Instanța a dat eficiență titlului de proprietate prezentat de reclamantă, copia testamentului lui în favoarea soției acestuia, și a copiilor și, mama reclamantei, fără a observa că titlul de proprietate al apelantei, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 6992/04.12.2001 nu a fost desființat/anulat pe cale judecătorească. Apelanta a mai criticat că instanța nu a avut în vedere faptul că reclamanta nu a atacat decizia nr. 229/28.07.2003 prin care a fost respinsă notificarea privind restituirea bunului în natură, aceasta semnând procesul verbal de acordare a despăgubirilor, în cuantum de 60.485.000 lei, acceptând astfel despăgubirile oferite, despăgubiri care nu s-a dovedit că nu au fost încasate de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată apelul ca fiind neîntemeiat.
Astfel, prin cererea de revizuire formulată de reclamanta, aceasta a susținut că a luat cunoștință de conținutul actelor depuse de revizuienta "- M Furnizare" B la primul termen de judecată stabilit de instanță pentru soluționarea cererii de revizuire formulată de aceasta, la data de 15.01.2009. Din cuprinsul mențiunilor privind măsurile dispuse de completul de judecată anterior primului termen de judecată (fila 1 dosar nr- al Tribunalului Botoșani ), cât și din cel al mențiunilor de pe conceptul întocmit pentru primul termen de judecată stabilit în vederea soluționării cererii de revizuire formulate de intimata "- M Furnizare" B (fila 33), instanța reține că reclamantei intimate i s-a comunicat la data de 16.12.2008 doar copia cererii de revizuire. Din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflat la fila 35 al aceluiași dosar rezultă că reclamantei intimate i s-a comunicat doar citația "cu copie acțiune", astfel că nu se poate reține că reclamanta intimată a putut lua efectiv cunoștință despre întreaga documentație înaintată instanței de către revizuienta "- M Furnizare" B anterior termenului de judecată din 15 ianuarie 2009. În aceste condiții, cum nici revizuienta și nici apelanta nu au făcut dovada că ar fi comunicat în alt mod reclamantei revizuiente documentația din care rezultă calitatea de proprietară a imobilului în litigiu, instanța constată ca fiind neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii de revizuire formulată de către reclamanta.
Singurul aspect invocat și reținut de instanța de fond ca având relevanță în admiterea cererii de revizuire și modificarea pe fond a soluției pronunțate de Tribunalul Botoșania fost reprezentat de calitatea de proprietar a imobilului în litigiu a intimatelor. În raport de calitatea de titular al dreptului de proprietar invocat asupra imobilului, instanța a reținut calitatea procesuală pasivă, obligând la restituirea în natură a bunului. De remarcat că în prezenta cauză au fost introduse ca intimate și citate ca atare atât "- M Furnizare" B, cât și "- M Distribuție" B, față de cuprinsul documentelor depuse la dosar, apreciindu-se oportun a se da posibilitatea ambelor persoane juridice să își formuleze eventualele apărări.
Anterior datei de 03 iulie 2008, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care nu se putea reține cu certitudine care din cele două persoane juridice rezultate din divizarea SC - M SA a preluat imobilul în litigiu, "- M Furnizare" B comunicând că nu are în gestiune decât instalații electrice (fila 40 dosar nr-), iar prin adresa nr. 2917/2.07.2008 (filele 97-99) comunicând instanței că este proprietara terenului solicitat de reclamantă, contestând îndreptățirea acesteia la restituirea în natură motivat de faptul că bunurile sunt afectate unei activități de utilitate publică, respectiv că reclamanta a acceptat să fie despăgubită, nemaiavând posibilitatea de a opta pentru restituirea în natură după ce a fost de acord cu despăgubirile bănești oferite.
Intimata "- M Distribuție" B, deși legal citată pentru termenele din 8.05.2008 (filele 57, 63), 5.06.2008 (fila 79) și 3.07.2008 (fila 95), nu și-a delegat reprezentant în instanță și nici nu a formulat în scris nici o solicitare către instanța de judecată. În aceste condiții, orice lipsă de apărare a intimatei nu poate fi imputată instanței, care a solicitat chiar prin adresă precizarea punctului de vedere al intimatei în litigiul cu reclamanta (fila 57).
În cadrul procesului având ca obiect revizuirea sentinței civile nr. 1068/2008 a Tribunalului Botoșani, intimata "- M Distribuție" Baf ormulat doar "precizări" (filele 56-59) prin care a arătat că achiesează la cererea de revizuire formulată de "- M Furnizare" B, susținând că înscrisurile doveditoare ale calității sale de proprietar al imobilelor în litigiu nu au putut fi înfățișate instanței datorită unor împrejurări mai presus de voința părților, respectiv participanții la perfectarea și semnarea contractului de închiriere se aflau în locații diferite, distincte de cel în care se soluționa cauza. Referitor la fondul cauzei, intimata a susținut că nu a fost citată în cadrul judecății ce s-a finalizat prin sentința a cărei revizuire se solicită, intimata neconfirmând primirea citației, fiind lipsită de posibilitatea de a formula apărări pe fondul cauzei, astfel că a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Din cuprinsul acestor înscrisuri instanța reține că apelanta "- M Distribuție" Baf ost citată, atât anterior pronunțării sentinței civile nr. 1068/2008 a Tribunalului Botoșani, cât și în cadrul procesului de revizuire, astfel că nu pot fi reținute ca întemeiate susținerile acesteia privind nelegala citare și împiedicarea formulării apărărilor cu privire la fondul cauzei deduse judecății. Culpa în neformularea eventualelor apărări nu poate aparține decât reprezentanților legali ai apelantei, întrucât instanța a citat persoana juridică pentru fiecare termen de judecată, de la sediul social declarat al acesteia (str. -, nr. 33, B).
Criticile formulate de apelantă privind neanalizarea completă și temeinică a fondului cauzei nu au fost invocate de aceasta în fața primei instanțe, astfel că ar putea fi calificate ca fiind cereri noi, în conformitate cu dispozițiile art. 294 al. 1 din Codul d e procedură civilă. În măsura în care susținerile apelantei nu ar fi calificate ca reprezentând cereri noi, adresate pentru prima dată instanței de apel, susținerile acesteia ar putea fi apreciate ca depășind limitele în care se poate rejudeca fondul prezentului litigiu, având în vedere că prin cererea de revizuire s-a invocat ca unic temei al cererii doar existența unor înscrisuri noi din care rezultă că aparentul proprietar, persoană deținătoare în sensul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001. Față de lipsa oricăror apărări din partea persoanei juridice deținătoare, astfel cum a fost aceasta identificată de către revizuienți, s-ar putea aprecia că apelanta tinde la încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile supuse revizuirii, pasivitatea manifestată de aceasta cu ocazia soluționării în primul ciclu procesual a prezentei cauze nefiind datorată altei persoane decât însăși apelantei.
În măsura în care nici aceste aspecte nu ar fi de natură a lipsi de eficiență afirmațiile apelantei, instanța constată că parte dintre acestea au fost formulate în primul ciclu procesual de către reprezentanții - M Astfel, faptul că reclamanta nu a contestat decizia nr. 229/28.07.2003 prin care a fost respinsă notificarea privind restituirea bunului în natură, respectiv că aceasta a semnat procesul verbal de acordare a despăgubirilor nr. 2806/2003, în cuantum de 60.485.000 lei, acceptând astfel despăgubirile oferite, au fost avute în vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței civile nr. 1068/2008 a Tribunalului Botoșani, această instanță arătând că în contextul în care nu a avut loc o executare efectivă a procesului verbal privind stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, iar prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse modificări dispozițiilor Legii nr. 10/2001, modificări care îi permit acesteia să solicite restituirea în natură a imobilelor, cererile reclamantei trebuie interpretate de o asemenea manieră încât să se asigure acesteia un acces deplin și efectiv la instanță. Interpretarea contrară ar fi de natură a goli de conținut dispozițiile cu caracter reparator din legea aplicabilă în cauză, precum și de a lipsi reclamanta de un acces deplin și efectiv la jurisdicția civilă, în condițiile în care prin modificarea dispoziției legale aplicabile a fost înlăturată interdicția de restituire în natură, ajungându-se la o ultraactivare a dispoziției legale abrogate implicit prin Legea nr. 247/2005.
Referitor la existența a două titluri de proprietate asupra bunurilor în litigiu, față de momentul și emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate al apelantei, instanța apreciază că valabilitatea acestuia trebuie analizată în conformitate cu dispozițiile art. 6 al. 1 și 3 din Legea nr. 213/1998. Lipsa unei hotărâri judecătorești de anulare a acestui certificat nu poate priva de drepturile sale pe vechiul proprietar, care își valorifică propriul drept de proprietate în cadrul prezentului litigiu.
Criticile apelantei privind nedovedirea de către reclamantă a neîncasării despăgubirilor bănești acceptate de aceasta conform procesului verbal nr. 2806/2003 constituie veritabile răsturnări ale principiilor administrării probelor în cadrul procesului civil, întrucât se reproșează reclamantei că nu a făcut dovada faptului negativ invocat (neîncasarea despăgubirilor). Proba contrară putea fi făcută doar de către apelantă, prin prezentarea dovezii de plată a despăgubirilor, în măsura în care această plată ar fi avut loc.
Constatând că toate criticile formulate de către apelantă s-au dovedit a fi neîntemeiate, prima instanță stabilind în mod corect situația de fapt și aplicând în mod corespunzător dispozițiile legale incidente, în baza art. 296 din Codul d e procedură civilă, se va respinge ca nefondat prezentul apel.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de -. M DISTRIBUȚIE SA B cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul I,- - 150,. -, județul I împotriva sentinței nr. 511 din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosar nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
8 ex./ 25.11.2009
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Timofte Cristina