Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 1177/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.1177/2009-
Ședința publică din data de 1 iulie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Viorel Pantea | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor civile declarate de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul B,în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, recurenta reclamantă, domiciliată în O,-,. A,. 5, județul B și de recurenții pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr. 1, județul B și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă, cu sediul în O,-, - 6, județul B, împotriva deciziei civile nr. 21/A din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 698 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 17 iunie 2009, dată la care reprezentanții părților au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 24 iunie 2009 și respectiv 1 iulie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față instanța constată următoarele:
rin sentința civilă nr.698/28.01.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta și a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să restituie reclamantei prețul achitat de aceasta la cumpărarea imobilului situat în O,-,. 1,. 5 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 906/30.09.1996, actualizat potrivit indicelui de inflație la data plății, cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă, au fost obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului O, Primăria O-Direcția Imobiliară, să plătească reclamantei suma de 21.700 lei cu titlu de despăgubire, cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă,
De asemenea, s-au respins pretențiile reclamantei privind daunele morale, impozitul achitat și daunele interese, respectiv diferența dintre valoarea reactualizată a prețului achitat și valoarea de circulație a bunului și a respins pretențiile reclamantei față de pârâta
În motivarea sentinței atacate prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare a locuinței în rate nr. 906/30.09.1996 încheiat între B în calitate de vânzătoare și reclamantă în calitate de cumpărătoare, reclamanta a cumpărat imobilul situat în O,-,. 5.
Prin Sentința civilă nr.11069/1999 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosar nr. 3348/1998, contractul de vânzare-cumpărare a fost constatat ca fiind nul, fiind încheiat cu nesocotirea faptului că în nr.47650-O a fost notat sub B 13 procesul restituire a imobilului. S-a reținut de către instanță că reclamanta din prezenta cauză a fost de rea- credință, aceasta cumpărând imobilul deși revendicarea era notată în cartea funciară și a fost notificată de succesoarea fostului proprietar, numita, să nu cumpere.
Judecătoria a mai reținut că potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, iar potrivit dispozițiilor pct. 50.3. din Normele de aplicare ale Legii nr.10/2001, actualizarea sumelor urmând a se face prin aplicarea indicelui anual de inflație din anul plății.
În conformitate cu aceste dispoziții legale, prima instanță a constatat că cererea reclamantei privind restituirea prețului pe care l-a plătit pentru imobil este întemeiată față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acest pârât urmând a fi obligat la restituirea prețului achitat conform contractului de vânzare-cumpărare, actualizat potrivit dispozițiilor legale mai sus amintite, prețul constând în toate sumele achitate conform contractului de vânzare-cumpărare, inclusiv, dobânzi, comisioane, suma de plată urmând a fi stabilită în concret la data executării hotărârii. Potrivit art.1088 Cod civil, prima instanță a obligat pârâtul la plata dobânzii legale calculate de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă.
Cu privire la îmbunătățirile efectuate la imobilul în cauză, prima instanță a reținut că reclamanta a efectuat îmbunătățiri evaluate prin expertiză întocmită în cauză de d-na expert la suma de 21.700 lei, expertul arătând că acestea au caracter de îmbunătățiri necesare și utile, fără a lua în calcul lucrările de întreținere curentă efectuate de reclamantă.
Potrivit art.48 din Legea nr.10/2001, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare si utile, obligația de despăgubire revenind statului sau unității deținătoare în cazul în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil, valoarea despăgubirilor fiind obligatoriu stabilită prin expertiză. Dreptul de opțiune între cele două categorii alternative de debitori ai obligației de despăgubire aparține creditorului obligației de despăgubire, potrivit dispozițiilor pct. 48.3 din Normele de aplicare ale Legii nr.10/2001.
Astfel, prima instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în cuantum de 21.700 lei, pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului O, Primăria O-Direcția Imobiliară, fiind obligați în solidar, la plata acestei sume către reclamantă, întrucât ambii pârâți sunt debitori ai obligației de despăgubire, legea neinterzicând chemarea ambilor în judecată, urmând ca reclamanta să opteze cu ocazia executării hotărârii.
Pretențiile reclamantei față de pârâta B, prima instanță le-a respins, întrucât le-a considerat neîntemeiate față de aceasta, legea reglementând clar cine este debitorul obligației de despăgubire a reclamantei.
În ce privește daunele morale solicitate de reclamantă, prima instanță le-a considerat neîntemeiate deoarece reclamanta a fost de rea- credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, încheind actul deși cunoștea că imobilul este revendicat și a fost notificată să nu cumpere, revendicarea fiind notată în cartea funciară, asumându-și riscul de a cumpăra un bun litigios. Susținerea privind buna sa credință în raport cu vânzătorul, care prin conduita sa culpabilă i-a produs suferințe psihice nu poate fi avută în vedere, întrucât atitudinea psihică a pârâtei nu poate fi apreciată diferit cu privire la același moment și același act juridic, buna sau reaua credință nefiind apreciată raportat la o persoană sau alta, ci raportat la actul juridic încheiat, astfel că reclamanta, încheind cu rea credință actul de vânzare-cumpărare nu poate imputa cuiva suferințele sale psihice cauzate de procesul prin care a fost evinsă.
Referitor la daunele interese constând în diferența dintre valoarea reactualizată a prețului achitat și valoarea de circulație a bunului, instanța de fond a constatat că acestea nu i se cuvin reclamantei, întrucât aceasta nu poate fi considerată de bună credință față de vânzător. De altfel, prețul achitat de reclamantă la cumpărarea imobilului nu a reprezentat prețul de circulație al imobilului la data cumpărării acestuia, prețurile achitate de chiriași la cumpărarea imobilelor în baza Legii nr.112/1995 fiind mult mai mici decât valoarea de circulație a imobilelor dobândite.
Instanța de fond a mai reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.1339 Cod civil, deoarece evicțiunea ce a avut loc nu poate fi considerată ca rezultând dintr-un fapt personal al vânzătorului, chiar dacă acesta a fost și el de rea-credință la încheierea contractului, evicțiunea provenind în cauză din partea unor terți, respectiv cei care au revendicat imobilul și au obținut câștig de cauză în justiție.
Prevederile Legii nr.10/2001 nu conțin o limitare a răspunderii pentru evicțiune a statului român, deoarece contractele chiriașilor care au cumpărat locuința ce se restituie pot fi anulate doar dacă se reține reaua credință a cumpărătorului, ori in această situație, potrivit dispozițiilor dreptului comun nu ar fi angajată răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, astfel că, dimpotrivă Legea nr.10/2001 conține dispoziții mai favorabile cumpărătorului de rea-credință, care este îndreptățit la restituirea prețului actualizat în situația în care a fost de rea-credință, cumpărând pe riscul său.
În legătură cu capătul de cerere privind restituirea impozitului, prima instanță a constatat că și această cerere este neîntemeiată, deoarece reclamanta, fiind proprietară de la data cumpărării până la data anulării contractului de vânzare-cumpărare și folosind imobilul în această perioadă a datorat impozitul pentru imobil la bugetul local potrivit dispozițiilor legilor fiscale în materie care s-au succedat, impozitul achitat nefiind supus restituirii în cazul anulării contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O, precum și reclamata.
Prin decizia civilă nr. 21/A din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-au respins ca nefondate apelurile civile formulate de apelanții: Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O și, în contradictoriu cu intimata B, împotriva sentinței civile nr.698/28.01.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost menținută în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata prin întâmpinare, tribunalul constatat că pentru ca acesta să aibă calitate procesuală pasivă, trebuie să existe identitate între persoana pârâtei și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, iar societate comercială a fost vânzătoarea imobilului către apelanta, fiind parte a raportului juridic dedus judecății și încasând prețul plătit de către apelantă.
Având în vedere aceste considerente, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, invocată de aceasta, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O, tribunalul constatat că potrivit art.48 al.3 din Legea nr.10/2001-republicată, în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine Statului sau unității deținătoare, iar Primăria și Consiliul Local al Municipiului O au fost unitățile care au deținut imobilul până la data vânzării acestuia către chiriași.
Prin urmare, instanța de apel a constatat că există identitate între apelanți și persoana care este obligată în raportul juridic dedus judecății, astfel încât a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către aceștia ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei tribunalul a constatat că, contractul de vânzare-cumpărare al apelantei a fost constatat ca fiind nul, fiind încheiat cu nesocotirea faptului că în nr.47650-O a fost notat sub B 13 procesul restituire a imobilului. S-a reținut că apelanta a fost de rea-credință, aceasta cumpărând imobilul deși revendicarea era notată în cartea funciară și a fost notificată de succesoarea fostului proprietar, numita, să nu cumpere (fila 16 dosar primă instanță).
De asemenea, tribunalul a mai constatat că potrivit art.48 din Legea nr.10/2001-republicată, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoarea adus imobilului cu destinația de locuință. Apelanta, a avut calitatea de chiriaș al imobilului anterior vânzării acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare care a fost anulat de către instanță, astfel încât dispozițiile art.48 din Legea nr.10/2001-republicată îi sunt aplicabile.
Prin urmare, s-a apreciat că apelanta este îndreptățită la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile necesare și utile, despăgubiri care au fost constate prin expertiză (fila 58 dosar primă instanță) și care se ridică la suma de 21.700 lei.
În cazul de față imobilul în discuție a fost preluat fără titlu valabil de către Statul Român, fapt constatat prin decizia civilă nr.689/12.05.2006 a Curții de APEL ORADEA (fila 14-17 dosar), iar entitatea care este obligată să plătească despăgubirile către fostul chiriaș este statul sau unitatea deținătoare, conform art.48 al.3 din Legea nr.10/2001-republicată.
Creditorul obligației de despăgubire are dreptul de a opta între cele două categorii alternative de debitori ai obligației de despăgubire, potrivit pc.49.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001-republicată, iar în cazul de față apelanta a introdus acțiunea și față de Statul Român și față de unitatea deținătoare a imobilului.
Referitor la restituirea prețului imobilului la valoarea de circulație a acestuia, solicitat de apelantă, tribunalul a constatat că potrivit art.50 din Legea nr.10/2001-republicată, se va restitui doar prețul plăti de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, preț care va fi actualizat prin aplicarea indicelui anual de inflație din anul plații, raportat la anul introducerii acțiunii, conform pc.51.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001-republicată.
Prin urmare, cererea apelantei de restituire a valorii de circulație a imobilului s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, fiind corect respinsă de către prima instanță.
Daunele morale solicitate de apelantă, tribunalul le-a considerat neîntemeiate deoarece prin decizia civilă nr.689/12.05.2006 a Curții de APEL ORADEA (fila 14-17 dosar), s-a constatat că apelanta a fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât suferințele psihice pe care le-a avut se datorează relei-credințe a acesteia, nefiind produse de către celelalte părți.
Cu privire la restituirea impozitului plătit de apelantă, tribunalul a constatat că aceasta a locuit în imobil iar în toată această perioadă a datorat impozitul pentru imobil la bugetul local potrivit dispozițiilor legilor fiscale în materie, impozitul achitat nefiind supus restituirii în cazul anulării contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât această cerere s-a apreciat a fi neîntemeiată, fiind respinsă în mod corect de către prima instanță.
În ceea ce privește practica CEDO invocată în cauză, respectiv cauza Kalinova Bulgariei (filele 36-56 dosar), tribunalul a constatat că acesta nu este aplicabilă în cauză, deoarece reclamanta nu a primit nici o despăgubire pentru imobilul a cărei proprietară a fost pentru o anumită perioadă de timp, iar teoretic ar fi putut primi doar prețul pe care l-a plătit, dar acesta ar fi fost derizoriu datorită inflației ridicate. Legiuitorul român a prevăzut că în această situație în care se anulează contractele de vânzare-cumpărare ale foștilor chiriași, aceștia să primească prețul plătit, dar care să fie actualizat cu indicele de inflație până la data introducerii acțiunii, ceea ce reprezintă o justă despăgubire care este în concordanță cu Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.48 și 50 din Legea nr.10/2001-republicată, pct.51.3din Normele de aplicare a Legii nr.10/2001-republicată și art. 296 Cod procedură civilă, instanța de apel a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Primăria municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O și și a păstrat în totalitate hotărârea atacata.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a respins cheltuielile de judecată solicitate de către apelanta.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, recurenta reclamantă și recurenta Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O, recursurile fiind formulate în termen legal și scutite de taxă de timbru.
Prin recursul formulat recurenta reclamantă a solicitat modificarea în parte a deciziei civile nr. 21A/26 ianuarie 2009 Tribunalului Bihor, în sensul admiterii apelului pe care l-a formulat cu consecința schimbării în parte sentinței civile nr. 698/28 ianuarie 2008 Judecătoriei Oradea în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate, respectiv obligarea pârâților la plata în favoarea sa a despăgubirilor materiale în cuantum de 167.000 lei, plus valoarea impozitului achitat pentru imobil, și la plata despăgubirilor morale în cuantum de 50.000 (Ron) cu dobânzi la zi de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă.
Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată integrale în fond, în apel și în recurs.
Menționează că despăgubirile materiale cuprind valoarea investițiilor efectuate la imobil, corectată cu indicele de reactualizare, prețul cu care imobilul a fost cumpărat la valoarea actualizată precum și daunele interese în înțelesul art. 1341 pct. 4 combinat cu art. 1344 Cod civil, respectiv diferența dintre valoarea reactualizată a prețului achitat și valoarea de circulație a bunului.
Arată în susținerea recursului că înstrăinarea imobilului în favoarea sa s-a făcut prin intermediul unei societăți cu capital de stat, specializată în activitatea de înstrăinare a locuințelor din fondul locativ de stat, creându-se o aparență de drept sub aspectul competenței personalului care încheia contractele, acesta fiind și rostul comisionului încasat de B, comision care acoperă această specializare.
Mai invocă faptul că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de 30 septembrie 1996, deci anterior intrării în vigoare a HG 11/1997 și că inițial a fost confirmat prin decizia irevocabilă nr. 1676/28 noiembrie 2001a Curții de APEL ORADEA fiind ulterior lipsit de efect juridice ca urmare a admiterii unei cereri de revizuire, prin decizia civilă nr. 689/12 mai 2006, al aproape 10 ani de la încheierea lui, astfel că aparține exclusiv vânzătorului culpa pentru evicțiune.
În al doilea rând arată că împrejurarea că moștenitorii foștilor proprietari făceau demersuri pentru restituirea imobilului, nu este un motiv pentru a sancționa pe reclamanta care a respectat procedura prevăzută de legea în vigoare, în condițiile în care instituțiile statului sunt abilitate să verifice dacă imobilul este revendicat, dacă cel care revendică este o persoană îndreptățită, dacă imobilul este liber, respectiv dacă cel care îl ocupă deține sau nu un titlu.
Invocă existența unei discriminări, între chiriașii ale căror contracte au fost lipsite de efecte juridice și cărora li se restituie prețul la valoarea reactualizată și cei cărora nu li s-au anulat contractele și care pot vinde în prezent aceste imobile la prețul pieței, precum și jurisprudența CEDO potrivit cu care în momentul în care din patrimoniul sau a ieșit un bun, el trebuie înlocuit cu o despăgubire corespunzătoare (cauza Kalinova c/a Bulgariei).
În ce privește daunele morale susține că acestea sunt justificate, deoarece în ultimii 10 ani a fost târâtă prin procese, umilită pentru că reprezentanții autorităților nu și-au făcut corect datoria și nu au respectat legile în vigoare.
În drept sunt invocate prevederile art. 48, art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 1336 pct. 1; art. 1337; art. 1339; 1341; 1346; 1351 Cod civil; art. 274 Cod procedură civilă; art. 1 din primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și prevederile art. 501din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 1/2009.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor solicită modificarea în parte a sentinței pronunțate de Judecătoriei Oradea, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă față de Ministerul Finanțelor Publice (actualmente Ministerul Economiei și Finanțelor).
În motivarea recursului, recurenta invocă nelegalitatea celor două hotărâri în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând în acest sens, că, deși, cele două instanțe au dispus obligarea Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor la restituirea către reclamantă a prețului achitat de acesta, nu a indicat cuantumul acestei sume.
Mai arată că instanța de apel, în mod eronat a obligat Statul Român la plata sumei de 21.700 lei cu titlu de despăgubire în favoarea reclamantei în condițiile în care, potrivit art. 48 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, obligația despăgubirii revine persoanei îndreptățite întrucât imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil.
Menționează că reclamanta a fost de rea-credință întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost constatat nul, fiind încheiat cu nesocotirea faptului că în cartea funciară nr. 47650 Oaf ost notat sub 13 procesul de restituire al imobilului.
Recurentele Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O au solicitat admiterea recursului formulat și pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamantă, arătând în motivare că în mod greșit a fost respinsă de către instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive în condițiile în care Primăria Municipiului O nu are personalitate juridică și nici patrimoniu, iar prin investițiile efectuate de reclamantă nu s-a mărit patrimoniul acestei instituții ci patrimoniul actualei proprietare tabulare.
Referitor la calitatea procesuală a Consiliului Local al Municipiului O, menționează că această instituție nu a fost parte în contract și nu încasat prețul din vânzarea imobilului, neavând astfel calitatea procesuală pasivă, conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr.112/1995 și art. 48 din Legea nr. 10/2001.
În drept sunt invocate prevederile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta în ceea ce privește pretenția de obligare a acestora la plata despăgubirilor materiale și morale, invocând în acest sens atât lipsa calității procesuale pasive cât și împrejurarea că reclamanta a fost de rea-credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care revendicarea era notată în cartea funciară iar reclamanta a fost notificată să nu cumpere.
Intimata B SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 698/2008, arătând în motivare că în ceea ce privește recursul formulat de recurenta reclamantă instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, iar în ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, menționează că prin decizia civilă nr. 689/2006 a Curții de APEL ORADEAs -a constatat preluarea fără titlu valabil al imobilului, astfel că plata despăgubirilor cade în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor în reprezentarea Statului Român.
Consideră că instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 48 al. 3 din Legea nr. 2001 republicată, corect respingându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului O și a Consiliului Local al Municipiului O, întrucât anterior vânzării imobilului, unitățile care dețineau în administrare patrimoniul Statului erau recurentele.
Apreciază că B nu are calitate procesuală pasivă, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond și de apel, neputând fi obligată la plata despăgubirilor solicitate de reclamantă.
În drept sunt invocate prevederile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă:
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și oficiu instanța reține următoarele:
În primul rând în ce privește soluția dată de instanța de fond, respectiv instanța de apel cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O, soluție criticată în recursul formulat de cele două instituții se apreciază că această excepție a fost soluționată în mod corect, Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O, fiind unitățile care au deținut în administrare imobilul în litigiu până la data vânzării acestuia către chiriași, astfel că se impunea judecarea cererii în contradictorii cu aceste pârâte și pentru rațiuni ce țin de opozabilitatea sentinței.
Pe de altă parte, susținerile recurentelor în sensul că obligația de despăgubire revine persoanei îndreptățite la restituire în natură sunt nefondate, imobilul în litigiu nefiind preluat cu titlu valabil astfel cum susțin acestea, ci fără titlu, aspect analizat și soluționat în mod definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 689/R/2005 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr. 1079/2009, iar, în speță obiectul cererii vizează nu doar plata contravalorii investiției ci, în esență, despăgubirea în mod real al reclamantei pentru prejudiciul material ce i-a fost creat urmare a anulării contractului său de vânzare-cumpărare.
În acest sens instanța urmează analiza temeinicia cererii formulate de reclamantă prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, corect reținând instanța de fond că în speță aceste dispoziții nu conțin o limitare răspunderii Statului Român pentru evicțiune, date fiind temeiurile care au stat la baza constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare al reclamantei.
Astfel, prin decizia civilă nr. 1676/R/2001 din 28 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA admițându-se recursurile formulate de cumpărători, printre care și reclamanta, s-a confirmat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român și reclamanta din prezenta cauză, fiind respinsă acțiunea formulată de persoanele îndreptățite privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.
Ulterior, împotriva acestei decizii, definitive și irevocabile, s-a formulat cerere de revizuire de către persoana îndreptățită, înregistrată la data de 22 februarie 2008, iar prin decizia civilă nr. 1279/R/8 decembrie 2008 fost admisă ca fondată cererea de revizuire, fiind anulată decizia nr. 1676/R/28 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, și urmare a rejudecării recursului, s-a menținut dispoziția din sentința civilă nr. 10.069/1999 privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare al reclamantei, instanța de recurs reținând reaua-credință a cumpărătoarei-reclamante în prezenta cauză, datorită faptului că era notat în cartea funciară un litigiu pornit de fostul proprietar și că toți chiriașii au fost anunțați să nu cumpere imobilul, nemaifiind analizate aspectele privind respectarea sau nu a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, apreciindu-se ca fiind irelevante vis-a-vis de dispozițiile art. 46 al. 2 din Legea nr. 10/2001.
Acest fapt nu înlătură însă culpa majoră a Statului Român în condițiile în care, prin instituțiile sale abilitate, a înțeles să înstrăineze imobilul în favoarea reclamantei, urmare a cererii formulate de aceasta, cu toate cu aceste instituții aveau competența să verifice dacă imobilul este revendicat, respectiv dacă este liber și dacă cel ce a formulat cererea de cumpărare deține sau nu un titlu, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile vânzării conform Legii nr. 112/1995.
În speță reclamanta era titulara unui contract de închiriere valabil și locuia în imobilul în litigiu, fiind respectat și termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr.112/1995, precum și celelalte dispoziții, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Statul Român fiind anulat pentru alte considerente conform deciziei nr. 1279/R/08.12.2008, astfel că instanța apreciază ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 501din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 1/2009, dispoziții potrivit cărora reclamanta este îndreptățită la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, astfel că cererea acesteia privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de circulație a imobilului, stabilită conform raportului de expertiză efectuat în cauză în cuantumul de 167.000 lei este apreciată ca întemeiată.
Susținerile intimaților Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor respectiv ale Primăriei Municipiului O și al Consiliului Local al Municipiului O în sensul că aceste dispoziții legale nu pot fi aplicate întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile sunt nefondate, Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 fiind de imediată aplicare, în speță decizia fiind pronunțată după intrarea în vigoare a legii, și, în consecință, vizează și situațiile juridice în curs de soluționare.
De altfel, cererea formulată de reclamantă este justificată și potrivit dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, iar dispozițiile legale interne mai sus enunțate vin în confirmarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind necesar ca despăgubirea să fie reală, corespunzătoare prejudiciului suferit, urmare a anulării unui act ce conferă proprietatea asupra unui bun, în înțelesul convenției, cu atât mai mult cu cât în speță, chiar dacă reclamanta a cunoscut existența litigiului privind bunul, culpa acesteia este apreciată ca nerelevantă în raport de culpa Statului Român, în condițiile în care acesta a creat aparența unei înstrăinări valabile.
Potrivit art. 50 al. 21și 3 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009, restituirea prețului de piață (valoarea de circulație a imobilului) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel încât criticile invocate în recurs prin reprezentant Direcția Generală a Finanțelor Publice B în sensul că această obligație nu cade în sarcina Statului Român, respectiv a recurentei sunt nefondate.
Dispozițiile art. 48 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 modificată fac referire la contravaloarea investițiilor aduse imobilului, neputându-se reține incidența lor în prezenta cauză, fiind incidente dispozițiile art. 501din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
Pe de altă parte critica menționată la primul punct al recursului în sensul că instanța de fond nu a precizat în concret suma la care a fost obligat cu titlu de preț, pe lângă faptul că nu constituie temei pentru admiterea recursului, dispozițiile instanței de fond fiind clare și fără echivoc, nu prezintă relevanță dat fiind faptul că, așa cum mai sus s-a reținut, în cuprinsul considerentelor, cererea reclamantei în sensul obligării pârâților la plata despăgubirilor în raport de valoarea de circulație-prețul de piață al imobilului a fost apreciată ca întemeiată conform dispozițiilor art.501din Legea nr. 10/2001 modificată.
Pentru considerentele mai sus expuse instanța va respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor și de recurenții Primăria Municipiului O și Consiliul Local al Municipiului O, admițând, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă recursul formulat de recurenta reclamantă, cu consecința modificării deciziei nr. 21/A/2009 în sensul admiterii apelului declarat de aceasta și schimbarea doar în parte a sentinței pronunțate de Judecătoria Oradea, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei la suma de 167.000 lei.
Vor fi menținute însă dispozițiile cuprins în sentința civilă nr. 698/28 ianuarie 2008 privind respingerea cererii formulate de reclamantă pentru obligarea pârâților la plata daunelor morale, respectiv a impozitului achitat, sub acest aspect instanța de fond și de apel făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale.
Întrucât intimații Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Local al Municipiului O și Primăria Municipiului O sunt în culpă procesuală, conform art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligați aceștia să-i plătească recurentei suma de 2.700 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs, reprezentând onorarii avocațiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile civile declarate de recurenții pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul B,în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr. 1, județul B și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1, județul
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în O,-,. A,. 5, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu sediul în O,-, - 6, județul B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în O,-/B, județul B,în reprezentareaMINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, cu sediul în O, nr. 1, județul B și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în O, nr. 1, județul B, împotriva deciziei civile nr. 21/A din 26 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o modifică în totalitate, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelanta împotriva sentinței civile nr. 698/28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Majorează cuantumul despăgubirilor la care pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O-DIRECȚIA IMOBILIARĂ au fost obligați în favoarea reclamantei de la suma de 21.700 lei la suma de 167.000 lei.
Înlătură dispoziția instanței de fond de respingere a pretențiilor constând în diferența dintre valoarea reactualizată a prețului achitat și valoarea de circulație a bunului.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă pe intimații STATUL ROMÂN prin MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O la 2.700 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs în favoarea reclamantei.
DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător -08.07.2009
- dactilografiat grefier - 14.07.2009-2 ex.
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Viorel Pantea
