Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZI A NR.120
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Popa
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de INSTITUȚIA PREFECTULUI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în T,-, județ D și MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sector 3, cod -, împotriva sentinței civile nr. 543 pronunțată la 25 mai 2007 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B,-, sector 1, cod poștal - și cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, serctor 5, cod poștal -, SC SA,prin lichidator judiciar - administrator unic al SC SRL,cu sediul în T, str.- -,.23,.B,.28, cod poștal -, județ D,. cu sediul în B, str. -.-., nr.50, sector 1, cod 03245, SC & SRL, cu sediul în B,-,.3,.11, cod poștal -.
Apelurile sunt scutite de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant asistat de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind apelanta-pârâtă Instituția Prefectului T și intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, SC SA T, B, SC & SRL B și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului reclamant în dezbaterea apelurilor.
Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant referitor la apelul formulat de Ministerul Agriculturii solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca legală și temeinică, întrucât în mod corect și legal a apreciat instanța de fond că AVAS a făcut dovada potrivit OUG 198/1999 că SC SA a fost preluată de Ministerul Agriculturii, iar acesta la rândul său a fost capacitat să rezolve notificarea ce i-a fost inaintată și de aici, rezultă culpa Ministerului Agriculturii care nu poate fi invocată în propria cale de atac.
În ce privește apelul declarat de Instituția Prefectului solicită în principal respingerea ca nefondat considerând că este lipsit de interes, iar în subsidiar admiterea lui și pe fond respingerea acțiunii față de Instituția Prefectului având în vedere excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.560 din 7 noiembrie 2003 Tribunalul Dâmbovițaa respins ca prematur introdusă acțiunea reclamantului împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, SC SA și APAPS
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a notificat Prefectura județului D și SC SA, solicitând restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile ce au aparținut fermei "", situată pe raza comunei, jud.
Pârâta SC SA a comunicat reclamantului că ferma fost scoasă la vânzare, la licitație publică la data de 6 iunie 1997.
Față de împrejurarea că ferma fost achiziționată de SC " & SRL, prefectura a trimis notificarea către APAPS
Tribunalul a reținut că notificarea trebuia înaintată de SC SA către unitatea deținătoare, SC & SRL și numai după ce aceasta va emite o dispoziție, reclamantul se poate adresa instanței, în temeiul art.23 și următ. din Legea 10/2001.
Prin decizia civilă nr.535 din 27 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, apelul reclamantului a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului, iar apoi și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat despăgubiri în echivalent, față de împrejurarea că restituirea în natură nu mai este posibilă, imobilul fiind înstrăinat.
Notificarea a fost transmisă de prefectură către APAPS care nu a dat un răspuns și nu a depus întâmpinare, situație față de care, reclamantul avea la îndemână obligarea pe cale judecătorească la emiterea unei decizii sau dispoziții.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul.
Prin decizia civilă nr.8770/3.11.2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat decizia nr.535/27.02.2004 a Curții de Apel Ploiești și sentința nr.560/7.11.2003 a Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița, reținând că procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului.
Rejudecând cauza, Tribunalul Dâmbovița prin decizia civilă nr.543 din 25 mai 2007, față de probele administrate ca și dispozițiile legale incidente a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice B, SC SA T, Prefectura Județului D, APAPS B și SC & SRL B; a constatat că ministerul Pădurilor și Dezvoltării Rurale era unitatea care trebuia să răspundă la notificare; a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobilele ce au constituit Ferma, numită și "" și a respins acțiunea față de AVAS, reținând următoarele considerente:
Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.336/1996 reclamantul este moștenitorul defunctului căruia prin procesul verbal încheiat la data de 04.03.1949 i-a fost preluat de către ferma "" situată pe raza comunei.
La data de 06.06.1997 ferma "" a fost înaintată de către FPS D pârâtei SC SRL, așa cum atestă contractul de vânzare-cumpărare nr.660/20.06.1997.
Conform dispozițiilor art.18 din Legea 10/2002 modificată, imobilul fiind înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent așa cum, de altfel, a solicitat și acesta la termenul de judecată din data de 01.09.2003.
Întrucât reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor al defunctului ca și dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor solicitate, Tribunalul a admis acțiunea și a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva deciziei sus menționată au formulat apel atât Instituția Prefectului D cât și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
În ce privește apelul declarat de Instituția Prefectului D,acesta s-a declarat nemulțumit pentru că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, prin adresa nr.4366/2.06.2006.
De asemenea, apelanta a mai arătat pe fondul cauzei că, instanța nu a stabilit în mod corect situația de fapt dedusă judecății, față de actele depuse la dosar și de dispozițiile legale ce au incidență, considerente pentru care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii în ceea ce privește instituția sa.
Cât privește apelul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, aceasta s-a declarat nemulțumit pe aspecte de fond ale cauzei, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală deoarece, deși reține în considerente că imobilul revendicat a fost înstrăinat prin procedura vânzării cumpărării de către Fondul Proprietatea Privată, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.660/20.06.1997 încheiat cu SC SRL, constată că persoana sa era obligat la soluționarea notificării, respingând acțiunea față de
De asemenea, hotărârea instanței de fond este criticabilă și prin prisma faptului că nu s-a pronunțat asupra cererii de introducere în cauză a Agenției Domeniilor Statului pe care a formulat-o prin întâmpinare în temeiul art.57 al.2 cod pr.civilă fapt ce constituie motiv de casare, deoarece i s-a produs o vătămare a drepturilor sale procesuale.
În ultimul rând, apelanta după o expunere a istoricului privatizării societății comerciale, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.268/2001, cât și a efectelor subrogației ce se referă la transmiterea drepturilor și obligațiilor aferente contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni și a tuturor accesoriilor acestora, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea actiunii.
La dosar s-au depus concluzii scrise de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin D și o întâmpinare de către intimatul prin care solicită respingerea ambelor apeluri ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului așa cum au fost prezentate mai sus prin prisma sentinței pronunțată de către prima instanță, apreciază că aceasta este nelegală și netemeinică numai în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel, Curtea apreciază că, din analiza întâmpinării depusă la dosar de către apelanta Instituția Prefectului Județului D prin adresa nr.4366/2.06.2006, instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocată prin aceasta și anume aceea a lipsei calității procesuale pasive a acestei apelante.
Legat de această excepție, apelanta a motivat împrejurarea că potrivit prevederilor art.25 respectiv, 26 (3) din Legea 10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art.25 din Legea 245/2005, Titlul 7, competența exclusivă a soluționării notificărilor revine unității deținătoare care este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, Instituția Prefectului neavând prevăzute atribuții în acest sens.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că într-adevăr, atât prin considerente cât și prin dispozitiv, prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, considerente pentru care urmează a se admite ambele apeluri, a se desființa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Dâmbovița pentru a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate de către părti.
Cu ocazia rejudecării dosarului, instanța va avea în vedere pe lângă cele arătate mai sus și celelalte aspecte de fond arătate de către ambele apelante, așa cum au fost expuse în motivele de apel formulate și de asemenea, să țină cont de toate apărările de care părțile înțeleg să se folosească în dovedirea cererilor lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile formulate de INSTITUȚIA PREFECTULUI, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în T,-, județ D și MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, cu sediul în B,-, sector 3, cod -, împotriva sentinței civile nr. 543 pronunțată la 25 mai 2007 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în B,-, sector 1, cod poștal - și cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, serctor 5, cod poștal -, SC SA,prin lichidator judiciar - administrator unic al SC SRL,cu sediul în T, str.- -,.23,.B,.28, cod poștal -, județ D,. cu sediul în B, str. -.-., nr.50, sector 1, cod 03245, SC & SRL, cu sediul în B,-,.3,.11, cod poștal -.
Desființează sentința civilă nr. 543 pronunțată la 25 mai 2007 de Tribunalul Dâmbovița și trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Dâmbovița.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.dact.AP/CC
10.ex.06.05.2008
fond.3670/2006 Tr.
fond
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa