Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 121/A/2008
Ședința publică din 26 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului, în rejudecare după casare, formulat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 1034/26.11.2003, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr. 6207/2003, având ca obiect Legea 10/2001.
Procedura este legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, concluzii scrise formulate de intimatul pârât Primarul Municipiului Orăștie.
De asemenea, tot prin serviciul registratură al instanței, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise, formulate de reclamanții apelanți, prin mandatar.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19 iunie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2003, reclamanții - și au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Orăștie, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 645/2003 emisă de pârât și să-l oblige pe acesta la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat, înscrise în cartea funciară nr. 5429, 3901 și 470 situate în localitatea Orăștie, cu menținerea tuturor opțiunilor prevăzute de Legea 10/2001, în ipoteza imposibilității restituirii în natură.
Prin sentința civilă nr. 1034/26 noiembrie 2003, Tribunalul Hunedoara - Secția civilă a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 645/2003 Primarul Municipiului Orăștie a respins cererea de restituire în natură a imobilelor în litigiu, cu motivarea că, fiind ocupat de construcții noi, reclamanții nu sunt îndreptățiți la această măsură reparatorie, ci doar la echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau a acțiunilor tranzacționate pe piața de capital, în valoare de 1 miliard lei.
De asemenea, în ceea ce privește porțiunea de teren extravilan, regimul juridic al acesteia este reglementat de Legea nr. 18/1991, fiind aplicabile art. 8 alin. 1 din Legea 10/2001.
In speță, este cert că imobilele în litigiu au altă destinație decât aceea de locuință, situație în care sunt excluse despăgubirile bănești prevăzute de art. 9 alin. 2 din Legea 10/2001, iar pe de altă parte, unitatea administrativ - teritorială nu dispune de bunuri pentru a le oferi prin compensare.
În atare situație, tribunalul a reținut că dispoziția emisă de Primar este legală și se impune a fi menținută.
Prin decizia civilă nr. 646/23 aprilie 2004, Curtea de APEL ALBA IULIA - Secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Este necontestat în speță faptul că imobilele a căror restituire o solicită reclamanții au fost preluate de stat prin expropriere, iar restituirea în natură nu este posibilă, întrucât terenul este ocupat de stadionul sportiv din Orăștie.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, care guvernează regimul juridic al imobilelor expropriate, măsurile reparatorii care pot fi acordate sunt acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acordarea de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite prin echivalent de deținători, cu acordul persoanei îndreptățite.
În mod corect tribunalul a reținut incidența normei speciale cuprinsă în art. 11 al Legii nr. 10/2001, care derogă de la dispozițiile generale cuprinse în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
În acest context și având în vedere că unitatea deținătoare nu dispune de excedent de terenuri pe raza orașului Orăștie pentru a-l oferi în compensare reclamanților, este justificată excluderea din oferta de despăgubire a acestei posibilități.
In raport de dispozițiile art. 294 cod procedură civilă, solicitarea reclamanților de cenzurare a dispoziției atacate și sub aspectul cuantumului valoric estimativ al ofertei este inadmisibilă, întrucât este vorba despre o cerere nouă care nu a fost supusă analizei instanței de fond.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că în contestația formulată au recunoscut existența unei construcții de utilitate publică pe terenul care a aparținut antecesorilor lor, dar au subliniat că dispoziția emisă de Primar a ignorat însuși spiritul Legii 10/2001, respectiv dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite la restituire.
Potrivit art. 9 alin. 2 și 24 alin. 2 din Legea 10/2001, dacă restituirea nu se face în natură, persoana îndreptățită poate opta pentru oricare din formele de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Ignorând dreptul de opțiune al reclamanților, oferta Primăriei Orăștie nu reprezintă nicidecum o reală despăgubire, în condițiile în care valoarea terenurilor în zona respectivă este de 10,12 euro/mp, față de 3 euro/mp cât a apreciat Primăria.
De asemenea, prin oferirea în echivalent a unor acțiuni sau titluri de valoare nominală, este puțin probabil ca reclamanții să obțină vreun beneficiu, câtă vreme este vorba despre privatizarea unor societăți nerentabile și nici nu s-a stabilit o metodologie sau o procedură concretă de repartizare a titlurilor sau acțiunilor.
Recurenții au mai susținut că preluarea abuzivă a imobilului se referă nu doar la caracterul abuziv al decretului de expropriere, ci și la preluarea de facto a acestuia, operată în anul 1958, fără nici un titlu, situație care a durat până la data actului de expropriere din anul 1973.
Această deposedare abuzivă datând din anul 1948 și nu din anul 1973, rezultat din evidențele fiscale ale Primăriei Orăștie prin sistarea plății impozitelor de către autorii reclamanților.
În atare situație, recurenții au dreptul la a opta pentru oricare din modalitățile de despăgubire prin echivalent, inclusiv aceea a despăgubirilor bănești, în scopul unei reale acoperiri a prejudiciului suferit.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La data de 6 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de Proprietate Intelectuală a dispus suspendarea judecării recursului, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 cod procedură civilă.
Pentru a dispune această măsură procedurală, Înalta Curtea luat act de împrejurarea învederată de recurenți potrivit căreia, aceștia au aflat întâmplător, din presă, despre faptul că Primăria Municipiului Orăștie a decis trecerea terenului în litigiu în domeniul privat al statului, în vederea vânzării lui.
Astfel, recurenții au arătat că, la data de 21 septembrie 2004, Consiliul Local al Municipiului Orăștie, le-a comunicat Hotărârea nr. 98/2004 prin care s-a aprobat trecerea suprafeței de teren de 4700 mp situat în- - Complex, din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Orăștie, iar la data de 12 decembrie 2004, acest teren a fost vândut către SC România cu suma de 73.429,20 Euro, în urma unei licitații cu un preț de pornire de 15,6 Euro/mp.
În atare situație, recurenții au introdus pe rolul Tribunalului Hunedoarao cerere de anulare a Hotărârii Consiliului Local Orăștie, nr. 98/2004, în raport de care Înalta Curtea dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 cod procedură civilă.
La data de 26 septembrie 2006, recurenții au solicitat repunerea cauzei pe rol, arătând că litigiul a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 1545/4 decembrie 2006 Curții de APEL ALBA IULIA - Secția Comercială de contencios Administrativ și Fiscal și au atașat copiile hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, din care rezultă că cererea le-a fost respinsă irevocabil.
Prin decizia 4224/24.05.2007 ICCJ a admis recursul declarat de reclamanții - și împotriva deciziei nr. 646/A/23.04.2004 a Curții de APEL ALBA IULIA, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Pentru a pronunța această decizie ICCJ a reținut că sub un prim aspect, Curtea de Apel a arătat că este necontestat faptul că imobilul a cărui restituire se solicită a fost preluat de stat prin expropriere.
In realitate, acest aspect era contestat de reclamanți chiar prin motivele de apel, critica fiind reluată și în recurs, în sensul că deposedarea proprietarilor de imobil s-a produs în anul 1958, printr-o preluare de facto, abia în anul 1973 emițându-se decret de expropriere.
Sub un al doilea aspect, Curtea de Apel a reținut că imposibilitatea restituirii în natură a imobilului este dată de ocuparea integrală a terenului cu o construcție de utilitate publică, respectiv stadionul sportiv al orașului.
Așa cum s-a dovedit cu actele depuse la dosar în recurs, deși a refuzat restituirea în natură a terenului adevăraților proprietari deposedați abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, chiar înainte de finalizarea procesului, deținătorul a schimbat regimul juridic al terenului și a vândut o suprafață din acesta unui particular, respectiv unei societăți comerciale.
Chiar în condițiile în care hotărârea Consiliului Local - prin care s-a decis trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ - teritoriale - nu a fost anulată în instanță, așa cum ceruseră reclamanții, nu poate fi ignorată în soluționarea prezentei cauze.
Această hotărâre denotă că, deși terenul nu s-a restituit reclamanților în considerarea afectațiunii sale, aceeași afectațiune nu a împiedicat municipalitatea să dispună de bun cu titlu oneros, în favoarea unui alt particular.
În fine, reclamanții au înțeles să conteste și întinderea măsurilor reparatorii propuse de pârât prin echivalent, susținând în mod constant că terenul lor a fost subevaluat, acest aspect fiind neanalizat de Curtea de Apel, deși, chiar în cazul incidenței art. 11 din Legea 10/2001, alin. 6 al textului de lege menționat obliga instanța să aibă în vedere valoarea de piață a imobilului, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Cum sub toate aspectele arătate, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, Înalta Curte nu a putut verifica dacă legea a fost sau nu corect aplicată, conform art. 314 cod procedură civilă, motiv pentru care a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași C de apel.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de APEL ALBA IULIA, la data de 27.09.2007, sub nr-.
Cu ocazia rejudecării s-a mai efectuat un raport de expertiză topografică de către expertul G, acesta concluzionând că în prezent nu mai există suprafețe de teren care au aparținut antecesorului reclamanților, care să nu fie ocupate de construcții și deci, care să poată fi restituit în natură ( 224 - 225, dosar C de Apel, rejudecare, vol. II).
Reclamanții apelanți au avut obiecțiuni la acest raport de expertiză ( 241), la care au renunțat ulterior, așa cum s-a consemnat în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19.06.2008.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate prin prisma criticilor formulate precum și conform îndrumărilor date de instanța de recurs, Curtea constată că prezentul apel nu este fondat, și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Terenurile revendicate de reclamanți au aparținut antecesorului acestora, a lui și au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretelor 218/1960 și 712/1966 privind prescripția extinctivă. Potrivit cărților funciare in extenso existente la dosar și depuse și cu ocazia rejudecării apelului, terenurile revendicate sunt în suprafață de 10.097 mp și au fost trecute în proprietatea statului cu scopul construirii "" Orăștie ( în anul 1973) în suprafață de 4641 mp și în vederea construirii unor blocuri de locuințe str. - ( în anul 1975), în suprafață de 5456 mp ( 84, 87-88, 91 dosar C de Apel, rejudecare, vol. I).
Toate aceste terenuri înscrise în CF 2150, 1052, 1039 au fost comasate și trecute în CF 3901 Orăștie, alături de un alt teren aparținând numitului, adus din CF 2150 Orăștie, totalul suprafeței de teren aparținând și înscris în CF 3901 Orăștie fiind de 11.487 mp ( 84), din care formează obiectul prezentei cauze suprafața de 4641 mp. Pentru construirea blocurilor din cartierul - s-au trecut în proprietatea statului prin Decretele 218/1960 și 712/1966, în anul 1975, terenurile înscrise în CF 1052 și 4039 Orăștie, în suprafață de 5456 mp. Aceste CF-uri s-au comasat cu o multitudine de alte CF-uri proprietatea statului și s-au înscris într-un CF nou 5429 cu nr. top. nou 4767 în suprafață de 148.619 mp, iar din acest nr. top. s-au parcelat apoi loturile pe care s-au construit blocurile din cartierul -, inclusiv căi de acces, parcări, drumuri, trotuare ( 151-163).
Toate cele arătate mai sus sunt prevăzute în cărțile funciare menționate și aflate la dosar și în expertizele efectuate în cauză, astfel că primul aspect pentru care decizia 646/2004 a Curții de Apel a fost casată, respectiv în ce temei a fost preluat imobilul, considerăm că a fost lămurit.
Al doilea aspect care trebuie lămurit în speță se referă la împrejurarea dacă mai există vreo suprafață de teren care poate fi restituită în natură.
Din concluziile rapoartelor de expertiză aflate la dosar, inclusiv raportul efectuat de expertul G cu ocazia rejudecării apelului rezultă, fără putință de tăgadă, că nu mai există teren liber de construcții, fiind ocupat cu construcții: stadion, magazinul, alei, trotuare, blocuri, parcări.
Sub acest aspect sunt de menționat următoarele:
În contestația inițială ce a format obiectul dosarului Tribunalului Hunedoara, nr. 6207/2003, contestatorii - și au subliniat în mod expres: "Nu înțelegem să contestăm dispoziția nr. 645 Primarului Municipiului Orăștie sub aspectul soluției adoptate cu privire la restituirea terenului situat în intravilanul Municipiului Orăștie". Aceștia nu au solicitat nici un moment restituirea în natură a terenului, ceea ce au contestat în permanență fiind modalitatea de restituire prin echivalent, solicitând despăgubiri bănești. De asemenea, nici prin apelul declarat împotriva acestei sentințe nu s-a criticat decât valoarea la care se dorea a fi despăgubiți, solicitând o valoare de 9 eur/mp. Aceeași poziție se menține și în motivele de recurs, prin care se solicită din nou despăgubiri bănești în valoare de 10 - 12 eur/mp, și se critică nerespectarea dreptului de a opta pentru oricare din formele de restituire prin echivalent prevăzute de lege. Prin urmare, reclamanții au solicitat restituirea în natură a terenului abia cu ocazia rejudecării apelului, ceea ce nu mai este posibil la acest moment, dispoziția 645/2003 nefiind analizată sub acest aspect.
În ceea ce privește statuările instanței de recurs referitoare la trecerea terenului din domeniul public în domeniul privat și vânzarea terenului către un particular, Curtea de Apel consideră că aceste aspecte nu mai pot fi puse în discuție atâta timp cât ele au fost analizate de instanța de contencios administrativ și soluționate irevocabil prin decizia 1545/CA/2006 a Curții de APEL ALBA IULIA care a respins recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1221/2006 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a constatat valabilitatea Hotărârii nr. 98/2004 a Consiliului Local Orăștie, prin care s-a aprobat trecerea terenului în suprafață de 4707 mp din domeniul public în domeniul privat ( 129 - 135, dosar C de Apel, rejudecare, vol. I). Pe de altă parte, este de subliniat faptul că reclamanții nu au contestat decizia 645/2003 a Primăriei Orăștie sub aspectul nerestituirii în natură, ci doar sub aspectul modalității de despăgubire prin echivalent.
În aceiași ordine de idei este de menționat că, la nivelul anului 2004
( când terenul a fost vândut către SC România) în Legea 10/2001 ( fostul art. 20), nu exista o dispoziție similară actualului art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001 care să prevadă, sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinarea, concesionarea . imobilelor notificate potrivit acestei legi. Prin urmare, nu exista nici un fel de interdicție de înstrăinare a imobilelor notificate, cu atât mai mult cu cât nu s-a solicitat și nici nu era posibilă la acel moment restituirea în natură.
În concluzie, nu s-au încălcat prevederile legale în vigoare cu privire la operațiunile de CF cu ocazia încheierii contractului cu SC. Atât HCL 98/2004 de trecere a terenului în suprafață de 4707 mp, din domeniul public în domeniul privat, cât și contractul nr. 3342/2004 cu SC, au făcut obiectul controlului administrativ de legalitate, statuându-se cu autoritate de lucru judecat că au fost respectate dispozițiile legale în vigoare cu ocazia încheierii acestor acte.
În fine, un ultim aspect care se impune a fi analizat, conform dispozițiilor instanței de casare este cel referitor la natura și valoarea reală a măsurilor reparatorii de care trebuie să beneficieze reclamanții.
Sub acest aspect se constată următoarele:
Reclamanții contestă o dispoziție emisă la data de 8.08.2003, prin urmare legalitatea acesteia trebuie analizată în raport cu legea în vigoare la data emiterii ei.
În mod real, așa cum susțin reclamanții, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în forma din 2003, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau despăgubiri bănești.
Aceste dispoziții legale care arată care sunt modalitățile de despăgubire prin echivalent trebuie interpretate coroborat cu dispozițiile legale incidente fiecărei situații în parte.
Așadar, în speță este aplicabilă situația prevăzută de art. 11 alin. 4 din Legea 10/2001 care prevede că " în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Potrivit art. 11 alin. 9, în situația prevăzută la art. 11 alin. 4, pentru imobilele care aveau numai altă destinație decât cea de locuință, măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. 2 din aceeași lege. Acest din urmă articol prevede că, în cazul imobilelor care aveau numai altă destinație decât cea de locuință și care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite. Așadar, acest text de lege exclude din sfera măsurilor reparatorii prin echivalent care pot fi acordate pentru imobilele de natura celor revendicate de reclamanți, despăgubirile bănești.
Instanța de fond în mod corect a reținut incidența normei speciale cuprinse în art. 11 alin. 9 din Legea 10/2001 și a constatat că reclamanții nu sunt îndreptățiți și la acordarea de despăgubiri bănești.
În ceea ce privește măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent se constată că această măsură nu are caracter obligatoriu, ci este o măsură alternativă a cărei propunere este lăsată la aprecierea unității deținătoare. Având în vedere că unitatea deținătoare nu dispune de excedent de terenuri pe raza orașului Orăștie pentru a-l oferi în compensare reclamanților, apare ca fiind justificată excluderea acestei măsuri din oferta de despăgubire făcută prin dispoziția 645/2003.
În ceea ce privește valoarea măsurilor reparatorii se constată că, în acțiunea inițială ce a format obiectul dosarului 6207/2003 al Tribunalului Hunedoara reclamanții nu au contestat nici un moment valoarea estimativă a ofertei stabilită de Primarul Mun. Orăștie la suma de 1 miliard de lei, ei criticând îngrădirea dreptului de alegere a persoanelor îndreptățite precum și faptul că oferta de despăgubire a fost prea vagă, nominalizând doar generic "titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital", fără a se furniza o listă a acestor societăți, sau măcar să se precizeze dacă opțiunea va fi la nivel național sau local. Prin urmare, critica reclamanților referitoare la valoarea măsurilor reparatorii a fost formulată pentru prima dată în fața instanței de apel, or potrivit art. 294 Cod pr. civilă în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Or, cererea de a fi despăgubiți la valoarea de piață a terenului, de 9 eur/mp, este o cerere nouă, inadmisibilă în apel.
Pe de altă parte, întrucât prin Decizia 4224/2007 a ÎCCJ s-a dispus ca instanța de apel să verifice valoarea reală a măsurilor reparatorii, Curtea constată că în speță este aplicabil art. 11 alin. 6 din Legea 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției 645/2003, potrivit căruia valoarea terenurilor aparținând imobilelor expropriate în vederea demolării se stabilește potrivit actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a prezentei legi și în niciun caz nu se stabilește potrivit valorii de piață a imobilului și standardelor internaționale de evaluare (așa cum prevede actualul articol 11 alin. 6 al Legii 10/2001), întrucât aceasta ar însemna aplicarea retroactivă a legii, ceea ce ar contraveni principiului neretroactivității legii consacrat de codul civil. De asemenea, exprimarea în sensul că oferta de despăgubire este prea vagă este nefondată, întrucât aceasta este exprimarea legiuitorului, iar Primarul Mun. Orăștie nu a făcut altceva decât să transpună în dispoziția 645/2003 dispozițiile legale.
Potrivit art. 24 alin. 6 din Legea 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției, dacă oferta acceptată constă în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau, după caz, în acțiuni, persoana îndreptățită va urma procedura prevăzută la cap. IV, deci reclamanții trebuiau să urmeze procedura prevăzută de cap. IV din lege, privind măsurile reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni, procedură detaliată în Normele Metodologice de Aplicare a Legii 10/2001, aprobate prin HG 498/2003.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că atât dispoziția Primarului Mun. Orăștie nr. 645/2003 cât și sentința Tribunalului Hunedoara nr. 1034/2004 sunt legale și temeinice și la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în temeiul art. 296 cod procedură civilă, se va respinge prezentul apel ca nefondat.
Pentru aceste motive:
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 1034/2003 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă în dosar civil nr. 6207/2003.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored.
5 ex. / 16.07.2008
Jud. fond
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Carla Maria Cojocaru
