Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (166/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.130
Ședința publică de la 25.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.1435/10.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-(2371/C/2008, în contradictoriu cu intimata - reclamantă .
Obiectul cauzei - Legea nr.10/200
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata - reclamantă personal, lipsind apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C PRIN PRIMAR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, s-a depus, la data de 12.02.2009, întâmpinare, în două exemplare.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea dezbaterilor.
Intimata - reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
La data de 05.01.2005, petenta, domiciliată în B,--41,.22, sector 1, formulat contestație împotriva dispoziției nr.6812/2004, emisă de Primarul Municipiului C, solicitând anularea parțială a acesteia, numai în sensul recunoașterii calității sale de unică beneficiară a despăgubirii aferentă imobilului demolat, ce a aparținut părinților săi și de a dispune plata despăgubirii în echivalent bănesc.
În motivarea contestației, a arătat că în mod greșit, prin dispoziția emisă de primar, s-a stabilit ca despăgubire numai suma de 164.723.024 lei, respectiv 1/3 din suma de 494.160.072 lei, cât reprezintă valoarea despăgubirilor calculate de organele speciale de specialitate ale Primăriei C, că defuncta a fost în întreținerea familiei sale, având ultimul domiciliu în B,--41, situație în care reclamanta a convenit cu surorile ei comoștenitoare, că atât imobilul ce face obiectul despăgubirilor, cât și apartamentul din C, str. -, -.1, să-i revină, așa cum rezultă din partajul succesoral realizat, cât și din declarațiile autentice ale celor două comoștenitoare, prin care au renunțat la imobilul demolat pentru care s-au cerut despăgubiri.
A mai arătat că, prin dispoziția contestată, unitatea deținătoare a făcut propunerea acordării de titluri cu valoare nominală sau acordarea de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, dar că, prin art.24 (2) din Legea nr.10/2001, se stabilește că, "în cazul imobilelor cu destinație de locuință", oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri bănești, prevedere legală ignorată.
La data de 22.05.2005, contestatoarea și-a completat acțiunea, susținând că înțelege să conteste și cuantumul despăgubirilor propuse prin raportul de evaluare întocmit de Comisia de specialitate din cadrul Primăriei
Prin sentința civilă nr. 151/15.03.2005, pronunțată de Tribunalul Călărași, a fost admisă în parte acțiunea completată și s-a dispus modificarea art.1 din dispoziția nr.6812/2004, emisă de Primarul Municipiului C, în sensul că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în C, str. -. B nr.25, acordate reclamantei, este de 494.169.072 lei, în loc de 164.723.024 lei.
A fost respins capătul de cerere formulat de reclamantă, prin care s-a contestat valoarea măsurilor reparatorii propuse (de 494.169.072 lei), ca neîntemeiat.
A respins capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești.
Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, prin decizia nr.168 A/04.04.2006 a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.151/15.03.2005, pronunțată de Tribunalul Călărași.
Această decizie a fost casată prin decizia nr.10033/07.02.2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală și cauza a fost trimisă spre rejudecare la Curtea de APEL BUCUREȘTI, pe motivul că recurenta a invocat, pe lângă critici privind fondul, un motiv de apel distinct prin care a susținut că prima instanță a judecat contestația fără să o fi citat la termenul din 15.03.2005, termen la care au avut loc dezbaterile și când s-a pronunțat hotărârea, prin acest motiv de apel contestatoarea susținând că judecata s-a făcut în lipsa ei, fără să fi fost legal citată la dezbaterea fondului.
În rejudecare, în apel, prin raportare la motivele de apel și la dispozițiile deciziei de casare, prin decizia civilă nr.331A/2007, a fost admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr.151/2005 a Tribunalului Călărași, ce a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Împotriva ultimei hotărâri, au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C, fără a indica în drept motivul de recurs avut în vedere.
Prin decizia nr.1404/03.03.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a respins recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C, împotriva deciziei nr.151/15.03.2005, reclamanta nu a fost citată în mod legal și nici nu a avut termen în cunoștință, fiind încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare al părții.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr- la Tribunalul Călărași.
La termenul din 07.10.2008, reclamanta a depus la dosar un memoriu prin care precizează că obiectul contestației sale îl constituie recunoașterea calității sale de unică moștenitoare și beneficiară a 100% din despăgubirile cuvenite pentru imobilul ce a format obiectul notificării nr.175/2001 și stabilirea cuantumului despăgubirilor conform dispozițiilor Legii nr.247/2005, prin care s-a modificat Legea nr.10/2001, respectiv de către un evaluator autorizat și în raport de standarde internaționale de evaluare și să fie obligate pârâtele să predea Comisiei Centrale documentele prevăzute de art.16 din Legea nr.10/2001 (așa cum a fost modificată și completată).
Prin sentința civilă nr.1435/10.10.2008, Tribunalul Călărașia admis acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Primăria și Primarul Municipiului C; a dispus anularea parțială a dispoziției nr.6812/2004, emisă de Primarul Municipiului C, numai în ceea ce privește valoarea măsurilor reparatorii acordate reclamantei; a constatat că reclamanta este unica moștenitoare îndreptățită la acordarea despăgubirilor pentru imobilul ce a format obiectul notificării nr.175/08.11.2001, acestea urmând a fi dispuse în condițiile legilor speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin dispoziția nr. 6812/2004 emisă de Primarul Municipiului C, reclamatei i s-a făcut oferta de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală sau acțiuni la societățile tranzacționate pe piața de capital pentru imobilul situat în C,-.
Valoarea despăgubirilor a fost stabilită la 164.723.024 lei reprezentând 1/3 din valoarea imobilului de 494.169.070 lei, așa cum rezultă din raportul de evaluare întocmit de Comisia de aplicare a legii 10/2001, ținându-se cont și de despăgubirile de 80.000 lei primite la data exproprierii.
S-a acordat doar 1/3 din valoarea imobilului cu motivarea că reclamantei i se cuvenea doar această cotă din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, conform certificatului de moștenitor nr.108/2000, că celelalte două comoștenitoare au făcut declarații de renunțare la despăgubiri după comunicarea deciziei și cu mult peste termenul prevăzut de art.22 din lege și că reclamanta a fost singura care a formulat notificarea.
Prin certificatul de moștenitor nr.108/2000, s-au stabilit moștenitorii, respectiv reclamanta și două surori ale acesteia, și, acestea dând declarație notarială autentificată sub nr.5648/27.12.2004, prin care au renunțat în favoarea reclamantei la despăgubirile bănești ce li se cuvin în baza Legii nr.10/2001, privind imobilul situat în C, str. -. B nr.25.
Chiar dacă prin certificatul de moștenitor nr.108/2000 s-a stabilit că reclamantei i se cuvine 1/3 din masa succesorală de pe urma defunctei, în condițiile în care, la momentul dezbaterii succesiunii, dreptul la despăgubiri sau imobilul pentru care s-au solicitat, nu făceau parte din patrimoniul defunctei și având în vedere că reclamanta a fost singura care a formulat notificare și declarația de renunțare a celorlalte moștenitoare, instanța a apreciat că reclamantei i se cuvin despăgubirile pentru întreg imobilul pentru respectarea principiului echității.
Faptul că nu toți moștenitorii au formulat notificare, această situație nu poate decât să îi profite reclamantei, singura care a depus diligența necesară și s-a adresat în termen cu notificarea conform dispozițiilor legii.
Criticile având întocmirea raportului de evaluare de către Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, din cadrul Primăriei C, cu nesocotirea prevederilor referitoare la standardele internaționale de evaluare, respectiv valoarea de piață a imobilului stabilite în atare condiții, urmează a fi circumstanțiate împrejurării că, ulterior emiterii dispoziției contestate, au intervenit notificări legislative referitor la Legea nr.10/2001 și care reglementează totodată regimul juridic al stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Ca atare, după apariția legii speciale de acordare a despăgubirilor, entitatea competentă a stabili contravaloarea acestora - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - analizează dosarele după ce au fost definitiv soluționate în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001 (deci inclusiv după epuizarea și a căilor legale de atac promovate împotriva prezentei hotărâri a instanței investite cu soluționarea unei contestații împotriva dispoziției emise de unitatea deținătoare în cadrul procedurii administrative), iar la Comisia Centrală, procedura de urmat implică și evaluarea imobilului pentru care se acordă despăgubirile de către un evaluator autorizat, potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Împotriva sentinței civile nr.1435/10.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr- (număr în format vechi: 2371/C/RJ/2008), a declarat apel pârâta Primăria Municipiului C, solicitând modificarea în parte a sentinței civile, în ceea ce privește anularea parțială a dispoziției 6812/2004 referitoare la valoarea măsurilor reparatorii acordate intimatei - reclamante.
În motivarea apelului, pârâții au învederat instanței că, în urma modificărilor legislative intervenite prin legea 247/2005, rezultă că evaluarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor constând în Titluri de despăgubire oferite de Fondul Proprietatea, se va face de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instituției acesteia revenindu-i numai obligația de a stabili, prin dispoziție, dacă notificatorii au sau nu calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii constând în Titluri de despăgubire oferite de Fondul Proprietatea.
Criticile vizând întocmirea raportului de evaluare de către Comisia de aplicare a legii 10/2001 din cadrul primăriei Municipiului C privind nesocotirea prevederilor referitoare la standardele internaționale de evaluare, respectiv valoare de piață a imobilului, apreciază apelanta că sunt neîntemeiate, întrucât au intervenit modificări legislative ale legii 10/2001, fiind stabilită o procedură administrativă privind acordarea măsurilor reparatorii, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit de Comisia Centrală.
Având în vedere aceste considerente, apelanta-pârâtă solicită modificarea în parte a sentinței civile nr.1435/10.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea parțială a dispoziției nr.6812/2004, referitoare la valoarea măsurilor reparatorii acordate intimatei-reclamante.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Unicul motiv de critică formulat de apelanta - pârâtă vizează o eventuală anulare parțială a dispoziției contestate în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce au fost acordate intimatei - reclamante, fără a se ține cont de modificările legislative intervenite prin legea 247/2005.
Intimata - reclamantă a contestat dispoziția nr. 6812/2004 sub două aspecte, primul referitor la acordarea doar a 1/3 din valoarea despăgubirilor, iar cel de-al doilea sub aspectul valorii despăgubirilor stabilite pentru imobilul în litigiu întrucât nu ar fi respectate standardele internaționale de evaluare.
În fond după casare, instanța de fond a reținut că este întemeiată numai prima critică, în condițiile în care intimata - reclamantă a fost singura moștenitoare ce a formulat notificare potrivit legii 10/2001, ea este cea care profită și de cotele celorlalți moștenitori ce nu au formulat notificare, astfel că i se cuvin despăgubirile pentru întregul imobil.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța de fond a reținut că, în urma modificărilor legislative ale legii 10/2001, intervenite prin legea 247/2005, entitatea competentă să stabilească valoarea despăgubirilor este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În aceste condiții, apelanta - pârâtă este într-o veritabilă eroare întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul despăgubirilor, ci doar a reținut că acestea urmează a fi stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, făcând o corectă aplicare a legii 10/2001 astfel cum a fost modificată prin legea 247/2005. De altfel, criticile formulate de apelantă nu vizează, din modalitatea lor de formulare, sentința pronunțată în cauză, ci sentința 151/2005, ce fusese pronunțată în cauză anterior, dar care a fost desființată în căile de atac.
Pentru aceste considerente în baza art. 296.pr.civ. curtea respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, ambele cu sediul în C,--5, județ C, împotriva sentinței civile nr.1435/10.10.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în B,--41,.B,.3,.22, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - --- --
Red.
./
5ex./18.03.2009
C -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold