Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 133

Ședința publică de la 14 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț

Grefier: - - -

*****

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 07 aprilie 2009 privind apelul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR.TR. S, cu sediul în Dr.Tr.S,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 304 de la 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în Dr.Tr. S,-,. 6,. 2,. 16, județul M, cu intimații pârâți PREFECTURA JUDEȚULUI M, intimat STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în B,-, sector 5, intimat AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, cu intimata intervenientă în nume propriu, cu sediul în Dr.Tr.S,-, județul M, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică din data de 07 aprilie 2009 au fost consemnate într-o încheiere separată ce face parte integrantă din prezenta.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr.4192/22.07.2004, reclamanții și au chemat în judecată Primăria Municipiului DTS și Prefectura M, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate trecerea abuzivă în proprietatea statului a imobilului situat în DTS,-, cu încălcarea dispoz. art.9 din Decretul 213/1998 privind proprietatea publică și art.35 din Legea 33/1994; să fie obligată Primăria DTS la restituirea în natură a terenului rămas liber și neafectat de detalii de sistematizare, iar Prefectura M la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru casa de locuit și anexele gospodărești preluate și demolate abuziv, precum și pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.

Prin întâmpinări, pârâtele Prefectura M și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, au solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanții nu au parcurs procedura administrativă.

Prin sentința civilă nr.501/13.05.2005, Tribunalul Mehedinția admis în parte acțiunea reclamanților față de Primăria DTS, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și AVAS B, a respins acțiunea față de Prefectura M și a obligat Primăria DTS să facă reclamantei ofertă de restituire prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite, în limita valorii de 10.220 dolari prin echivalent monedă românească la data plății.

Curtea de APEL CRAIOVA, prin decizia nr.4/09.01.2006, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.501/13.05.2005.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, au declarat recurs reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 6641/15.10.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul, a casat atât decizia civilă nr. 4/09.01.2006 cât și sentința civilă nr.501/2005 și a trimis cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare sub nr-.

Prin întâmpinare, pârâta AVAS Bai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât nu are competența legală de a se pronunța asupra notificărilor.

La data de 13.10.2008 a formulat cerere de intervenție în interes propriu " Domnului", prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților privind restituirea în natură a terenului.

În motivarea cererii de intervenție, a arătat că, în fapt, prin decizia nr.176/02.08.1991 i s-a repartizat terenul solicitat de reclamanți, pentru construirea bisericii, lucrare de construcție care a fost începută odată cu obținerea autorizației de construcție nr.71/07.04.1992.

Prin sentința civilă nr.304 din 15 decembrie 2008, Tribunalul Mehedinția admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele Prefectura M, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice M și AVAS.

A respins acțiunea formulată de reclamanți față de aceste pârâte pentru lipsă calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Dr. Tr.

A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta " Domnului" DTS.

A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent, conform art.16 din Titlul VII al Legii 247/2005 pentru imobilele ce au făcut obiectul Decretului de expropriere nr.67/1985, respectiv teren în suprafață de 450 mp, situat în-, casă de locuit cu trei camere, bucătărie, hol și anexe gospodărești.

A obligat pârâta Primăria municipiului Dr. Tr. S să plătească reclamanților 2050 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii potrivit Legii 10/2001, pentru imobilul preluat abuziv prin expropriere, imposibil de restituit în natură, potrivit art. 11 și 26 din legea 10/2001, astfel că, potrivit art. 16 din Titlul VII din Legea 247/2005, s-a constatat îndreptățirea lor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a apreciat că fiind în discuție un imobil demolat, calitate procesuală pasivă are, potrivit art. 32, alin.1, din legea 10/2001, doar Primăria Mun. Dr. T S, celelalte persoane chemate în judecată ca pârâte neavând calitate procesuală pasivă.

Cererea de intervenție s-a apreciat ca fiind întemeiată, din probe rezultând că terenul solicitat de reclamanți este ocupat de " Domnului" a cărei edificare a început încă din anul 1992.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel pârâta Primăria Mun. Dr. T S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că Primăria și-a îndeplinit obligația instituită prin legea 10/2001, a emis dispoziția nr.1634/2005, în soluționarea notificări formulate de reclamanți, nr.76/N/2001, și a înaintat dosarul către, astfel că în prezent nu mai are calitate procesuală pasivă, iar contestația dedusă judecății nu mai re obiect.

Intimata pârâtă AVAS a formulat întâmpinare la data de 26.02.2009, solicitând respingerea apelului ca nefondat, și menținerea sentinței civile ca legală și temeinică.

În baza rolului activ, potrivit art. 129, cod pr.civ, Curtea a solicitat apelantei pârâte să facă dovada soluționării notificării formulate de reclamanți, și să înainteze instanței copia dispoziției nr. 1634/2005, menționată prin motivele de apel, solicitare căreia apelanta nu s-a conformat.

Apelul este nefondat, și potrivit art. 296, cod pr. civ. se va respinge, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de apelanta pârâtă vizează în esență calitatea procesuală pasivă a Primăriei în contestația formulată de reclamanți.

Calitatea procesuală pasivă, ca element al acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.

În speță, reclamanții, în calitate de persoane îndreptățite, au solicitat instanței acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv, pentru care au formulat notificare, nesoluționată în termenul legal prevăzut de lege.

Prima instanță a apreciat în mod corect că întrucât imobilul notificat a fost expropriat, iar construcțiile au fost integral demolate, competența legală de soluționare a notificării revine, potrivit art. 32, alin.1 și art. 11, din Legea 10/2001, unității administrativ teritoriale în a cărei rază a fost situat imobilul, respectiv Primăriei Dr. T S, și în consecință această entitate are calitate procesuală pasivă în cauză.

Conform art. 26, alin.1 din legea 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată să propună acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

În speță, deși s-a susținut de către apelantă că s-a emis dispoziție în soluționarea notificării nr.76/N/2001, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar dosarul a fost înaintat către, nu s-a făcut dovada în acest sens, caz în care urmează a se reține că unitatea deținătoare nu și-a îndeplinit obligația instituită de art. 25,alin.1, Legea 10/2001.

Constatând îndreptățirea reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în contradictoriu cu pârâta, instanța nu a stabilit că unitatea deținătoare este titulara obligației de plată a acestora, prin Titlul VII din Legea 247/2005 fiind prevăzută o procedură administrativă specială, potrivit căreia competența stabilirii cuantumului final despăgubirilor revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate de apelanta pârâtă, apelul se va respinge ca nefondat, potrivit art. 296, Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR.TR. S, cu sediul în Dr.Tr.S,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 304 de la 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Civilă, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în Dr. Tr. S,-,. 6,. 2,. 16, județul M, cu intimații pârâți PREFECTURA JUDEȚULUI M, STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, cu sediul în B,-, sector 5, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, cu intimata intervenientă în nume propriu " ", cu sediul în Dr.Tr.S,-, județul

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. și tehnored. -/16.04.2009/9 ex

Președinte:Oana Ghiță
Judecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Craiova