Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 136/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 136/
Ședința publică din 04 iunie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI M, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în C-N,-, județul C și intimatul pârât PREFECTURA JUDEȚULUI C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 31 din 21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- având ca obiectcontestație la Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimații reclamanți, avocat -, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 11 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită conform art.87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că intimații reclamanți au depus la dosar, prin fax, întâmpinare, care nu a fost comunicată.
Apărătorul intimaților reclamanți depune astăzi la dosar întâmpinarea pe care a trimis-o și prin fax.
Întrebat fiind, apărătorul intimaților reclamanți arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de depus, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Instanța ia act de declarația apărătorului intimaților reclamanți potrivit cu care acesta arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-i cuvântul pe fond.
Apărătorul intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate, ca fiind legală și temeinică; fără cheltuieli de judecată.
Învederează că apelantul critică hotărârea instanței de fond sub patru aspecte: respingerea excepției de decădere, lipsa calității de moștenitori a reclamanților, nedovedirea deținerii legale a imobilului în litigiu și nedovedirea preluării abuzive de către Statul Român.
Solicită instanței să aibă în vedere întâmpinarea depusă la dosar, prin care a răspuns amplu la toate aspectele invocate prin apel.
Consideră că în mod legal instanța de fond a respins excepția de decădere privind extinderea și precizarea de acțiune formulate de reclamanți la termenul din 10.09.2007.
Cu privire la celelalte aspecte care vizează fondul cauzei, apreciază că a făcut dovada calității de moștenitor cu înscrisurile depuse la dosar.
Cât privește motivul de apel referitor la nedovedirea deținerii legale de antecesorul reclamanților a imobilului în litigiu, solicită să se respingă și acest motiv de apel ca nefondat.
Și cea de-a patra critică este nefondată, motiv pentru care solicită respingerea. Consideră că din probele administrate în cauză rezultă că bunul a fost preluat abuziv de către stat.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 9 februarie 2007 reclamanții și au chemat în judecată pârâta Prefectura Județului C pentru a se dispune obligarea acesteia la emiterea dispoziției de soluționare a notificării nr.1592/2001 prin care s-a cerut restituirea imobilului situat în Municipiul M, - -, nr.1, jud.
În motivarea cererii reclamanții au susținut că imobilul menționat a aparținut tatălui reclamanților, defunctul. Imobilul a fost expropriat în anul 1948 iar construcția a fost demolată fără a se acorda despăgubirile aferente. Ulterior statul a revenit asupra exproprierii și a dispsus trecerea în proprietatea acestuia în temeiul decretului de naționalizare nr. 52/1950 pentru a nu se mai acorda despăgubiri pentru expropriere. Deși s-au demarat formalitățile de restituire instituite de Legea nr.10/2001, pârâta nu a înțeles până în prezent să dea curs acesteia.
Ulterior, la termenul de judecată din 10.09.2007, reclamanții și-au precizat și extins acțiunea arătând că solicită, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului M, să se constate că sunt persoane îndreptățite la despăgubiri pentru terenul în suprafață de 203,40 mp și construcția demolată situată pe acesta, compusă din parter și etaj și stabilirea cuantumului acestor despăgubiri.
În precizarea la acțiune reclamanții au arătat că solicită, în subsidiarul petitului principal din extinderea acțiunii, să fie obligat pârâtul la emiterea deciziei cu privire la notificarea nr.1592/2001, de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul sus menționat.
Prin sentința civilă nr. 131 din 21 ianuarie 2008 Tribunalul Constanțaa luat act de renunțarea reclamanților la soluționarea cauzei în contradictoriu cu pârâta Prefectura Județului C, a admis în parte acțiunea precizată de reclamanți și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul-teren în suprafață de 203,40mp și construcție formată din parter si etaj, cu suprafața de 177,34mp, în prezent demolată - situat în Orașul M,-, jud.
Prin aceeași hotărâre tribunalul a obligat pârâtul către reclamanți să efectueze propunere, pentru terenul de 203,40 mp și construcția demolată, de acordare, în compensare, a altor bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de reclamanți.
A respins ca nefondată cererea reclamanților de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma autorului lor, prin testamentului autentic nr.1520/2002 întocmit de către defunctul, fiul proprietarului bunului,.
Bunul a fost preluat abuziv de stat, prin ocuparea lui de către trupele germane, apoi prin expropriere în anul 1948 și prin naționalizare conform decretului nr. 92/1950.
Deoarece terenul solicitat este afectat de construcții iar construcția preluată de la autorul reclamanților a fost demolată, reclamanții sunt îndreptățiți la masuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Cât privește cererea reclamanților de a se stabili cuantumul despăgubirilor, instanța a apreciat că acestea pot fi stabilite în cursul procedurii administrative prevăzute în titlul VII al Legii nr.247/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului M susținând că hotărârea primei instanțe este nelegală, pentru următoarele motive:
Instanța a respins excepția decăderii reclamanților din dreptul de a-și modifica acțiunea, deși cererea intitulată "extindere și precizare de acțiune" a fost formulată după prima zi de înfățișare, încălcând prevederile art. 132 și 134 Cod procedură civilă.
Instanța a reținut greșit vocația notificatorilor de a culege bunul litigios în baza moștenirii testamentare deoarece bunul nu se afla în patrimoniul defunctului la data decesului, astfel că notificatorii nu aveau calitatea de persoane îndreptțite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Astfel, se susține, în certificatul de legatar nr. 18 din 22 martie 2006 nu este precizat bunul revendicat în prezenta cauză și, cum potrivit testamentului autentificat sub nr. 1520/02.09.2002 la BNP, defunctul a lăsat moștenire toate bunurile care se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, petenții nu au vocație de a culege alte bunuri decît acelea care se aflau în patrimoniul defunctului la data decesului.
Susține apelantul că nu s-a făcut nici dovada că imobilul a fost preluat de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și că preluarea a fost abuzivă, astfel încât nu s-a făcut dovada legitimității acțiunii din perspectiva condițiilor cerute de art. 1 din Legea nr. 10/2001.
În fine, susține apelantul, instanța de fond a greșit reținând ca dovadă a dreptului de proprietate asupra construcției contractul de antrepriză depus la dosarul cauzei, prin care autorul reclamanților a contractat edificarea imobilului parter și etaj.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de motivele invocate de pârât, instanța constată că apelul nu este întemeiat.
Potrivit art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, "la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii". Dispozițiile art. 132 citate anterior nu au caracter imperativ, astfel că pârâtul poate accepta, expres sau tacit, o modificare ulterioară primei zile de înfățișare.
În speță, acțiunea inițială s-a pornit în contradictoriu cu pârâta Prefectura Județului C, acestei instituții fiindu-i transmisă notificarea de acordare de despăgubiri pentru imobilul solicitat de reclamanți.
La data modificării acțiunii prin "extindere și precizare de acțiune", respectiv la termenul din 10 septembrie 2007, deși se depășise prima zi de înfățișare, pârâta Prefectura Județului C nu s-a opus acestei modificări, acceptând tacit schimbarea cadrului procesual și a obiectului cererii.
Cum față de pârâtul nou introdus în cauză, Primarul Municipiului M, condițiile primei zile de înfățișare s-au produs ulterior, după citarea sa și comunicarea cererii modificate, acesta nu poate să ceară decăderea reclamanților din dreptul de a-și modifica cererea, o asemenea modificare intervenind la o dată anterioară participării sale în proces.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a pășit la analiza fondului cererii modificate.
Cu privire la vocația reclamanților de a culege bunul litigios în baza moștenirii testamentare, instanța reține că, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, "de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite".
succesorală, legală sau testamentară, urmează, în toate cazurile, normele de drept comun în materie succesorală.
În speță, dl., fiul proprietarului imobilului, a lăsat prin testamentul autentificat sub nr. 1520 din 02.09.2002 la BNP, soției sale, reclamanta, toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul său la data încetării din viață. Decesul testatorului a intervenit la 27 februarie 2006 după ce, acesta notificase la 3 aprilie 2001, conform Legii nr. 10/2001, Prefectura C în vederea acordării măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Legatul lăsat de testatorul este un legat universal în favoarea soției sale, și are, potrivit art. 888 din Codul civil, ca efect, transmiterea pentru cauză de moarte a universalității bunurilor testatorului.
În literatura juridică s-a arătat că ceea ce caracterizează legatul universal nu este cantitatea bunurilor culese, respectiv emolumentul sau patrimoniul succesoral, ci vocația la întreaga universalitate pe care legatul o oferă legatarului.
În sfera universalității succesorale conferite de legatul universal sunt cuprinse nu numai bunurile aflate în patrimoniul defunctului la data încetării sale din viață, dar și drepturile pe care acesta le avea la acea dată, cum este un drept de creanță sau vocația de a dobândi un bun ca urmare a unei legi de restituire, cum este cazul în speță, ori ca urmare a îndeplinirii unei clauze contractuale afectate de termen sau condiție, etc.
Având în vedere că, la decesul testatorului, în masa succesorală a acestuia exista și vocația de a dobândi măsuri reparatorii pentru imobilul care a aparținut tatălui său și pentru care testatorul formulase notificare, prin acceptarea legatului conform certificatului de legatar nr. 18/2006 eliberat de BNP, legatarul universal a dobândit și această vocație care, în condițiile îndeplinirii și celorlalte cerințe ale legii de reparație ( dovada proprietății, preluarea abuzivă etc.), conferă legatarului calitatea de persoană îndreptățită și dreptul de a culege bunul sau măsurile reparatorii pentru bunul ce face obiectul acestei legi.
Referitor la legitimitatea acțiunii din perspectiva art. 1 din Legea nr. 10/2001, în mod corect a reținut instanța de fond că imobilul solicitat de reclamanți a fost preluat prin expropriere în anul 1948, prin actul de expropriere trecut în Monitorul Oficial nr. 188 din 16 august 1948, pentru ca, ulterior, acest imobil să fie menționat ca fiind naționalizat conform Decretului nr. 92/1950.
Actul de preluare a imobilului a fost depus la dosar, mențiunile privind naționalizarea sunt atestate chiar de către pârât prin adresa nr. 2057 emisă la 28 martie 1995 (fila 10 dosar fond), astfel că sunt nesusținute afirmațiile apelantului privind lipsa dovezilor de preluare a imobilului și a caracterului abuziv al preluării.
În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate asupra construcției, instanța reține că potrivit pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective).
O dovadă în sensul stabilit prin pct. 23.1 din Norme este și contractul de antrepriză din 19 august 1935, act a cărui putere doveditoare se completează cu adresele emise de Primăria Orașului M în iunie 1946, în care se vorbește despre prăvăliile de la parter, cu adresa din 15 februarie 1944 Judecătoriei Mixte M, cu actul sub semnătură privată intitulat "declarațiune" din 31 mai 1944 cu privire la devastarea casei de către trupele germane, cu planșele fotografice ale clădirii și, în fine, cu actul de expropriere care descrie în întregime imobilul preluat.
Reținând și că potrivit prevederilor art. art. 24 din Legea nr.10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar conform alin.2 al aceluiași articol, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, în mod corect instanța de fond a dat putere doveditoare înscrisurilor depuse de reclamanți.
Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt întemeiate criticile apelantului pârât, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă instanța va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil formulat de apelantul pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI M, în contradictoriu cu intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în C-N,-, județul C și intimatul pârât PREFECTURA JUDEȚULUI C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 31 din 21.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi 04.06.2008.
PRESEDINTE Pentru jud. aflată în
se semn.conf.art.261 al.2 cpc
VICEPRESEDINTE
Grefier
- -
Jud.fond:
Tehnored.jud.
01.08.2008/6 ex.
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Irina Bondoc
