Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- Legea 10/2001
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 138
Ședința publică din 20 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâții Primăria municipiului D - prin primar și Municipiul D, ambele cu sediul în municipiul D, str. -. -, nr. 34, județul B, împotriva sentinței civile nr. 568 din 30 aprilie 2009, pronunțată de a Tribunalului Botoșani
La apelul nominal a răspuns reclamant-intimatul, lipsă fiind consilier juridic pentru pârât-apelanții Primăria Municipiului D și Municipiul
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reclamant-intimatul a depus copia chitanței nr. - din 28 mai 2002 pentru suma de - lei - reprezentând impozit pe clădire. Întrebat fiind a precizat că locuiește în, nu în D și impozitul este pentru casa în litigiu; că din anul 2002 până în prezent a mai plătit impozit dar că nu are chitanțele, acasă nemaiavând nici un act pentru a-l depune la dosar. A arătat că a cumpărat casa cu 1700 mp teren, casă care a fost demolată și a plătit conform legii impozit numai pe casă nu și pe teren. A mai arătat că pe terenul pe care îl solicită au ridicate case familiile și și nelocuind în Daa flat târziu de acesta, când casele erau deja ridicate.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Reclamant-intimatul a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond. A solicitat și cheltuieli de judecată de la fond - 4.000.000 lei reprezentând onorariu expert.
După strigarea cauzei, înainte de terminarea ședinței s-a prezentat consilier juridic pentru pârât-apelanții Primăria Municipiului D și Municipiul D care a solicitat redeschiderea dezbaterilor.
În prezența reclamant-intimatului, instanța a dat cuvântul reprezentantului apelanților, căruia i s-au adus pe scurt la cunoștință susținerile intimatului.
Consilier juridic pentru pârât-apelanții Primăria Municipiului D și Municipiul Dad epus precizări și copia răspunsului dat de Primăria Municipiului D intimatului din prezenta cauză, prin care acestuia din urmă i se comunica faptul că cererea sa înregistrată sub nr. 307/1998 nu face obiectul Legii nr. 18/1991. Un exemplar al precizărilor a fost înmânat reclamant-intimatului. A solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației. În susținere a precizat că reclamantul nu a cumpărat nici o suprafață de teren, iar casa în discuție este demolată în 1992 deci nu a fost preluată abuziv. A mai precizat că reclamantul nu a depus declarație notarială pe proprie răspundere cum că ar fi primit despăgubiri, așa cum prevăd dispozițiile imperative ale legii prin urmare nu are calitate de persoană îndreptățită la despăgubiri în accepțiunea Legii nr. 10/2001.
Reclamant-intimatul a precizat că inobilul casă fost demolat înainte de revoluție.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată:
Prin dispoziția nr.334/31.03.2008, emisă de Primarul municipiului Daf ost respinsă notificarea formulată de, prin care solicita restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul proprietatea sa, constând dintr-o casă de locuit și teren aferent în suprafață de 1742,20 mp situat în municipiul D,-, cu motivarea că acesta nu a achitat sulta de 1.922 lei stabilită prin sentința civilă nr. 921/1984, nu a depus acte doveditoare privind trecerea la stat a imobilului și nici declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte că nu a primit despăgubiri.
La data de 8 mai 2008, s-a adresat Tribunalului Botoșani, solicitând anularea dispoziției și rezolvarea cererii sale în fond, acțiunea fiind înregistrată sub nr-.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat în anul 1972 de la numita cota de din imobilul situat în municipiul D,-, cealaltă cotă de fiind proprietatea numitei Filareta. După decesul acesteia din urmă, succesiunea sa a rămas vacantă, astfel că s-a judecat cu Statul Român pentru ieșirea din indiviziune, iar prin sentința civilă nr. 921/1984 i s- atribuit integral imobilul, fiind obligat la plata unei sume de 1922 lei, cu titlu de sultă. Ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii a așteptat să fie pus în posesia întregului imobil de către executorul judecătoresc, prilej cu care urma să achite și sulta, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. El a făcut totuși demersurile necesare, înregistrându-se în evidențele primăriei ca proprietar al întregului imobil, pentru care a plătit taxele și impozitele aferente inclusiv după anul 2000.
Având domiciliul în comuna, județul B, nu a locuit efectiv în acea casă, iar la nivelul anului 1990 terenul era dat de ca lot în folosință unor persoane. După Revoluția din decembrie 1989 a încercat să intre în posesia imobilului, prilej cu care a constatat că locuința veche nu mai exista, iar pe teren sunt edificate două case noi. Nu are cunoștință cine și în ce temei a demolat construcția, nu dispune de vreun act de preluare și nu i s-a solicitat să atașeze notificării declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu a primit despăgubiri.
Prin întâmpinare, pârâta s-a opus acțiunii, arătând că reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil și nici a preluării abuzive a acestuia la stat.
După administrarea probelor, Tribunalul Botoșani prin sentința civilă nr. 568/30 aprilie 2009, a admis acțiunea și a anulat dispoziția contestată, obligând pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele clădire și teren aferent de 1742,2 mp, din D,-, identificate în schița anexă la contractul de vânzare cumpărare nr. 1905/20.10.1978.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție, cu contractul de vânzare cumpărare încheiat la 20.10.1978 și sentința civilă nr. 921/24.05.1984 a Judecătoriei Dorohoi, de ieșire din indiviziune, prin care i s-a atribuit imobilul integral.
La data de 1.09.1982 reclamantul a intenționat să înstrăineze cota de din imobil, sens în care s-a întocmit schiță de către OCOTA B (fila 49 dosar fond), însă tranzacția nu s-a finalizat tocmai pentru că reclamantul era coproprietar pe J din imobil.
În evidențele agricole ale Primăriei, reclamantul a figurat înscris ca fiind proprietar al întregului imobil, respectiv casă de locuit și teren aferent de 18 ari, din care 5 ari curți-construcții (fila 22-23 dosar fond).
Prin adresa nr. 307/8.05.1998, pârâtul a confirmat preluarea imobilelor, relevând că locuința reclamantului a fost demolată, iar terenul aferent acesteia a fost gestionat de
Raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat, de asemenea, demolarea construcției și preluarea terenului de către, care l-a și înstrăinat unor terțe persoane.
În atare situație, a se pretinde reclamantului să prezinte acte de preluare, respectiv dovada trecerii abuzive a imobilului la stat contravine însuși spiritului Legii 10/2001, care reglementează inclusiv situația proprietăților preluate fără titlu.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul.
În dezvoltarea motivelor a arătat că reclamantul nu a produs dovezi privind dreptul de proprietate asupra întregului imobil și preluarea acestuia de către stat, încât nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001; că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare în speță a art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, doar pe baza raportului de expertiză, raport întocmit conform precizărilor reclamantului; chiar admițând că reclamantul este îndreptățit să primească măsuri reparatorii conform legii speciale, acestea nu puteau fi stabilite decât pentru cota-parte de din imobil, întrucât pentru cealaltă cotă nu s-a dovedit că ar fi achitat sulta de 1.922 lei, la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 921/1984.
În apel s-au solicitat lămuriri părților și s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând materialul probator administrat în cauză, Curtea urmează a admite apelul pentru considerentele ce succed:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905/20.10.1978 de fostul notariat de Stat Local D, județul B, reclamantul a dobândit cota indiviză de dintr-o casă cu două camere, acoperită cu carton și construită din paiantă, situată în orașul D,-, învecinată cu: strada -, -,. Terenul aferent cotei indivize din locuință a trecut în proprietatea statului, conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr.58/1975.
Cealaltă cotă de din imobil era proprietatea numitei Filareta. Urmare a decesului acesteia, survenit la 19.10.1982, succesiunea a fost declarată vacantă, prin certificatul nr. 594/11.06.1983.
Prin sentința civilă nr. 921/24 mai 1984 a Judecătoriei Dorohoi, irevocabilă, s-a sistat starea de indiviziune astfel creată între reclamant și Statul Român, reclamantului fiindu-i atribuit în proprietate imobilul construcție, cu obligarea la plata către stat a unei sume de 1.922 lei cu titlu de sultă. Prin efectul declarativ al hotărârii de partaj, reclamantul a devenit proprietar al întregii construcții de la data deschiderii succesiunii coproprietarei, 19.10.1982.
Susținerea pârâtului privind lipsa dovezilor de plată a sultei este lipsită de relevanță în prezenta cauză, aceasta ținând de diligența manifestată pentru recuperarea creanței, conform dispozițiilor dreptului comun în materie.
În ce privește terenul aferent construcției, în speță este necontestat că acesta a fost gestionat de Reclamantul însuși a precizat că fostul l-a dat drept lot în folosință unor persoane, apoi tot acesta l-a și înstrăinat, iar pârâtul a confirmat această susținere.
Cu înscrisurile sus-menționate reclamantul nu a dovedit că, odată cu imobilul construcție, ar fi dobândit în proprietate și terenul aferent acestora. Susținerea privind prețul achitat la încheierea contractului de vânzare cumpărare, care reflectă și contravaloarea parcelei de teren, putea fi stabilită pe calea unei acțiuni specifice, or, în cauză, o astfel de împrejurare nu a fost dovedită.
Cu neobservarea acestor aspecte, Tribunalul a apreciat că reclamantul și-a dovedit pretenția privind terenul aferent locuinței, contrar conținutului concret al contractului de vânzare cumpărare și sentinței de partaj.
În ce privește critica pârâtului privind lipsa dovezilor de trecere/preluare a imobilului construcție la stat, Tribunalul a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii în cauză.
Astfel, cu adresa nr. 307/8.05.1998 (fila 44 dosar fond), pârâtul i-a comunicat reclamantului că, din evidențele pe care le are, rezultă că i-ar fi vândut locuința lui, aceasta a fost demolată și terenul aferent a fost gestionat de
De asemenea, cu adresa nr. 2346/4.04.1991 (fila 45 dosar fond), pârâta îi comunica reclamantului că "organul local al administrației de stat a eliberat autorizații pentru construcții de locuințe, pe baza actelor de dare în plată a terenurilor întocmite de ".
Împrejurarea că preconizata convenție de vânzare către a imobilului nu s-a mai încheiat a fost confirmată de expertul la pct. 5 din raportul de expertiză (fila 73), în care a arătat că nu a identificat în arhiva primăriei D documente în acest sens, punct cu care pârâtul s-a declarat de acord, inclusiv prin motivele de apel, cât și prin evidențele din registrul agricol, în care reclamantul a continuat să figureze înscris ca proprietar al imobilului.
Cât privește momentul demolării construcției, din chiar adresele emise de pârât, indicate în precedent, rezultă cu certitudine că aceasta a avut loc anterior din decembrie 1989, câtă vreme terenul aferent acesteia a fost ulterior gestionat de fostul
Nu s-au produs în cauză dovezi privind eventualele demersuri ale reclamantului pentru obținerea unei autorizații de demolare ori, eventual, aplicarea vreunei sancțiuni pentru desființarea construcției în lipsa unei astfel de autorizări, sarcina acestei probe revenind pârâtului.
Prin urmare, nu se poate reține că demolarea s-ar fi produs prin fapta voluntară a reclamantului, în favoarea acestuia acționând prezumția de preluare abuzivă, fără titlu, din dispoziția organelor administrației locale, prezumție nerăsturnată de pârât prin dovada contrară.
Cu referire la critica pârâtului privind lipsa declarației pe proprie răspundere a reclamantului, din care să rezulte că nu a primit despăgubiri pentru imobilul demolat, Curtea reține din economia dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată și a normelor metodologice de interpretare a acestor dispoziții, aprobate prin nr.HG 250/2007, că aceasta nu constituie o condiție a stabilirii calității reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii, ci are a se avea în vedere la stabilirea cuantumului acestora.
De altfel, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, este puțin probabilă o astfel de ipoteză, câtă vreme nu există un act de preluare a imobilului în discuție.
Față de cele ce preced. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 2 lit. i raportat la art. 10 și art. 23 din legea nr. 10/2001 republicată și art. 296 Cod procedură civilă, urmează a admite apelul și a schimba parțial sentința atacată, înlăturând dispoziția privind îndreptățirea reclamantului la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren solicitată, cu menținerea restului dispozițiilor.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul formulat de pârâții Primăria Municipiului D - prin primar și Municipiul D, ambii cu sediile în municipiul D, str. - nr. 34, județul B, împotriva sentinței civile nr. 568 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani.
Schimbă parțial sentința atacată, în sensul că înlătură dispoziția privind terenul în suprafață de 1742,2 mp, situat în municipiul D,-.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
pentru.grefier aflat în
semnează prim grefier
Red.
Tehnored. /7.12.2009.
Nr. ex.5
Jud.fond:
Președinte:Timofte CristinaJudecători:Timofte Cristina, Plăcintă Dochița
