Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 146

Ședința publică de la 14 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu

JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

GREFIER: - -

***********************************************

La ordine a venit spre pronunțare apelul promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.720 din 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul -.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 7 2009, fiind consemnate în încheierea din acea zi.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.720 din 29.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr.- s-a respins contestația formulată de în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr- a fost contestată de către dispoziția nr. 27687/03.06.2008 emisă de Primarul mun. B în aplicarea Legii 10/2001.

A arătat contestatoarea că, inițial, prin dispoziția cu nr. 3556/05.10.2004 au fost propuse despăgubiri în valoare de 462.000.000 ROL pentru terenul în suprafață de 385. și de 230.041.484 ROL pentru imobilul casă, iar ulterior, prin dispoziția contestată s-au propus despăgubiri numai pentru imobilul teren, iar nu și pentru casă.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea contestației; s-a arătat că din eroare inițial s-a propus acordarea de despăgubiri și pentru imobilul casă în raport de faptul că nu s-a solicitat restituirea și pentru acest imobil.

Odată cu întâmpinarea au fost depuse încrisuri în xerocopie, respectiv dispoziția contestată, raport de analiză adresa secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 7012/CC/28.03.2008, proces-verbal de afișare, dispoziția nr. 3556 din 05.10.2004, notificarea înregistrată cu nr. 17818/2001.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin notificarea înregistrată la Primăria mun. B cu nr. 17818/2001 s-a solicitat de către restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul teren în suprafața de 385. situat în B-, fost 7 preluat în mod abuziv de către stat prin Decretul de expropriere nr. 15/1983.

Prin dispoziția cu nr. 3556 din 05.10.2004 emisă de Primarul mun. B s-a modificat dispoziția cu nr. 306/12.12.2002 și au fost stabilite despăgubiri în valoare de 462.000.000 ROL pentru teren și 230.041.484 ROL pentru imobilul casă.

Prin adresa cu nr. 7012/CC/28.03.2008 emisă de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care se solicită Primarul mun. B motivația legală pentru care în dispoziția inițială se face referire și la imobilul construcție demolat abuziv.

Prin raportul de analiză întocmit de Comisia internă de analiză a lucrărilor s-a precizat că se impune modificarea dispoziției cu nr. 3556/05.10.2004 întrucât nu au fost solicitate despăgubiri și pentru casă. În consecință a fost emisă dispoziția contestată prin care a fost modificat art. 1 din Dispoziția cu nr. 3556/05.10.2004 în sensul că acordarea despăgubirilor se propune doar pentru teren, pentru casă nefiind solicitate despăgubiri pentru contestatoare.

Această soluție este în acord cu prevederile HG 250/2007, prin dispoziția de soluționare a notificării neputându-se acorda decât ceea ce s-a solicitat de către persoana îndreptățită.

Pe de altă parte primarul are dreptul să-și modifice propriile decizii până la momentul punerii acestora în aplicare.

În această privință sunt nejustificate susținerile contestatoarei intitulate impropriu "excepție de tardivitate", în sensul că primarul nu putea să conteste propria dispoziție decât în termen de 30 de zile de la emitere.

Pentru considerentele menționate s- reținut că dispoziția contestată este legală, motiv pentru care a fost respinsă contestația ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, apel declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr.-.

A fost criticată sentința primei instanțe, susținându-se că prin notificarea depusă la executorul judecătoresc a solicitat să-i fie restituite în natură sau prin echivalent atât imobilul - teren cât și imobilul - casă.

În susținerea apelului a fost administrată proba cu înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor art.296 și următoarele cod procedură civilă, Curtea constată caracterul său fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001- " persoană îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică detinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului ", iar la alin.2 se prevede că " notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului mobil solicitat ".

În speță, apelanta - contestatoare prin notificarea adresată Primăriei municipiului Bas olicitat restituirea în natură sau prin echivalent a unui teren în suprafață de 385. situat în B-(fost7) - vezi fila 35 dosar nr.- al Tribunalului Bacău.

Ulterior însă, contestatoarea face oprecizare la această notificare- vezi fila 46 același dosar - arătând că a înțeles să solicite " restituirea în natură a terenului pe care sunt amplasate garaje și evaluarea casei și o restituire a casei și a restului de teren care nu se poate restitui".

În plus, este de reținut că reclamanta este o persoană fără studii juridice si că chiar în momentul depunerii primei notificări a înțeles să atașeze acesteia acte în dovedirea dreptului de proprietate atât a imobilului - teren cât și a imobilului - casă( vezi act de vânzare transcris în registru de transcripțiuni la nr.94 din 8 ianuarie 1944 - fila 39 dosar fond).

De altfel, este fără putință de tăgadă că poziția apelantei contestatoare atât în faza administrativă, cât și în cea desfășurată în fața instanței a fost constantă în a preciza că notificarea sa a vizat atât imobilul - teren cât și imobilul -casă.

Aceasta a înțeles să facă dovada conform dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a, ale art.23 din Legea nr.10/2001 și ale art.1 din Normele de aplicare unitară a legii nr.10/2001 aprobate prin HG nr.250 /2007 a proprietății asupra celor două imobile, a deținerii legale a acestora la momentul deposedării abuzive și calității de persoană îndreptățită la restituire.

De altfel, chiar intimatul Primarul municipiului B într-o primă fază a înțeles să dea dispoziție și se pronunțe asupra ambelor imobile solicitate - casă și teren ( vezi dispoziția 3556 din 5 octombrie 2004 - fila 19 dosar fond), și abia ulterior a revenit apreciind că nu se justifică acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă, nefiind solicitat.

Pentru considerentele sus - arătate, în baza art.296 și următoarele Cod procedură civilă, constatându-se că persoana îndreptățită - apelanta - contestatoare a solicitat prin notificare - așa cum a fost precizată - despăgubiri atât pentru teren cât și pentru casă, va fi admis apelul, va fi schimbată în tot sentința apelată în sensul că se va admite contestația, va fi anulată dispoziția nr.27687 din 03.06.2008 - ceea ce va avea ca consecință rămânerea în vigoare a dispoziției nr.3556 din 05.10 2004 Primarului municipiului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN ELE LEGII

DECIDE

Admite apelul promovat de promovat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.720 din 29.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul -.

Schimbă în tot sentința civilă nr.720 din 29.04.2009 a Tribunalului Bacău în sensul că:

Admite contestația,

Anulează dispoziția nr.27687 din 03.06.2008 emisă de Primarul municipiului B cu consecința rămânerii în vigoare a dispoziției nr.3556 din 05.10. 2004 emisă de Primarul municipiului

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Red.sent..

Red.dec.SC/17 2009

Tehn.red.EG /13 ianuarie 2010

Președinte:Sorina Ciobanu
Judecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Bacau