Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.150
Ședința publică din data de 22 mai 2008
PREȘEDINTE: Aurelia Popa
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de contestatorul, domiciliat în B,-(3), sector 2, cod poștal - împotriva sentinței civile nr.1331 pronunțată la 19 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în Câmpina,-, județ P, cod poștal -.
Apelul este scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul- contestator personal și intimata Primăria Câmpina reprezentată de consilier juridic.
Procedură îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Părțile prezente având pe rând cuvântul declară că nu au obiecțiuni de formulat la raportul de expertiză și nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și dezbaterea apelului.
Apelantul contestator având cuvântul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, respectiv onorariul pentru expert.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimată solicită respingerea apelului ca nefondat, dat fiind faptul că deși aceste imobile există pe teren și au fost identificate de expert, în prezent acestea sunt deținute cu acte de vânzare-cumpărare de alte persoane, astfel că nu pot fi restituite în natură.
Apelantul contestator mai precizează că nu a primit niciun fel de despăgubire pentru aceste dependinte.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova la nr.5074/2006, contestatorul a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului P, ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea dispoziției de respingere a notificării nr.80/03.02.2004 emisă de intimată.
În motivarea cererii, contestatorul arătat că prin notificarea trimisă intimatei la data de 28.05.2001 a solicitat restituirea în natură asupra cotei de teren de 537 și a construcției și dependințe-garaj, camera anexă și beci, situate în Municipiul Câmpina, str.-.-, nr.5, notificare la care a anexat actele de moștenitor, precum și o serie de alte adrese.
A mai arătat contestatorul că intimata nu a motivat în niciun fel dispoziția și mai mult a fost emisă după foarte mult timp.
Intimata Primăria Municipiul Câmpina a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației, motivând că dispoziția nr.80/03.02.2004 a fost comunicată contestatorului la data de 04.02.2004 conform borderoului anexat.
A precizat intimata că, după apariția Legii nr.247/2005 contestatorul s-a prezentat la primărie, însoțit de avocatul său, la data de 14.11.2005 invocând faptul că dispoziția nu i-ar fi fost comunicată, motiv pentru care i s-a comunicat o copie dispoziției și în aceeași zi, acesta a formulat cererea nr.20922/14.11.2005 prin care se declara nemulțumit de soluția respingerii notificării, solicitând reanalizarea dosarului.
Prin sentința civilă nr.734/27.06.2006 instanța de fond a admis excepția tardivității introducerii contestației și a respins acțiunea ca fiind tardiv introdusă, reținând că dispoziția emisă de Primăria Municipiului Câmpina prin care s- respins notificarea contestatorului a fost comunicată acestuia din urmă la data de 04.02.2004, iar acesta depus contestația la data de 30.05.2006, fiind astfel încălcat termenul de 30 de zile pentru depunerea contestației la instanța de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că dispoziția emisă de intimată a fost comunicată sub semnătură la data de 23.05.2006, susținerile intimatei în sensul că data comunicării este 04.02.2004, fiind infirmate de cererea depusă de el la data de 14.11.2005, prin care solicita urgentarea soluționării notificării, iar borderoul la care face referire intimata, atesta doar justificarea timbrelor.
Primindu-se dosarul la Curtea de APEL PLOIEȘTI, cauza a fost înregistrată la nr-.
La termenul din data de 19.10.2007, contestatorul și-a precizat contestația în sensul că renunță la judecata cererii privind restituirea în natură a terenului de 537 mp, solicitând numai restituirea în natură a garajului, beciului și camerei anexe.
Prin decizia civilă nr.349 din 31.10.2006 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis apelul formulat de contestator, a desființat sentința apelată și a trimis cauza la Tribunal, pentru judecarea pe fond a cauzei.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că borderoul invocat de către intimată nu atestă altceva decât ceea ce se arată în scris pe acesta, respectiv "justificarea timbrelor pe luna februarie 2004" și mai mult, acest așa-zis act de comunicare a dispoziției nu este semnat, datat și ștampilat pentru a constitui mijloc de probă conform Codului d e procedură civilă.
A motivat instanța de apel că, necomunicarea Dispoziției nr.80/03.02.2004 rezultă și din cererea făcută de contestator la data de 14.11.2005 prin care solicita soluționarea notificării, intimata pârâtă comunicând un răspuns în scris contestatorului, privitor la dispoziția sus menționată, abia la data de 03.05.2006, contestația fiind înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 03.05.2006, ceea ce înseamnă că a fost respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art.24 din Legea 10/2001.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost reînregistrată la nr-.
După examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.1331 din 19 octombrie 2007 luat act de renunțarea contestatorului la judecata cererii privind restituirea în natură terenului de 537 mp și a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de acesta, în contradictoriu cu intimata Primăria Câmpina, cauză venită spre rejudecare potrivit deciziei nr.349/31.10.2006, reținând următoarele considerente:
Conform actelor existente la dosar, (acte de vânzare cumpărare, acte de stare civilă, proces-verbal de preluare, certificat de moștenitor nr.1233/1991, referat nr.1748/2004, adresa nr.2945/1992, Hotărârea nr.37/13.02.1998), imobilul situat în Municipiul Câmpina, str.-.-, nr.5, a aparținut în proprietate autorilor contestatorului și, dobândit de aceștia în baza actului de vânzare-cumpărare din data de 15.12.1919, imobil compus din suprafața de 7750 mp locuința și dependințe, locuința, anexele și terenul aferent de 333 mp, fiind preluate de stat în baza Decretului nr.92/1950, restul suprafeței de 7417, rămânând în proprietatea autorilor contestatorului conform Certificatului de moștenitor nr.1233/1991.
După apariția Legii nr.112/1995, contestatorul a formulat cerere prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din clădirea de locuit și teren în suprafață de 333 mp ce a aparținut autorilor săi, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950.
Prin hotărârea nr.37/1998 s-a constatat dreptul contestatorului în calitate de moștenitor al defuncților și, de a beneficia de măsurile reparatorii constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr.112/1995 pentru imobilul situat în Municipiul Câmpina, compus din construcție și teren aferent de 333 mp în sumă totală de 176.233.212 ROL.
În ceea ce privește restul de teren de 7471 mp rămas în posesia autorilor contestatorului, conform certificatului de moștenitor nr.1233/1991 acesta a fost înstrăinat de către contestator, în baza contractului de donație nr.6357/1995.
În baza Legii 10/2001 contestatorul a solicitat restituirea în natură a terenului de 537 mp și construcția compusă din garaj, cameră anexă și beci.
Prin dispoziția nr.80/03.02.2004, notificarea formulată de contestator a fost respinsă, motivat de faptul că terenul de 537 mp nu face obiectul Legii 10/2001, iar pentru dependințe, s-au încasat despăgubiri.
Referitor la terenul de 537 mp, prin deciziunea nr.53/16.05.1958 fostul S Popular al Orașului Câmpina a atribuit acest teren în proprietate și folosință veșnică, numitului, în vederea construirii unei locuințe.
Potrivit art.11 din Legea nr.10/2001 imobilelel expropriate și ale căror construcții edificate pe acesta nu au fost demolate, se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, iar dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea de despăgubiri, actualizată cu coeficientul de inflație.
Art.20 din aceeași lege, prevede că persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr.112/1995, pot solicita numai restituirea în natură, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație.
Așadar, din actele și lucrările dosarului, rezultă că autorii contestatorului au deținut în proprietate, un imobil situat în Municipiul Câmpina, str.-.-, la nr.5, compus din teren în suprafață de cca 7750 casă de locuit și anexe, acestea din urmă și terenul aferent în suprafață de 333 mp trecând în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950 și pentru care contestatorul a primit despăgubiri în baza Legii 112/1995, restul de teren în suprafață de 7417, rămânând în proprietatea autorilor contestatorului, teren pe care contestatorul l-a înstrăinat prin act de donație.
Ca atare, atâta timp cât contestatorul a primit despăgubiri pentru imobilul naționalizat compus din teren în suprafață de 333 mp locuința și anexe conform releveelor anexate hotărârii, înseamnă că acesta nu mai poate pretinde acordarea de măsuri reparatorii pentru alte pretinse anexe (garaj, cameră anexă și beci), în baza Legii 10/2001, cât timp nu a făcut dovada existenței și a preluării de către stat și a unor asemenea construcții.
Astfel, instanța a apreciat că, atâta timp, din probele administrate rezultă că s-au primit de către contestator despăgubiri pentru întregul imobil naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, pretenția sa de a-i fi restituite în natură un garaj, o cameră anexă și un beci nu poate fi luată în considerare, deoarece nu reiese că aceste construcții au existat în afara celor pentru care deja s-au primit despăgubiri și că au fost preluate în mod abuziv de către stat.
De altfel, din procesul verbal de preluare, nu rezultă că ar fi trecut în proprietatea statului vreun garaj sau beci, ci, pe lângă construcția casei de locuit, o magazie pentru care însă contestatorul a primit despăgubiri în baza Legii 112/1995, așa cum rezultă din Hotărârea nr.37/1998 și releveele anexate.
Mai mult, chiar contestatorul, deși i s-a pus în vedere de către instanță necesitatea efectuării unei expertize tehnice constructor pentru identificarea construcțiilor solicitate, a refuzat efectuarea unei asemenea expertize, astfel încât nu există nicio dovadă care să ateste că la data preluării imobilului în proprietatea statului existau aceste construcții și că ele ar mai exista și în prezent.
Prin urmare, tribunalul în baza acestor considerente, a luat act de renunțarea contestatorului la judecata cererii privind restituirea în natură terenului de 537 mp și a respins contestația așa cum a fost precizată, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de Legea 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii.
Împotriva sentinței sus menționate a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că în mod greșit instanța a reținut nu a avut un rol activ în a analiza actele depuse la dosar cu care a făcut dovada existenței și preluării de către stat a imobilelor arătate în cerere, marginalizându-se doar la refuzul său de a efectua o expertiză care să verifice aceste acte, motiv pentru care a solicitat completarea probatoriilor cu noi probe și acordarea de despăgubiri pentru imobilele arătate în contestația sa.
Intimata Primăria Municipiului Câmpina, prin reprezentanții săi legali a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât contestatorul a primit despăgubiri pentru întregul imobil, naționalizat în baza Decretului 92/1950.
La termenul din 13. martie 2008, la cererea apelantului s-a dispus încuviințarea efectuării unei expertize tehnice de specialitate efectuată de ing., care să identifice imobilele pentru care s-au solicitat despăgubiri de către apelant.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului apreciază că toate criticile formulate de apelant sunt întemeiate urmând a fi admise în conformitate cu diap.art.296 cod pr.civilă, a se admite apelul, a se schimba în parte sentința primei instanțe în sensul că se constată dreptul acestuia la despăgubiri pentru anexe, respectiv garaj și beci așa cum au fost individualizate prin expertiza întocmită în cauză de ing..
Astfel, instanța apreciază că apelantul a făcut dovada cu acte că pentru anexele la imobilul ce a fost naționalizat prin Decretul 92/1950 nu s-au primit despăgubiri, acesta fiind îndreptățit la acestea, expertul ce a efectuat lucrarea a concluzionat că din verificările efectuate rezultă că apelantul a primit despăgubiri pentru apartament și teren, nefiind luate în calcul construcțiile anexă, garaj și beci.
De asemenea, expertul în lucrarea sa a menționat că din verificarea actelor existente la Primăria Câmpina nu rezultă nicio dovadă de plată a despăgubirilor către apelantul contestator, întrucât plata despăgubirilor se face de către Comisia de la Nivelul Consiliului Județean și se va achita prin direcția Generală a Finanțelor Publice.
Având în vedere cele arătate, întrucât apelantul a făcut dovada susținerilor sale așa cum s-a precizat mai sus, apelul său este întemeiat, urmând a fi admis ca atare și schimbându-se în parte sentința primei instanțe, urmează a se menține restul dispozițiilor acesteia referitoare la renunțarea contestatorului la judecata cererii privind restituirea în natură a terenului de 537 mp.
Conform disp.art.274 cod pr.civilă urmează a obliga intimata și la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către apelant reprezentând onorariul de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de contestatorul, domiciliat în B,-(3), sector 2, cod poștal - împotriva sentinței civile nr.1331 pronunțată la 19 octombrie 2007 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în Câmpina,-, județ P, cod poștal -.
Schimbă în parte sentința sus menționată, în sensul că se constată dreptul apelantului la despăgubiri pentru anexe, respectiv garaj și beci, individualizate conform expertizei ing..
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către apelantul contestator
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.dact.AP/CC
5.ex.10.06.2008
fond- Tr.
fond.-
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Aurelia PopaJudecători:Aurelia Popa, Eliza Marin