Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 153/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 153
Ședința publică de la 08 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
GREFIER: - -
La ordine fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de și împotriva sentinței civile nr. 545 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Serviciul de Registratură s-au depus note de concluzii formulate de apelanții și și copii de pe decizii ale CEDO în materie.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 01 octombrie 2008,susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi,ce face parte integrantă din prezenta decizie,când instanța,din lipsă de timp pentru deliberare și văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi,când:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față.
Prin sentința civilă 545 din 9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu Primarul Municipiului
A fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul d e Finanțe și și.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că acțiunea înregistrată sub nr. 11777/2005 reclamanții au solicitat anularea dispoziției nr. 3451/27.10.2005 emisă de Primarul Municipiului I, motivat de faptul că prin aceasta se reține în mod greșit o situație de fapt în sensul că imobilul revendicat ar fi fost demolat.
Totodată, contestatorii au mai promovat o acțiune înregistrată sub nr- prin care au solicitat și anularea dispoziției nr. 1445/26.04.2006 emisă de Primarul Municipiului I prin care se modifică dispoziția inițială emisă cu nr. 3451 din 27.2005.
Această din urmă contestație a fost conexată prin încheierea de ședință din 4 octombrie 2006 la cea înregistrată sub numărul 1177/2005, încheiere prin care s-a dispus și înaintarea dosarului Curții Constituționale pentru soluționarea excepției invocate de contestatori de neconstituționalitate a prevederilor Decretului 513/1956 decret prin care, imobilul ce a făcut obiectul notificării, preluat de stat fără titlu, a fost transmis în proprietatea unor terțe persoane.
Contestatorii și-au mai completat acțiunea introductivă și cu o cerere de introducere în cauză a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor, precum și a actualilor deținători ai imobilului revendicat respectiv, deținătoarea apartamentului de la etaj și, deținătoarea apartamentului de la parterul imobilului situat în I,-.
Au susținut contestatorii că introducerea acestor pârâți în cauză se impune întrucât se solicită restituirea în natură a imobilului.
Pârâtele și, prin întâmpinarea depusă au invocat lipsa calității lor procesuale pasive motivat de faptul că nu au nici o obligație față de contestatori, dobândind imobilul prin contractul de vânzare -cumpărare din 9.1963 de la vânzătorii -, - și, contract ce a fost menținut prin sentința civilă 13272/24.XI.2003 - rămasă irevocabilă prin decizia Curții de APEL IAȘI din 17.02.2006.
Excepția astfel invocată a fost admisă de instanța de fond care a reținut că atât pârâtele și, cât și Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu au calitate procesuală pasivă.
În privința pârâtelor persoane fizice instanța a reținut că atâta timp cât acțiunea contestatorilor de anulare a titlului de proprietate al acestora a fost respinsă irevocabil, ele nu pot fi obligate la restituirea imobilului în natură, contestatorii fiind îndreptățiți doar la măsuri reparatorii în echivalent, context în care pârâtele nu au nici o calitate.
Și în privința calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, instanța a reținut că nici acesta nu are legitimare procesuală decât în situația în care persoana îndreptățită optează pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Cum însă în cauză s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, instanța a admis excepțiile lipsei calități procesuale pasive a celor trei pârâți.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că acțiunea reclamanților este nefondată, atâta timp cât restituirea în natură nu este posibilă, și că în mod legal li s-a acordat contestatorilor prin dispoziția contestată, măsuri reparatorii prin despăgubiri conform Titlului VII din Legea 247/2005.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii și, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Au invocat apelanții că instanța de fond, respingând acțiunea, fie nu a indicat în sentința atacată motivele pe care se sprijină, fie a indicat motive străine de natura pricinii.
Că în cauză nu au fost analizate temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza plângerii formulate și a cererii completatoare.
În al treilea rând instanța de fond a rezolvat greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
Dezvoltând motivele de apel contestatorii au susținut că deși a învederat instanței de fond faptul că imobilul a fost preluat prin aplicarea abuzivă a Decretului 92/1950, autorii lor făcând parte din categoria celor exceptați de la naționalizare, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor apărări, și nu a analizat nici decizia civilă 3761/15.12.1999 care a reținut definitiv și irevocabil că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul unui titlu nul absolut, încălcând în acest fel atât prevederile constituționale cât și reglementările internaționale care garantau expres dreptul de proprietate.
Au mai invocat apelanții că abuzurile săvârșite de stat au constituit prin emiterea Decretului 513/1956, prin care imobilul situat în I- ce aparținut autorilor lor a fost atribuit ca despăgubire moștenitorilor familiei.
Întrucât acest decret nu a fost publicat în Monitorul Oficial, bunul se consideră că nu a ieșit niciodată din patrimoniul adevăratului proprietar, astfel încât nu poate fi considerat proprietate publică, așa cum aceasta este definită prin Legea 213/1998.
În acest sens apelanții invocă jurisprudența Curții Supreme de Justiție care a statuat irevocabil că nulitatea judecătorească a titlului statului atrage nulitatea tuturor operațiunilor ulterioare efectuate în temeiul acestui drept.
Că nulitatea titlului Statului atrage automat și nulitatea absolută a titlului subdobânditorilor, respectiv familiei.
În subsidiar, apelanții au solicitat instanței obligarea Statului Român la plata sumei reprezentând contravaloarea părții de 5/8 din imobil, așa cum aceasta a fost stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză.
În susținerea acestei solicitări, apelanții au invocat practica și jurisprudența CEDO.
Apelul astfel promovat nu este fondat.
Curtea, sintetizând motivele de apel formulate de contestatori reține că acestea vizează:
1-nemotivarea soluției pronunțate de instanța de fond sau indicarea unor motive străine de natura pricinii;
2-neanalizarea temeiurilor de fapt și de drept ce au fost invocate în susținerea contestației și a cererii completatoare;
3-soluționarea greșită a excepției calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor, și.
Analizând criticile astfel invocate și amplu dezvoltate prin cererea de apel curtea reține că potrivit art. 297 Cod procedură civilă cauzele de desființare a sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare primei instanțe sunt expres și limitativ prevăzute de legiuitor, ele rezumându-se la doar două situații, respectiv rezolvarea procesului fără a intra în cercetarea fondului, ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.
Prin urmare faptul că hotărârea instanței de fond nu a fost motivată, nu constituie o cauză care să conducă la desființarea hotărârii, instanța de apel având posibilitatea să substitue sau să complinească motivarea instanței de fond, dacă soluția pronunțată este temeinică și legală.
Ca atare, Curtea constată că sentința civilă 545 din 9.04.2008, este legală chiar dacă motivația dată de instanța de fond nu răspunde punctual și distinct fiecărei apărări în parte invocate de contestatori.
Prin urmare acest motiv de apel va fi respins ca nefondat în contextul în care, Curtea urmează a complini motivarea primei instanțe.
Cât privește critica ce vizează neanalizarea temeiurilor de fapt și de drept de către instanța de fond, Curtea reține că și aceasta este nefondată.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt, respectiv că atâta timp cât notificatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului ce a aparținut autorilor lor, fără însă a obține și anularea titlului de proprietate a pârâtelor și, în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 1 coroborat cu art. 20 din Legea 10/2001 modificată și completată prin Legea 247/2005.
Astfel, art. 1 al.1 din /2001 prevede că imobilele preluate în mod abuziv de stat, organizației cooperatiste sau orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 se restituie în natură, în condițiile prezentei legi.
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede totodată că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Dispozițiile de mai sus privind categoria imobilelor ce intră sub incidența Legii 10/2001 se completează cu cele ale art. 20 al. 1 din Legea 10/2001 care practic delimitează sfera imobilelor care pot fi restituite în natură.
Astfel, art. 20 al.1 prevede că: "imobilele terenuri și construcții - preluate abuziv, indiferent de destinație,care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legide o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistăsau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite, persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".
Rezultă deci, că pentru a putea dispune restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv de către stat în perioada de referință 1945 -1989,imobilul respectiv trebuie să se afle în posesia uneia dintre persoane juridiceenunțate în dispoziția suscitată.
Pentru situațiile în care imobilele preluate abuziv de stat nu se mai regăsesc în posesia statului, a autorităților sale locale sau centrale sa a societăților ori companiilor la care statul este acționar, astfel încât nu mai poate dispune restituirea lor, legiuitorul a prevăzut la art. 1 al. 2 din Legea 10/2001 că "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Rezultă din cele expuse mai sus, că în cauza de față, atâta timp cât imobilul nu se mai află în posesia Consiliului Local I, contestatorii nu pot beneficia de restituirea lui în natură, ci doar de măsuri reparatorii prin echivalent așa cum de altfel s-a și propus și dispus prin dispozițiile contestate.
În acest context, curtea constată că susținerile apelanților privind lipsa titlului valabil al statului cu consecința restituirii în natură a imobilului preluat abuziv, deși în parte sunt corecte, trec sub tăcere faptul că acțiunea lor privind desființarea titlului de proprietate, le-a fost respins să, astfel încât bunul nu a mai putut fi readus în patrimoniul statului -pentru a putea fi restituit în natură contestatorilor.
Așa fiind, Curtea, având în vedere și sentința civilă 13272/24.XI.2003 a Judecătoriei Iași rămasă irevocabilă prin decizia Curții de APEL IAȘI din 17.02.2006, constată că imobilul revendicat a rămas în posesia dobânditorilor și, aceștia fiind considerați ca fiind dobânditori de bună credință.
Prin urmare, chiar dacă prin decizia civilă 3761 din 15.12.1999 s-a reținut că preluarea imobilului de către stat s-a făcut în temeiul unui titlu nul, Curtea reține că, acest aspect a fost analizat în cadrul dosarului 5800/2003 al Judecătoriei Iași, în care - prin sentința civilă 13272 din 24.11.2003 - a fost respinsă acțiunea contestatorilor de anulare a titlului de proprietate al pârâților.
Așa fiind, Curtea urmează să respingă și acest motiv de apel ca nefondat, reținând că atâta timp cât titlul de proprietate al pârâtelor și - a fost menținut, ca legal, imobilul a rămas în patrimoniul acestora, iar statul nu a mai putut dispune de el, în sensul restituirii lui în natură contestatorilor.
Și în privința susținerilor apelanților formulate ca subsidiar, respectiv cererea acestora de obligare a Statului Român la plata unor despăgubiri bănești - reprezentând contravaloarea părții de 5/8 din imobilul preluat de stat și imposibil de restituite în natură, Curtea constată că această cerere este lipsită de temei legal, întrucât în actuala reglementare a legii 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea 247/2005 dar și prin OUG81/2007, pentru imobilele care au fost înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale - sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. d, care prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.
Dispozițiile de mai sus se complinesc și cu cele ale art. 24 al. 1 care prevăd că "dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau dispoziție notificată, să acorde persoanei îndreptățite, în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Abia ulterior, după parcurgerea procedurii prevăzute prin Legea 247/2005 astfel cum a fost modificată prin OUG81 din 29.06.2007, aceste propuneri vor fi convertite în titluri de plată care vor putea apoi -în funcție de opțiunea titularului dreptului să fie transformate - fie în despăgubiri în numerar, fie în acțiuni.
Ca atare, raportat la dispozițiile suscitate, Curtea va respinge și acest capăt de cerere ca nefondat.
În consecință, în temeiul disp. art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul contestatorilor și păstrând astfel ca legală sentința civilă 545 din 9.04.2008 a Tribunalului Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de contestatorii și împotriva sentinței civile nr. 554 din 9.04. 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 8. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
24.10.2008
Tribunalul Iași
-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Viorica Olariu
