Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR.153/
Ședința publică din 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții pârâții
MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, ambii cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 245/C din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul ales în C,-, județ C (la cabinet avocat ), având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții pârâții Municipiul C prin Primar și Primarul Municipiului C, prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 141/08.04.2009 (fila 5) și intimații reclamanți, și, prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 66362/19.05.2009(fila 12).
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Având cuvântul, pe rând, apărătorii părților,precizează că nu mai
au alte cererii de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul asupra apelului.
Instanța, în raport de susținerile apărătorilor părților în sensul că
nu mai sunt alte cererii prealabile sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească, dosarul fiind în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.
Apărătorul apelanților pârâții, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:
1. Decizia XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe care își
întemeiază reclamanții acțiunea se referă numai la modalitatea restituirii în natură a bunului, nu și la modalitatea restituirii prin echivalent.
2. Municipiul C prin Primar nu are calitate procesuală pasivă față de modalitatea de soluționare a cauzei - obligația de a face. A emite decizie cu propunere de despăgubire ce se înaintează la Comisia Centrală, conform Legii nr. 247/2005, incumbă Primarului.
3. Reclamanții nu fac dovada calității și a dreptului pretins. Instanța de fond nu a clarificat aspectul privind modalitatea de preluare a imobilului de către stat, respectiv dacă bunul a fost preluat pe ipotecă sau a fost degrevat de ipotecă.
Având cuvântul, apărătorul intimaților reclamanți, arată că, apelanții pârâții susțin că nu s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001. Ori, la dosarul cauzei există înscrisuri din care rezultă că imobilul litigios a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind consemnat în anexa cu imobilele naționalizate pe numele moștenitorilor. De asemenea, se mai susține că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv, pe considerentul existenței unei sarcini ce greva imobilul la momentul cumpărării, respectiv o ipotecă pentru garantarea unei creanțe de 590 lei, instituită în favoarea creditoarei Creditul Critica este evident nefondată având în vedere că, nu se face dovada preluării în baza vreunui drept de creanță dobândit ilicit de creditoare.
Cu privire la modalitatea de restituire, potrivit dispozițiilor Legii nr.
10/2001, prevalență are restituirea în natură. Ori, reclamantele nu au susținut acest lucru, având în vedere vânzarea apartamentelor către chiriași, conform Legii nr. 112/2005. La fila 17 din dosarul de fond, în ultimul paragraf al notificării se solicită despăgubiri bănești.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Municipiului C, prin Primar, arată că în litigiile având ca obiect Legea nr. 10/2001, s-a reținut constant în doctrină și jurisprudență că, unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală pasivă și în situațiile în care restituirea în natură nu mai este posibilă. Calitate de parte în proces o are entitatea deținătoare, în patrimoniul căreia se află imobilul ce se solicită a fi restituit, în speță această unitate administrativ teritorială fiind Municipiul C, reprezentată prin Primar. Dispoziția ce urmează a fi emisă de Primar nu are în vedere calitatea sa de putere executivă a administrației publice locale, ci de reprezentant al entității deținătoare Municipiul
În concluzie, se solicită respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, fond și apel.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.
- reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Municipiul C prin Primar și Primarul Municipiului C, solicitând obligarea acestora la emiterea unei decizii privind acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor pentru imobilul-teren și construcție din C, strada -. - nr.1, preluat abuziv de stat.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantele au arătat prin actul de
vânzare - cumpărare transcris sub nr.583/23 februarie 1946 la Grefa Tribunalului Constanta, în nume propriu și pentru fiicele sale minore și, a cumpărat de la G-ral imobilul situat in Constanta,- (actual-), compus din teren în suprafață de 456,40 mp. și clădire cu două apartamente, cu parter, etaj, mansarda, subsol și dependințe situate in curte.
Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, fiind
consemnat în anexa la acest decret la poz.123, pe numele moștenitorilor, deși și erau minore la acea dată și, deci, exceptate de la naționalizare.
S-a menționat că, în calitate de persoane îndreptățite (
a devenit prin căsătorie, iar - este moștenitoarea mamei sale () ), reclamantele au adresat Consiliului Local C, Municipiului C prin Primar și C notificările nr.3714 și nr.3715 din 02.04.2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv, însă până în prezent nu au primit nici un răspuns.
Au susținut reclamantele că lipsa răspunsului la notificări
constituie un refuz nejustificat de restituire din partea unității deținătoare, ceea ce atrage competenta instanței de judecată de a soluționa în fond notificarea persoanei îndreptățite.
Cu privire la situația juridică a imobilului, s-a arătat că nu mai este
susceptibil de restituire în natură, deoarece apartamentele ce-l compun au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate in baza Legii nr.112/1995 în favoarea foștilor chiriași, iar legalitatea acestor contracte a fost constatată prin deciziile civile nr.250/C/17 decembrie 2003 și nr.430/C/22 septembrie 2006 ale Curții de Apel Constanta.
Au mai precizat reclamantele că imobilul ce a făcut obiectul
notificărilor a fost identificat și evaluat printr-un raport de expertiză efectuat cu ocazia unei alte judecăți, în dosarul civil nr.4254/1998 al Tribunalului Constanța.
In drept, au invocat disp.art.1 alin.2, 3, art.2 alin.1 lit.a, art.3 alin.1
lit.a si art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001 si Decizia nr.XX din 19.03.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție.
In probațiune, au depus următoarele înscrisuri: act de vânzare -
cumpărare transcris sub nr.583/23.februarie 1946 la Grefa Tribunalului Constanta, notificări nr.3714 și nr.3715 din 02.04.2001, certificat de moștenitor nr.843/03.06.1993, acte de stare civilă, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosar nr.4254/1998 al Tribunalului Constanța.
In vederea soluționării cauzei, cu acordul părților, instanța a dispus
atașarea la dosarul cauzei a dosarelor nr-, nr.5922/2002 și nr.4254/1998 ale Tribunalului Constanța.
Prin sentința civilă nr. 245/26.02.2009 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar și Primarul Municipiului C și a obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să ofere reclamantelor măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în C, str. -. - nr. 1 (fostă-), județ C, compus din teren în suprafață de 456,40 mp, construcție și dependințe în curte, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de ing. în dosarul civil nr. 4254/1998 al Tribunalului Constanța, măsuri ce vor consta în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale urmând ca valoarea finală a despăgubirilor să fie stabilită de Comisia Centrală.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, în calitate de succesoare ale foștilor proprietari -, și, aspect ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 423/1946 și din certificatul de moștenitor nr. 843/3.06.1993.
S-a mai reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950, iar restituirea acestuia în natură nu mai este posibilă, întrucât, întreaga construcție a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriașilor din imobil.
În condițiile în care unitatea notificată Municipiul C, prin Primar nu a înțeles să soluționeze în termenul legal de 60 zile notificarea reclamantelor și având în vedere dispozițiile deciziei nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție în recurs în interesul legii, prima instanță a soluționat pe fond notificarea reclamantelor, în sensul obligării entității notificate să emită dispoziție cu propunere de despăgubire - conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel pârâții Municipiul C, prin Primar și Primarul Municipiuluicare au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinice sub următoarele aspecte:
1.Municipiul C, prin Primar nu are calitate procesual pasivă față de modalitatea de soluționare - respectiv obligația de a emite o decizie cu propunere de despăgubire ce se înaintează la Comisia Centrală - obligație care incumbă Primarului, nicidecum Municipiului
2.Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție pe care își întemeiază reclamantele acțiunea se referă numai la modalitatea de restituire în natură a bunului nu și la modalitatea restituirii prin echivalent valoric.
3.Reclamanții nu fac dovada calității și a dreptului pretins, din moment ce din titlul depus rezultă că imobilul era afectat de existența unei ipoteci în valoare de 590 lei în favoarea creditoarei - I nefăcându-se dovada achitării sumei și ridicării sarcinii.
Analizând legalitatea hotărârii apelate în raport cu criticile pârâților se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr.10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă și alta contencioasă, iar în art.22 a stabilit părțile între care se desfășoară aceste proceduri și anume, "persoana îndreptățită la restituire" și "persoana juridică deținătoare a imobilului". Art.21 din lege stabilește categoriile de persoane juridice care sunt obligate la restituirea proprietății către persoanele îndreptățite, prin dispoziția motivată a organelor de conducere, și prevede în alin.4 că au calitatea de unități deținătoare și unitățile administrativ teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziția motivată a primarilor ori, după caz, a președintelui consiliului județean.
"Persoana îndreptățită la restituire", care are calitate procesuală activă, și "unitatea deținătoare", care are calitate procesuală pasivă, figurează ca atare în ambele faze ale procedurii speciale reglementată de Legea nr.10/2001 și nu pot fi înlocuite de o altă parte astfel că, în cazul în care bunul aparține patrimoniului unei unități administrativ teritoriale, obligația de soluționare a notificării prin care se solicită restituirea lui în natură sau prin echivalent nu poate fi opusă decât "deținătorului", respectiv comunei, orașului sau municipiului, ca persoane juridice de drept public, iar nu reprezentantului lor legal, în nume propriu.
Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public are, potrivit legii, personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot găsi bunuri care cad sub incidența acestui act normativ, iar din interpretarea legii speciale rezultă cu evidență că în întreaga procedură de restituire primarul nu figurează în nume propriu, ci reprezintă unitatea administrativ teritorială.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin ca reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art.67 din Legea nr.215/2001, în sensul că emite o dispoziție motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, iar nu aceea de a stabili o "obligație în nume propriu".
Ca atare, este nefondată susținerea apelanților, în sensul că în litigiile fundamentate pe prevederile Legii nr.10/2001 calitatea procesuală pasivă aparține primarului, în nume propriu, iar nu unității administrativ teritoriale, deoarece dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii nu este emisă de primar în nume propriu, ci ca reprezentant al deținătorului imobilului, respectiv al unității administrativ teritoriale.
În concluzie se reține că prima instanță a reținut în mod judicios că în procedura Legii nr. 10/2001 au calitate procesual pasivă atât unitatea deținătoare - Municipiul C, cât și Primarul Municipiului C - excepția invocată de apelanții pârâții fiind nefondată.
2.Prima instanță a soluționat în mod judicios și problema calității reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, procedând la soluționarea pe fond a notificării acestora, în situația în care notificarea adresată Municipiului C nu a fost soluționată prin emiterea unei dispoziții motivate conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Reclamantele au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, obligarea pârâților Municipiului C și Primarul Municipiului C să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri, conform legii speciale, pentru imobilul situat în C, str. -. - nr. 1 - bun ce nu mai poate fi restituit în natură ca urmare a vânzării acestuia chiriașilor în temeiul Legii nr. 112/1995 și consolidării dreptului de proprietate în persoana cumpărătorilor, prin hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a respins acțiunea reclamantelor în anularea contractelor de vânzare-cumpărare.
Deși termenul de 60 de zile reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit, până la momentul sesizării instanței, pârâtul Primarului Municipiului C nu emisese o dispoziție motivată cu privire la notificarea reclamanților.
Conform disp. art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 din lege să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
În condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio referire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare sau entitatea investită conform legii cu soluționarea notificării nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de textul de lege mai sus citat, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pe motiv că plângerea este prematură sau este inadmisibilă.
În această privință absența răspunsului persoanei deținătoare
echivalează cu un refuz de restituire a bunului sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, care trebuie cenzurat de tribunal în condițiile legii speciale, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. IX din 20.03.2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii.
legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale din
actul normativ în discuție nu pot împiedica persoana îndreptățită să își valorifice drepturile și nici nu o pot pune într-o situație de inferioritate față de persoanele cărora li se transmite răspunsul în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, și în ipoteza în care nu există o dispoziție cu privire la
notificarea persoanei îndreptățite, refuzul celui notificat de a se pronunța se contestă la tribunal în procedura Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. XX din 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și
Justiție, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că - în aplicarea dispozițiilor art. 26 al. (3) din Legea nr. 10/2001 - "instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În cauză se reține că pârâtul Municipiul C prin Primar
încălcând disp. art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 a refuzat să răspundă în termenul legal notificării formulate de reclamanți, iar temporizarea cererii reclamanților, fără un temei legal a deschis celor vătămați accesul la justiție, în condițiile art. 6 din CEDO.
Prima instanță a dat o interpretare corectă dezlegărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia XX din 19.03.2007. Nu există nicio justificare rezonabilă pentru a face distincție între persoanele care au solicitat prin notificare restituirea în natură a bunului și cele care au solicitat recunoașterea dreptului lor la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele ce nu mai pot fi restituite în natură, în cazul în care unitatea notificată își încalcă obligația legală de a răspunde în termenul legal de 60 zile.
În considerentele deciziei nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a menționat în mod expres că "în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii,ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60de zilede la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 al. 1.pr.civ."
Prin urmare, și în ipoteza în care persoanele îndreptățite au solicitat să li se atribuie măsuri reparatorii prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau să li se propună despăgubiri bănești conform legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, iar unitatea notificată nu a soluționat în termen legal această notificare, acestea sunt îndreptățite să sesizeze instanța judecătorească, pentru stabilirea dreptului lor la măsuri reparatorii în echivalent.
Este real faptul că după modificarea legii nr. 10/2001, prin Legea
nr. 247/2005, Titlul VII, art. 16, instanța de judecată nu are atribuția de a stabili cuantumul despăgubirilor bănești (aceasta fiind atribuția exclusivă a Comisiei Centrale), dar instanța poate analiza temeinicia cererii reclamanților sub aspectul îndeplinirii condiției de "persoană îndreptățită", caracterul abuziv al preluării imobilului ce a făcut obiectul notificării, cât și cu privire la posibilitatea restituirii acestui bun în natură sau necesitatea stabilirii dreptului reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent.
(2) al art. 16 din Titlul VII privește numai notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii 247/2005, statuând că deciziile, dispozițiile sau ordinele conducătorilor administrației publice centrale care conțin propunerile motivate de acordare a despăgubirilor vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la data adoptării lor.
Numai prin Legea nr. 247/2005 s-a introdus un articol nou, art. 1 alin. 21, potrivit căruia măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri și servicii se acordă prin decizia/dispoziția motivată a entității investită cu soluționarea notificării, în timp ce măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, se propun a fi acordate prin decizia/dispoziția entității investită cu soluționarea notificării.
Legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective care iau naștere sub imperiul ei. Dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă a imobilului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă - Legea 247/2005, existentă la momentul emiterii deciziei/dispoziției, de imediată aplicare.
Întrucât în planul dreptului intertemporal, dispozițiile cuprinse în legea în vigoare la data soluționării notificării, de imediată aplicare din momentul intrării lor în vigoare, sunt imperative, iar după intensitatea și puterea lor, obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea 247/2005 unitatea administrativ teritorială investită cu soluționarea notificării este obligată, în ipoteza în care restituirea în natură a bunului nu mai este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
3.Se reține a fi vădit nefondată și critica apelanților ce vizează lipsa calității reclamantelor de persoane îndreptățite să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât nu ar face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Pornind de la rațiunea adoptării Legea nr. 10/2001privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari prin abuzurile săvârșite de stat.
Conform dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite.
Sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive revine persoanelor care se pretinde a fi îndreptățite.
Prin noțiunea de acte doveditoare, în sensul art. 22 din lege se înțelege orice acte translative de proprietate, cate care atestă calitatea persoanelor îndreptățite - titular al bunului preluat sau moștenitorul acestuia (acte de stare civilă, certificat de moștenitor) și acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă.
În speță se reține că prin actul de vânzare-cumpărare din 20.02.1946 transcris sub nr. 583/1946 din 23.02.1996 la Grefa Tribunalului Constanța, vânzătorul G-ral., prin procurist G-ral., a transmis proprietatea asupra imobilului situat în C,-(actual str. -. - nr. 1), format din teren în suprafață de 456,40 mp și clădiri cu două apartamente și dependințe în curte, către cumpărătoarea, în nume propriu și pentru fiicele sale minore și.
Reclamantele și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 cu actul de vânzare-cumpărare mai sus invocat, acte de stare civilă (filele 7-11 din dosarul nr. 4254/1998 al Tribunalului Constanța ), certificat de moștenitor nr. 843/3.06.1993 (fila 6 dosar fond).
Imobilul notificat, fostă proprietate a reclamantelor și a autorilor acestora a fost naționalizat în baza decretului nr. 92/1950 fiind consemnat în anexa cu imobile naționalizate la poziția 123 pe numele moștenitorilor. Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Dispozițiile acestui text legal care dau posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate cu actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus, ori s-a pus în executare măsura preluării abuzive sunt aplicabile numai în situația în care la dosarul restituiri nu se depun dovezi contrare din care să rezulte că proprietatea a aparținut altei persoane decât titularului notificării, persoană care apare individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus preluarea abuzivă.
În speță se reține că apelanți pârâți nu au răsturnat prezumția simplă instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că altă, persoană, iar nu moștenitorii cumpărătoarei erau proprietarii imobilului la data aplicării Decretului nr. 92/1950.
Din nicio probă existentă la dosar nu rezultă că autorii reclamantelor ar fi pierdut imobilul notificat ca urmare a neachitării unei datorii în valoare de 590 lei către creditoarea I, obligația acestei probe încumbându-le apelanților pârâți conform disp. art. 1169 Cod civil.
Mai mult, prin Decizia civilă nr. 250/17.12.2003 pronunțată în
dosarul nr. 854/C/2003 Curtea de APEL CONSTANȚAa reținut că trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu s-a realizat în mod abuziv, cu aplicarea greșită a disp. art. 1 din Decretul nr. 92/1950, deoarece cumpărătoarele nu se încadrau în prevederile acestui decret, fiind exceptate de la naționalizare. Acțiunea în revendicare a fost respinsă întrucât întregul imobil a fost vândut chiriașilor cumpărători care au fost de bună-credință la perfectarea actelor de vânzare-cumpărare, iar nu pentru faptul că reclamantele nu ar fi făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra bunului revendicat.
Constatându-se că imobilul notificat de reclamante se încadrează în categoria imobilelor preluate în mod abuziv de către stat și intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, cât și faptul că instanța de fond a soluționat în mod judicios acțiunea reclamantelor, în baza art. 296 Cod proc. civilă se va respinge apelul pârâților ca nefondat.
În baza art. 274 Cod proc. civilă obligă apelanții la 700 lei cheltuieli de judecată către intimatele reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanții pârâții MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, ambii cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 245/C din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul ales în C,-, județ C (la cabinet avocat ), ca nefondat.
Obligă apelanții la 700 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red.dec./16.06.2009
Tehnored./ 7ex./17.06.2009
Emis 5 com./18.06.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
