Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 158/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 158/2009-

Ședința publică din 08 decembrie 2009

PREȘEDINTE: R - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamantul din O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - O cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, Cod poștal -, CONSILIUL LOCAL O cu sediul în O, P-ța. -, mnr.1, Cod poștal -, jud. B, SC -- EXPORT AL SC COMERȚ SRL O cu sediul în O,-, jud. B, SC PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC O cu sediul în O, str. -. -, nr.20,.9, Cod poștal -, jud. B, SC COMERȚ SRL C cu sediul în C N, nr.40,. 21, Cod poștal -, jud. C, și din C N,--46, Cod poștal 3400, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 81/C din 03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă, pentru apelantul reclamant lipsă, reprezentanta acestuia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 80 din 02.06.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, pentru intimata pârâtă - - EXPORT succesor al COMERȚ SRL. O reprezentantul acesteia avocat G în baza împuternicirii avocațiale nr.90 din 07 septembrie 2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că, prin registratura instanței, la data de 03.12.2009 intimatul pârât Consiliul Local al municipiului Oad epus la dosar întâmpinare, după care:

La întrebarea instanței, atât reprezentanta apelantului reclamant cât și reprezentantul intimatei pârâte 94 Import Export arată că nu au probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta apelantului reclamant solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelante, iar cu ocazia rejudecării, să se constate preluarea abuzivă a imobilului din litigiu de la antecesoarea lor, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, imobilul a fost preluat abuziv și nu au fost acordate despăgubiri. Au făcut cerere în baza Legii 18/1991, dar aceasta nu a fost soluționată până în prezent, și nu au făcut notificare la Legea 10/2001. Arată că terenul este liber de construcții, se circumscrie Legii 18/1991 modificată, iar instanța de fond avea obligația stabilirii valabilității titlului de preluare. Solicită eventual să se dea un alt teren.

Reprezentantul intimatei pârâte 94 Import Export solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate. În motivare arată că, instanța de fond în mod corect a soluționat cauza, făcând referiri clare la dispozițiile aplicabile în speță. Arată că, apelantul reclamant nu a uzat de dispozițiile Legii 10/2001 și trebuia să atace în instanță momentele când procedura a intrat în sincopă. Învederează că, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat definitiv prin decizia nr. 33/2009 pronunțată în dosar nr. 60/2007, problema privind revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, în sensul prezenței concursului dintre legea specială și legea generală, situația rezolvându-se în favoarea legii speciale. Mai arată că, apelantul reclamant nu a uzat de prevederile legii speciale și a pierdut dreptul de a obține în justiție măsuri reparatorii.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

rin sentința civilă nr. 81 din 3 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Consiliul Local al Municipiului O, "" - O, prin lichidator judiciar "" - O, " 94 Import - Export" - O, în calitate de succesor în drepturi a " Comerț" - O, și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei " 94 Import - Export" - O suma de 10.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Numita a fost proprietară tabulară asupra imobilului din litigiu, respectiv asupra nr. top 3208/3 și 3208/4 înscrise în nr. 12565 O, în suprafață totală de 1566 mp.

Acestea au fost expropriate în baza Decretului prezidențial nr. 307, ulterior fiind trecute în proprietatea "", cele două numere topografice fiind transcrise în nr. 24462 În această coală de carte funciară, la 4, se face mențiunea că nr. top. 3208/3 și 3208/4 se transcriu în nr. 70772 O, iar prin încheierea nr. 65444/2008 se îndreaptă eroarea materială din nr. 24462 O, sub B 6 făcându-se mențiunea că numerele topografice din litigiu se transcriu în nr. 70771 Din această coală, la 7 și 8 se face trimitere la 16, în care se menționează că nr. top. 3208/3 și 3208/4 își contopesc suprafața cu nr. top. 3584/27 apoi se sistează, iar nr. top. 3584/27 se dezmembrează, astfel rezultând nr. top. 5384/29 și 3584/30, iar la 80 se face trimitere la 26, în care se face mențiunea transcrierii în nr. 76067 În nr. 76067 O la 8 se face vorbire de constituirea numărului cadastral 4040 transcris în nr. 3051 O, în care la 1 se face trimitere la 5, unde numărul cadastral 4040 se dezmembrează, iar numărul cadastral 4040/1 se transcrie în nr. 4043

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 478/28.11.2005, vânzătoarea " Comerț" - O vinde cumpărătoarei " 94 Import - Export" - O imobilul reprezentând în natură teren intravilan în suprafață de 880 mp. împreună cu contracțiile - hală și corp administrativ - cu suprafața construită de 829 mp. înscrise în nr. 4045 O de sub numărul de ordine A 1 și număr cadastral 4040/3, precum și cota de 1445/2876 mp. din terenul intravilan în suprafață de 1445 mp. înscris în nr. 4043 O, număr cadastral 4040/1.

Conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.

cu Legea nr. 112/1995, care s-a limitat a prevedea noțiuni cu caracter reparatoriu pentru imobilele cu destinație de locuit preluate de stat cu titlu, și la terenurile aferente acestora, Legea nr. 10/2001 are în vedere acordarea de măsuri reparatorii pentru construcții și terenurile aferente acestora, preluate abuziv de stat, cu sau fără titlu, indiferent de destinațiile avute în vedere la data preluării lor.

Așa cum rezultă din actele de la dosar și cum de altfel a recunoscut și reclamantul, acesta nu a formulat cerere în baza Legii nr. 10/2001. Din cuprinsul acesteia a rezultat faptul că actul normativ se aplică imobilelor preluate în mod abuziv, inclusiv imobilelor expropriate.

Potrivit deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 60/2007, s-a dispus ca în ceea ce privește revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1045 - 22.12.1989 - preluate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 - concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului speciala generalibus derogant, chiar dacă aceasta nu este prevăzut în legea specială.

Având în vedere că reclamantul nu a uzat de prevederile legii speciale, prima instanță a apreciat el nu poate revendica imobile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 pe calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât ele au fost dobândite de cumpărători de bună-credință, conform celor mai sus arătate.

Față de împrejurarea că se revendică imobilele în natură, tribunalul a constatat că pârâții Ministerul Finanțelor Publice B și " Comerț" - O nu au calitate procesuală pasivă, iar în ceea ce o privește pe "" - O, această societate nu mai există, fiind dizolvată prin procedura falimentului.

În raport de cele de mai sus, s-a respins acțiunea ca inadmisibilă pe calea dreptului comun.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii acțiunii și, în consecință, a se constata preluarea abuzivă a imobilului - teren intravilan, liber de construcții, situat în O,-, înscris în nr. 4043 O, cu număr cadastral 4040/1, în suprafață de 1556 mp. din 2876 mp. trecut în proprietatea ""

În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece, în primul rând, discuțiile referitoare la faptul că reclamantul apelant nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu au nici un suport în prezenta cauză.

Astfel, apelantul a arătat că imobilul din litigiu a constituit proprietatea tabulară a antecesoarei sale, care a fost bunica sa, imobil care a fost expropriat în baza Decretului nr. 307/1977, preluare ce s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 12 din Constituția din 1965, potrivit cărora "terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri".

În raport cu regimul constituțional în vigoare la data adoptării acestui decret prezidențial, preluarea nu poate fi primită cu titlu valabil în folosul Statului - elementul esențial în constatarea nevalabilității titlului statului este neacordarea vreunei despăgubiri către proprietarul deposedat, în temeiul acestui decret.

Apelantul a mai învederat că a solicitat, în conformitate cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate, fiind vorba de un teren liber de construcții, preluat fără titlu de către Stat, dispoziții legale pe care le apreciază că sunt incidente speței de față.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 282 - 298 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații Consiliul Local al Municipiului O și "- - EXPORT" - O, au solicitat respingerea apelului civil de față, ultima intimată solicitând și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, iar ceilalți intimați nu și-au exprimat poziția în cauză.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, conform art. 295 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:

Asupra imobilului înscris în nr. 12565 O, cu nr. top. 3208/3 și 3208/4, în suprafață totală de 1566 mp. proprietară tabulară a fost antecesoarea apelantului reclamant, numita, imobil care a fost expropriat prin Decretul nr. 307/1977, iar ulterior trecut în proprietatea "".

Deși reclamantul a invocat în cererea de chemare în judecată ca temei legal al acțiunii sale, dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, modificată, prima instanță a apreciat ca inadmisibilă acțiunea acestuia, cu motivarea că reclamantul nu a uzat de prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 10/2001, situație în care o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun nu este posibilă.

De altfel, apelantul arată și în motivele de apel că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005, motiv pentru care discuțiile referitoare la faptul că nu a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 le apreciază ca fiind fără nici un suport în prezenta cauză.

Pe de altă parte, prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanțe, intimata Primăria Municipiului O - Comisia de aplicare a Legii fondului funciar, confirmă faptul că reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor din litigiu, în baza dispozițiilor Legii nr. 1/2000, cererea fiind însă respinsă de către Comisie.

Față de cele relevate mai sus, Curtea de Apel Oradea apreciază că, raportat la susținerile reclamantului și temeiul de drept al acțiunii sale, competența de soluționare a prezentei cauze în primă instanță revine Judecătoriei Oradea, considerente pentru care, în temeiul art. 297 alin. (2) Cod procedură civilă va admite ca fondat apelul civil de față, și pe cale de consecință, va anula sentința civilă nr. 81 din 3 martie 2008 Tribunalului Bihor și va trimite cauza la Judecătoria Oradea spre competentă soluționare, ocazie cu care urmează a se analiza în ce măsură este posibilă restituirea în natură a terenului solicitat, sau prin compensare, iar dacă nu mai există teren, acordarea de despăgubiri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat apelul civil declarat de reclamantul din O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimații pârâți: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - O cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, Cod poștal -, CONSILIUL LOCAL O cu sediul în O, P-ța. -, mnr.1, Cod poștal -, jud. B, SC -- EXPORT AL SC COMERȚ SRL O cu sediul în O,-, jud. B, SC PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC O cu sediul în O, str. -. -, nr.20,.9, Cod poștal -, jud. B, SC COMERȚ SRL C cu sediul în C N, nr.40,. 21, Cod poștal -, jud. C, și din C N,--46, Cod poștal 3400, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 81 din 03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o desființează și trimite cauza la Judecătoria Oradea pentru judecare.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - -

Red.dec.- /07.01.2010

Jud.fond.

Dact./07.01.2010

Ex.2

8 com./08.01.2010

1. apelantul reclamant din O,-, Cod poștal -, jud. B,

2. intimații pârâți: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - O cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B,

3. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B, sector 5,-, Cod poștal -,

4. CONSILIUL LOCAL O cu sediul în O, P-ța. -, mnr.1, Cod poștal -, jud. B,

5. SC -- EXPORT AL SC COMERȚ SRL O cu sediul în O,-, jud. B,

6. SC PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SC O cu sediul în O, str. -. -, nr.20,.9, Cod poștal -, jud. B,

7. SC COMERȚ SRL C cu sediul în C N, nr.40,. 21, Cod poștal -, jud.

8. și din C N,--46, Cod poștal 3400, jud.

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Popoviciu Liliana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 158/2009. Curtea de Apel Oradea